Înfruntând dificultăţile vieţii în sudul Asiei
PE măsură ce îmi veneam în simţiri, îmi dădeam seama că piciorul stâng mi-era amorţit în chip ciudat. Mi-am întors capul. Dragul meu Henry se stingea din viaţă. Cu toate acestea, nu era timp pentru desperare. Trebuia să lupt — să lupt pentru a-mi păstra integritatea faţă de Dumnezeul care ne-a dăruit atât de multe lucruri.
Era 17 mai 1982. Soţul meu era supraveghetor itinerant pentru congregaţiile de limbă tamilă ale Martorilor lui Iehova din Sri Lanka. Slujeam pe atunci într-o congregaţie situată departe de Colombo, cel mai mare oraş de pe insulă. Mergând amândoi pe o bicicletă, aşa cum se obişnuieşte în această ţară, trebuia să facem o scurtă călătorie pentru a-l vizita pe un colaborator Martor. Când, asemenea unei cobre apărute pe neaşteptate, ne-a lovit un camion.
Cum doctorii îşi pierduseră speranţa de a-l mai salva pe Henry, şi-au concentrat toată atenţia asupra mea. Deşi eram lipsită de vlagă, necesitatea stringentă de a-i anunţa în legătură cu hotărârea mea de a respecta legea lui Iehova prin a mă abţine de la sânge mi-a umplut inima (Faptele 15:28, 29). Trebuia să le-o aduc la cunoştinţă. Mi-am adunat puţinele puteri ce-mi rămăseseră şi am spus: „O coală de hârtie, vă rog“. Mi-am aşternut cu mare greutate convingerile pe hârtie şi am semnat. După aceea a început lupta.
Mi s-a acordat primul ajutor, însă era mult prea evident faptul că fusesem rănită foarte grav. Hotărârea de a acţiona ca un creştin adevărat devenise unica mea preocupare — nu era încă momentul să mă las pradă durerii.
Au refuzat să opereze fără sânge
Bătălia cu privire la transfuzia de sânge a durat nouă zile: eu am luptat pentru a trăi în armonie cu conştiinţa mea refuzând transfuzia, doctorii au luptat pentru a mă convinge să o accept. Deşi aveau competenţa necesară, pur şi simplu au refuzat să opereze fără sânge. Rana era gravă şi necesita o îngrijire imediată.
Însă nu a trebuit să lupt singură în această bătălie. În fiecare moment Iehova a fost alături de mine, iar fraternitatea din cadrul poporului lui Iehova a fost plină de o preocupare iubitoare. Colombo se afla la o distanţă de 400 de kilometri. Medicul Perrin Jayasekera, Martor al lui Iehova, a aranjat ca fratele său mai tânăr, care era chirurg acolo, să mă interneze la spital în Colombo.
Având o durată de aproape 24 de ore, călătoria aceea de-a lungul unor drumuri accidentate, eu aflându-mă în partea din spate a unui camion închis, mi s-a părut că depăşeşte cu mult cea mai lungă călătorie din viaţa mea. Cu toate acestea, inima îmi era plină de recunoştinţă faţă de Iehova pentru grija sa iubitoare, aşa cum a fost întotdeauna de când am aflat pentru prima dată adevărul în ţara mea natală, India. Însă acum nu aveam pe nici una dintre rudele mele alături de mine. Dar ce anume m-a adus în Sri Lanka?
Am văzut lumina zilei într-o familie de romano-catolici din statul Kerala, India. Noi vorbeam malayalam. La şcoală am învăţat limba engleză. Şi cât de mult mă bucur că m-am folosit de ocazia de a o învăţa bine! Acea parte a Indiei are o populaţie numeroasă de oameni care se pretind a fi creştini. Tradiţia spune că creştinismul a fost adus în Kerala de către apostolul Toma în secolul I. În orice caz, cu peste 1 400 de ani mai târziu, când coloniştii portughezi catolici conduşi de Vasco da Gama au sosit în Kerala, au găsit, spre surprinderea lor, mulţi locuitori care deja credeau în Cristos.
