De la cititorii noştri

Copii victime ale stresului Vă mulţumesc foarte mult pentru seria de articole „Copii victime ale stresului — cum să-i ajutăm?“ (22 iulie 1993, engl.).a În timp ce le citeam, plângeam de bucurie şi de durere deopotrivă. Când aveam în jur de patru ani, am fost violată de propriul meu tată. Am  crescut într-o continuă suferinţă şi teroare. Sunt de 20 de ani creştină şi, cu ajutorul lui Iehova şi a articolelor de acest gen, am început să găsesc alinare. Aceste informaţii mă ajută ca, la rândul meu, să-mi ocrotesc fetiţa.

S. S., Italia

Am  17 ani şi mă aflu într-un stres psihic maxim. Acasă la mine există multă violenţă verbală. Chiar dacă tatăl meu nu a citit aceste articole, este clar că fiecare părinte violent ar trebui să le citească. Sper că articolele vor deschide ochii multor părinţi care se poartă astfel.

T. B., Statele Unite

Fiica mea, în vârstă de trei ani, a fost victima unui abuz sexual. A fost profund marcată de această experienţă; un copil nu este niciodată prea tânăr pentru a fi rănit. Am  fost atât de furioasă şi de supărată, încât îmi doream să scrieţi un articol prin care să-i ajutaţi pe părinţi să-şi dea seama cât de mult îi pot afecta pe micuţii noştri lucrurile rele. Nicicând n-am citit ceva mai frumos. Aceste articole le arată oamenilor că noi îi slujim unui Dumnezeu care înţelege suferinţa groaznică de care au parte unii dintre noi.

M. G., Statele Unite

Vă mulţumesc îndeosebi pentru articolul „Părinţii violenţi — cauza principală a stresului“.b Eu provin dintr-un mediu în care se practică violenţa psihică şi abuzul sexual. Acest articol arată cât de mult rău pot să pricinuiască acestea pentru tot restul vieţii. Îţi este mai uşor când ştii că cineva înţelege într-adevăr aceste lucruri.

B. S., Statele Unite

Pentru că în copilărie am trăit personal ceea ce se cheamă abuz sexual şi psihic, pot într-adevăr să-mi dau seama de pagubele pe care le provoacă un stres nejustificat în copilărie. Dacă n-aţi trecut prin aşa ceva, nu vă puteţi imagina ce sentiment de gol îi dă cuiva acest lucru. Dispreţul faţă de sine, învinovăţirea, spaima şi copleşitoarele sentimente de inutilitate sunt uneori de nesuportat. Mă rog ca părinţii care citesc aceste informaţii să se autoanalizeze şi să dea dovadă de empatie şi de înţelegere faţă de copiii lor.

D. I., Statele Unite

Imediat după ce am văzut coperta mi-au dat lacrimile. Ne înţelegeam foarte greu cu fetiţa noastră în vârstă de şapte ani şi nu ştiam ce să ne mai facem. În cele din urmă am dus-o la un spital de boli psihice. A doua zi după ce s-a întors acasă am primit revista care tratează despre copiii care sunt victime ale stresului. Mai avem multe întrebări la care nu am primit răspuns, deşi, prin intermediul acestor articole, al rugăciunii şi cu sprijinul prietenilor, ne-au fost clarificate majoritatea dintre ele.

D. G., Statele Unite

Am  13 ani, iar acum doi ani am fost foarte bolnavă. Adesea mă simţeam deprimată. Atunci să fi avut aceste articole! Mama m-a internat într-un spital de pediatrie de specialitate deoarece doctorii din oraşul în care locuiam nu ştiau ce am. Doctorii de la acel spital şi-au dat seama că sufeream de ceea ce articolele dumneavoastră le numesc „tulburări psihosomatice“. Bătrânii din congregaţia din care făceam parte, împreună cu părinţii mei, m-au ajutat să depăşesc acea stare de stres. Sper ca articolele dumneavoastră să-i ajute şi pe alţi tineri să învingă stresul.

J. B., Statele Unite

Şi eu sunt o victimă a stresului. Am  şapte ani, iar mămica şi tăticul meu sunt despărţiţi. Asta este cauza stresului. Am  probleme cu stomacul, exact ca cele despre care aţi scris. Vă mulţumesc pentru că ne purtaţi de grijă.

J. H., Statele Unite

[Note de subsol]