Am trecut printr-o situaţie medicală extremă
„VOI fi sincer. Aveţi o tumoare malignă. Dacă nu o extirpăm repede, ea vă va afecta alte organe vitale. Din acest motiv vă recomand amputarea piciorului.“
Cuvintele doctorului au venit asupra mea ca o găleată cu apă rece, cum spunem noi aici, în Peru. Aveam doar 21 de ani. Cu o lună înainte începusem să simt o durere în genunchiul stâng şi am făcut un tratament pentru reumatism. Însă după câteva zile nu mai puteam sta nici măcar în picioare.
În această perioadă slujeam ca ministru cu timp integral al Martorilor lui Iehova în Munţii Anzi, în zona centrală a Perului. După ce m-am întors în oraşul meu natal, Huancayo, am mers împreună cu mama mea la Lima, oraş situat pe coastă. Aici, pe 22 iulie 1994, am fost internat în cel mai bun spital de oncologie din ţară, unde am aflat că boala mea se numea osteosarcom.
O chestiune de conştiinţă
La scurt timp am fost informat că spitalul nu făcea intervenţii chirurgicale fără sânge. Un medic chiar a spus: „Prefer să mori acasă decât să fiu eu răspunzător de moartea ta“. Însă Comitetul de Asistenţă Sanitară (CAS) din oraş, adică un grup de Martori ai lui Iehova care urmăresc realizarea unei colaborări între spital şi pacient, a intervenit în favoarea mea. Ca urmare, şeful secţiei de chirurgie a spitalului a fost de acord să se facă operaţia, în cazul în care vreun medic din secţia sa ar fi fost dispus să accepte această condiţie dificilă. Un medic a acceptat, şi am fost imediat pregătit pentru operaţie.
Înainte de operaţie au venit la mine mulţi vizitatori. A venit un preot cu Biblia în mână şi a spus că boala mea era o pedeapsă de la Dumnezeu. El m-a îndemnat să permit să mi se administreze orice tratament care mi-ar putea salva viaţa. I-am spus că eram hotărât să rămân fidel poruncii din Biblie dată creştinilor de a se ‘abţine de la sânge’. — Faptele 15:19, 20, 28, 29, NW.
Au venit şi asistente medicale, care au murmurat: „Ce prostie, ce prostie!“ Au venit la mine şi grupuri de medici. Ei doreau să-l vadă pe tânărul care refuzase să accepte o transfuzie de sânge în cazul unui anumit tip de intervenţie chirurgicală în care ei considerau că sângele era absolut necesar. Însă pentru mine, cele mai importante vizite au fost cele ale colaboratorilor mei creştini şi ale rudelor mele. Asistentele au rămas foarte impresionate de numărul mare al acestor vizite încurajatoare.
Tratamentul fără sânge a reuşit
Chiar cu câteva minute înainte de a fi anesteziat, l-am auzit pe unul dintre anestezişti spunând: „Nu voi fi răspunzător de ceea ce se va întâmpla!“ Însă celălalt anestezist, precum şi chirurgul care m-a operat şi cei din conducerea spitalului mi-au îndeplinit cererea de a nu primi sânge. Următoarele cuvinte pe care le-am auzit au fost cele ale unei anesteziste: „Samuel, trezeşte-te. Operaţia s-a terminat“.
Cu toate că tot piciorul îmi fusese tăiat, am început să simt dureri mari în locul unde avusesem piciorul. Am vrut să-mi alin durerea frecându-mi coapsa, care, bineînţeles, nu mai era acolo. Aveam o senzaţie ciudată, cunoscută sub numele de durere fantomă. Simţeam într-adevăr durere, o durere îngrozitoare, cu toate că membrul de la care părea că provine durerea îmi fusese amputat.
După aceea am fost programat pentru chimioterapie. Un efect secundar al acestui tratament este scăderea numărului de globule albe şi roşii şi cel al trombocitelor, componente esenţiale pentru coagulare. Acest lucru însemna că o nouă echipă de medici trebuia să fie informată despre refuzul meu de a accepta transfuzia de sânge. Din nou CAS a stat de vorbă cu cei în măsură, iar medicii au fost de acord să mi se administreze un tratament fără sânge.
Au apărut obişnuitele efecte secundare ale chimioterapiei: căderea părului, greaţă, stări de vomă şi depresie. Am fost informat, de asemenea, că exista riscul de 35 la sută să fac o hemoragie cerebrală. Nu m-am putut opri să nu-l întreb pe unul dintre medici ce anume avea să mă omoare: cancerul sau chimioterapia.
Mai târziu, medicii mi-au spus că nu mai puteau să-mi administreze a doua doză în cadrul chimioterapiei până nu-mi măreau numărul de globule din sânge cu o transfuzie. Un medic mi-a spus plin de mânie că, dacă ar putea, m-ar adormi şi mi-ar da sânge. I-am spus că, mai înainte de a permite ca acest lucru să se întâmple, aş întrerupe complet chimioterapia. Medicul şi-a exprimat admiraţia faţă de poziţia mea fermă.
Am fost de acord să iau eritropoietină ca să-mi măresc numărul de globule din sânge. Când aceasta mi-a fost administrată, numărul de globule mi-a crescut. După aceea mi s-a efectuat chimioterapie pe cale intravenoasă timp de câteva zile. Stăteam întins, întrebându-mă: „Este oare aceasta doza care îmi va provoca o hemoragie cerebrală?“ Eram bucuros că terminasem de luat toate medicamentele fără ca acestea să aibă vreun efect dezastruos.
Înainte de efectuarea operaţiei mele, spitalul refuza să-i trateze pe cei care nu acceptau transfuziile de sânge. Însă această procedură s-a schimbat. De fapt, chiar a doua zi după operaţia mea, chirurgul care m-a operat a efectuat o altă intervenţie chirurgicală fără sânge, de data aceasta unui pacient care nu era Martor al lui Iehova! În prezent, mai mulţi medici din acest spital colaborează îndeaproape cu CAS şi au fost de acord să primească pacienţi care doresc să li se facă operaţie fără sânge.
Adaptarea la limitele fizice impuse
Am fost învăţat căile lui Dumnezeu de când eram copil. Sunt sigur că acest lucru m-a ajutat să ţin cu fermitate la convingerile mele bazate pe Biblie când am trecut prin această situaţie medicală extremă. Însă în ultima vreme m-am simţit deprimat din cauză că nu puteam să fac în serviciul lui Dumnezeu atât cât mi-aş fi dorit. Am vorbit despre aceste sentimente cu un unchi, care este un bătrân creştin. El mi-a reamintit că până şi apostolul Pavel a avut ceea ce el numea un „ţepuş în carne“, care îl împiedica să-i slujească lui Dumnezeu în măsura în care el ar fi dorit. Însă Pavel a făcut ceea ce a putut (2 Corinteni 12:7–10). Cuvintele unchiului meu m-au ajutat foarte mult.
De curând am fost pregătit pentru a mi se pune un picior artificial. Sper ca acest lucru să-mi permită să fac mai mult în vastul serviciu adus Dumnezeului nostru, Iehova. Sunt bucuros că mi-am păstrat o conştiinţă curată în această situaţie medicală extremă prin care am trecut. Sunt sigur că, dacă voi continua să-i slujesc cu fidelitate, Iehova mă va răsplăti cu un corp sănătos şi cu viaţă veşnică într-un paradis pământesc în care durerea şi suferinţa nu vor mai fi. — Apocalipsa 21:3, 4. — Relatată de Samuel Vila Ugarte