Decizii dificile
Când familia mea a început să înveţe cu ajutorul Martorilor lui Iehova adevărurile Bibliei care înlătură ignoranţa, s-a născut în mine dorinţa firească de a le împărtăşi aceste adevăruri celor din comunitatea mea care susţineau că sunt creştini. Aşadar, la scurt timp după dedicarea şi botezul meu am devenit pionier, sau ministru cu timp integral. Aceasta a însemnat respingerea ofertei unui excelent post în învăţământ chiar în statul meu natal. A avea siguranţa aparentă pe care o oferă un astfel de post din care se poate ieşi la pensie constituie ţelul multor tineri indieni, însă obiectivul meu se schimbase. Doream o siguranţă reală, iar aceasta nu se putea găsi decât sub mâna ocrotitoare a lui Iehova.
Doi ani mai târziu, o nouă provocare. Eram dispusă să mă mut într-o altă parte a Indiei pentru a ajuta acolo unde era o mai mare nevoie de predicatori? Aceasta ridica problema învăţării unei noi limbi, tamila, şi pe aceea de a ajuta oameni dintr-un mediu religios total diferit, de această dată hindus. Da, această posibilitate de a-mi dovedi aprecierea faţă de Iehova a făcut ca toate schimbările să merite osteneala. A fost o adevărată bucurie să le depun mărturie acestor oameni afectuoşi şi prietenoşi care proveneau din mediul hindus. Ei au acceptat cu uşurinţă faptul că ne apropiem de sfârşitul lui Kali Yuga (Epoca răutăţii) şi că acelora care acţionează în prezent conform dreptăţii le stă în faţă ceva cu mult mai bun. Cu toate acestea, a fost o mare problemă să-i ajut să înţeleagă deosebirea care există între adevăratul creştinism şi ceea ce le-au arătat occidentalii. Şi cât de des mi-am deschis Biblia la Matei 7:21–23: „Nu orişicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege»“. Mohandas Gandhi a spus pe bună dreptate: ‘Îl iubesc pe Cristos, dar îi dispreţuiesc pe creştini deoarece ei nu trăiesc aşa cum a trăit Cristos’.
Mulţi hinduşi descoperă, ca şi mine, că există foarte mult adevăr în această afirmaţie. Iar actualmente ei observă şi faptul că acţiunile multora dintre coreligionarii lor nu diferă prea mult de cele ale persoanelor din Occident care susţin cu ipocrizie că sunt creştini. Martorii lui Iehova însă sunt cu totul altfel. Mii de hinduşi încep să-şi dea seama de acest lucru.
Un nou partener, un nou test al integrităţii
Au trecut doi ani şi jumătate. Pe parcursul anului 1963, congresul Martorilor lui Iehova intitulat „Vestea bună veşnică“ s-a ţinut în toată lumea. Unul dintre locurile de desfăşurare a fost şi New Delhi, situat în nordul ţării. Ce congres de neuitat! Şi tot acolo l-am întâlnit pe Henry Abraham. Amândoi eram în căutarea cuiva împreună cu care să ne împărţim viaţa de devoţiune faţă de Iehova. Cinci luni mai târziu ne-am căsătorit.
Henry primise instruire la Şcoala biblică Galaad a Watchtower din statul New York şi apoi fusese trimis în ţara sa natală, Sri Lanka, unde nevoia era foarte mare. Am sperat că va fi dispus să se mute în India, unde eu credeam că nevoia era şi mai mare, însă nu a fost să fie aşa. Era nevoie de el acolo unde se afla. Prin urmare, încântătoarea insulă Sri Lanka a devenit căminul meu. Din fericire, limbile tamilă şi engleză sunt foarte utile aici, aşa că nu mai trebuia să învăţ altă limbă — pentru moment. Henry şi cu mine petrecuserăm împreună 18 ani fericiţi în serviciul lui Iehova când dezastrul ne-a lovit sub forma unui camion în plină viteză.
