O secetă devastatoare a afectat Africa Meridională

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AFRICA

MULŢI au spus că a fost cea mai cumplită secetă din acest secol. Unii chiar au afirmat că a fost cea mai cumplită din istoria Africii Meridionale. Seceta aceasta care timp de doi ani s-a abătut asupra Africii Meridionale a lăsat în urma ei un adevărat dezastru. „Este mai rău, mult, mult mai rău decât ne-am aşteptat noi“, a afirmat directoarea de la Operation Hunger (Operaţiunea Foame), organizaţie umanitară sud-africană cu capital privat. „Constatările la faţa locului constituie o explorare a abisurilor nemaivăzute ale mizeriei, suferinţelor umane şi nevoilor.“

„Nu poţi cultiva nimic. Pământul este mort“, spune cu deznădejde un ţăran fermier. În unele locuri, ţăranii înfometaţi au mâncat noroi sau rădăcini de plante sălbatice. Organizaţiile care furnizau ajutoare alimentare nu au mai făcut faţă cererii. Potrivit cotidianului The Guardian Weekly, „Africa Meridională a pierdut un procent mai mare din recoltă decât Etiopia şi Sudanul în timpul îngrozitoarei secete din 1985“.

Seceta a adus aproximativ 18 milioane de persoane la un pas de moartea prin înfometare. Angola s-a confruntat cu cea mai gravă criză din istoria ei. S-a estimat că au murit un milion de vite, iar în decursul unui an s-a pierdut aproximativ 60 la sută din recolte. A fost imposibil să se ajungă la persoanele cele mai grav afectate pentru a li se acorda ajutor. Până în august 1992 s-au pierdut două treimi din recoltele Zambiei, astfel încât s-a estimat că este necesar importul a un milion de tone de porumb. Aproximativ 1,7 milioane de oameni erau în situaţia de a muri de foame.

În Zimbabwe, numită odinioară grânarul Africii Meridionale, patru milioane de persoane aveau nevoie de ajutoare alimentare: aproape o jumătate din populaţie. Un învăţător dintr-o zonă a spus: „Apa se găseşte în cantităţi foarte mici şi abia dacă au mai rămas provizii de hrană. Pe câmp nu a mai rămas nici un fir de iarbă“.

În unele sate, locuitorii se urcă în copaci şi culeg frunze pentru gătit şi mâncat. Guvernul a fost nevoit să reducă ajutorul alimentar lunar de la 15 kilograme la 5 kilograme pentru o persoană. Oglinda marelui lac artificial Kariba a coborât până la cel mai redus nivel pe care l-a avut vreodată, iar în Bulawayo apa a fost raţionalizată.

În crescătoriile de animale sălbatice din Zimbabwe, milioane de animale a trebuit să fie împuşcate, întrucât nu existau rezerve suficiente de apă pentru ele. Un ziar a relatat: „Din copacii uscaţi au căzut păsări moarte, iar broaştele ţestoase, şerpii, rozătoarele şi insectele au dispărut“.

Mozambicul este una dintre ţările cel mai grav afectate de secetă. Această ţară a obţinut 80 la sută din alimente din ajutoarele internaţionale şi se estimează că 3,2 milioane de oameni au căzut victime foametei. Refugiaţii din Mozambic s-au revărsat în număr mare în Malawi, Africa de Sud, Swaziland şi Zimbabwe. Însă, nu demult, odată cu reducerea consecinţelor secetei, mulţi refugiaţi s-au întors.

Adesea, locuitorii de la oraş nu sunt conştienţi de impactul pe care îl are seceta asupra vieţii locuitorilor din zonele rurale. Un funcţionar însărcinat cu acordarea ajutorului alimentar a făcut următoarea remarcă: „Pentru cele mai multe persoane din marile oraşe care nu s-au confruntat cu rigorile lipsei de apă şi de alimente, pierderile cauzate de secetă par un lucru izolat“.

Deşi ploile au adus în multe zone o oarecare uşurare, în unele părţi din Mozambic, Swaziland şi Africa de Sud este încă nevoie de ploaie. Nu există nici o îndoială că urmările acestei secete se vor face simţite încă mulţi ani.

După cum rezultă în mod evident, una dintre cauzele secetei este lipsa ploii. Însă consecinţele secetei sunt amplificate de alte probleme care merită a fi luate în considerare.

Alte complicaţii

În Africa, consecinţele secetei sunt mult amplificate de instabilitatea politică. Ţările care s-au confruntat cu cele mai severe lipsuri de alimente sunt tocmai acelea care au fost chinuite de o astfel de instabilitate. Exemple în acest sens sunt Angola, Etiopia, Mozambic şi Somalia. Războaiele au subminat agricultura şi i-au obligat pe mulţi fermieri să părăsească ţara, abandonându-şi fermele.

Un factor controversat care a contribuit la apariţia secetei este poluarea atmosferei de către om care, potrivit opiniei unora, a avut drept rezultat încălzirea planetei. Un alt factor este creşterea demografică. În Africa, rata medie anuală de creştere este de 3 la sută, una dintre cele mai ridicate din lume. Pentru a face faţă numărului crescând de persoane care trebuie hrănite, fermierii cultivă terenuri necorespunzătoare pentru agricultură şi nu lasă ogoarele necultivate pentru a se odihni.

