Eclesiastul
1 Cuvintele convocatorului*,+ fiul lui David, regele din Ierusalim.+
2 „Deșertăciunea deșertăciunilor!”, spune convocatorul,
„deșertăciunea deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!”.+
3 Ce folos are omul din toată truda lui,
cu care se trudește sub soare?+
6 Vântul se îndreaptă spre sud și se întoarce spre nord;
se întoarce și iar se întoarce; și vântul își continuă mișcarea circulară.
7 Toate râurile* se varsă în mare, totuși marea nu se umple.+
Râurile se întorc în locul de unde pornesc, pentru ca de acolo să curgă din nou.+
8 Toate lucrurile sunt obositoare,
sunt mai multe decât se poate spune.
Ochiul nu se satură de câte vede
și urechea nu se umple de câte aude.
10 Există oare vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou”?
El exista deja de mult timp;
exista înainte să fim noi.
11 Nimeni nu-și aduce aminte de oamenii de odinioară;
nimeni nu-și va aduce aminte nici de cei ce vor veni mai târziu;
și nici de aceștia nu-și vor aduce aminte cei ce vor veni și mai târziu.+
12 Eu, convocatorul, am devenit rege peste Israel, la Ierusalim.+ 13 M-am dedicat studierii și cercetării cu înțelepciune+ a tot ce se face sub ceruri+ – activitatea chinuitoare dată de Dumnezeu fiilor oamenilor, cu care îi ține ocupați.
14 Am văzut toate lucrările care se fac sub soare
și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt.+
15 Ce este strâmb nu poate fi îndreptat
și ce lipsește nu poate fi numărat.
16 Și am zis în inima mea: „Iată, am ajuns să am multă înțelepciune, mai multă decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim,+ și inima mea a dobândit multă înțelepciune și cunoștință”.+ 17 M-am dedicat cunoașterii înțelepciunii, precum și cunoașterii nebuniei și a prostiei+ și am înțeles că și lucrul acesta este goană după vânt.
18 Căci unde este multă înțelepciune este și multă suferință,
astfel că cine își mărește cunoștința își mărește și durerea.+