ARTICOLUL DE STUDIU 43
CÂNTAREA 90 Să ne încurajăm reciproc
Cum să ne învingem îndoielile?
„Verificați toate lucrurile!” (1 TES. 5:21)
IDEEA PRINCIPALĂ
Cum putem înlătura îndoielile care ne tulbură și care ar putea afecta serviciul pe care i-l aducem lui Iehova?
1, 2. a) Ce îndoieli ar putea avea slujitorii lui Iehova? b) Ce vom analiza în continuare?
LA UN MOMENT DAT în viață, toți oamenii au îndoieli, indiferent de vârstă. De exemplu, un tânăr se poate întreba dacă lui Iehova îi pasă cu adevărat de el; chiar ar putea ezita să se boteze. Sau să ne gândim la un frate de vârstă mijlocie, care, în tinerețe, a ales să pună pe primul plan Regatul, în loc să se realizeze în această lume. Acum, când bugetul familiei sale este foarte limitat, se întreabă dacă a luat o decizie înțeleaptă. Sau să ne gândim la o soră în vârstă care nu mai are aceeași putere sau energie ca în tinerețe. Ea s-ar putea simți descurajată deoarece nu reușește să facă la fel de mult ca în trecut. Poate că au fost și în viața ta momente când te-ai întrebat: „Îi pasă lui Iehova cu adevărat de mine? Au meritat sacrificiile pe care le-am făcut pentru el? Mai pot fi util în serviciul său?”.
2 Dacă nu faci eforturi pentru a găsi răspuns la aceste întrebări, ele îți pot influența în mod negativ închinarea. În continuare, vom remarca trei tipuri de îndoieli pe care le putem învinge cu ajutorul principiilor biblice. Ne-am putea îndoi: 1) că Iehova se interesează de noi, 2) că deciziile pe care le-am luat în trecut au fost înțelepte și 3) că suntem încă utili în serviciul lui Iehova.
CUM NE PUTEM ÎNLĂTURA ÎNDOIELILE?
3. Care este o modalitate de a ne înlătura îndoielile?
3 O modalitate de a ne înlătura îndoielile este aceea de a apela la Cuvântul lui Dumnezeu, unde vom găsi răspuns la întrebările noastre. Acționând astfel, ne vom consolida relația cu Iehova, vom crește pe plan spiritual și vom fi mai bine echipați pentru a rămâne „neclintiți în credință”. (1 Cor. 16:13)
4. Cum putem ‘verifica toate lucrurile’? (1 Tesaloniceni 5:21)
4 Citește 1 Tesaloniceni 5:21. Este demn de remarcat că Biblia ne îndeamnă ‘să verificăm toate lucrurile’. Cum putem aplica aceste cuvinte? Verificând dacă ceea ce credem se bazează pe Biblie. De exemplu, să ne amintim de tânărul care se îndoiește că ar avea vreo valoare în ochii lui Dumnezeu. Ar trebui să considere în mod automat acest gând ca fiind adevărat? Nicidecum. El trebuie ‘să verifice toate lucrurile’ căutând să înțeleagă care sunt gândurile lui Iehova în această privință.
5. Cum putem „auzi” răspunsul lui Iehova la întrebările pe care le avem?
5 Când citim Cuvântul lui Dumnezeu, îl „auzim” pe Iehova vorbindu-ne. Însă, pentru a înțelege cum privește Iehova o chestiune care ne frământă, sunt necesare eforturi. Trebuie să găsim și să studiem pasaje din Biblie care au legătură cu subiectul ce ne preocupă. Putem face cercetări apelând la instrumentele de studiu puse la dispoziție de organizația lui Iehova. (Prov. 2:3-6) Este important să îl rugăm pe Iehova să ne îndrume în timpul studiului și să ne ajute să descoperim gândurile sale. Apoi, putem căuta principii biblice și informații concrete care ne pot ajuta în situația noastră. De asemenea, ne poate fi util să analizăm relatări ale unor personaje biblice care au trecut prin situații similare.
6. Cum ne ajută întrunirile să ne învingem îndoielile?
6 Îl putem „auzi” pe Iehova vorbindu-ne și atunci când participăm la întruniri. Dacă suntem prezenți cu regularitate, am putea găsi exact răspunsul la întrebările noastre într-o cuvântare sau într-un comentariu oferit de cineva din auditoriu. (Prov. 27:17) În continuare, vom analiza unele îndoieli pe care le-am putea avea și modul în care le putem depăși.
CÂND TE ÎNDOIEȘTI CĂ IEHOVA SE INTERESEAZĂ DE TINE
7. Ce întrebare și-ar putea pune unii?
7 Te-ai întrebat vreodată: „Mă remarcă Dumnezeu și pe mine?”. Dacă te consideri o persoană lipsită de importanță, gândul de a deveni prieten cu Creatorul universului ți s-ar putea părea nerealist. Se pare că și regele David a avut aceste sentimente. El a fost cuprins de uimire la gândul că lui Iehova îi pasă de niște simpli oameni. David a întrebat: „O, Iehova, ce este omul, ca să-l iei în seamă, fiul omului muritor, ca să-i acorzi atenție?”. (Ps. 144:3) Unde putem găsi răspuns la această întrebare?