Mai mult, pădurile sunt distruse, în principal cu scopul de a elibera mai mult teren pentru agricultură. Potrivit revistei African Insight, cu 20 de ani în urmă, în Etiopia, pădurile ocupau 20 de procente din suprafaţa ţării; în prezent, acestea ocupă numai 2 procente. Unele autorităţi afirmă că, dintre toate problemele de mediu care ameninţă Terra, cea mai gravă este despădurirea. Aceasta afectează condiţiile atmosferice şi contribuie la erodarea solului, precum şi la extinderea suprafeţelor de deşert.

Unele guverne africane au menţinut preţurile alimentelor şi animalelor la un nivel scăzut pentru a intra în graţiile consumatorilor din zonele urbane. Faptul acesta îi descurajează pe fermieri, care nu mai pot să-şi cultive pământul în mod profitabil. Guvernul din Zimbabwe a reacţionat la aceasta mărind preţul porumbului cu 64 la sută, ca stimulent pentru a-i determina pe fermieri să producă mai mult.

Care este soluţia?

Experţii oferă multe sugestii. Uneori însă, aceştia au sfătuit ţările africane să adopte metodele occidentale de cultivare, metode care nu s-au dovedit a fi adecvate pentru condiţiile de mediu din Africa.

Sunt necesare urgent soluţii realiste. Un înalt funcţionar african din partea Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Africa a declarat: „Ţinând seamă de toate proiectele economice pe care le-am văzut până în prezent, în anul 2000, Africa nu se va mai afla în şanţul în care se află acum. Se va afla în fundul unei găuri negre adânci“.

O cerinţă majoră o constituie stabilitatea politică şi încetarea violenţei şi a războiului. Cooperarea cu ţările învecinate este, de asemenea, deosebit de importantă.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Africa deţine potenţialul necesar pentru a hrăni o populaţie de trei ori mai mare decât cea pe care o are în prezent. Producţia de alimente a Africii însă a scăzut de-a lungul deceniilor, şi, cu actuala rată de creştere, populaţia s-ar putea să se dubleze în mai puţin de 30 de ani.

Ajutoarele alimentare din alte ţări i-au salvat, fără îndoială, pe mulţi de la înfometare. Cu toate acestea, un astfel de ajutor acordat în mod sistematic nu constituie o soluţie, ci, dimpotrivă, are un efect negativ, descurajându-i pe fermierii locali să mai producă. Există posibilitatea ca aceştia să nu reuşească să-şi vândă produsele la un preţ rezonabil, iar populaţia preferă adesea alimentele din import şi nu mai este interesată de cerealele din producţia locală.

Ce măsuri se întreprind?

Eforturile neobosite ale multor persoane care doresc cu sinceritate să-i ajute pe africani sunt lăudabile. În unele zone, astfel de eforturi au dat rezultate. În Zimbabwe, o echipă internaţională de cercetători a implementat un proiect de plantare a unor copaci care se dezvoltă bine şi relativ repede în regiuni aride. Ideea constă în plantarea unui număr mare de pomi pentru a ajuta la depăşirea crizei de combustibil, întrucât 80 la sută dintre locuitori folosesc lemnul drept combustibil pentru gătit.

În localitatea Charinge din provincia Masvingo, Zimbabwe, afectată de secetă, fermierii au fost încurajaţi să folosească pietre ca strat protector pentru grădinile de legume şi pentru pomii fructiferi. Drept urmare, au avut nevoie de o cantitate mult mai mică de apă, iar culturile s-au dezvoltat foarte bine. Fermierii au reuşit chiar să le vândă alimente celor aflaţi în nevoie.

În Africa de Sud, o mare companie şi-a modificat instalaţia de obţinere a petrolului din cărbune, astfel încât, practic toată apa uzată să fie refolosită în urma unui tratament sistematic. Cu toate că epurarea apelor industriale este costisitoare, Africa de Sud intenţionează ca în cele din urmă să epureze aproximativ 70 la sută din apele sale industriale.

La Luanshya, Zambia, fasolea soia a fost introdusă ca un nou aliment nutritiv. O lucrătoare în cadrul unui serviciu de ajutorare a spus: „Majoritatea deceselor survenite din cauza malnutriţiei au loc în lunile martie şi iunie, când alimentele tradiţionale lipsesc. Soia însă se recoltează în aprilie şi se păstrează mai bine decât cereale ca porumbul şi sorgul“.

Oricât de lăudabile ar fi aceste eforturi de a depăşi problema secetei şi pe cea a lipsei de alimente, omul, cu toată tehnologia şi cu tot progresul pe care le-a înregistrat, nu a fost capabil să pună capăt secetei din Africa. O singură Persoană înţelege toate aspectele problemei şi deja a prezis soluţia cu mult timp în urmă. În curând, sub domnia Regatului lui Iehova Dumnezeu, pe care acesta l-a încredinţat Regelui învestit de el, Isus Cristos, cuvintele profetului Isaia se vor împlini literalmente pe tot pământul: „În pustie vor ţâşni ape şi în deşert torenţi; pământul ars se va schimba în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape. În vizuina care slujea de culcuş şacalilor, vor creşte trestii şi papură“. — Isaia 35:6, 7.

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Locuitorii trebuie să împartă cu animalele puţina apă care a mai rămas în fântâni.

[Provenienţa fotografiei]

The Star, Johannesburg. S.A.