Să ne menţinem ocupaţi în serviciul lui Iehova
1 Sîntem cu adevărat privilegiaţi să îi slujim lui Iehova. Întrucît am asimilat cunoştinţă exactă despre el şi despre Fiul său unic-născut, Isus, iubirea ne motivează să ne consumăm în îndeplinirea voinţei Sale (Ioan 17:3). S-ar putea să obosim, dar Iehova ne dă putere astfel încît să putem abunda în vigoare. — Is. 40:29.
2 Cum ne putem arăta cel mai bine aprecierea faţă de marea iubire pe care Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos au exprimat-o faţă de noi (2 Cor. 5:14, 15)? O primă modalitate este de a-l imita pe Isus, care a depus neobosit mărturie despre numele şi Regatul Tatălui său (1 Pet. 2:21). Dacă avem o credinţă puternică, viaţa noastră va gravita în jurul lucrării de predicare a veştii bune încredinţate de Dumnezeu. — Mat. 24:14.
3 Există oare o cantitate minimă de timp pe care trebuie s-o dedicăm ministerului de teren? Circumstanţele variază. Putem fi limitaţi de vîrsta înaintată, de o sănătate precară sau de responsabilităţi familiale. Însă tuturor ni se pretinde să ne dăruim cu toată inima în serviciul lui Iehova. Aceasta înseamnă că trebuie să ne demonstrăm în mod individual profunzimea devoţiunii şi sinceritatea dedicării, lucrînd cît putem mai mult în minister (2 Tim. 2:15). Există posibilităţi deschise fiecăruia dintre noi potrivit situaţiei individuale. Care sînt cîteva dintre ele?
4 Modalităţi de a ne extinde ministerul: În primul rînd, trebuie să fim interesaţi de îmbunătăţirea calităţii ministerului nostru. Acest lucru poate fi realizat dezvoltînd mai multă abilitate în calitate de învăţători. Unul dintre obiectivele principale ale Şcolii de minister teocratic este de a ne ajuta să devenim mai eficienţi în ministerul de teren. Avem noi în minte serviciul de teren atunci cînd ne pregătim temele? Aplicăm sfaturile primite astfel încît să ne îmbunătăţim ministerul nostru personal? Multe sugestii pentru ministerul de teren sînt date şi cu ocazia întrunirii de serviciu. Să le folosim cît mai curînd posibil.
5 Analizaţi apoi posibilitatea adaptării circumstanţelor personale astfel încît să participaţi la serviciul de pionier auxiliar sau regular. Procedînd astfel vă veţi menţine cu siguranţă ocupaţi în serviciul Tatălui nostru, Iehova (1 Cor. 15:58). Dar dacă nu reuşiţi să faceţi pionierat? Puteţi manifesta spiritul de pionier cultivînd o iubire sinceră faţă de minister şi un interes profund faţă de oamenii din teritoriu. Puteţi totodată utiliza orice ocazie de a-i ajuta pe cei sinceri să-l cunoască pe Iehova şi scopurile sale minunate efectuînd vizite ulterioare şi conducînd studii biblice.
6 Reacţia noastră la chemarea de a sluji acolo unde nevoia este mai mare poate fi şi ea o parte a progresului nostru (Is. 6:8). Cei care s-au mutat într-o congregaţie care necesita ajutor în ce priveşte corpul de slujitori sau care era în căutare de ajutor în parcurgerea teritoriului său au secerat cu siguranţă multe binecuvîntări.
7 Cînd am învăţat la început adevărul, iubirea pentru Iehova şi Isus Cristos ne-a îndemnat să facem schimbări majore în viaţa noastră. Acum, pe măsură ce ne mărim aprecierea faţă de relaţia ce-o avem cu Tatăl nostru ceresc şi faţă de ceea ce a făcut Fiul său în favoarea noastră, mai există oare şi alte schimbări pe care le putem face pentru a ne extinde ministerul? Fie ca toţi să ne consumăm menţinîndu-ne ocupaţi în serviciul lui Iehova. — Rom. 12:11.