Acum însă mă aflam în Colombo şi continuam să lupt pentru a trăi fără să-mi ştirbesc integritatea prin acceptarea unei transfuzii de sânge. Viaţa îmi era acum în pericol, însă nu datorită poziţiei mele faţă de sânge, ci datorită întârzierii în aplicarea unui tratament.
Un specialist în chirurgie plastică provenind dintr-un mediu religios budist şi un chirurg ortoped provenind dintr-un mediu hindus şi-au unit forţele pentru a-şi utiliza măiestria în folosul meu. Nivelul hemoglobinei îmi scăzuse acum la 4.
Cum să mi se amputeze piciorul din coapsă dacă aveam atât de puţin sânge? Hotărârea mea fusese clar exprimată, însă erau dispuşi aceşti doi chirurgi să-mi acorde asistenţa care-mi fusese refuzată anterior? Curajul lor de a accepta această teribilă provocare fără să încerce să mă forţeze să fac un compromis cu conştiinţa mea a fost remarcabil. Mi-am pierdut piciorul, dar mi-a fost salvată viaţa, iar integritatea mea faţă de Iehova a rămas neştirbită.
Acum începea un capitol cu totul nou al vieţii mele, însă fără soţul pe care l-am iubit nespus de mult. La început cu cârje, apoi cu o proteză (mai târziu, datorită bunăvoinţei multora dintre fraţii şi surorile mele, înlocuită cu un picior artificial mult îmbunătăţit), am avut posibilitatea să-mi continui ministerul, astfel că, treptat, durerea a cedat locul activităţii.
Ar trebui să mă întorc în India şi să trăiesc printre rude necredincioase? Minunatul exemplu biblic al unei alte văduve, pe nume Rut, era cât se poate de clar. Şi eu doream să fiu acolo unde îi puteam sluji lui Iehova cel mai bine având în vedere posibilităţile mele oarecum reduse din prezent. Sri Lanka a rămas în continuare căminul meu. — Rut 1:16, 17.
Un teritoriu dificil
Aceşti ultimi 11 ani au trecut repede. În tot acest timp am fost ‘ocupată din plin în lucrarea Domnului’ (1 Corinteni 15:58, New World Translation). Mă menţin activă în ministerul de teren în Colombo. Aici se află oameni proveniţi din medii religioase diferite — hindus, musulman, budist, aşa-zis creştin şi altele. Dificultăţile continuă.
În fiecare lună câţiva dintre noi petrecem un week-end efectuând vizite într-unul din oraşele situate înspre sud unde încă nu există nici un grup de Martori ai lui Iehova. Marea majoritate a locuitorilor practică budismul, iar limba vorbită de ei este singhaleza. Faptul de a învăţa să-i ajut pe aceşti oameni a devenit foarte important pentru mine.
Într-un mod foarte asemănător hinduşilor din India şi din întreaga Sri Lanka, budiştii ignoră Biblia din cauza conduitei aşa-zişilor creştini din Occident. Cu toate acestea, principiile de bază ale budiştilor formulate în „Cele opt căi“ ale gândirii şi conduitei drepte (credinţa, intenţia, cuvântul, fapta, modul de viaţă, strădania, cugetarea şi meditaţia drepte nu sunt decât roade ale înţelepciunii omeneşti imperfecte, spre deosebire de principiile divine conţinute de Biblie, dintre care cele mai multe au fost scrise cu secole înainte de apariţia lui Siddhārtha Gautama.
Când Siddhārtha Gautama le-a vorbit kalam-ilor, aşa cum se menţionează în Kalama Sutta, el a spus: „Nu credeţi ceea ce se însuşeşte prin auzire repetată; nici tradiţia“. Este oarecum ciudat că eu am avut privilegiul de a le aminti multor budişti sinceri că dacă acea directivă s-ar pune în aplicare astăzi, nimeni nu ar putea să creadă în mitul evoluţiei sau să nege existenţa unui Creator.
