Sunt numărate zilele religiei?

„Pământul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova, aşa cum apele acoperă însăşi marea.“

ISAIA, PROFET ISRAELIT DIN SECOLUL AL VIII-LEA Î.E.N.

PROFETUL evreu Isaia a profeţit deci că într-o bună zi toţi oamenii de pe pământ vor fi uniţi în închinarea adusă Dumnezeului Atotputernic. Astăzi însă, o astfel de perspectivă pare mai îndepărtată ca oricând înainte.

La începutul acestui secol, de exemplu, revoluţionarii comunişti din Rusia credeau că distrugerea religiei era un pas necesar pentru eliberarea proletariatului. Ateismul, spuneau ei, va ‘elibera clasele muncitoare de povara prejudiciilor şi a deziluziilor trecutului’. În 1939, Stalin a redus la 100 numărul bisericilor ortodoxe existente în Uniunea Sovietică, faţă de 40 000, câte existau înainte de 1917.

Hitler a considerat şi el religia un obstacol în calea lui spre puterea absolută. „Cineva nu poate fi decât fie creştin, fie german. Nu poţi fi şi una, şi alta“, a declarat el cu o anumită ocazie. El a intenţionat să elimine treptat toate formele de închinare pe care nu le putea controla. În acest scop, naziştii şi-au făcut propriile lor rugăciuni, sărbători, botezuri şi chiar servicii de înmormântare cvasireligioase. Pentru ei, Hitler îl reprezenta pe Mesia, iar pământul străbun era dumnezeul lor. Se putea comite orice atrocitate, dacă Hitler ar fi dorit lucrul acesta.

Ultimele zile ale religiei?

Nici Stalin şi nici Hitler nu au avut succes în străduinţa lor de a suprima religia. Acum însă se pare că apatia a preluat locul tiraniei. Cei care studiază Biblia nu sunt surprinşi de modul în care se derulează evenimentele. Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei că în „zilele din urmă“ oamenii vor fi „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“. — 2 Timotei 3:1–4.

Învaţă oare Biblia că „zilele din urmă“, caracterizate printr-o indiferenţă faţă de religie, vor fi un preludiu al distrugerii tuturor religiilor? Nu. Biblia nu prezice nicidecum sfârşitul tuturor religiilor. Ea explică mai degrabă faptul că religia falsă — căreia i s-a dat numele simbolic de Babilonul cel Marea — va fi distrusă. Cartea Apocalipsa spune: „Atunci un înger puternic a ridicat o piatră ca o mare piatră de moară şi a aruncat-o în mare, zicând: «Cu aşa violenţă va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit»“. — Apocalipsa 18:21.

Însă dispariţia religiei false nu va avea ca urmare o lume fără dumnezeu. Dimpotrivă, Psalmul 22:27 profeţeşte următoarele: „Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la DOMNUL; toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta“. Imaginaţi-vă timpul în care „toate familiile neamurilor“ vor fi unite în închinarea la singurul Dumnezeu adevărat! Sub guvernarea Regatului lui Dumnezeu, această promisiune extraordinară se va împlini într-un mod glorios (Matei 6:10). Când va veni acel timp, religia — adevărata religie — va avea un rol important. Cum stau însă lucrurile în prezent?

Umplerea golului spiritual

Golul spiritual atât de răspândit în prezent în Europa se aseamănă cu situaţia care a existat în secolul întâi în Imperiul Roman. Istoricul Will Durant descrie modul în care creştinismul din secolul întâi a reuşit să satisfacă necesităţile spirituale din acele timpuri: „În vidul moral lăsat de păgânismul morbid, în răceala stoicismului şi corupţia epicurianismului, într-o lume sătulă de brutalitate, cruzime, oprimare şi haos sexual, într-un imperiu paşnic care părea că nu mai are nevoie de virtuţile masculine şi de zeii războiului, am găsit o nouă moralitate, în care există fraternitate, amabilitate, decenţă şi pace“.

Vidul moral şi spiritual din viaţa oamenilor din timpul nostru poate fi umplut cu acelaşi mesaj puternic predicat în întregul Imperiu Roman de către primii creştini. Există urechi care să audă. Mulţi dintre europeni, deşi la suprafaţă nu par religioşi, sunt totuşi de părere că Dumnezeu joacă un rol important în viaţa lor. Poate că ei nu mai merg la slujbele religioase, cu toate acestea unii şi-au umplut golul spiritual în altă parte.

Juan José, un tânăr din Palma de Mallorca (Spania), a învăţat într-o şcoală catolică şi a slujit la altar până la vârsta de 13 ani. În fiecare duminică mergea la Liturghie împreună cu familia, însă, când a ajuns la vârsta adolescenţei, a încetat să mai meargă la biserică. De ce? „Dintr-un singur motiv: Liturghia mă plictisea“, mărturiseşte Juan José. „Ştiam Liturghia pe de rost. Totul părea o repetare a unor lucruri deja ştiute. În plus, preotul parohiei noastre deseori se purta rău cu noi, băieţii care slujeam la altar. Şi mi se părea nedrept ca oamenii săraci să trebuiască să plătească preotul pentru ca acesta să le oficieze serviciile funerare.

Aveam credinţă în Dumnezeu, dar credeam că puteam să-i slujesc aşa cum consideram eu de cuviinţă, fără să merg la biserică. Împreună cu un grup de prieteni am încercat să ne bucurăm de viaţă cât mai mult posibil. Cred că nu greşiţi dacă spuneţi că pentru mine lucrul cel mai important din viaţă a devenit distracţia.

