Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • Numerele 11:26-29
    Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
    • 26 Doi dintre acești bărbați erau încă în tabără. Ei se numeau Eldad și Medad. Spiritul s-a așezat peste ei, căci și ei erau dintre cei scriși cu numele, dar nu se duseseră la cort. Și au început să se comporte ca niște profeți în tabără. 27 Un tânăr a alergat și l-a înștiințat pe Moise: „Eldad și Medad se comportă ca niște profeți în tabără!”. 28 Atunci Iosua,+ fiul lui Nun, care îi slujea lui Moise din tinerețe, a zis: „Domnul meu, Moise, oprește-i!”.+ 29 Dar Moise i-a zis: „Ești gelos pentru mine? Să nu fii. De-ar fi toți din poporul lui Iehova profeți și de și-ar pune Iehova spiritul peste ei!”.

  • Marcu 9:38-40
    Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
    • 38 Ioan i-a zis: „Învățătorule, am văzut pe cineva care scotea demoni folosindu-se de numele tău și am încercat să-l oprim, pentru că nu face parte dintre cei care ne urmează”.+ 39 Dar Isus a zis: „Nu încercați să-l opriți, căci nimeni nu face o lucrare de putere în numele meu, iar imediat după aceea să spună lucruri rele despre mine. 40 Fiindcă cine nu este împotriva noastră este de partea noastră.+

Publicații în limba română (1970-2025)
Deconectare
Conectare
  • Română
  • Partajează
  • Preferințe
  • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
  • Condiții de utilizare
  • Politică de confidențialitate
  • Setări de confidențialitate
  • JW.ORG
  • Conectare
Partajează