În atenţia secretarului şi a supraveghetorului serviciului
În fiecare an, ediţia din februarie a Ministerului nostru pentru Regat conţine un anunţ care îi îndeamnă pe secretar şi pe supraveghetorul serviciului să „revadă activitatea tuturor pionierilor regulari“. Care este scopul acestei treceri în revistă a activităţii pionierilor regulari? Acela de a vedea dacă vreunul dintre pionieri are nevoie de ajutor pentru realizarea necesarului de ore înainte de terminarea anului de serviciu.
Pionierilor regulari li se cere să dedice anual 1 000 de ore în minister. La sfârşitul lunii februarie, unii dintre pionieri constată că au rămas în urmă cu necesarul de ore până la acea dată, iar acest lucru poate constitui un motiv de descurajare. Deseori, bătrânii le pot fi de ajutor pionierilor, oferindu-le încurajare şi sugestii practice. Acest lucru poate fi un factor determinant, stabilind dacă vor încheia cu succes anul de serviciu sau dacă vor renunţa la pionierat.
În mod sigur, pionierii vor aprecia preocuparea sinceră a bătrânilor în acest sens. Atunci când pionierii sunt fericiţi în ministerul lor — datorită faptului că se achită cu loialitate de responsabilitatea pe care o au — congregaţia va trage şi ea foloase.