Psalmii
Către dirijor; pe „Crinii”. Al lui David.
69 Salvează-mă, o, Dumnezeule, căci apele îmi amenință viața*!+
2 M-am afundat în noroi adânc, n-am pe ce să-mi pun piciorul.+
Am intrat în ape adânci
și am fost luat de șuvoiul năvalnic.+
3 Am obosit strigând,+
mi-a răgușit vocea.
Mi-au slăbit ochii așteptându-l pe Dumnezeul meu.+
4 Cei ce mă urăsc fără motiv+
sunt mai mulți decât perii capului meu.
Cei ce vor să mă ucidă,
dușmanii mei trădători*, s-au înmulțit.
Am fost obligat să dau ce nu am furat.
5 O, Dumnezeule, tu îmi cunoști nesăbuința,
iar vina mea nu îți este ascunsă.
6 Să nu fie făcuți de rușine din cauza mea cei ce speră în tine,
o, Domn Suveran, Iehova al armatelor!
Să nu fie umiliți din cauza mea cei ce te caută,
o, Dumnezeul Israelului!
8 Am ajuns un necunoscut pentru frații mei,
un străin pentru fiii mamei mele.+
11 Când mi-am făcut îmbrăcăminte din pânză de sac,
am ajuns să fiu disprețuit de* ei.
12 Sunt subiect de discuție pentru cei ce stau la poarta orașului,
iar bețivii mă pun în cântecele lor.
13 Dar să ajungă rugăciunea mea la tine,
o, Iehova, într-un timp de bunăvoință!+
În marea ta iubire loială, o, Dumnezeule,
răspunde-mi cu faptele tale sigure de salvare!+
14 Scapă-mă din noroi;
nu mă lăsa să mă afund!
Scapă-mă de cei care mă urăsc
și din apele adânci!+
15 Nu permite să mă ia puhoaiele năvalnice,+
să mă înghită adâncul
16 Răspunde-mi, o, Iehova, căci iubirea ta loială este bună!+
Răspunde-mi repede, fiindcă sunt în necaz!+
18 Apropie-te de mine* și scapă-mă;
eliberează-mă de dușmanii mei!
19 Tu cunoști batjocura, rușinea și umilirea mea.+
Tu îi vezi pe toți dușmanii mei.
20 Batjocura mi-a frânt inima și rana este de nevindecat*.
Speram să-mi arate cineva compasiune, dar n-a fost nimeni,+
să am mângâietori, dar n-am găsit niciunul.+
22 Masa lor să fie o capcană pentru ei,
iar bunăstarea lor, o cursă!+
23 Să li se întunece ochii ca să nu vadă;
fă să le tremure picioarele* încontinuu!
26 Căci îl urmăresc pe cel pe care l-ai lovit
și vorbesc neîncetat despre durerile celor pe care i-ai rănit.
27 Să adaugi vină la vina lor
și să nu aibă parte de dreptatea ta!
29 Dar eu sunt chinuit și sufăr.+
Să mă ocrotească puterea ta salvatoare, o, Dumnezeule!
30 Voi cânta laude numelui lui Dumnezeu
și îl voi preamări cu mulțumiri.
31 Lucrul acesta îi va plăcea lui Iehova mai mult decât un taur,
mai mult decât un taur tânăr cu coarne și copite.+
32 Cei smeriți vor vedea lucrul acesta și se vor bucura.
Vouă, celor care îl căutați pe Dumnezeu, să vi se reînsuflețească inima!
34 Să-l laude cerul și pământul,+
mările și tot ce se mișcă în ele!
35 Căci Dumnezeu va salva Sionul+
și va reconstrui orașele lui Iuda;
ei vor locui acolo și vor avea țara ca proprietate.