Minunăţiile de sub valurile Mării Roşii
Oamenii spun că frumuseţea este o chestiune doar de suprafaţă. Însă adevărata frumuseţe se află adesea sub această suprafaţă — iar acest lucru nu li se aplică doar oamenilor. Am descoperit acest adevăr în cazul Mării Roşii. Ţărmul sterp nu m-a lăsat să am nici cea mai mică bănuială despre incredibila frumuseţe ce-l aşteaptă pe norocosul înotător care cercetează plin de curiozitate ceea ce se află sub oglinda apelor sale.
MAREA Roşie se bucură de reputaţia de a fi unul dintre cele mai interesante locuri din lume în ce priveşte explorarea minunăţiilor recifului de corali. Aşadar, am fost nerăbdător să văd cu ochii mei dacă faima sa era justificată.
Odată ce am văzut eu însumi lumea subacvatică, mi-am dorit să o înţeleg mai bine. Biologul marin Aaron Miroz, un expert în ce priveşte viaţa marină din Marea Roşie, mi-a oferit răspunsuri la întrebările mele.
De ce sunt apele Mării Roşii atât de prolifice?
„Marea Roşie seamănă cu un uriaş gât de sticlă şi ca urmare ea colectează o mulţime de peşti din Oceanul Indian. În plus, aici există o abundenţă de corali. Pe recif poţi găsi adesea nu mai puţin de 20 de specii diferite de corali, care cresc pe o suprafaţă de numai un metru pătrat de stâncă. Ceea ce favorizează creşterea coralilor este temperatura ideală a apei, care variază pe parcursul anului cu numai câteva grade. În plus, deoarece în zonă precipitaţiile sunt scăzute, în mare ajung puţine sedimente. Aceasta, la rândul ei, reduce cantitatea de agenţi poluanţi, deşi, cu regret o spun, în ultimii 15 ani situaţia s-a înrăutăţit.“
Ce probleme întâmpinaţi în ce priveşte păstrarea acestei comori marine?
„Când avem de-a face cu un habitat relativ neatins, poluarea este cea mai mare problemă. Există trei surse principale de contaminare a Mării Roşii: fosfaţii, crescătoriile de peşti şi apele menajere ale oraşelor de pe coastă. Popularitatea pe care au câştigat-o locurile pentru scufundări poate cauza, de asemenea, probleme. Fragilul recif de corali poate fi cu uşurinţă distrus de scafandri neatenţi.“
Studiaţi reciful de corali din Marea Roşie de mulţi ani. Care sunt unele lucruri pe care le-aţi aflat?
„Am descoperit că peştii au fiecare un program de hrănire. Unii încep să mănânce la şapte dimineaţa, se hrănesc timp de trei ore, iau o pauză, după care mai mănâncă timp de încă trei ore după-amiaza. Alţii se hrănesc doar noaptea. Aceste programe sunt importante. Dacă peştii mai mici s-ar afla pe parcursul zilei în permanenţă ameninţaţi de peştii de pradă, atunci cu mare greutate s-ar mai hrăni pe ei înşişi. Iar peştii, ca şi oamenii, pot fi nişte consumatori mofturoşi. De exemplu, peştele marin cu puncte albastre (Plectoproma maculatus) are o predilecţie deosebită pentru o specie de biban de mare (Anthias squammipinnus), care este foarte răspândită în apele Mării Roşii. Peştii noştri din acvariu au şi ei mâncarea lor preferată — unora le place tonul, în timp ce alţii preferă sardinele.
Aţi putea crede că pentru un peşte toţi oamenii sunt la fel, dar nu aşa stau lucrurile. Peştii, şi chiar unele nevertebrate, învaţă să-i recunoască pe oameni. Îmi amintesc de o caracatiţă care odată a fost lovită în joacă cu palma de cineva din personalul nostru. Nu i-a plăcut să fie pălmuită şi niciodată nu a mai acceptat hrana de la acea persoană. În paranteză fie spus, am descoperit că persoanele blânde lucrează cel mai bine cu peştii, în timp ce persoanele agresive şi cele care nu au răbdare îi fac să devină nervoşi.“
Ceea ce îl impresionează pe un scafandru începător este incredibila varietate de frumuseţe şi culori.
„Cu siguranţă, peştii coloraţi sunt fascinanţi. Dar lucrul de care mulţi nu-şi dau seama este faptul că unii peşti îşi folosesc culorile ca semnale, într-un fel aşa cum folosim noi semafoarele. De exemplu, când o specie de biban de mare (Cephalopholis miniatus) nu numai că îşi supraveghează teritoriul, ci şi porneşte la vânătoare, culoarea sa se schimbă într-o nuanţă de roşu mai închis. Peştele clovn (Amphiprion bicintus), care este vânat de acest peşte, poate spune după culoarea prădătorului când acesta se află «în afara orelor de lucru». În timpul acestor perioade în care nu există nici un pericol, un peşte clovn îl va alunga plin de curaj pe peştele de pradă care i-a încălcat teritoriul.“
Fără îndoială, extraordinara frumuseţe a creaţiei lui Dumnezeu poate fi descoperită în cele mai nebănuite locuri. Explorând doar o mică mostră din această frumuseţe, mi-am îmbogăţit viaţa. Această scurtă vizită în lumea aflată sub valuri mi-a adâncit aprecierea faţă de comorile naturale pe care le deţine planeta noastră. — De la un colaborator.
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Un peşte de foc pluteşte alene încoace şi încolo, fără să fie preocupat de peştii de pradă. Aceştia păstrează distanţa, deoarece aripioarele sale ţepoase conţin o otravă puternică.
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Peştele clovn rareori rătăceşte departe de casă, care se află printre tentaculele unei uriaşe anemone-de-mare. Acesta este imun la îmbrăţişarea ei în timp ce îşi ajută gazda să rămână curată.
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Peştii fluture prezintă o multitudine de culori. Corpurile lor, asemenea unor foi de napolitană, purtate de curent încoace şi încolo, îmi aduc aminte de un fluture.
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Peştele „Picasso“ (Rhineacanthus assasi), cu dungile sale ţipătoare şi cu ceea ce seamănă cu un ruj de buze galben strălucitor, îmi aduce aminte de lucrarea unui pictor de artă abstractă.
[Legenda fotografiei de la pagina 26]
Peştele împăratului are o haină multicoloră care îşi schimbă culoarea şi modelul pe măsură ce acesta creşte.