Când am împlinit 18 ani însă, am început să studiez Biblia cu Martorii lui Iehova. Ce puteau ei să-mi ofere în plus faţă de ceea ce găsisem la biserică? O credinţă fermă, bazată pe Biblie, nu pe tradiţie şi pe nişte «mistere» pe care nu le-am putut înţelege niciodată. Însă noile mele convingeri m-au determinat să fac mari schimbări. În loc să-mi petrec sfârşitul de săptămână organizând petreceri la discotecă, am început să merg din casă în casă ca să le vorbesc vecinilor mei despre nouă mea credinţă. Faptul de a mă implica activ în ajutorarea altora dădea sens vieţii mele. De şapte ani slujesc ca ministru cu timp integral al Martorilor lui Iehova.“

Tinerii nu sunt singurii care încearcă să-şi satisfacă necesităţile religioase. Antonia, o femeie în vârstă din Extremadura (Spania), şi-a petrecut o mare parte din viaţă „căutându-l pe Dumnezeu“, după cum mărturiseşte chiar ea. În adolescenţă, ea mergea în fiecare zi la Liturghie, iar în cele din urmă a intrat la o mănăstire catolică, fiind convinsă că „dacă Dumnezeu nu putea fi găsit într-o mănăstire, atunci nu putea fi găsit nicăieri“. Însă după trei ani, ea a părăsit mănăstirea, mai deziluzionată şi mai dezamăgită decât înainte.

În cele din urmă, la vârsta de aproape 50 de ani, a devenit o Martoră a lui Iehova. „Am fost nespus de fericită când m-au vizitat Martorii şi mi-au răspuns la întrebări folosind propria-mi Biblie“, a mărturisit ea. „De când am devenit Martoră a lui Iehova, viaţa mea are un scop. Am şi eu problemele mele, dar le pot depăşi pentru că acum l-am găsit pe adevăratul Dumnezeu.“

Aceste două experienţe nu sunt singurele de acest fel. Contrar tendinţei generale în materie de religie, numărul tot mai mare de oameni care se asociază cu Martorii lui Iehova au ajuns la concluzia că faptul de a trăi în armonie cu această credinţă şi de a le predica şi altora despre ea face ca viaţa lor să aibă un sens şi un scop.

Religia adevărată este mai importantă ca oricând

Deşi trăim într-un timp în care mulţi oameni resping religia, ar fi neînţelept să considerăm că toate religiile sunt nesatisfăcătoare. Este adevărat, în secolul al XX-lea oamenii resping ritualurile fără sens, precum şi învăţăturile învechite şi nescripturale, şi găsesc că este nedemn să meargă la biserică, cum s-ar spune, doar de ochii lumii. De fapt, Biblia ne sfătuieşte să ocolim religia ipocrită. Apostolul Pavel a prezis că în „zilele din urmă“ unii oameni vor ‘avea o formă de devoţiune sfântă, dar se vor dovedi falşi faţă de puterea ei’ (NW). Asemenea oameni au o faţadă religioasă, dar conduita lor îi anulează valabilitatea. Care ar trebui să fie reacţia noastră faţă de această ipocrizie religioasă? „Depărtează-te . . . de aceştia“, ne-a sfătuit Pavel. — 2 Timotei 3:1, 5.

Tot Pavel a mai spus că „religia culege mari răsplătiri“ (1 Timotei 6:6, New English Bible). Pavel nu vorbea pur şi simplu despre o religie oarecare. Cuvântul grecesc tradus aici prin „religie“ este eusébeia, ceea ce înseamnă „devoţiune sau veneraţie faţă de Dumnezeu“. Religia adevărată, devoţiunea sfântă autentică, „are promisiunea vieţii de acum şi a celei viitoare“. — 1 Timotei 4:8.

După cum demonstrează şi exemplele amintite mai înainte, religia adevărată îi poate da vieţii noastre un sens şi ne ajută să înfruntăm cu curaj problemele. Mai mult decât atât, religia adevărată ne garantează un viitor veşnic. Această formă de închinare merită să fie practicată, întrucât ni se dă asigurarea că, în final, ea ‘va umple pământul’b (Isaia 11:9; 1 Timotei 6:11). Fără îndoială, acum este timpul când religia adevărată este mai importantă ca oricând.

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 10]

Poveste despre două clădiri

În Spania există o mulţime de clădiri religioase, însă fervoarea cu care era sprijinită înainte construirea de catedrale costisitoare parcă s-a evaporat. De exemplu, în Mejorada del Campo, oraş situat la periferia Madridului, se construieşte o impresionantă biserică catolică. Justo Gallego Martínez, un fost călugăr benedictin, a început construcţia acum 20 de ani. Clădirea însă continuă să fie neterminată şi înconjurată de schele. Martínez, singurul constructor, are acum 60 de ani, aşa că se pare că biserica nu va fi niciodată terminată. Totuşi, cu 300 de kilometri mai la sud, lucrurile stau altfel.

„Credinţa mută munţii“ era titlul apărut într-un ziar local în care se descria modul în care Martorii lui Iehova din Martos, Jaén (Spania), au construit în două zile o Sală a Regatului. „Cum este posibil faptul că, în lumea actuală, bazată pe egoism, voluntari altruişti din diferite regiuni [ale Spaniei] se duc la Martos ca să înalţe o clădire care a bătut toate recordurile de viteză, perfecţiune şi organizare?“, a întrebat ziarul local. Drept răspuns, articolul cita cuvintele unuia dintre voluntari: „Meritul constă pur şi simplu în faptul că suntem un popor instruit de Iehova“.

[Fotografiile de la pagina 10]

Mejorada del Campo

Sala Regatului din Martos