Minunea Africii — „arborele vieţii“
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN TANZANIA
„NU CRED că se mai poate vedea aşa ceva în vreun alt colţ al lumii“. Ce anume a văzut francezul Michel Adanson în 1749, în timp ce vizita Senegalul? Un arbore! Avea aproape 20 de metri înălţime şi o tulpină enorm de groasă — 8 metri diametru. Ulterior, David Livingstone s-a referit la acest arbore ca fiind un „morcov plantat cu susul în jos“.
Potrivit legendei, „diavolul a smuls din rădăcini [arborele] şi i-a înfipt crengile în pământ, lăsându-i rădăcinile în aer“. Astfel, mulţi cunosc acest arbore sub denumirea de „arborele cu susul în jos“. În limba latină acesta este numit Adansonia digitata, purtând numele descoperitorului său, însă cei mai mulţi dintre noi îl numim baobab, el fiind unul dintre cei mai cunoscuţi arbori din estul Africii, deşi rude mai înalte ale acestuia pot fi găsite în Madagascar şi câteva chiar în Australia.
Arborele cu susul în jos
Ne-am petrecut multe ore şofând prin regiunile rurale ale Tanzaniei. A fost o încântare să vedem aşezări pitoreşti, locuinţe cu acoperişuri din paie, femei purtând pe cap legături de lemne pentru foc, copii jucându-se la umbra mangotierilor şi câţiva păzitori cu vitele lor. În cele din urmă am văzut ceea ce a văzut Adanson atunci, în secolul al XVIII-lea.
„Iată-i!“, strigă Margit. Masiv şi maiestuos, baobabul apare ici-colo în regiunile deşertice ale Africii tropicale. Este originar din savană, crescând de-a lungul litoralului şi chiar pe coastele Masivului Kilimanjaro. „Nu seamănă cu nici un alt arbore pe care l-am văzut vreodată“, adaugă una dintre tovarăşele noastre de drum. Bătând în cenuşiu şi având dimensiuni enorme, baobabul este un arbore a cărui coajă are între 5 şi 10 centimetri grosime. „Chiar că arată ca un arbore plantat cu susul în jos!“ În cea mai mare parte a anului, în timpul celor şase până la şapte luni ale anotimpului secetos, arborele nu are absolut deloc frunze. Dar cum supravieţuieşte acest arbore? Ce-ar fi să întrebăm pe cineva care ştie acest lucru.
Călătorind prin ţinutul baobabului, am ajuns în cele din urmă să vorbim cu Shem, un băştinaş. „Vedeţi, spune el, acesta este un arbore-sticlă.“ Un arbore-sticlă? „Da, în timpul scurtului anotimp ploios, fibrele spongioase ale arborelui absorb o mare cantitate de apă pe care o păstrează în trunchi pentru anotimpul secetos.“ Publicaţia Baobab — Adansonia Digitata menţionează următoarele: „Partea superioară a trunchiului este de obicei scorburoasă, în ea strângându-se apa de ploaie şi roua, acesta constituind unica rezervă de apă pe o suprafaţă de mile întregi. . . . Trunchiul are un conţinut de apă ridicat. S-a apreciat că un arbore de aproape 200 de metri cubi [7 000 de picioare cubice] conţine până la 140 000 de litri [37 000 de galoane] de apă. . . . Este posibil şi să se taie din trunchi bucăţi nu prea mari şi din ele să se stoarcă apă potabilă“. Shem glumeşte: „Arborele ăsta este un colos, dar inima lui nu este «de piatr㻓. Deja s-au apropiat mai mulţi săteni dornici să asculte conversaţia. „Ştiaţi că baobabul este arborele vieţii?“, întreabă Emmanuel.
