Instruit să ucid, în prezent ofer viaţă

„Teroriştii deţin ostatici într-o casă din nordul Israelului.“

CÂND am auzit această veste la radio eram într-un camping pe malul Mării Galileei. Făceam parte din armata israeliană şi la acel sfârşit de săptămână eram în permisie, dar ştiam foarte bine ce însemnau aceste cuvinte. Eram ofiţer activ şi făceam parte dintr-o unitate specială în care se acorda instruire profesionistă antiteroristă. De asemenea ştiam că trebuia să fiu printre cei care urmau să intre cu forţa în acea casă, să-i ucidă pe terorişti şi să-i elibereze pe ostatici. Fără nici o ezitare am sărit în maşina mea şi m-am îndreptat cât am putut de repede spre locul acţiunii.

Întrucât ofiţerii din armata israeliană aveau întotdeauna întâietate în astfel de situaţii, ştiam că urma să fiu printre primii care aveau să dea piept cu teroriştii, însă ideea că aş putea fi ucis sau rănit nu m-a oprit. Am ajuns la locul respectiv doar la câteva minute după ce camarazii mei de armă rezolvaseră problema, ucigându-i pe cei cinci terorişti şi eliberându-i pe ostatici. Am fost atât de decepţionat pentru că am ratat această ocazie.

De ce simţeam astfel? Pentru că aveam un spirit extrem de naţionalist şi doream să-mi demonstrez iubirea de patrie. Dar cum am ajuns să fac parte din această armă specializată în antiterorism?

M-am născut în 1958 la Tiberiada, Israel, şi am crescut într-o familie marcată puternic de naţionalism. Credeam că ţara mea are întotdeauna dreptate. Deci, când m-am înrolat în armată în 1977, m-am oferit voluntar să slujesc în cadrul armei celei mai specializate în luptă din armata israeliană. Doar un procent mic dintre solicitanţi sunt acceptaţi să înceapă acest curs de instruire foarte dur. Nu toţi îl termină şi, dintre aceştia, doar câţiva sunt aleşi ca ofiţeri. Eu am fost unul dintre ei.

Succesul meu era într-adevăr o reflectare a iubirii mele pentru ţară. Aveam motive întemeiate să fiu mândru de mine însumi. La urma urmelor, eram ofiţer într-o armă de luptă specială şi făceam lucruri pe care omul de rând nu le prea vede, nici măcar în filme. Cu toate acestea, succesul, faima şi confidenţialitatea erau însoţite de un sentiment de gol spiritual care a crescut până când mi-am dat seama că viaţa trebuie să aibă mai mult de oferit. Deci, după mai bine de patru ani foarte dificili, am părăsit armata pentru a călători şi a vedea lumea.

De ce am plecat din Israel

Călătoriile mele în lung şi-n lat au ajuns la capăt atunci când am cunoscut-o în Thailanda pe viitoarea mea soţie, Kunlaya, care pe atunci studia artele la Universitatea din Bangkok. Nici unul dintre noi nu se gândise la căsătorie, însă iubirea noastră era mai puternică decât ne imaginaserăm. Deci Kunlaya şi-a încheiat studiile, eu mi-am încheiat călătoriile şi am hotărât să ne împărţim viaţa împreună. Unde? În Israel, bineînţeles. „Trebuie să contribui la apărarea patriei mele“, i-am spus.

În Israel, un evreu se poate căsători doar cu o evreică; aşadar eram conştient că Kunlaya, care era budistă pe atunci, trebuia să fie convertită la iudaism, lucru pe care ea era dispusă să-l facă. Însă autorităţile religioase iudaice în măsură să facă o astfel de convertire nu o plăceau pe Kunlaya. Peste tot unde ne-am îndreptat pentru ajutor am întâmpinat acelaşi răspuns negativ: „O persoană ca dumneata ar trebui să găsească o evreică drăguţă în loc să se căsătorească cu această păgână“. Kunlaya nu numai că era păgână, dar era şi de altă rasă.

