• „Dea duma lența andal Scripturi”
    „De sea chi zor caște des duma anda o Regato le Devlesco”
    • Pavel și Sila se ascund într-o curte pentru a scăpa de o gloată înfuriată. Un bărbat vorbește gloatei printre zăbrelele porții.

      „I-au căutat pe Pavel și pe Sila ca să-i scoată înaintea gloatei.” (Faptele 17:5)

      10 Luca relatează ce s-a întâmplat apoi: „Iudeii, fiind plini de invidie, au strâns câțiva oameni răi care își pierdeau vremea prin piață, au format o gloată și au provocat agitație în oraș. Au dat năvală în casa lui Iason și i-au căutat pe Pavel și pe Sila ca să-i scoată înaintea gloatei. Și, pentru că nu i-au găsit, i-au târât pe Iason și pe câțiva frați la conducătorii orașului, strigând: «Oamenii aceștia care au răscolit pământul locuit sunt și aici, iar Iason i-a primit în casa lui. Toți oamenii aceștia se împotrivesc decretelor Cezarului, spunând că există un alt rege, Isus»”. (Fap. 17:5-7) Avea această gloată să-i reducă la tăcere pe Pavel și pe colaboratorii săi?

      11. Sova doșarde le Pavelos hai codolen cai sas-le leia hai so decreto camle te folosin contra lenghe? (Dich i nota de telal.)

      11 O gloată înfuriată este ca un râu ieșit din matcă: violentă și de nestăpânit. Aceasta este metoda la care au recurs acei evrei plini de gelozie pentru a scăpa de Pavel și de Sila. Iar, după ce „au provocat agitație în oraș”, au încercat să convingă autoritățile că Pavel și colaboratorii săi, care predicau Regatul, se făceau vinovați de infracțiuni grave. Prima acuzație era că „au răscolit pământul locuit”, deși nu Pavel și însoțitorii săi provocaseră tulburare în oraș. A doua acuzație, mult mai gravă, era că misionarii vesteau un alt rege, pe Isus, încălcând astfel decretele împăratului.a

      12. Catar jianas că i doș cai sas andini le creștinenghe anda o Telasonic daștilas te șiol-len ando pericolo?

      12 Să nu uităm că acuzații similare îi fuseseră aduse și lui Isus. Conducătorii religioși i-au zis lui Pilat: „L-am găsit pe omul acesta instigând națiunea noastră . . . și spunând că este Cristos, un rege”. (Luca 23:2) Atunci, Pilat l-a condamnat pe Isus la moarte, temându-se, probabil, să nu fie suspectat de împărat că tolerează acte de înaltă trădare. Înțelegem, așadar, că acuzațiile aduse creștinilor din Tesalonic puteau avea consecințe grave. Într-o lucrare de referință se spune: „Cât despre pericolul la care erau expuși, nu poate fi vorba de exagerare, întrucât, «în multe cazuri, simpla insinuare că o persoană se făcea vinovată de un act de trădare împotriva împăratului îi aducea acesteia moartea»”. (The Spirit, The Church, and The World – The Message of Acts, de John Scott) Însă a reușit acest atac plin de ură?