Anunţuri
◼ Oferta de literatură: Ianuarie: Cum a apărut viaţa — prin evoluţie sau prin creaţie? Februarie: Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pămînt. Martie: Apocalipsul — grandiosul său apogeu este aproape! Aprilie şi mai: Revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă!, precum şi orice broşură (cu excepţia broşurii Şcoala). Dacă la vizitele ulterioare se observă interes, pot fi oferite abonamente. NOTĂ: Congregaţiile care au nevoie de publicaţii pentru campania sus-menţionată trebuie să le solicite pentru luna următoare pe formularul de comandă pentru literatură (S(d)-14).
◼ Congregaţiile trebuie să facă aranjamente convenabile în vederea Comemorării, care va fi celebrată anul acesta sâmbătă, 26 martie, după apusul soarelui. Deşi ar fi de dorit ca celebrarea Comemorării să fie ţinută în cadrul fiecărei congregaţii, acest lucru nu poate fi întotdeauna posibil. Acolo unde un număr de congregaţii folosesc de obicei aceeaşi Sală a Regatului, cel mai bine ar fi ca una sau mai multe congregaţii să obţină permisiunea de a folosi alte clădiri în seara aceea. Comemorarea nu trebuie să înceapă atât de târziu încât noile persoane interesate să considere că este incomod să asiste. Pe de altă parte, dacă congregaţiile folosesc una după alta aceeaşi sală, orele la care se ţine programul nu trebuie să fie atât de apropiate încât să nu existe timp înainte şi după celebrare pentru a-i saluta pe vizitatori, pentru a face aranjamente în vederea susţinerii în continuare din punct de vedere spiritual a unor persoane sau pentru un schimb reciproc de încurajări între toţi cei prezenţi. După ce analizează temeinic toţi factorii, bătrânii trebuie să determine care sunt aranjamentele care îi vor ajuta pe toţi cei care asistă la Comemorare să beneficieze în mod deplin de această ocazie.
◼ Începând din februarie şi nu mai târziu de 6 martie, noua cuvântare publică pentru supraveghetorii de circumscripţie va fi: „Gemetele creaţiei umane — când se vor sfârşi?“
◼ Cuvântarea publică specială pentru perioada Comemorării din anul de serviciu 1994 va fi ţinută în toată lumea duminică, 10 aprilie. Subiectul cuvântării va fi: „Înşală religia aşteptările oamenilor?“ Va fi furnizată o schiţă. Acele congregaţii care au vizita supraveghetorului de circumscripţie, adunarea de circumscripţie sau adunarea specială de o zi la acel sfârşit de săptămână vor avea cuvântarea specială în săptămâna următoare. Nici o congregaţie nu trebuie să ţină cuvântarea specială înainte de 10 aprilie.
◼ Avem nevoie de şoferi. Dacă posezi permis de conducere categoriile C, D sau E şi nu ai obligaţii familiale, te rugăm scrie Biroului filialei pentru a obţine informaţiile necesare.
◼ Publicaţii disponibile:
Engleză: Ghidul Şcolii de minister teocratic; Înfăptuind cu zel voinţa lui Dumnezeu (audiocasetă). Franceză: Care este scopul vieţii? Cum îl puteţi afla?; Martorii lui Iehova — proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu; Omenirea în căutarea lui Dumnezeu. Germană: Cel mai mare om care a trăit vreodată; Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1993; Care este scopul vieţii? Cum îl puteţi afla?; Martorii lui Iehova — proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu; Se interesează cu adevărat Dumnezeu de noi? Italiană: Concordanţa. Maghiară: Supravieţuire şi apoi un pământ nou. Română: Cântaţi laude lui Iehova (format mic); Va exista vreodată o lume fără război? Spaniolă: Concordanţa; Perspicacitate din Scripturi (vol. 1 şi 2). Ucraineană: Calendarul Martorilor lui Iehova pe 1994.