Eclesiastul

2 Am zis în inima mea: „Hai să gust plăcerea* și să văd binele pe care îl aduce ea”. Dar iată că și aceasta este deșertăciune.

 2 Am zis despre râs: „Este o nebunie!”

și despre plăcere*: „La ce folosește?”.

3 Am hotărât în inima mea să văd ce înseamnă desfătarea cu vin,+ păstrându-mi în același timp înțelepciunea; am încercat chiar și prostia, ca să văd ce este cel mai bine să facă oamenii în puținele zile pe care le au de trăit sub ceruri. 4 Am făcut lucrări mari:+ Mi-am construit case+ și mi-am plantat vii.+ 5 Mi-am făcut grădini și parcuri și am plantat în ele tot felul de pomi fructiferi. 6 Mi-am făcut bazine de apă ca să ud copacii tineri din dumbravă*. 7 Mi-am luat servitori și servitoare+ și am avut servitori născuți în casa mea*. De asemenea, am avut multe animale – cirezi și turme+ – , mai multe decât toți cei care au fost înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint și aur,+ bogățiile regilor și ale provinciilor.+ Mi-am adus cântăreți și cântărețe, precum și desfătarea fiilor oamenilor: o femeie, ba chiar multe femei. 9 Am devenit mare și i-am întrecut pe toți cei care au fost înainte de mine în Ierusalim.+ Și nu mi-am pierdut înțelepciunea.

10 Nu mi-am refuzat nimic din ce mi-am dorit*.+ Nu mi-am oprit inima de la niciun fel de plăcere*. Inima mi se bucura de toată truda mea și aceasta mi-a fost răsplata* pentru toată truda mea.+ 11 Dar, când am reflectat la toate lucrările pe care le făcuseră mâinile mele și la toată truda cu care mă trudisem,+ am înțeles că totul era deșertăciune și goană după vânt;+ nu era nimic cu adevărat valoros* sub soare.+

12 Apoi am cercetat înțelepciunea, nebunia și prostia.+ (Fiindcă ce poate să facă omul care vine după rege? Doar ce s-a făcut deja.) 13 Și am văzut că înțelepciunea este mai de folos decât prostia,+ așa cum lumina este mai de folos decât întunericul.

14 Înțeleptul are ochii deschiși*,+ dar cel fără minte umblă în întuneric.+ Am înțeles însă că toți au același sfârșit.+ 15 Și am zis în inima mea: „Ce se întâmplă cu cel fără minte se va întâmpla și cu mine”.+ Atunci ce am câștigat devenind atât de înțelept? Și am zis în inima mea: „Și aceasta este deșertăciune”. 16 Căci nici amintirea celui înțelept, nici amintirea celui fără minte nu rămân pentru totdeauna.+ În zilele care vor veni, toți vor fi dați uitării. Și cum va muri cel înțelept? Ca și cel fără minte.+

17 Și am ajuns să urăsc viața,+ deoarece tot ce se face sub soare mi s-a părut chinuitor, căci totul este deșertăciune+ și goană după vânt.+ 18 Am ajuns să urăsc toate lucrurile pentru care am trudit sub soare,+ pentru că trebuie să le las omului care va veni după mine.+ 19 Și cine știe dacă el va fi înțelept sau nesăbuit?+ Totuși, va ajunge stăpân peste toate lucrurile pe care le-am obținut sub soare cu multă trudă și înțelepciune. Și aceasta este deșertăciune. 20 Astfel, inima mi-a fost cuprinsă de disperare din cauza întregii trude cu care mă trudisem sub soare. 21 Căci, deși un om trudește, folosindu-și înțelepciunea, cunoștința și îndemânarea, va trebui să-și dea partea* unui om care nu a muncit pentru ea.+ Și aceasta este deșertăciune și un mare rău*.

22 Ce folos are omul din toată truda lui și din ambiția care îl face* să trudească sub soare?+ 23 Căci, în toate zilele lui, activitatea lui îi aduce durere și necaz;+ nici chiar noaptea inima lui nu are odihnă.+ Și aceasta este deșertăciune.

24 Nimic nu este mai bun pentru om decât să mănânce, să bea și să se bucure de* truda lui.+ Am înțeles că și aceasta vine din mâna adevăratului Dumnezeu.+ 25 Fiindcă cine mănâncă și bea mai bine decât mine?+

26 Omului care îi este plăcut, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie,+ dar pe cel păcătos îl face să strângă și să adune doar ca să-i dea celui care îi este plăcut adevăratului Dumnezeu.+ Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt.