O eclipsă de soare şi fascinaţia astronomiei

ZIUA de 10 mai 1994 a fost o zi unică pentru unii locuitori ai Americii de Nord. Atunci a avut loc o eclipsă inelară de soare produsă de lună.a Timp de câteva ore, milioane de oameni au fost făcuţi conştienţi de existenţa fascinantei ştiinţe a astronomiei. Însă ce este, mai exact, o eclipsă?

O eclipsă are loc atunci când se realizează o „dispariţie parţială sau totală a imaginii unui astru ca urmare a interpunerii altui astru între observator şi corpul ceresc care dispare“ (Dicţionar de neologisme, ediţia a III-a, 1986). O eclipsă de soare sau de lună poate avea loc numai atunci când Pământul, Soarele şi Luna se află aproape pe aceeaşi dreaptă. În funcţie de corpul ceresc care este acoperit, va avea loc o eclipsă de soare sau de lună. Din când în când, Pământul umbreşte Luna, producându-se o eclipsă de lună. Anul trecut în luna mai însă, Luna a fost cea care a umbrit Pământul pe o fâşie îngustă, cu o lăţime variind între 230 şi 310 kilometri. Pe măsură ce trecea treptat între Pământ şi Soare, Luna aproape că a acoperit complet Soarele. Traiectoria umbrei a trecut peste Oceanul Pacific şi apoi peste America de Nord, dinspre sud-vest spre nord-est. Luna părea că trece încet prin faţa Soarelui. În realitate, umbra traversa Pământul cu o viteză de aproximativ 3 200 de kilometri pe oră.

S-au folosit tot felul de metode pentru a putea observa eclipsa fără să fie afectaţi ochii. Unii au privit cu ajutorul ochelarilor de sudură. Alţii au folosit filtre colorate puternice. Alţii însă au proiectat imaginea pe o hârtie cu ajutorul unei mici găuri. O fotografă a pus pe cineva să ţină în sus o strecurătoare şi, pe măsură ce lumina trecea prin găuri, pe pământ s-au format diferite imagini ale eclipsei. S-a observat acelaşi rezultat şi la trecerea luminii printre frunzele copacilor. O altă metodă folosită a fost trecerea luminii printr-un binoclu pentru a obţine o imagine dublă pe o suprafaţă întunecată.

Într-un an pot avea loc până la cinci eclipse de soare şi trei de lună. „În fiecare an trebuie să aibă loc cel puţin două eclipse de soare de un anume tip“, declară The International Encyclopedia of Astronomy. Însă fiecare este vizibilă din locuri diferite. Aşadar, toţi cei din Statele Unite (excluzând Alaska şi Hawaii) care au pierdut eclipsa din 1994 vor trebui să aştepte pentru o altă ocazie până în 2012 sau, pentru a vedea mai repede o eclipsă, să călătorească până în Peru, Brazilia sau Siberia.b

Misterul unei eclipse totale

De-a lungul secolelor care s-au scurs, eclipsa totală de soare, care are loc atunci când Luna acoperă complet Soarele, a generat teamă şi panică. De ce? The International Encyclopedia of Astronomy dezvăluie următoarele: „Misterul unei eclipse totale de soare creşte, întrucât cei neiniţiaţi nu sunt avertizaţi în legătură cu apropiatul spectacol, dat fiind că Luna nu poate fi văzută apropiindu-se de Soare“. Acest spectacol prezintă unele caracteristici, cum ar fi: „Cerul se întunecă, căpătând adesea o nuanţă verzuie stranie, care nu poate fi deloc descrisă şi care este total diferită de întunecarea produsă de nori. . . . În timpul ultimelor secunde ale fazei de acoperire parţială, lumina dispare brusc, se face în mod sesizabil mai rece, păsările se aşează, cuibărindu-se pentru noapte, unele flori se închid, iar vântul începe să scadă în intensitate. . . . Întunericul se aşterne peste ţară“.

În cartea sa, The Story of Eclipses, George Chambers vorbeşte despre „una dintre cele mai faimoase eclipse din epoca medievală . . ., vizibilă ca eclipsă totală de soare în Scoţia“, care a avut loc la 2 august 1133. William of Malmesbury a scris: „În acea zi, pe la ceasul al şaselea, Soarele şi-a învăluit glorioasa faţă . . . într-un întuneric îngrozitor, tulburând inimile oamenilor printr-o eclipsă“. Vechea lucrare Anglo-Saxon Chronicle declară că „oamenii erau copleşiţi de uimire şi înspăimântaţi foarte tare“.

De asemenea, Chambers a consemnat descrierea plină de expresie a unei eclipse de lună din 2 septembrie 1830, descriere făcută de doi călători prin Africa: „Când luna a început treptat să fie acoperită, pe toţi i-a cuprins frica. Pe măsură ce eclipsa creştea, aceştia deveneau din ce în ce mai îngroziţi. Toţi fugeau plini de îngrijorare să-l informeze pe suveranul lor despre acest lucru, deoarece nu exista nici măcar un nor care să producă o umbră aşa de groasă, iar ei nu puteau să înţeleagă esenţa unei eclipse sau ce înseamnă aceasta“.

În ultimul timp, studiul astronomiei a risipit temerile oamenilor provocate de eclipsele de soare — noi ştim că după câteva minute Soarele va apărea din nou.

Cum s-au folosit iezuiţii de o eclipsă de soare

În anul 1629, misionarii iezuiţi din China au putut să câştige favoarea împăratului cu ajutorul unei eclipse de soare. Cum au reuşit ei acest lucru?

Iezuiţii au remarcat că, „aşa cum fusese timp de secole, calendarul lunar chinezesc era greşit. Astronomii de la Curte au greşit de repetate ori când au prezis eclipsele de soare . . . Marea şansă pentru iezuiţi s-a ivit atunci când se aştepta să aibă loc o eclipsă în dimineaţa zilei de 21 iunie 1629. Astronomii de la Curte au prezis că eclipsa va avea loc la 10.30 şi va dura două ore. Iezuiţii au prezis că eclipsa nu va fi vizibilă până la 11.30 şi că va dura numai două minute“. Ce s-a întâmplat?

„În acea zi crucială, ora 10.30 a venit şi a trecut, iar soarele strălucea în toată splendoarea sa. Astronomii de la Curte au greşit, dar aveau oare dreptate iezuiţii? Apoi, exact la 11.30, eclipsa a început şi a durat două minute, aşa după cum preziseseră iezuiţii. Aceştia au câştigat încrederea de neclintit a Împăratului.“ — The Discoverers, de Daniel J. Boorstin.

Astronomia în Biblie

Chiar şi în Biblie găsim informaţii din domeniul astronomiei. În cartea lui Iov sunt menţionate numele câtorva constelaţii. În plus, Iehova i-a invitat pe slujitorii săi să cerceteze cerul, nu în vederea unui studiu de astrologie sau a unei alte închinări false, ci pentru a aprecia măreţia creaţiei sale. Isaia a scris sub inspiraţie: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi! Cine a creat aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte“. — Isaia 40:26.

Iov a recunoscut supremaţia Creatorului atunci când a spus despre acesta următoarele: „El face Ursa Mare, Orionul [sau vânătorul ceresc] şi Pleiadele [un roi din constelaţia Taurul] şi stelele din ţinuturile de miazăzi [constelaţiile din emisfera sudică]“. — Iov 9:7–9.

Cât de fascinant va fi studiul astronomiei atunci când Iehova îi va acorda viaţă veşnică omenirii ascultătoare! Atunci, enigmele Universului vor fi dezvăluite treptat, pe măsură ce vom ajunge să înţelegem scopurile lui Dumnezeu în legătură cu imensul Univers. Astfel, vom putea să rostim aceleaşi cuvinte ca David, cu o şi mai mare consideraţie: „Când privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna şi stelele pe care le-ai aşezat Tu, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândeşti la el şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»“ — Psalmul 8:3, 4.

[Note de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 12]

Fotografie obţinută prin amabilitatea NASA/Finley-Holiday Film Corporation