După şase luni de încercări am fost chemaţi, în cele din urmă, în faţa tribunalului religios pentru a fi intervievaţi de trei rabini care urmau să decidă dacă Kunlaya va fi sau nu convertită. Acolo, ei au început să mă mustre pentru că doream să mă căsătoresc cu o păgână. Mi-au spus să o trimit acasă. „De ce nu ţi-ai lua-o ca sclavă?“, a sugerat un rabin. Ei ne-au respins cererea.

Nu mai puteam suporta. În timp ce ei vorbeau încă, am luat-o pe Kunlaya de mână şi am părăsit tribunalul, declarând că Kunlaya nu va fi niciodată o evreică, chiar dacă i s-ar îngădui, şi că nici eu nu mai doream să fiu. ‘O religie care îi tratează pe oameni în felul acesta nu are, oricum, nici o valoare!’, mi-am spus eu. Acum, întrucât luasem această decizie, s-au depus eforturi deosebite pentru a ne separa. Chiar şi dragii mei părinţi s-au implicat în această chestiune din cauza sentimentelor religioase puternice şi a presiunilor exercitate asupra noastră pentru a ne despărţi unul de altul.

Între timp începuse războiul din Liban între forţele israeliene şi trupele de gherilă palestiniene. Am fost chemat, bineînţeles, sub arme şi, în timp ce eram în inima teritoriului inamic, riscându-mi viaţa pentru ţară, Kunlayei i s-a luat paşaportul şi i s-a cerut să părăsească ţara. Toate acestea făceau parte din eforturile de a ne separa. Exact în momentul în care am auzit de cele întâmplate, iubirea mea de ţară a murit. Pentru prima dată în viaţă am început să-mi dau seama ce însemna cu adevărat naţionalismul. Fusesem dispus să sacrific atât de mult pentru patria mea şi acum nu mi se permitea nici măcar să mă căsătoresc cu femeia pe care o iubeam! M-am simţit ofensat şi trădat. În ce mă privea, faptul de a-i cere Kunlayei să plece însemna să-mi ceară mie însumi să plec. Aşadar, lupta pentru a câştiga dreptul ei de a rămâne era, de fapt, lupta pentru dreptul meu de a trăi în Israel, lucru pentru care nu eram dispus să lupt.

Nu aveam altă posibilitate decât să zburăm peste mări ca să ne căsătorim, după care să ne întoarcem în Israel pentru a face ultimele pregătiri în vederea plecării din ţară. Am părăsit Israelul în noiembrie 1983, nu înainte însă de a face pace cu părinţii mei. Întotdeauna am considerat ipocrizia religioasă drept principala cauză a problemelor noastre, dar niciodată nu am fost mai departe de religie decât atunci.

Găsim adevărul despre Mesia

Am rămas foarte surprinşi când am aflat că o anumită lege pentru imigranţi nu ne permitea să locuim în ţara soţiei mele. Trebuia să căutăm o a treia ţară în care să trăim! Primul nostru fiu s-a născut în Australia, dar nici acolo nu am putut rămâne. Am continuat să ne mutăm dintr-o ţară în alta. Se scurseseră doi ani şi încet, încet ne-am pierdut speranţa de a găsi un loc unde să putem locui permanent. În octombrie 1985 am ajuns în Noua Zeelandă. ‘Încă o ţară pe care să o traversăm’, ne-am gândit în timp ce călătoream cu autostopul spre nord cu băieţelul nostru de 11 luni. Însă nu aveam deloc dreptate!

Într-o seară am fost invitaţi la masă de o pereche simpatică. După ce au ascultat povestea vieţii noastre, soţia s-a oferit să ne ajute în legătură cu cererea noastră pentru şedere permanentă în Noua Zeelandă. În ziua următoare, chiar înainte de a ne lua rămas bun, ea mi-a înmânat o cărticică intitulată Noul Testament (Scripturile greceşti). „Citeşte-o“, mi-a spus ea. „Toţi scriitorii ei au fost evrei.“ Am pus-o în geanta mea şi am promis că mă voi uita prin ea. N-aveam nici o idee despre ce conţinea cartea — de obicei, evreii nu citesc literatură creştină. Mai târziu ne-am cumpărat o maşină veche şi am început să ne deplasăm spre sud, făcând din maşină casa noastră.

