Scrutînd universul
De la corespondentul nostru din Hawaii
DACĂ aţi dori să priviţi înapoi în timp, aţi putea? Răspunsul este da!
De fapt, de fiecare dată cînd privim noaptea un cer înstelat, scrutăm trecutul. Dar unde ne-am putea duce pentru a experimenta o astfel de cercetare fascinantă a unui timp dispărut? Ei bine, la fel ca anticii polinezieni care urmărind stelele au descoperit Hawaii, astăzi mulţi care doresc să urmărească sau să observe stelele vin în acest stat insular. Ei descoperă aici însă cel mai înalt tip de tehnologie astronomică — o tehnologie care le permite oamenilor să privească foarte departe în trecut.
Să ne îndreptăm deci spre insula Hawaii, sau Insula Mare. O dată ajunşi acolo vom urca pe vîrful unui vulcan stins numit Mauna Kea. La o înălţime de 4.205 metri vom vizita cîteva dintre cele mai prestigioase observatoare spaţiale destinate să scruteze universul.
Pe pantele vulcanului Mauna Kea
Plecăm dimineaţa devreme. Drumul nostru spre vîrful vulcanului Mauna Kea este lung şi şerpuit. Ieşim din clima tropicală prezentă la altitudine mai mică, unde nivelul precipitaţiilor depăşeşte 500 cm pe an şi urcăm spre pantele superioare nefertile ale acestui vulcan stins, unde zăpada se poate menţine mai multe luni pe an. După ce trecem de zona împădurită, ajungem pe un drum neasfaltat, abrupt, şi periculos. Acum înţelegem de ce este nevoie de un vehicul cu tracţiune dublă.
În sfîrşit, ajungem în vîrf şi constatăm că este presărat cu multe observatoare. Aerul este tăios, atmosfera clară, aproape transparentă. Parcăm maşina şi ieşim din ea. Un vînt glacial ne imobilizează. Dar în timp ce ne uităm în jur, o bucurie fără margini ne învăluie. Stăm pe un vulcan arid, deasupra norului care-l înconjoară, parcă rupţi de pămînt şi de ocean!
De ce aici?
La începutul anilor ’60, astronomii au început să construiască primul lor observator de pe Insula Mare pentru a scruta spaţiul îndepărtat şi trecutul. Dar de ce aici, pe vîrful unui vulcan insular, pierdut în largul Pacificului?
Există patru motive principale pentru care acest loc special este atît de util cercetării cerului înstelat: 1) procentul ridicat de nopţi senine pe an; 2) claritatea şi stabilitatea aerului, care permite o vizibilitate bună; 3) nivelul extrem de redus de lumină în timpul nopţii, graţie dispoziţiilor în vigoare pe Insula Mare şi 4) umiditatea foarte scăzută. De ce este important acest ultim factor? Deoarece umiditatea dăunează anumitor tipuri de instrumente.
Chiar cu ochiul liber putem sesiza cu uşurinţă calităţile atmosferice neobişnuite care fac din acesta un loc excelent pentru scrutarea spaţiului cosmic. Nu este de mirare că Mauna Kea este considerat drept un loc aproape perfect pentru observarea stelelor.
În interiorul observatoarelor
Am făcut cunoştinţă cu ghida noastră şi împreună cu ea ne-am îndreptat spre observatorul W. M. Keck. Acesta dispune de cel mai mare şi mai puternic telescop construit pînă în prezent.
Odată intraţi, înţelegem repede că astronomii nu mai privesc prin aceste telescoape cu ochiul liber. Nu, s-au dus acele zile! Astăzi, savanţii se servesc de puternice ordinatoare şi de alte aparate elaborate care permit o vizualitate de miliarde de ori mai mare decît cea a ochiului liber.
Ceva uluitor, nu-i aşa? Graţie acestei tehnologii, astronomii pot aduna, doar în cîteva zile de cercetare, suficiente informaţii pentru a se menţine ocupaţi luni de zile după aceea evaluînd ceea ce au adunat.
Ghida ne atrage acum atenţia asupra motivului pentru care observatorul W. M. Keck este la loc de frunte în tehnologia astronomică — proiectul unic al telescopului său. Remarcăm cele 36 de segmente de oglinzi hexagonale, fiecare cu un diametru de circa 1,8 m. Acestea echivalează cu o singură oglindă avînd un diametru de 10 m.
