„Calul aerului“

De la corespondentul nostru din Africa de Sud

„ZBURAM de aproximativ două ore. Deodată turaţia motorului a început să se reducă — primul semn de defecţiune al motorului. Am început imediat să urc, folosindu-mă de turaţia de care mai dispuneam pentru a cîştiga cît mai multă altitudine înainte ca motorul să se oprească. Cînd am ajuns la altitudinea maximă, cutia ambreiajului s-a dezintegrat împrăştiind fragmente în toate părţile.

M-am angajat imediat cu elicopterul într-o coborîre rapidă, menţinînd tot timpul o viteză de înaintare constantă de circa 90 de kilometri pe oră. Examinasem deja terenul, iar acum ne îndreptam spre o mică suprafaţă despădurită la care puteam ajunge cu uşurinţă planînd.

Cînd ne aflam la 15 metri deasupra solului, am ridicat puţin botul elicopterului pentru a reduce viteza de coborîre, şi apoi am aterizat alunecînd pînă la aproximativ 1,5 metri distanţă de albia uscată a unui rîu.“

Toate acestea s-au petrecut doar într-un minut. Într-adevăr, unele elicoptere s-au prăbuşit în ultimele etape ale unei aterizări forţate, dar aşa cum se poate vedea din această experienţă reală, nu este totul pierdut în caz de avariere a motorului. Acest pilot a executat cu succes un zbor planat folosindu-se de autorotaţie — manevră efectuată de multe ori în timpul instruirii tocmai în vederea unor astfel de situaţii critice.

Însă, în pofida siguranţei şi a adaptabilităţii elicopterului, mulţi nu au zburat niciodată la bordul acestuia. Probabil nici pe dumneavoastră nu vă tentează ideea unei scurte călătorii cu elicopterul. Dar, poate v-ar face plăcere să aflaţi mai multe lucruri despre această neobişnuită maşină zburătoare.

Cum şi-a avut începutul?

Leonardo da Vinci a fost primul care, în 1483, a proiectat o maşină de zburat pe verticală utilizînd pentru ascensiune o elice. Dar, vai, specialiştii în aeronautică spun că dispozitivul conceput de el nu ar fi putut zbura! Cu toate acestea, zborul vertical a continuat să-i fascineze pe inventatori, însă el a fost realizat cu succes doar relativ recent.

Aceasta s-a întîmplat în 1923 cînd spaniolul Juan de la Cierva, în vîrstă de 27 de ani, a zburat cu succes cu autogirul său la Getafe, Spania. Sistemul proiectat de el a contribuit mult la progresul teoriei elicopterelor. Ulterior, între anii 1939 şi 1941, un proiectant de origine rusă, Igor Sikorsky, a făcut paşi importanţi spre realizarea elicopterului aşa cum îl cunoaştem noi astăzi. Dar care era secretul ridicării aparatului de la sol?

Cum zboară el?

Un aparat de zbor obişnuit cu aripă fixă se înalţă în aer după ce a prins mai întîi viteză pe o pistă de decolare. Cînd atinge viteza corespunzătoare, aerul care trece peste aripă produce o forţă suficientă pentru a depăşi greutatea aparatului de zbor şi ridică avionul în aer. La elicopter însă, ascensiunea se realizează prin rotirea palelor rotorului, care sînt asemănătoare aripilor. Astfel, elicopterul poate urca fără să se deplaseze pe orizontală. Pentru a produce o forţă de ascensiune apreciabilă, palele trebuie să brăzdeze aerul la un anumit unghi, numit unghi de atac. Iar pilotul poate varia unghiul de aşezare a palelor, sau înclinarea palelor, prin intermediul unui sistem de control numit manetă „pas-gaz“. Cînd forţa de ascensiune generată de pale depăşeşte greutatea elicopterului, deci depăşeşte forţa de gravitaţie, elicopterul se va înălţa. O reducere a tracţiunii ascensionale determină aparatul să coboare.

Elicopterul poate fi făcut să se deplaseze înainte din poziţia de zbor la punct-fix înclinînd discul rotorului. Acest disc este suprafaţa imaginară măturată de pale în timpul rotaţiei. Cu discul rotorului înclinat în faţă, aerul este împins nu numai în jos pentru a înălţa elicopterul, dar şi puţin în spate pentru a-l împinge înainte (vezi desenul de mai jos). Astfel, elicopterul se poate mişca în orice direcţie, lateral sau chiar înapoi, prin simpla înclinare a discului rotorului în direcţia dorită. Sistemul de comandă prin care se realizează acest lucru se află în mîna dreaptă a pilotului şi este numit manşă, sau comandă prin variaţia ciclică a pasului.