8. Potrivit cu 1 Samuel 16:6, 7, 10-12, ce observă Iehova la oameni?
8 Din Biblie aflăm că Dumnezeu îi remarcă pe cei care par lipsiți de importanță în ochii oamenilor. De exemplu, Iehova l-a trimis pe Samuel la casa lui Iese pentru a-l unge pe unul dintre fiii săi ca viitor rege al Israelului. Iese i-a chemat pe șapte dintre cei opt fii ai săi pentru a se întâlni cu Samuel. Cel pe care nu l-a chemat a fost David, fiul cel mai tânăr.a Totuși, chiar el era cel pe care îl alesese Iehova. (Citește 1 Samuel 16:6, 7, 10-12.) Dumnezeu vedea în adâncul ființei lui David, vedea un tânăr care prețuia lucrurile spirituale.
9. De ce poți fi sigur că Iehova se interesează de tine? (Vezi și imaginea.)
9 Gândește-te la modul în care Iehova îți arată deja că te remarcă. El este gata să îți dea îndrumări adaptate la necesitățile tale. (Ps. 32:8) Iehova nu ar putea face acest lucru dacă nu te-ar cunoaște foarte bine. (Ps. 139:1) Când ții cont de îndrumarea lui și vezi că te ajută, devii și mai convins că el se interesează de tine. (1 Cron. 28:9; Fap. 17:26, 27) Iehova observă calitățile tale și eforturile pe care le faci. Prin urmare, el se simte îndemnat să se apropie de tine. (Ier. 17:10) Iehova vrea să accepți invitația lui de a-ți fi Prieten. (1 Ioan 4:19)
„Dacă-l vei căuta [pe Iehova], se va lăsa găsit de tine.” (1 Cron. 28:9) (Vezi paragraful 9)b
CÂND TE ÎNDOIEȘTI CĂ DECIZIILE PE CARE LE-AI LUAT AU FOST ÎNȚELEPTE
10. Ce s-ar putea întreba unii cu privire la deciziile pe care le-au luat în trecut?
10 La un moment dat în viață, unii s-ar putea întreba dacă au făcut cele mai bune alegeri. Probabil că au renunțat la o carieră promițătoare sau la o afacere de succes pentru a-i sluji lui Iehova într-o măsură mai mare. Însă anii au trecut, poate chiar zeci de ani, iar ei văd că unii cunoscuți care au urmărit obiective laice se bucură, în aparență, de siguranță financiară. De aceea, s-ar putea întreba: „A meritat să fac sacrificii pentru Iehova sau aceste alegeri m-au făcut să ratez anumite oportunități?”.
11. Ce l-a tulburat pe scriitorul Psalmului 73?
11 Dacă astfel de întrebări te neliniștesc și pe tine, gândește-te la scriitorul Psalmului 73. El a văzut că unii oameni se bucurau de sănătate, aveau parte de prosperitate materială și duceau o viață lipsită de griji. (Ps. 73:3-5, 12) După ce a remarcat succesul lor aparent, el a tras concluzia că eforturile sale în serviciul lui Iehova erau în zadar. Aceste gânduri descurajatoare nu-i dădeau pace. (Ps. 73:13, 14) Cum a reușit psalmistul să treacă peste sentimentele lui chinuitoare?
12. Potrivit cu Psalmul 73:16-18, cum și-a recăpătat psalmistul pacea?
12 Citește Psalmul 73:16-18. Psalmistul a mers la sanctuarul lui Iehova, un loc liniștit în care a putut să-și redobândească claritatea în gândire. El a înțeles că, deși viața părea ușoară pentru unii, ei nu aveau un viitor. Această perspectivă l-a ajutat să-și recapete pacea. Acum, nu mai avea nicio îndoială că a pune serviciul lui Iehova pe primul loc în viață era cea mai bună decizie. Astfel, a fost și mai hotărât să-i slujească în continuare lui Iehova. (Ps. 73:23-28)
13. Cum poți găsi pace interioară dacă ai îndoieli cu privire la unele decizii din trecut? (Vezi și imaginile.)
13 Și noi putem găsi pace interioară cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu. Să medităm la valoarea lucrurilor pe care le avem – inclusiv la comorile din cer – și să ne gândim prin comparație că singura răsplată a celor care nu-i slujesc lui Iehova este ceea ce poate oferi această lume. Probabil că ei își pun încrederea deplină în realizările pe care le pot avea în acest sistem pentru că nu au nicio speranță cu privire la viitor. Nouă însă, Iehova ne promite binecuvântări care depășesc orice imaginație. (Ps. 145:16) De asemenea, ne-am putea întreba: „Pot ști cu adevărat cum ar fi arătat viața mea în prezent dacă aș fi luat alte decizii?”. Un lucru este sigur: Cei ce iau decizii motivați de iubirea pentru Dumnezeu și pentru semeni nu vor duce lipsă de nimic bun.