Sfârşitul răutăţii este aproape
Martorii lui Iehova au să le spună acestor oameni multe lucruri bune datorită Bibliei — despre kalpa vinasha, sfârşitul răutăţii, care este foarte aproape. Profeţia biblică referitoare la aceasta, profeţie care datează de 1 900 de ani, se găseşte în 2 Timotei 3:1–5, 13. Avem, de asemenea, privilegiul să le arătăm că locul în care pot căuta salvare pe parcursul acestor timpuri nu se află nici la religiile occidentale, nici la cele orientale, ci, aşa cum o dovedesc versetele 16 şi 17 ale aceluiaşi capitol, în Cuvântul inspirat al lui Iehova, Biblia.
Budismul constituie o căutare a cunoaşterii supreme. În Biblie, cu mult înainte ca Siddhārtha Gautama să-şi fi început propria căutare, s-a indicat cu claritate adevărata cauză a suferinţei (Geneza 3:1–19). Răzvrătirea împotriva legii drepte, chiar de la începutul istoriei omenirii, a dus la rezultate tragice: boală şi moarte, care s-au răspândit în mod inevitabil la toate creaturile umane păcătoase. În mintea multora se nasc întrebări tulburătoare — asemenea celor consemnate în Habacuc 1:3: „De ce mĕ facĭ se vĕdŭ nefericirea, şi-mĭ areţĭ truda? De ce staŭ înaintea mea pustiirea şi silnicia? De ce este cértă, şi se rĕdică gălcévă?“ (Sănta Scriptură, 1874). Numai Creatorul plin de compasiune poate să furnizeze răspunsurile şi să creeze un mijloc de restabilire definitivă a ceea ce a fost pierdut. Chiar în prezent, milioane de oameni din lumea întreagă trag foloase din înţelepciunea practică a Cuvântului lui Dumnezeu. Şi astfel singhaleza, principala limbă care se vorbeşte în această ţară, a devenit acum o nouă încercare pentru mine, deoarece numai cunoscând această limbă îi pot ajuta pe cei care caută cu sinceritate cunoaşterea supremă pe care eu am găsit-o în urmă cu 37 de ani.
Încă o provocare. Dat fiind faptul că noile birouri ale filialei şi centrul pentru efectuarea traducerilor din Sri Lanka sunt în construcţie, este necesar ca mai multe persoane să fie instruite. Prin urmare, încetul cu încetul învăţ limbajul nou al computerelor în timp ce dau o mână de ajutor în Departamentul contabilitate din cadrul filialei noastre.
Cei 33 de ani pe care i-am petrecut în serviciul cu timp integral adus lui Iehova nu reprezintă decât o clipă din ceea ce eu sper că va fi o eternitate în serviciul adus lui. Pe parcursul acestor ani ni s-au alăturat în serviciul adus lui Iehova multe persoane, printre care şi chirurgul experimentat care a aranjat lucrurile atât în ce priveşte internarea mea la spitalul din Colombo, cât şi în ce priveşte operaţia de care am avut nevoie. Astăzi şi el este un colaborator dedicat, Martor al lui Iehova.
Iehova şi familia sa de slujitori de pe pământ m-au susţinut foarte mult. Am simţit braţele sale ocrotitoare cuprinzându-mă şi ştiu că, datorită iubirii Sale loiale, Henry este păstrat temeinic în amintirea sa. Numai Iehova mi-l poate readuce din ţărână pe dragul meu Henry, pentru a-mi permite să-l întâmpin din nou şi să-i povestesc despre tulburătoarele dificultăţi pe care le-a adus cu sine generaţia noastră şi despre felul în care Iehova ne-a ajutat să le facem faţă. — Relatată de Annama Abraham.
[Legenda fotografiei de la pagina 21]
Annama Abraham împreună cu soţul ei, Henry.
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Annama depunându-le mărturie culegătoarelor de pe o plantaţie de ceai din Sri Lanka.