Într-unul dintre popasuri mi-am amintit de promisiunea mea. Am scos cartea şi am început s-o citesc. M-am trezit citind despre omul pe care credinţa iudaică m-a învăţat să-l urăsc, chiar să-l detest. Am fost surprins să citesc că Isus şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă acolo unde mi-am petrecut-o şi eu, în jurul Mării Galileei. Am fost şi mai surprins să citesc lucrurile pe care le-a spus el. Nu am auzit niciodată pe cineva vorbind ca el.

Am încercat să-i găsesc vreo vină acestui om, dar n-am reuşit. Dimpotrivă, pur şi simplu am iubit ceea ce a predat el şi, pe măsură ce citeam mai mult despre el, mă întrebam tot mai mult de ce evreii îmi spuseseră minciuni despre el. Am început să înţeleg că, deşi nu am fost niciodată o persoană religioasă, religia îmi spălase creierii în acelaşi mod în care o făcuse naţionalismul. M-am întrebat: ‘De ce îl urăsc iudeii atât de mult?’

Întrebarea mea a găsit parţial un răspuns când am citit capitolul 23 din Matei. Am sărit efectiv de pe scaun când am citit că Isus a demascat cu curaj ipocrizia şi conduita păcătoasă a conducătorilor religioşi iudei din timpul său. ‘Nu s-a schimbat nimic’, m-am gândit. ‘Conducătorilor religioşi iudei de astăzi li se aplică exact aceste cuvinte ale lui Isus. Am văzut şi am simţit personal acest lucru!’ Nu mi-am putut reţine sentimentul de respect profund faţă de acest bărbat care a spus adevărul în mod neînfricat. Nu eram în căutarea unei alte religii, dar nu puteam ignora puterea învăţăturii lui Isus.

Auzim numele Iehova

Terminasem de citit aproape jumătate din Scripturile greceşti când am ajuns la Milford Sound, printre fiordurile insulei sudice a Noii Zeelande. Ne-am parcat maşina în apropiere de o altă maşină lângă care stătea o femeie asiatică. Soţia mea a început să vorbească cu ea. Când a sosit soţul ei, un britanic, le-am relatat pe scurt istoria noastră. Soţul a început atunci să ne spună că în viitorul apropiat, Dumnezeu va distruge guvernele actuale şi va face ca guvernul Său să conducă o lume dreaptă. Deşi îmi plăcea cum sună, m-am gândit: ‘Acest om visează’.

Bărbatul a continuat, vorbindu-ne despre ipocrizia religioasă şi despre învăţăturile false ale bisericilor creştinătăţii. Apoi soţia sa a spus: „Noi suntem Martori ai lui Iehova“. M-a străfulgerat un gând: ‘Ce legătură au aceşti păgâni cu Dumnezeul evreilor? Şi cu acest nume, Iehova?’ Cunoşteam numele acesta, dar era prima dată când îl auzeam rostit. Evreilor nu li se permite să-l pronunţe. Cuplul ne-a dat adresa lor şi ceva literatură biblică, după care ne-am despărţit. Nici nu bănuiam că întâlnirea acestor doi oameni avea să ne schimbe viaţa.

Găsim adevărul

Două săptămâni mai târziu ne aflam în Christchurch. Fusese aranjat să locuim şi să dăm ajutor la o fermă de oi care aparţinea membrilor unei biserici penticostale. La această fermă am terminat de citit Scripturile greceşti şi am început să le recitesc. Am remarcat cât de clar era pentru Isus că Dumnezeu există. Pentru prima dată în viaţă m-am întrebat: ‘Există Dumnezeu cu adevărat?’ Am început să caut răspunsul. Am reuşit să obţin un exemplar al Bibliei complete în propria mea limbă, ebraica, şi am început să o citesc pentru a descoperi mai multe lucruri despre Iehova, cel care afirma că este Atotputernicul Dumnezeu.