Mai există o problemă ce trebuie rezolvată înainte de decolare — echilibrarea momentului reactiv generat de rotorul principal. Ce este „momentul reactiv“? Imaginaţi-vă că încercaţi să strîngeţi un şurub deasupra capului cu o mare cheie fixă în timp ce staţi pe patine cu rotile. Cînd învîrtiţi cheia într-o direcţie, corpul va tinde să se învîrtească în direcţie opusă. Acest lucru este în armonie cu o lege a dinamicii, conform căreia orice acţiune dă naştere la o reacţiune egală şi de sens contrar. În cazul elicopterului, în timp ce motorul învîrte rotorul într-o direcţie, fuzelajul aparatului de zbor tinde să se rotească în direcţie opusă. Cea mai utilizată metodă pentru contracararea acestui efect îl constituie montarea pe coadă a unui rotor anticuplu, sau a unei mici elice anticuplu. Prin intermediul a două paloniere pilotul reuşeşte să amplifice sau să reducă tracţiunea rotorului din coadă, menţinînd astfel sub control mişcările elicopterului.

Ultimul control ce trebuie luat în considerare vizează clapeta de gaze. Pilotul trebuie să supravegheze turaţia motorului ori de cîte ori utilizează comenzile, şi el face aceasta acţionînd maneta „pas-gaz“. Ca urmare a acestei supravegheri constante a tahometrului, pilotul descris la început a fost avertizat despre o posibilă avariere a motorului chiar înainte ca motorul să fi încetat complet să funcţioneze. La elicopterele moderne cu turbomotoare o mare parte a acestei munci a fost redusă prin introducerea unui sistem de control a vitezei motorului.

Economiseşte timp — şi salvează vieţi!

Elicopterul a fost pe bună dreptate numit „calul aerului“. În august 1979, de exemplu, o furtună violentă a întrerupt concursul de iahturi Fastnet, din Marea Britanie. Cincisprezece bărbaţi şi-au pierdut viaţa în ceea ce a fost descris drept „cel mai teribil dezastru din istoria iahtului“. Această cifră ar fi fost şi mai tragică fără efortul depus de echipajele elicopterelor. În timpul unei acţiuni de salvare, pilotul trebuia să supravegheze valurile din jur şi să-şi menţină aparatul de zbor într-o mişcare verticală sus-jos pentru a evita să fie izbit de valuri. Un ziar a descris această manevră drept „jocul de-a capra pe viaţă şi pe moarte printre periculoasele creste ale valurilor înalte de 13 metri [40 de picioare]“.

Graţie elicopterelor, petrolierele uriaşe ce navighează în apropiere de Capul Bunei Speranţe din sudul Africii pot să primească provizii de hrană proaspătă, piese de schimb şi chiar să-şi schimbe echipajul fără să fie necesar să intre în port. Dar acest lucru pretinde multă abilitate. Pilotul aduce elicopterul într-o poziţie de zbor la punct fix deasupra punţii adaptîndu-se vitezei reduse a petrolierului. Apoi el trebuie să se adapteze ruliului navei astfel încît să aterizeze cît mai uşor posibil.

Cu ce se aseamănă zborul cu elicopterul?

Pentru amatorii de zboruri, manevrabilitatea elicopterului le oferă o emoţie nemaiîntîlnită la alte tipuri de zboruri motorizate. Este o experienţă fascinantă să reuşeşti să stai în poziţia de zbor la punct fix, să te mişti încet înapoi sau într-o parte sau să te roteşti cu 360° la o înălţime de o jumătate de metru de la pămînt. Absenţa mişcării pe orizontală la decolare creează impresia de siguranţă, iar cînd elicopterul se află în zbor, devii în curînd absorbit de peisaje, îndeosebi cînd acesta se deplasează rapid la o altitudine mică.

Însă, la început, pilotul practicant va constata că este greu să zbori cu elicopterul, deoarece comenzile sînt foarte sensibile şi acesta este mai puţin stabil decît aparatele de zbor cu aripă fixă. Însă, odată ce îl stăpîneşte, pilotarea acestuia este amuzantă şi, probabil, mai uşoară decît cea a unui avion datorită tehnicilor mai simple de decolare şi de aterizare.

Astăzi elicopterul este un mijloc de transport bine pus la punct — un veritabil cal al aerului. Într-adevăr, comparat cu unele creaturi zburătoare ale lui Iehova, de pildă cu o libelulă sau cu un colibri, s-ar putea să pară grosolan. Cu toate acestea el este o maşină fascinantă. Iar acum, întrucît ştiţi ceva mai multe lucruri despre elicopter, probabil v-ar face plăcere să faceţi o plimbare cu el!

[Legenda schiţei de la pagina 10]

Proiectul unei maşini de zburat pe verticală al lui Leonardo da Vinci

[Provenienţa schiţei]

Bibliothèque de l’Institut de France, Paris

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Zbor de navetă într-un aeroport

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Operaţiune de salvare pe mare efectuată de RAF

[Provenienţa fotografiei]

Prin amabilitatea Ministerului Apărării (Londra)

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Poliţia utilizează adesea elicopterele

[Diagrama/Fotografia de la pagina 11]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Manşa controlează unghiul discului rotorului care, la rîndul său, determină direcţia de zbor

Discul rotorului

Zbor la punct fix

Zbor înapoi

Zbor înainte

Maneta „pas-gaz“

Manşa

Palonierele