Litiaza renală — Tratarea unei vechi maladii

PROBABIL aţi auzit despre cineva că suferă de litiază renală. În Statele Unite, circa 300 000 de bolnavi sunt internaţi anual cu această maladie. Durerile pot fi groaznice, asemănătoare celor de naştere.

Unii cred că litiaza renală constituie o afecţiune relativ recentă, fiind probabil legată de alimentaţia sau de stilul de viaţă modern. În realitate însă, litiaza tractului urinar a torturat omenirea timp de secole. Au fost găsiţi calculi chiar şi în mumiile egiptene vechi de mii de ani.

Calculii se formează atunci când mineralele din urină se precipită şi îşi măresc volumul, în loc să fie diluate şi eliminate din corp. Ei au diverse forme şi sunt compuşi din multe substanţe. Clinical Symposia spune: „În Statele Unite, aproximativ 75% din toţi calculii [renali] sunt compuşi în principal din oxalat de calciu, iar alţi 5% din fosfat de calciu pur“.

Răspândire şi cauze

Potrivit unui raport, în America de Nord circa 10% dintre bărbaţi şi 5% dintre femei vor avea un calcul renal pe parcursul vieţii lor. Iar rata recidivelor este mare. Din cinci persoane, una va avea un nou calcul în interval de cinci ani.

Timp de mulţi ani medicii au fost nedumeriţi cu privire la motivul pentru care unii oameni fac calculi renali, iar alţii nu. Cauzele litiazei sunt multiple: tulburări metabolice, infecţie, tulburări ereditare, deshidratare cronică şi regimul alimentar.

Circa 80% din calculii renali sunt eliminaţi spontan în timpul micţiunii. Pentru a facilita eliminarea lor, pacienţii sunt încurajaţi să bea mari cantităţi de apă. Deşi calculii sunt relativ mici, adesea abia vizibili, durerea poate fi mare. Dacă are loc o obstrucţie a tractului urinar sau dacă un calcul este prea mare pentru a se deplasa (unii atingând mărimea unei mingi de golf), se impune un tratament medical pentru ocrotirea sănătăţii pacientului.

Noi tratamente

Până prin 1980, pentru îndepărtarea calculilor renali care nu erau evacuaţi pe cale naturală se recurgea la intervenţii chirurgicale complicate. Pentru a ajunge la calculul înfipt în rinichi sau în tractul urinar, se făcea în flanc o incizie dureroasă de circa 30 de centimetri lungime. În general, operaţia era urmată de o perioadă de restabilire de două săptămâni în spital şi de aproximativ două luni de convalescenţă acasă. Însă „graţie progreselor tehnologice recente, afirmă manualul de medicină Conn’s Current Therapy (1989), necesitatea de a recurge la o astfel de intervenţie chirurgicală a devenit rară“.

În prezent, calculii dificili pot fi îndepărtaţi printr-o tehnică ce recurge doar foarte puţin la chirurgie. O altă tehnică mai curentă folosită astăzi, numită litotripsie extracorporală cu unde de şoc (ESWL), nu pretinde nici o intervenţie chirurgicală. Vorbind despre aceste inovaţii medicale, Conn’s Current Therapy spune că „în prezent, probabil numai 1% din toate cazurile de îndepărtare [a calculilor renali]“ se face prin intervenţii chirurgicale complicate.

O tehnică ce implică un minim de chirurgie

O tehnică ce pretinde doar o intervenţie chirurgicală minimă este adesea numită litotripsie percutanată ultrasonică. „Percutanată“ înseamnă „prin piele“, iar „litotripsie“ înseamnă ad litteram „sfărâmare de pietre“. Singura intervenţie chirurgicală necesară constă într-o incizie de 1 centimetru făcută în flanc. Prin această deschizătură se introduce un nefroscop, aparat asemănător cistoscopului, care permite examinarea interiorului rinichilor şi a calculului în cauză.

În cazul în care calculul este prea voluminos pentru a fi extras prin nefroscop, în interiorul acestuia se introduce o sondă ultrasonică care ajunge până în rinichi. Apoi, pentru fragmentarea calculului sau a calculilor, această sondă este conectată la un generator de ultrasunete care o face să vibreze cu o frecvenţă de aproximativ 23 000 până la 25 000 de vibraţii pe secundă. Sub acţiunea ultrasunetelor, sonda acţionează asemenea unui ciocănel pneumatic, sfărâmând toţi calculii, cu excepţia celor mai duri.

Printr-o continuă aspirare prin sondă, interiorul rinichiului este curăţat de micile fragmente de calculi. Procesul de fragmentare şi de aspirare continuă până când o examinare atentă relevă că toate fragmentele de calculi au fost îndepărtate prin sondă.

Uneori însă, mai rămân fragmente de calculi care refuză să se mişte. În acest caz, medicul poate introduce prin nefroscop un tub subţire prevăzut cu o pensetă mică. Apoi, medicul deschide penseta, prinde calculul şi îl scoate afară.

