Hrană spirituală zilnică — Esenţială pentru o familie creştină
1 „Omul va trăi nu numai cu pîine, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Mat. 4:4). Cît de adevărate sînt aceste cuvinte! Întocmai cum avem nevoie în fiecare zi de hrană fizică, tot aşa avem nevoie zilnic de hrană spirituală. Pentru a ne ajuta să ne nutrim regulat din Cuvîntul lui Dumnezeu, Watch Tower Society a publicat broşura Să examinăm zilnic Scripturile. În calitate de familie creştină, vă rezervaţi timp în fiecare zi pentru examinarea textului zilnic?
2 Părinţii trebuie să dea exemplu: Din cauza unui program de regulă încărcat, este uşor să amînăm examinarea textului, gîndindu-ne că acest lucru poate fi făcut altă dată. Dar dacă părinţii sînt conştienţi de necesităţile spirituale ale familiei, ei vor găsi timp, de fapt, îşi vor face timp în fiecare zi pentru a proceda astfel atunci cînd familia este împreună (Mat. 5:3). Ei vor lua iniţiativa nu numai să citească textul zilnic cu copiii lor, ci şi să scoată în evidenţă ideile din comentariile Turnului de veghere şi să discute ce aplicare practică poate fi dată materialului şi sfaturilor. Este adevărat, faptul de a vă forma un obicei poate pretinde efort şi exerciţiu, dar foloasele merită efortul (compară cu Faptele 17:11, 12). Aşadar, părinţi, lucraţi din greu pentru a da un excelent exemplu!
3 Găsiţi un timp convenabil: Cînd este momentul cel mai bun pentru ca întreaga familie să fie împreună la discutarea textului, nepermiţînd ca lucrurile să decurgă la voia întîmplării? Există un avantaj în faptul de a începe ziua cu examinarea unui text biblic. La Betel şi la casele de misionari din lumea întreagă ziua începe cu închinarea de dimineaţă, care include o scurtă examinare a textului zilnic. Acest lucru îi ajută pe fraţi să dea un început bun zilei, reflectînd zilnic la ceea ce le aminteşte Iehova. — Ps. 1: 1, 2; Filip. 4:8.
4 Şi familiile creştine pot trage foloase din examinarea de dimineaţă a Bibliei. Copiii pot fi ajutaţi să înfrunte ameninţările la adresa spiritualităţii lor cu care se confruntă la şcoală. Dacă, pentru o perioadă, nu este posibil ca întreaga familie să ia parte la discutarea textului zilnic, părinţii s-ar putea gîndi la unele aranjamente alternative, astfel încît această importantă hrănire spirituală să nu lipsească. De exemplu, cînd tatăl trebuie să meargă la serviciu dimineaţa cînd copiii încă dorm, poate că mama ar putea dedica un anumit timp pentru discutarea textului cu copiii. Pe de altă parte, unele familii aranjează să discute textul seara deoarece atunci sînt împreună. Fiecare familie poate să-şi întocmească o planificare care să se potrivească cel mai bine împrejurărilor sale.
5 O hrănire spirituală zilnică este esenţială pentru o familie creştină. Acordaţi prioritate examinării textului zilnic (Filip. 1:10). Discutarea unui text biblic în fiecare zi ne va ajuta să ţinem strîns la principiile şi legile drepte ale lui Iehova. Cooperarea din partea fiecărui membru al familiei va face ca acest aranjament să fie cît se poate de benefic pentru toţi.