Soţia mea şi cu mine ne-am dat seama curând că învăţăturile pe care le aflam de la proprietarii fermei nu erau în armonie cu ceea ce citeam în Biblia noastră. Nici conduita lor nu era. De fapt, într-o anumită perioadă am fost atât de decepţionaţi de modul în care eram trataţi la fermă, încât i-am scris o scrisoare doamnei care ne dăduse Scripturile greceşti. „Până acum, cred că Dumnezeu ne-a arătat care «creştinism» este fals, iar dacă Dumnezeu există cu adevărat, el ne va arăta acum adevăratul creştinism.“ I-am scris fără să-mi dau seama câtă dreptate aveam, de fapt. Atunci mi-am amintit de ceea ce ne-au spus cei doi Martori despre ipocrizia bisericilor. Ne-am decis să-i întâlnim din nou pe Martori.

După câteva zile, cuplul respectiv a aranjat ca alţi doi Martori ai lui Iehova care locuiau în apropiere să ne viziteze. Ei ne-au invitat la cină. La ei acasă am discutat despre Biblie şi ne-a plăcut mult ceea ce am auzit. În ziua următoare am fost invitaţi din nou şi am avut o altă discuţie lungă. Ceea ce ne-au arătat din Biblie era atât de logic şi de clar, încât soţia mea şi cu mine am simţit că am descoperit ceva minunat, da, adevărul!

De-abia ne-am dus la culcare în seara aceea. Ştiam că viaţa nu va mai fi la fel în continuare. Am început să citesc cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ, publicată de Martori, şi, pe măsură ce o citeam, am simţit că fusesem orb, dar că acum puteam să văd. Am reuşit să înţeleg scopul vieţii, de ce a fost pus omul pe pământ, de ce murim, de ce permite Dumnezeu atât de multă suferinţă şi cum împlinesc evenimentele mondiale profeţiile Bibliei. Am împrumutat de la Martorii lui Iehova câte cărţi a fost posibil şi am petrecut multe ore citindu-le. Am putut înţelege cu uşurinţă falsitatea învăţăturilor cum ar fi Trinitatea, iadul de foc şi nemurirea sufletului. Mi-au plăcut logica şi argumentele biblice solide folosite în publicaţii.

Compar Bibliile şi credincioşii

Proprietarii fermei au încercat să ne descurajeze eforturile de a studia cu Martorii lui Iehova. „Ei au o altă Biblie, o traducere falsă“, ne-au spus ei. „Ei bine, voi verifica acest lucru“, am spus. Am împrumutat câteva traduceri ale Bibliei de la proprietarii fermei şi totodată am obţinut un exemplar al versiunii New World Translation of the Holy Scriptures şi le-am comparat pe toate cu un exemplar al Bibliei în limba ebraică. Am fost încântat să descopăr că New World Translation era traducerea cea mai exactă şi mai autentică. Încrederea mea în publicaţiile Societăţii Watch Tower a crescut.

Prima dată când am asistat la o întrunire la Sala Regatului nu am înţeles tot ce se discuta acolo, însă nu a fost deloc dificil să înţelegem uluitoarea iubire pe care ne-a arătat-o congregaţia. Am fost impresionaţi de faptul că numele Iehova era menţionat atât de frecvent. „Iehova, Iehova“, am spus de repetate ori după întrunire, în drum spre casă. „Acum nu mai este doar «Dumnezeu», este «Iehova Dumnezeu»“, i-am spus soţiei mele.

În cele din urmă ne-am mutat la Christchurch pentru a avea o asociere mai strânsă cu Martorii lui Iehova şi pentru a asista la toate întrunirile. Publicaţia Cum a apărut viaţa — prin evoluţie sau prin creaţie? nu mi-a lăsat nici o umbră de îndoială cu privire la faptul că Iehova Dumnezeu există cu adevărat şi că el este Creatorul.

