Care este viitorul planetei noastre fragile?
CU DOUĂ sute de ani în urmă, omul de stat american Patrick Henry a spus: „Nu ştiu decât o singură modalitate de a stabili viitorul: privind trecutul“. În trecut, omul a distrus mediul. Va pune el oare capăt trecutului şi o va lua de la început? Până acum, semnele nu sunt deloc încurajatoare.
Deşi s-au înregistrat unele progrese lăudabile, acestea au fost, în mare parte, de suprafaţă, acordându-li-se atenţie mai mult simptomelor decât cauzelor. Dacă o casă are putregai de lemn uscat, dărâmarea ei nu va fi împiedicată prin vopsirea lemnăriei. Doar o refacere de proporţii a structurii o poate salva. În mod asemănător, trebuie să se întreprindă o restructurare a modului în care omul foloseşte această planetă. Numai controlul asupra pagubelor nu va fi suficient.
Analizând rezultatele obţinute în Statele Unite în urma a 20 de ani de control asupra mediului, un expert trage concluzia că „atacul asupra mediului nu poate fi controlat în mod eficient, însă trebuie prevenit“. În mod evident, este mult mai uşor să previi poluarea decât să vindeci consecinţele ei negative. Însă atingerea unui astfel de obiectiv va pretinde nici mai mult nici mai puţin decât o schimbare fundamentală în societatea noastră şi în ce priveşte preocupările marilor afaceri. Cartea Caring for the Earth recunoaşte că îngrijirea pământului pretinde „valori, economii şi societăţi diferite de cele mai multe din prezent“. Care sunt unele dintre aceste valori care trebuie să fie schimbate pentru a salva planeta?
Cauzele adânc înrădăcinate ale crizei
Egoismul. Primul pas necesar pentru ocrotirea mediului este punerea intereselor planetei înaintea intereselor celor care exploatează. Cu toate acestea, puţini sunt aceia care sunt dispuşi să renunţe la un mod de viaţă îmbelşugat, chiar dacă acest lucru ar putea însemna pentru generaţiile viitoare distrugerea planetei. Când guvernul Olandei — una dintre cele mai poluate ţări ale Europei Occidentale — a încercat să limiteze călătoriile cu maşina în cadrul unei campanii de combatere a poluării, opoziţia larg răspândită a sabotat acest plan. Deşi şoselele olandeze sunt cele mai aglomerate din lume, automobiliştii pur şi simplu nu au vrut să renunţe la călătoriile cu maşina.
Şi factorii de decizie, şi publicul în general sunt preocupaţi de propriile avantaje. Politicienii se opun aplicării strategiilor legate de mediu care i-ar putea costa voturile, iar industriaşii refuză orice sugestie care le-ar putea ameninţa profiturile şi dezvoltarea economică.
Lăcomia. Când se ajunge să se aleagă între profituri şi conservarea mediului, de obicei banii au un cuvânt mai greu de spus. Puternicele companii industriale se folosesc de influenţă pentru a reduce pe cale legislativă controlul asupra poluării sau pentru a evita complet reglementările guvernamentale. Distrugerea stratului de ozon este un exemplu în acest sens. Nu demult, în martie 1988, preşedintele unei mari companii americane de produse chimice a declarat: „În prezent, nici o dovadă ştiinţifică nu indică faptul că este necesar să se reducă în mod dramatic emisia de CFC“.
Aceeaşi companie însă a recomandat întreruperea completă a producţiei de clorofluorocarbonaţi (CFC). O schimbare de poziţie? „Nu avea nici o legătură cu faptul că mediul era sau nu distrus“, a explicat Mostafa Tolba, directorul-general al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). „Nu era vorba decât de cine urma să aibă un profit [economic].“ Acum mulţi oameni de ştiinţă înţeleg că distrugerea stratului de ozon este una dintre cele mai grave catastrofe ecologice din întreaga istorie care au fost provocate de om.
Ignoranţa. Ceea ce ştim este atât de puţin în comparaţie cu ceea ce nu ştim. „Încă nu ştim prea multe despre bogăţia de viaţă din pădurile tropicale umede“, explică Peter H. Raven, directorul Grădinii Botanice din Missouri. „Incredibil, cunoaştem însă mai mult — mult mai mult — despre suprafaţa lunii.“ La fel stau lucrurile şi cu atmosfera. Cât bioxid de carbon mai putem arunca spre cer fără să afecteze clima întregului glob? Nimeni nu ştie. Dar, aşa cum a spus revista Time, „este o nesăbuinţă să supunem natura la astfel de experimente de proporţii atunci când nu ştim care va fi rezultatul şi când eventualele consecinţe sunt prea înspăimântătoare ca să ne gândim la ele“.
Potrivit estimărilor făcute de UNEP, este posibil ca, în cele din urmă, distrugerea ozonului să provoace până la sfârşitul acestui deceniu apariţia în fiecare an a sute de mii de noi cazuri de cancer de piele. Încă nu se ştie care va fi efectul asupra culturilor şi asupra pescuitului, însă se aşteaptă ca acesta să fie substanţial.
Concepţiile lipsite de perspectivă. Spre deosebire de alte catastrofe, problemele ecologice se strecoară până la noi în mod subtil. Acest lucru împiedică încercările de a demara o acţiune comună înainte să se înregistreze pagube ireparabile. Cartea Saving the Planet (Salvaţi planeta) compară situaţia noastră din prezent cu cea a pasagerilor de pe Titanicul avariat în 1912, pasageri condamnaţi la moarte sigură: „Puţini sunt conştienţi de proporţiile posibilei tragedii“. Autorii consideră că planeta poate fi salvată numai dacă politicienii şi oamenii de afaceri înfruntă realitatea şi se gândesc la soluţii viabile de lungă durată, nu la foloase pe termen scurt.