Descriind modul de funcţionare al acestui telescop, un ziar editat de Asociaţia californiană pentru cercetări astronomice declară: „Cu poziţiile lor controlate electronic cu o precizie de o milionime de ţol— a mia parte din grosimea unui fir de păr uman“, şi cu numai un sfert din oglinzile sale, el „echivalează deja cu puterea telescopului Hale de la Observatorul Palomar din California al cărui diametru este de 5 metri“.
Aceasta nu este totul. Ghida ne informează că tocmai primiseră fonduri pentru plasarea, alături de acesta, a unui al doilea telescop care este încă în construcţie. Aceste telescoape gemene vor funcţiona ca un gigantic binoclu spaţial care va privi în spaţiul cosmic mai departe decît s-ar fi crezut vreodată că este posibil. Este cu adevărat emoţionant să fii aici!
Însă, la această altitudine mare nu dorim să fim prea emoţionaţi deoarece riscul hipoxiei, scăderea cantităţii de oxigen în ţesuturile organismului, este evident. Simţim că acuitatea noastră mintală nu este în cea mai bună stare, întrucît trebuie să depunem eforturi pentru a ne concentra atenţia şi a ne formula cuvintele. Într-adevăr, la această altitudine, faptul de a vă mişca prea rapid sau de a consuma prea multă energie vă poate cauza dureri de cap, greţuri şi ameţeli. Desigur, aici nu este loc pentru cei cu o sănătate precară.
De aceea, după cinci ore petrecute în vîrf, este timpul să coborîm la cota 2.800. Pînă în acest moment a fost o dimineaţă memorabilă.
Ce ne spun stelele?
La cota 2.800 există locuinţe şi anexe pentru circa 50 de astronomi şi pentru personalul auxiliar. Tot aici se găseşte şi un centru pentru vizitatori, unde puteţi audia conferinţe despre observatoarele de pe Mauna Kea.
În plus, ca o desfătare pentru cei care doresc să rămînă, va avea loc o cercetare nocturnă a stelelor la un telescop de 28 cm cu un comentariu realizat chiar de unul dintre savanţii universităţii din Hawaii. Dacă rămîneţi, aşa cum am făcut noi, nu veţi fi dezamăgiţi. Aceasta este o excelentă modalitate de a afla ce mărturie pot oferi stelele şi să vă încheiaţi una dintre cele mai neobişnuite zile.
Poate vă întrebaţi de ce am afirmat la început că putem să privim înapoi în timp. Un exemplu v-ar putea ajuta să înţelegeţi acest lucru. Să luăm, de exemplu, galaxia Andromeda. Într-o noapte senină, strălucirea ei poate fi vizibilă cu ochiul liber. Acum, cunoscînd cît de departe de pămînt este acel univers insular de stele şi că lumina se deplasează cu o viteză de 299.792 de kilometri pe secundă, savanţii au determinat că lumina pe care o vedem venind de la galaxia Andromeda are o vechime de 1,5 milioane de ani! Da, faptul de a observa stelele ne permite să privim în urmă.
Graţie acestor telescoape ultramoderne de pe Mauna Kea, omul are acum capacitatea să privească mult mai înapoi în timp şi în spaţiul cosmic. Aceasta deoarece telescoapele moderne sînt mult mai puternice decît ochiul liber. Astronomii estimează, de fapt, că în prezent ei sînt în măsură să vadă lumina emisă de stele acum opt miliarde de ani! Cumulînd aceste informaţii, ei speră să înţeleagă mai bine cum au venit în existenţă stelele şi cum s-a extins universul.
Desigur, aceasta a fost pentru noi o zi cu totul deosebită. Ceea ce am văzut va rămîne mult timp întipărit în memoria noastră. Ceea ce văd şi vor mai vedea astronomii ne face să ne minunăm de miracolele creaţiei. Noaptea nu ne vom mai mulţumi să aruncăm o simplă privire spre cerul înstelat şi apoi să ne întoarcem spatele. De acum înainte ne vom aminti de această ocazie şi de frumuseţea acestui post de observaţie montan.
Fie ca astfel de experienţe să ne determine pe toţi să-l apreciem pe Cel ce a creat universul care este o atît de mare sursă de uimire pentru noi. — Isaia 40:26; 42:5.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 27]
California Association for Research in Astronomy