‘Copiii sînt preţioşi, dar fiii sînt indispensabili’

Cu o populaţie de peste 850 de milioane de locuitori şi o rată de natalitate de 31 la 1.000, India are în fiecare an circa 26 de milioane de nou-născuţi, echivalentul populaţiei Canadei. Nu este surprinzător că unul dintre cele mai urgente proiecte guvernamentale este controlarea rapidei creşteri demografice. Ce rezultate s-au obţinut? Care sînt cîteva dintre piedicile cu care se confruntă?

„ÎNAINTE de 20 de ani, nu! După 30 de ani, categoric nu! Numai doi copii — Este bine!“, iată sfatul dat într-unul din afişele viu colorate lipite pe coridorul care duce la centrul de planificare a familiei din Bombay, India. Un altul înfăţişează o mamă istovită înconjurată de cinci copii. El avertizează: „Să nu regreţi mai tîrziu!“ Mesajul este clar şi autoritar: Doi copii de familie este suficient. Dar nu este uşor să-i convingi pe oameni să accepte şi să urmeze recomandarea guvernului de a limita la doi numărul copiilor la nivel de familie.

„Hinduşii evaluează fericirea unui om în raport cu numărul de copii pe care îi are. La ei, copiii sînt consideraţi, într-adevăr, o binecuvîntare pentru casă. Oricît de numeroasă ar fi familia unui om, el nu va înceta niciodată să înalţe rugăciuni pentru creşterea ei“, spune cartea Hindu Manners, Customs and Ceremonies. Din punct de vedere religios însă, copilul de parte bărbătească este cel care are o valoare mai mare pentru patriarhul casei. „Nu există o nenorocire mai mare pentru un om decît aceea de a nu avea un fiu sau un nepot care să se ocupe de ultimele îndatoriri referitoare la înmormîntarea sa, continuă să explice cartea. Se consideră că acest lucru ar împiedica accesul respectivului într-un loc de beatitudine.“

Fiii sînt totodată necesari pentru a îndeplini ritualul cultului strămoşilor, sau sraddha. „Cel puţin un fiu era aproape indispensabil, scrie A. L. Basham în The Wonder That Was India. Puternicul sentiment de familie al hinduşilor indieni accentua dorinţa de a avea fii, fără de care neamul lor ar dispărea.“

Pe lîngă convingerile religioase, un factor cultural care influenţează dorinţa de a avea fii este aranjamentul tradiţional indian al familiei reunite sau mărite, pe baza căruia fiii căsătoriţi continuă să trăiască sub acoperişul părinţilor lor. „Fiicele se căsătoresc şi merg să locuiască în casa socrilor lor, dar fiii rămîn acasă cu părinţii lor; iar părinţii se aşteaptă ca fiii lor să le poarte de grijă la bătrîneţe, explică dr. Lalita S. Chopra de la Municipal Corporation Health and Family Welfare Division din Bombay. În aceasta constă securitatea lor. Părinţii se simt în siguranţă cu doi fii. În mod logic deci, dacă un cuplu a atins limita sugerată de a avea doar doi copii şi amîndoi copiii sînt fete, este foarte probabil că ei vor continua să încerce să aibă un fiu.“

Deşi, teoretic vorbind, toţi copiii sînt priviţi drept un dar de la Dumnezeu, realităţile vieţii de fiecare zi conduc la o altă concluzie. „Este evident că fetele sînt neglijate din punct de vedere medical, scrie Indian Express. Supravieţuirea lor nu este considerată drept ceva cu adevărat important pentru supravieţuirea familiei.“ Articolul citează un studiu efectuat în Bombay care arată că din 8.000 de copii avortaţi în urma testelor pentru determinarea sexului, 7.999 erau fetiţe.

O luptă dificilă

„Într-o familie, bărbatul este cel care decide, în general, cîţi copii să aibă şi cît de mare va fi familia sa“, explică într-un interviu dr. S .S. Sabnis, inspector în domeniul sănătăţii la Bombay Municipal Corporation. Chiar dacă o femeie ar dori să existe un interval între copii sau să–şi limiteze numărul copiilor, este posibil ca soţul ei să fie de altă părere şi să exercite presiuni asupra ei. „Acesta este motivul pentru care am trimis în fiecare casă din cartierele sărace echipe mixte în speranţa că asistentul social va putea vorbi capului familiei, încurajîndu-l să–şi limiteze numărul copiilor şi ajutîndu-l să înţeleagă că se va putea îngriji mai bine de copii mai puţini.“ Dar, după cum am văzut, există multe piedici.

„Printre oamenii mai săraci, rata mortalităţii infantile este ridicată din cauza condiţiilor grele de viaţă, spune dr. Sabnis. Astfel, există în mod cert o dorinţă de a avea mulţi copii, părinţii fiind conştienţi că unii din ei vor muri.“ Dar se face puţin pentru îngrijirea copiilor. Ei rătăcesc neînsoţiţi, cerşind sau poate scotocind prin gunoaie după hrană. Iar părinţii? „Ei nu ştiu pe unde sînt copiii lor“, se lamentează dr. Sabnis.

În India, afişele prezintă adesea un cuplu fericit, cu un aer de prosperitate, bucurîndu-se de viaţă împreună cu cei doi copii ai lor, de obicei, un băiat şi o fată, cărora, evident, nu le lipseşte nimic. În această sferă a societăţii — clasa de mijloc — conceptul de a avea doi copii este în general acceptat. Dar el este departe de mentalitatea celor săraci care gîndesc: ‘Dacă părinţii şi bunicii noştri au avut 10 sau 12 copii, de ce nu am avea şi noi? De ce să ne limităm la doi?’ Aici, printre săracii din India, care constituie majoritatea populaţiei, bătălia controlului demografic constituie o luptă dificilă. „În prezent populaţia este tînără şi la o vîrstă fertilă, remarcă dr. Chopra. Pare o bătălie pierdută. Avem înaintea noastră o muncă enormă.“