„Arborele vieţii“
Pentru majoritatea băştinaşilor, arborele acesta este un dar de la Dumnezeu. De ce? „În primul rând pentru că poate trăi foarte mult. Probabil o mie de ani sau chiar mai mult“, continuă un sătean. „Ne oferă hrană, apă, haine, material pentru acoperişuri, clei, medicamente, adăpost, coliere şi chiar dulciuri pentru copii.“ Şi lemne de foc? „Nu, scoarţa este prea umedă din cauza apei pe care o conţine. De obicei căutăm alţi copaci în acest scop.“ Daniel, un tânăr, spune: „Folosim însă coaja pentru a ne confecţiona sfori şi funii“. Mai mult decât atât, aceasta este folosită pentru a se confecţiona plase, rogojini, pânze, pălării, canoe, tăviţe, cutii, coşuri şi pentru fabricarea hârtiei. Cenuşa rămasă după arderea scoarţei poate fi folosită ca îngrăşământ, iar mulţi fac săpun din ea. „Mlădiţele fragede şi frunzele se mănâncă“, adaugă una dintre mămicile tinere care poartă un copil în spate. „Obişnuim şi să prăjim seminţele şi să le folosim drept cafea. Pulpa seminţelor se foloseşte la prepararea berii, dar tot din ea se poate extrage ulei.“
În scurtul anotimp ploios, arborele înmugureşte şi face flori albe, minunate. Dar parfumul lor nu este nici pe departe la fel de plăcut cum este aspectul lor! Florile încep să se deschidă odată cu orele târzii ale după-amiezei şi continuă până după apusul soarelui, iar în dimineaţa următoare sunt complet deschise. Astfel, în timpul nopţii, liliecii frugivori sunt invitaţi să le polenizeze. Băştinaşii amestecă polenul florilor cu apă şi folosesc acest amestec drept adeziv. Fructul lung (de 40 de centimetri) atârnă de un peduncul. Atingem fructul de culoare verzuie, care dă senzaţia de catifea. Seamănă cu o coadă de maimuţă. „Aha, acesta este motivul pentru care arborele mai este numit şi arborele de pâine al maimuţelor!“ Putem să tăiem fructul şi să vedem cum este în interior? De ce nu!
„Arborele de praf de copt“
Seminţele fructului sunt înconjurate de o pulpă albă, acidulată, foarte bogată în vitamina C, vitamina B1 şi calciu. În panificaţie, pulpa acestor fructe poate fi folosită ca înlocuitor pentru praful de copt. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care unii l-au numit arborele de praf de copt. Shem spune: „Uneori, din această pulpă preparăm băuturi. Are un gust asemănător celui al lămâiei“. Iată din ce cauză alte persoane îl numesc „lămâi“. La ce altceva se mai foloseşte?
Shem răspunde: „Noi folosim aproape toate părţile arborelui. Coaja fructului o folosim ca plută pentru undiţă, ca ibric pentru apă şi ca strachină pentru supă, dar o mai folosim şi pentru a face o cursă bună de prins şobolani. Când insectele ne deranjează vitele, pur şi simplu ardem pulpa fructului, iar fumul produs le alungă. Uneori amestecăm făina obţinută din pulpa fructului cu lapte şi obţinem un iaurt excelent“. Se poate spune ceva despre proprietăţile curative ale arborelui? „Bineînţeles, arborele acesta este farmacia noastră“, spune Shem râzând.
Farmacia baobabului
La ce îl folosiţi? „La toate!“ Datorită multiplelor sale întrebuinţări, nu este de mirare că mulţi dintre localnici respectă acest arbore, se tem de el, da, ba chiar i se închină. Aflăm că mamele care alăptează dizolvă în lapte pulpa fructului preparată sub formă de pulbere şi le-o dau bebeluşilor lor pentru a-i feri de balonări, de dizenterie şi de febră. În pieţele locale se vând „medicamente“ obţinute din acest arbore, medicamente despre care se spune că vindecă inflamaţiile, durerile de dinţi şi alte dureri. Pe plan local, acesta este folosit la tratarea anemiei, diareei, gripei, astmului, a unor tulburări renale şi respiratorii şi chiar a tumorilor.
Acest arbore extraordinar este înconjurat, după cum şi era de aşteptat, de o aureolă de mituri şi legende. Unii sunt de părere că „ferma pe care se află [baobabul] nu se poate vinde, întrucât prezenţa acestuia acolo este un semn de bun augur. . . . O altă legendă pretinde că un Leu o va devora pe orice persoană care este atât de nesocotită, încât să culeagă o floare din acest arbore. Se crede că aceste flori sunt locuite de spirite. Se mai spune şi că apa în care au fost înmuiate şi amestecate seminţele acestui arbore protejează împotriva atacurilor crocodililor şi că acela care bea infuzie de coajă va creşte mare şi puternic“. — Baobab — Adansonia Digitata.
Dulciuri pentru copii
Am aflat multe lucruri noi de la băştinaşii din ţinutul baobabului. Acum, în Dar es Salaam, le vedem pe Navina şi pe Suma, precum şi pe tânărul Kevin. Ghiciţi ce mestecă şi ce sug ei? Seminţe de baobab! Seminţele, de culoare roşie, se vând la marginea drumului ca dulciuri şi se pare că acestor copii le plac. „Au gust acru?“ „Un pic, dar nouă ne place!“, spun copiii într-un glas. „Vă rugăm, luaţi! Gustaţi!“ Desigur, de ce să nu gustăm ceva din „arborele vieţii“ din Africa?
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Baobabul, arbore cu multiple utilizări
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Seminţe folosite fie ca dulciuri, fie prăjite pentru cafea
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Florile sale sunt mari.
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Desfrunzit în anotimpul secetos