Întâlnim fraţi palestinieni

După ce am luat legătura cu filiala Martorilor lui Iehova din Israel am primit câteva scrisori de la Martorii de acolo. Una dintre ele era din partea unei palestiniene care locuia în Cisiordania, iar cuvintele ei introductive au fost: „Fratele meu Rami“. Mi se părea incredibil, întrucât palestinienii erau duşmanii mei, dar iată că unul dintre ei mă numea „fratele meu“. Am început să apreciez iubirea şi unitatea mondială unică existentă între Martorii lui Iehova. Am citit că în timpul celui de-al doilea război mondial, Martorii lui Iehova din Germania au fost aruncaţi în lagăre de concentrare, au fost făcuţi să sufere şi au fost executaţi deoarece nu au vrut să înveţe să lupte împotriva fraţilor lor spirituali din alte ţări. Da, aşa ceva aşteptam de la adevăraţii continuatori ai lui Isus. — Ioan 13:34, 35; 1 Ioan 3:16.

Am continuat să facem progrese în studiul nostru. Între timp, biroul de imigrare din Noua Zeelandă ne-a permis cu bunăvoinţă să locuim permanent acolo, fapt care nu a făcut decât să adauge la bucuria noastră. Acum ne puteam stabili reşedinţa şi ne puteam închina lui Iehova într-una din cele mai frumoase ţări ale lumii.

Părinţii mei identifică adevărul

Bineînţeles că imediat după ce noi am aflat aceste încântătoare adevăruri biblice am început să le scriu părinţilor mei despre ele. Ei îşi exprimaseră deja dorinţa de a veni să ne viziteze. „Am găsit ceva care merită orice sumă de bani“, le-am scris, suscitându-le interesul. Ei au sosit în Noua Zeelandă spre sfârşitul anului 1987 şi am început să le vorbim despre adevărul biblic aproape imediat. Tata credea că am înnebunit din cauza credinţei mele în Isus şi a încercat din răsputeri să-mi demonstreze că nu am dreptate. Aveam dispute aproape în fiecare zi. Cu timpul însă, acele dispute s-au transformat în discuţii, iar discuţiile într-un studiu biblic. Alături de iubirea autentică pe care Martorii şi-au extins-o asupra lor, părinţii mei au înţeles frumuseţea şi logica adevărului.

Cât de bucuros eram să-mi văd părinţii eliberaţi din sclavia religiei false şi, mai târziu, din sclavia naţionalismului! După o vizită de patru luni, ei s-au întors acasă ducând cu ei adevărul în oraşul lor natal de pe ţărmul Mării Galileei. Acolo, ei au continuat să studieze cu un cuplu de Martori din cea mai apropiată congregaţie, care era la 65 de kilometri distanţă. Nu după mult timp au început să le vorbească altora despre Iehova şi Cuvântul său. Cu câteva zile înainte ca războiul din Golful Persic să înceapă, ei şi-au simbolizat dedicarea la Iehova.

Între timp, soţia mea şi cu mine ne-am alăturat familiei mondiale a Martorilor lui Iehova atunci când ne-am simbolizat în mod public dedicarea la Iehova Dumnezeu în iunie 1988. Eram convins că pentru mine exista un singur mod de a-l sluji pe Iehova, şi acesta era ministerul cu timp integral, deci m-am folosit de prima ocazie de a intra în serviciul cu timp integral. Nu voi uita niciodată cât de mult eram dispus să fac pentru patria mea, mergând chiar până acolo încât să-mi risc viaţa. Cu cât mai mult ar trebui să fiu dispus să fac astfel pentru Iehova Dumnezeu, care sunt sigur că nu mă va dezamăgi niciodată! — Evrei 6:10.

Îi mulţumim lui Iehova pentru extraordinara speranţă pe care ne-o oferă, speranţa că în curând planeta Pământ va fi o locuinţă minunată pentru cei care iubesc cu adevărat dreptatea — o locuinţă liberă de influenţa naţionalismului şi a religiei false şi, ca urmare, liberă de războaie, suferinţă şi nedreptăţi (Psalmul 46:8, 9). — Relatată de Rami Oved.

[Harta de la pagina 17]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

LIBAN

SIRIA

ISRAEL

Tiberiada

Teritorii ocupate

Ierihon

Ierusalim

Fâşia Gaza

IORDANIA

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Rami Oved cu familia sa astăzi