Privește cu ochii minții spre binecuvântările promise de Iehova (Vezi paragraful 13)c
CÂND TE ÎNDOIEȘTI CĂ MAI EȘTI UTIL ÎN SERVICIUL LUI IEHOVA
14. De ce le-ar putea lipsi unor frați încrederea în sine și ce întrebare i-ar putea neliniști?
14 Unii slujitori ai lui Iehova resimt efectele vârstei înaintate, ale unei sănătăți șubrede sau ale unei dizabilități. De aceea, ei ar putea avea îndoieli cu privire la propria valoare în ochii lui Iehova. Chiar s-ar putea întreba: „Îi mai pot fi eu util lui Iehova?”.
15. Ce convingere a avut scriitorul Psalmului 71?
15 Scriitorul Psalmului 71 a avut sentimente asemănătoare. El s-a rugat: „Nu mă părăsi când mă lasă puterile!”. (Ps. 71:9, 18) Cu toate acestea, psalmistul era convins că, atât timp cât îi va sluji lui Dumnezeu cu loialitate, el va continua să-l îndrume și să-l sprijine. El a constatat personal că Iehova își găsește plăcerea în cei care fac tot ce pot în serviciul său, în pofida limitelor pe care le au. (Ps. 37:23-25)
16. Care sunt câteva modalități prin care cei în vârstă îi sunt utili lui Iehova? (Psalmul 92:12-15)
16 Dragi frați în vârstă, străduiți-vă să vă priviți așa cum vă privește Iehova. El vă poate ajuta să dați rod din punct de vedere spiritual, în pofida limitelor fizice pe care, probabil, le aveți. (Citește Psalmul 92:12-15.) În loc să vă concentrați asupra propriilor limite, gândiți-vă, mai degrabă, la ceea ce puteți face. De exemplu, i-ați putea încuraja pe alții prin loialitatea pe care o manifestați și prin interesul vostru sincer față de ei. Le puteți vorbi despre modul în care ați văzut mâna lui Iehova în viața voastră. De asemenea, este important să vă exprimați credința puternică pe care o aveți în împlinirea promisiunilor Bibliei. Și, nu în ultimul rând, nu subestimați puterea rugăciunilor pe care le puteți face pentru alții. (1 Pet. 3:12) Așadar, indiferent de situația în care ne aflăm, cu toții le putem oferi ceva lui Iehova și altora.
17. De ce trebuie să ne împotrivim tendinței de a ne compara cu alții?
17 Dacă te simți frustrat deoarece nu poți face mai mult pentru Iehova, fii sigur că el prețuiește orice efort pe care îl depui în serviciul său. Probabil că ai tendința de a compara ceea ce faci tu cu ceea ce fac alții. Nu cădea în această capcană. De ce? Deoarece Iehova nu face astfel de comparații. (Gal. 6:4) De exemplu, Maria i-a dăruit lui Isus un ulei parfumat foarte scump. (Ioan 12:3-5) În schimb, o văduvă săracă a putut oferi la templu doar doi bănuți de foarte mică valoare. (Luca 21:1-4) Isus a privit însă ambele daruri ca pe o expresie a credinței acestor femei. Iehova, Tatăl său, prețuiește mult tot ce poți face în serviciul său – indiferent cât de puțin ar părea în ochii tăi – dacă ești motivat de iubire și devoțiune față de el.
18. Ce ne poate ajuta să ne învingem îndoielile? (Vezi și chenarul „Cuvântul lui Iehova te poate ajuta să-ți învingi îndoielile”.)
18 Cu toții avem îndoieli uneori. Însă, după cum am văzut, Biblia, Cuvântul adevărului, ne poate ajuta să luptăm împotriva lor. Așadar, fă tot ce depinde de tine pentru a-ți învinge îndoielile și, astfel, încrederea va lua locul îngrijorărilor. Fii convins că Iehova nu te trece niciodată cu vederea și că ești important în ochii lui. El apreciază sacrificiile pe care le faci și își va respecta promisiunea de a te răsplăti. Nu uita că pentru Iehova toți slujitorii săi loiali sunt demni de iubirea și de atenția sa!
CÂNTAREA 111 Avem motive de bucurie!
a Deși Biblia nu menționează cu exactitate vârsta la care David a fost ales de Iehova, este posibil ca el să se fi aflat la vârsta adolescenței.
b DESCRIEREA IMAGINII: O Martoră tânără ‘îl caută pe Iehova’ cercetând Biblia pentru a găsi sfaturi înțelepte.
c DESCRIEREA IMAGINILOR: Un frate face o muncă fizică pentru a-și întreține familia, dar așteaptă adevărata viață din Paradis.