De ce există atîta necinste?

UN VECHI proverb englez suştine că „ocazia îl face hoţ pe om.“ La extrema cealaltă, sînt unii care suştin că „hoţul crează ocazia.“

Indiferent de modul în care începe să se manifeste ea, necinstea — în formele ei multiple — a luat proporţii alarmante. Pe de altă parte, ea a ajuns în mare măsură atît de banală încît mulţi nici nu o mai consideră drept ceea ce este. Să analizăm cîteva situaţii tipice. Patronul îi spune unui funcţionar al său să reducă sumele încasate din vînzări şi care fuseseră trecute în registrele de contabilitate. Funcţionarul acceptă această atitudine fără obiecţii, deoarece el face pur şi simplu ceea ce ordonă şeful. Soţia sustrage din cheltuielile casei autoliniştindu-se că ea are dreptul să cumpare un fleac pentru sufleţelul ei. Soţul îi spune soţiei că trebuie să lucreze ore suplimentare, dar în realitate se duce în oraş cu amicii săi sau poate cu o altă femeie.

Un proprietar de magazin declara recent că tinerii intră în prăvălia lui în grupuri. În timp ce unul cumpără, ceilalţi fură din sau de pe tejghea. „Cînd eram flăcău,“ spunea el, „băieţii erau îngroziţi cînd erau prinşi asupra faptului. Adevărul trist este că acum puţin le pasă. În unele cartiere, dacă le spui să plece se reîntorc şi îţi sparg geamurile.“

Şi aşa procedează nu numai cei ce aparţin păturilor modeşte. Nu demult, în Anglia, o aristocrată în vîrstă a fost condamnată pentru furt din magazin. Şi cine n-a citit în ziare despre delapidări — unele mici, dar altele în valoare de milioane de dolari?

Care sînt cauzele acestei tendinţe irezistibile spre necinste? Multe. Majoritatea copiilor sînt expuşi perfidei influenţe exercitată de ea încă din copilărie. Folclorul, poveştile clasice ca „Ali Baba şi cei patruzeci de hoţi,“ filmele, programele TV şi numeroase cărţi glorifică necinstea într-un fel sau altul.

Într-un interviu, un bărbat din Sao Paulo, Brazilia, a învinuit practicile religioase ca iertarea acordată cu uşurinţă, în urma spovedaniei, pentru numeroasele infracţiuni comise. O femeie a recunoscut că universul ei de sinceritate s-a prăbuşit cînd a aflat că „Moş Crăiciun“ era o rudă a ei. De la barza despre care se zice că aduce bebeluşii pînă la politicienii care promit marea cu sarea toate domeniile de existenţă sîntem înconjuraţi de influenţe puternice care se răsfrîng asupra minţii noastre pentru a o face să accepte necinstea.

Unii nu văd nici rău în ceea ce ei numesc „minciunele inofensive,“ dar fondatorul creştinismului a spus: „Oricine este necinstit în lucruri mici, va fi necinstit şi în lucruri mari.“ De asemenea, el l-a identificat pe Diavolul drept ‘tatăl minciunilor’ şi drept cel căruia omenirea, în general, i se supune ca unui guvernator. Lucrul acesta, desigur, ne dă de gîndit şi ne ajută să înţelegem de ce necinstea este atît de răspîndită. — Luca 16:10, Today’s English Version; vezi şi Ioan 8:44; 14:30.