Anunţuri
◼ Literatura care se va folosi în: Ianuarie: Securitate mondială sub domnia „Prinţului Păcii“. Februarie: Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ. Acolo unde aţi plasat această carte trebuie să efectuaţi vizite ulterioare şi să depuneţi eforturi pentru a iniţia studii biblice. Martie: Apocalipsul — grandiosul său apogeu este aproape! Aprilie şi mai: Revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Pentru teritoriile frecvent lucrate, poate fi folosită orice broşură (cu excepţia broşurii Şcoala). Acolo unde se manifestă interes cu ocazia vizitelor ulterioare, se pot stabili trasee cu reviste. NOTĂ: Congregaţiile care încă nu au comandat publicaţiile necesare pentru campania sus-menţionată trebuie să le solicite pentru luna următoare pe Formularul de comandă pentru literatură (S(d)-14 4/94).
◼ Congregaţiile trebuie să facă aranjamente convenabile în vederea Comemorării, care va fi celebrată anul acesta vineri, 14 aprilie, după apusul soarelui. Deşi ar fi de dorit ca celebrarea Comemorării să fie ţinută în cadrul fiecărei congregaţii, acest lucru nu este întotdeauna posibil. Acolo unde mai multe congregaţii folosesc, de obicei, aceeaşi Sală a Regatului, poate o congregaţie sau mai multe vor folosi altă clădire pentru seara aceea. Comemorarea nu trebuie să înceapă atât de târziu, încât să fie incomod pentru noile persoane interesate să asiste. În plus, dacă congregaţiile folosesc aceeaşi sală cu ocazia Comemorării, orele la care se ţine programul nu trebuie să fie atât de apropiate, încât să nu fie timp înainte şi după celebrare pentru a-i saluta pe vizitatori, pentru a face aranjamente care să facă posibilă în continuare acordarea unui sprijin spiritual unor persoane sau pentru un schimb reciproc de încurajări între toţi cei prezenţi. După ce analizează temeinic toţi factorii, bătrânii trebuie să decidă ce măsuri le vor fi de cel mai mare ajutor tuturor celor care asistă la Comemorare, astfel încât aceştia să beneficieze din plin de această ocazie.
◼ Duminică, 23 aprilie 1995, în toate congregaţiile se va ţine o cuvântare publică specială. Ea se va intitula: „Sfârşitul religiei false este aproape“. Fiţi prompţi şi invitaţi-i pe toţi cei care asistă la Comemorarea din anul acesta. Se vor depune eforturi deosebite pentru a ajuta milioanele de persoane cu care se fac studii biblice la domiciliu. Informaţiile care vor fi prezentate după întrunirea din acea zi îi vor îndemna pe ei şi pe majoritatea fraţilor să participe la distribuirea unui tract special. Cuvântarea va mai scoate în evidenţă problemele cu care se confruntă unele persoane, precum şi necesitatea de a acţiona cu hotărâre, în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu.
◼ Începând cu luna februarie, şi nu mai târziu de 5 martie, noua cuvântare publică pe care o vor ţine supraveghetorii de circumscripţie va fi: „Învăţătura divină triumfă pe tot pământul“. Ea va include şi o serie de diapozitive care vor prezenta aspecte principale de la congresele internaţionale speciale „Învăţătura divină“, ţinute în anii de serviciu 1993 şi 1994. În teritoriile în care diapozitivele nu vor fi primite în timp util, până la primirea lor, supraveghetorii de circumscripţie vor ţine cuvântarea „Încredeţi-vă în Dumnezeul oricărei mângâieri“. După ce vor ţine în toate congregaţiile cuvântarea cu prezentare de diapozitive, supraveghetorii de circumscripţie vor ţine în continuare cuvântarea „Încredeţi-vă în Dumnezeul oricărei mângâieri“. Vor proceda astfel până la începutul anului 1996, când vor primi schiţa următoarei cuvântări.
◼ La întrunirea de serviciu din săptămâna care începe la 9 ianuarie, toţi vestitorii botezaţi prezenţi la întrunire vor primi un exemplar personal al formularului Directivă medicală preliminară/Absolvire de obligaţii, precum şi Buletinele de identitate pentru copii.
◼ Începând cu ediţia din 1 ianuarie 1995, în limba cehă, Turnul de veghere cu caractere mari va fi publicat bilunar.
◼ Într-o scrisoare specială, datată 1 noiembrie 1994 şi adresată tuturor congregaţiilor, se vor primi informaţii suplimentare privitoare la Biblioteca Watchtower — Ediţia 1993 produsă de Societate pe CD-ROM. Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că CD-ul va apărea doar în limba engleză şi într-un număr limitat.
◼ În zilele de 29 şi 30 octombrie 1994, la Sala palatului din Bucureşti s-a ţinut pentru fraţii din Bulgaria congresul de district „Teama sfântă“. Asistenţa maximă la congres a fost de 511 persoane, dintre care 22 s-au botezat.
◼ Noi publicaţii disponibile:
Arabă: Depune efort pentru a citi şi a scrie; Când vă moare cineva drag. Armeană: Biblia — Cuvântul lui Dumnezeu sau al oamenilor? Cambodgeană: Tu poţi trăi (format mare). Chichewa: Uniţi în închinare. Engleza pentru surzi: Martorii lui Iehova . . . întregul pământ. Ebraică: Tu poţi trăi (format mic). Finlandeză: Cântaţi laude (format mare). Norvegiană: Şcoala şi Martorii lui Iehova; Martorii lui Iehova în secolul al XX-lea. Oromo: Bucură-te pentru totdeauna de viaţă pe pământ! Suedeză: Organizaţi. Tongan: Cartea mea cu relatări. Vietnameză: Învăţături biblice elementare; Spiritele morţilor.