Înapoi la şcoală — De ce?
CĂUTAREA unui loc de muncă a fost pentru Robert o experienţă plină de frustrări, care a durat trei ani îndelungaţi. În cele din urmă, la vârsta de 21 de ani, a fost angajat pe postul de consilier la o tabără de vară. Deşi uşurat acum, într-o oarecare măsură, Robert era surmenat după această obositoare vânătoare de locuri de muncă. „Părinţii noştri pur şi simplu nu înţeleg“, a spus el. „Este mult mai greu să găseşti un loc de muncă în zilele noastre.“
Asemenea lui Robert, numeroşi tineri proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolilor măresc în fiecare an rândurile forţei de muncă. Ei au speranţe. Ei au planuri. Însă un număr din ce în ce mai mare dintre aceştia descoperă că nu pot obţine acel gen de loc de muncă pe care şi l-au visat.
Astfel, mulţi îşi continuă studiile.a „Dacă anii ’70 transmiteau un semnal negativ în legătură cu foloasele instruirii, afirmă revista Fortune, anii ’80 îi îndemnau pe oameni într-o altă direcţie: Obţine o diplomă, altfel vei regreta.“
De ce este o problemă?
De ce este, adesea, necesară o instruire suplimentară? În primul rând, un număr mare de locuri de muncă din prezent necesită un nivel mai înalt de pregătire. „Casierul de la bancă a cărui muncă se limita la încasarea depunerilor a fost înlocuit de aparatul care efectuează operaţiunile bancare pe cale electronică“, declară un reprezentant al Ministerului Muncii din S.U.A. „[Casierul] trebuie acum să mă sfătuiască în legătură cu trei tipuri de depuneri de pe piaţa monetară şi să-mi explice de ce-l prefer pe acesta în locul celuilalt.“ William D. Ford, preşedintele Comitetului Muncii şi al Învăţământului, afiliat Camerei Reprezentanţilor, a spus: „Nu mai există locuri de muncă simple“.
În al doilea rând, unii consideră că şcolile nu le oferă elevilor o instruire corespunzătoare. Ei spun că accentul pus pe probleme cum ar fi abuzul de droguri, SIDA şi controlul natalităţii depăşeşte ca importanţă predarea scrisului, a cititului şi a aritmeticii. Dr. Robert Appleton, care a fost profesor timp de 27 de ani, se plângea că sistemul de învăţământ pare să fi devenit o „instituţie de asistenţă socială“ care are dificila responsabilitate de „a trata probleme ce odinioară nu erau considerate a fi de competenţa şcolii“.
Ca o consecinţă a eşecului unor şcoli în ce priveşte calificarea elevilor în vederea unor meserii, mulţi absolvenţi de liceu sunt incapabili să se întreţină singuri. „Ei nu au fost învăţaţi să lucreze“, declară Joseph W. Schroeder, director la un birou al Serviciului Forţelor de Muncă din Florida. „Problema despre care patronii îmi vorbesc tot timpul în legătură cu tinerii este că aceştia nu ştiu să scrie şi să citească foarte bine. Ei nu sunt în stare să completeze o cerere de angajare.“
Al treilea motiv pentru care o instruire suplimentară ar putea fi necesară este faptul că în numeroase ţări există un excedent de absolvenţi de instituţii de învăţământ superior care inundă piaţa forţei de muncă. „Absolvenţii de colegiu depăşesc cererea pentru meseriile în care au fost pregătiţi“, declară The New York Times. „Dat fiind acest surplus, adaugă raportul, patronii ezită să-şi asume riscul angajării absolvenţilor de liceu.“
Pentru a se califica în vederea genului de muncă necesar pentru a se întreţine singuri în mod satisfăcător, mulţi se întorc la şcoală. În Statele Unite, 59 la sută îşi continuă studiile după absolvirea liceului. Aceasta reprezintă o importantă creştere faţă de procentul de 50 la sută care dăinuia de decenii.
Tendinţe asemănătoare se remarcă şi în alte ţări. De exemplu, începând din anii ’60, Marea Britanie a cunoscut o creştere semnificativă a numărului de elevi care şi-au continuat studiile peste limita obligatorie. Într-unul din ultimii ani, în Australia, 85 la sută dintre cei care au terminat liceul s-au înscris la diferite universităţi şi colegii. Circa 95 la sută din elevii din Japonia dau examene pentru a urma trei ani de învăţământ suplimentar care să-i pregătească fie pentru o meserie, fie pentru a merge la universitate.
Cu toate acestea, o instruire suplimentară nu aduce întotdeauna foloasele aşteptate. Care sunt avantajele şi care sunt dezavantajele?
[Notă de subsol]
a Denumirile nivelelor de şcolarizare diferă de la o ţară la alta. În aceste articole, „liceu“ reprezintă nivelul maxim al învăţământului obligatoriu. „Colegiu“, „universitate“, „şcoală tehnică“ şi „şcoală profesională“ se referă la forme de instruire suplimentară care nu sunt impuse prin lege, ci ale căror cursuri sunt urmate din proprie dorinţă.