Pe măsură ce chirurgia percutanată s-a dezvoltat, s-au încercat multe metode. Cu câţiva ani în urmă, revista medicală Urologic Clinics of North America spunea: „Se pare că în fiecare lună revistele medicale prezintă noi metode de îndepărtare percutanată a calculilor“. Probabilitatea succesului acestei proceduri, remarca revista, „variază în funcţie de forma şi poziţia calculului“. Dar cel mai important factor, explica ziarul, este „îndemânarea şi experienţa chirurgului“.

Chiar dacă fragmentarea calculilor pretinde o energie destul de mare, procedura este relativ sigură. „Hemoragia nu a constituit o problemă majoră“, spune Clinical Symposia. Un raport relevă faptul că s-a înregistrat totuşi o hemoragie gravă la aproximativ 4% din cazuri.

Printre avantajele acestei proceduri se numără o indispoziţie minimă şi o convalescenţă scurtă. În majoritatea cazurilor spitalizarea nu depăşeşte cinci sau şase zile, unii pacienţi externându-se după numai trei zile. Acest avantaj este deosebit de preţios pentru salariaţi, ei putând să-şi reia lucrul îndată ce părăsesc spitalul.

Tratament fără intervenţie chirurgicală

Litotripsia extracorporeală cu unde de şoc este o tehnică remarcabilă introdusă în 1980 la München, Germania. Pentru fragmentarea calculilor, ea foloseşte unde de şoc de mare putere, fără a fi nevoie de vreo incizie.

Pacientul este cufundat într-un bazin metalic inoxidabil umplut pe jumătate cu apă caldă. El este poziţionat cu atenţie, astfel încât rinichiul care urmează a fi tratat să se afle în focarul undelor de şoc emise de un generator electric situat în apă. Undele penetrează cu uşurinţă ţesutul uman şi ajung la calcul fără să-şi piardă ceva din putere. Ele continuă să bombardeze calculul până când acesta se fărâmiţează. Apoi, majoritatea pacienţilor elimină cu uşurinţă fragmentele de calcul.

În 1990, această tehnică a fost utilizată în circa 80% din cazurile de litiază. Revista Australian Family Physician a raportat anul trecut că de la introducerea ei, „în lumea întreagă au fost trataţi peste 3 milioane de pacienţi şi au fost folosite peste 1 100 de aparate, utilizându-se o varietate de generatoare de unde de şoc pentru dezintegrarea calculilor renali“.

Deşi această tehnică produce un anumit traumatism în regiunea renală, Australian Family Physician explică: „Ea rareori dăunează organelor adiacente, de pildă, splinei, ficatului, pancreasului sau intestinelor. Acest traumatism temporar este bine tolerat, dauna asupra pacienţilor fiind neglijabilă; majoritatea lor acuză doar uşoare [dureri musculare şi osoase] în peretele abdominal şi uşoare urme [de sânge în urină] timp de 24 până la 48 de ore după terapie“. Chiar şi copiii au fost trataţi cu succes. Această revistă australiană conchidea: „După 10 ani de testări, această tehnică pare să fie un tratament foarte sigur“.

Într-adevăr, tratamentul este atât de eficient încât anul trecut Conn’s Current Therapy explica: „(ESWL) a permis îndepărtarea unor calculi simptomatici cu atâta uşurinţă şi cu o morbiditate atât de mică încât pacienţii şi medicii au devenit mai puţin riguroşi în îngrijirea şi tratarea preventivă a litiazei urinare“.

Totuşi, litiaza renală constituie o maladie dureroasă pe care cu siguranţă nu o doriţi. Ce puteţi face pentru a o preveni?

Prevenire

Întrucât adesea calculii renali au tendinţa să reapară, dacă aţi avut vreodată unul, ar fi bine să respectaţi sfatul de a bea multă apă. Se recomandă un debit urinar de peste 2 litri pe zi, şi aceasta înseamnă consumarea unei mari cantităţi de apă!

În plus, este înţelept să vă schimbaţi regimul alimentar. Medicii sugerează limitarea consumului de carne roşie, sare şi alimente bogate în oxalat, care se crede că facilitează formarea calculilor. Aceste alimente includ nuci, ciocolată, piper şi legume cu frunze verzi, de pildă, spanacul. Altădată, medicii recomandau şi reducerea consumului de calciu, dar cercetări recente arată că, dimpotrivă, o alimentaţie mai bogată în calciu tinde să micşoreze tendinţa de formare a calculilor.

Însă dacă, în pofida tuturor precauţiilor luate, vă veţi confrunta cu un nou calcul, poate fi întrucâtva consolator să ştiţi că există metode avansate pentru eliminarea lor.

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 12]

Leonardo On The Human Body/Dover Publications, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Tratament nechirurgical al calculilor renali, utilizând un aparat numit litotritor.

[Provenienţa fotografiei]

S.I.U./Science Source/PR