Atitudini egocentrice. În cadrul Summit-ului Pământului din 1992, prim-ministrul spaniol Felipe González a scos în evidenţă faptul că „problema este la scară mondială, iar soluţia nu poate fi decât tot la scară mondială“. Aşa şi este, însă găsirea soluţiilor care să fie acceptate la scară mondială este o sarcină care descurajează. Un delegat american la Summit-ul Pământului a spus fără menajamente: „Americanii nu vor renunţa la stilul lor de viaţă“. Pe de altă parte, ecologa indiană Maneka Gandhi s-a plâns că „un copil din Occident consumă exact cât 125 din Orient“. Ea a susţinut că „degradarea mediului din Orient se datorează aproape în totalitate consumului din Occident“. De repetate ori, încercările la nivel internaţional de a îmbunătăţi mediul au eşuat din cauza intereselor naţionale egocentrice.
În ciuda tuturor acestor probleme fundamentale, avem motive să privim viitorul plini de încredere. Unul dintre ele este capacitatea de revenire pe care o are sistemul de apărare al planetei noastre.
Vindecarea pământului
Asemenea organismului uman, pământul are o uimitoare capacitate de a se vindeca singur. Un exemplu remarcabil în acest sens este un eveniment petrecut în secolul trecut. În 1883, insula vulcanică indoneziană Krakatau (Krakatoa) a erupt într-o uriaşă explozie care a fost auzită la o depărtare de aproape 5 000 de kilometri. Aproape 21 de kilometri cubi de materie au fost aruncaţi în aer, iar două treimi din insulă au dispărut sub apele mării. Nouă luni mai târziu, singurul semn de viaţă era un păianjen microscopic. Azi, întreaga insulă este acoperită cu o vegetaţie tropicală luxuriantă, care adăposteşte sute de specii de păsări, mamifere, reptile şi insecte. Fără îndoială că la această restabilire a contribuit şi protecţia de care s-a bucurat insula ca parte a Parcului Naţional Ujung Kulon.
Pagubele produse de oameni pot fi şi ele reparate. Dacă i se dă timp, pământul se poate vindeca singur. Întrebarea care se pune este: Îi vor acorda oamenii răgazul necesar pământului? Probabil că nu. Însă există Cineva care este hotărât să lase planeta noastră să se vindece singură — Cel care a creat-o.
„Să se înveselească pământul“
Dumnezeu niciodată nu a intenţionat ca omul să ruineze pământul. El i-a spus lui Adam ‘să cultive şi să îngrijească’ grădina Eden (Geneza 2:15, NW). Preocuparea lui Iehova pentru ocrotirea mediului s-a văzut şi din numeroasele legi pe care el li le-a dat israeliţilor. De exemplu, lor li s-a spus să lase pământul necultivat o dată la şapte ani — în anul sabatic (Exodul 23:10, 11). Când israeliţii au ignorat de repetate ori acest lucru, precum şi alte porunci divine, Iehova le-a permis, în cele din urmă, babiloneenilor să lase pământul nepopulat timp de 70 de ani, ‘până când ţara şi-a plătit sabatele’ (2 Cronici 36:21, NW). Având în vedere acest precedent istoric, nu este surprinzător faptul că Biblia declară că Dumnezeu îi va ‘distruge pe cei care distrug pământul’, pentru ca pământul să-şi poată reveni din atacul omului asupra mediului. — Apocalipsa 11:18.
Această acţiune însă va fi numai primul pas. Supravieţuirea planetei „depinde în mod egal de sfârşitul războiului cu natura şi de sfârşitul războaielor dintre noi“, a arătat în mod corect biologul Barry Commoner. Pentru a atinge acest obiectiv, oamenii trebuie să fie ‘învăţaţi de către Iehova’ să se îngrijească unii de alţii şi să se îngrijească de locuinţa lor pământească. Rezultatul va fi o pace „abundentă“. — Isaia 54:13, NW.
Dumnezeu ne dă asigurarea că va avea loc o înnoire a ecosistemelor pământului. În loc să avanseze încontinuu, deşerturile vor „înflori ca trandafirul“ (Isaia 35:1). În loc de lipsuri de alimente, pe pământ va fi „belşug de grâne“ (Psalmul 72:16). În loc să moară din cauza poluării, râurile de pe pământ vor ‘bate din palme’. — Psalmul 98:8.
Când va fi posibilă o asemenea transformare? Când ‘Iehova însuşi va deveni rege’ (Psalmul 96:10, NW). Guvernarea lui Dumnezeu va garanta binecuvântări pentru fiecare vieţuitoare de pe pământ. „Să se înveselească pământul“, spune psalmistul. „Să urle marea cu tot ce cuprinde ea! Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea, toţi copacii pădurii să cânte de bucurie.“ — Psalmul 96:11, 12.
Un pământ binecuvântat de Creatorul său şi guvernat cu dreptate are un viitor glorios. Iată cum descrie Biblia rezultatele: „Dreptatea şi pacea se sărută. Adevărul răsare din pământ şi dreptatea priveşte de la înălţimea cerurilor. DOMNUL ne va da şi ce este bine şi pământul nostru îşi va da roadele“ (Psalmul 85:10–12). Când se vor ivi zorii acelei zile, planeta noastră nu va mai fi în pericol niciodată.
[Legenda fotografiei de la pagina 13]
Asemenea organismului uman, pământul are o uimitoare capacitate de a se vindeca singur.