Se abuzează de libertatea de exprimare?

SUNTEM în pragul secolului XXI. Fără îndoială, secolul viitor ne va aduce noi speranţe, noi idealuri, noi principii morale, noi viziuni ale unor tehnologii uluitoare şi noi pretenţii pentru libertăţi mai mari. Părerile tradiţionale despre guverne, religii şi oameni cedează acum locul unor noi opinii şi pretenţii. În multe locuri se urmăreşte înlăturarea grabnică a restricţiilor privind libertatea de exprimare şi de manifestare, fără să se ţină cont de consecinţe!

Ceea ce cândva era dezaprobat şi interzis de producătorii şi cenzorii de la radio şi televiziune — limbajul obscen şi scenele şi gesturile pornografice — în multe ţări este considerat acum ceva obişnuit, ascuns sub masca dreptului la libertatea de exprimare!

Cei pricepuţi într-ale computerelor, adulţi şi copii deopotrivă, pot în decurs de câteva secunde să transmită pe alte continente imagini clare ale unor acte sexuale obscene şi pot să converseze cu bine cunoscuţi agresori sexuali şi cu cei care le fac avansuri sexuale copiilor, cerându-le numele şi adresa ca să se întâlnească pe ascuns. Cântecele ale căror versuri sugerează şi încurajează sinuciderea şi uciderea părinţilor, a poliţiştilor şi a funcţionarilor guvernamentali sunt acum auzite zilnic la radio şi la televizor sau sunt înregistrate pe casete la care copiii au acces.

Puţini dintre oamenii care cer o libertate de exprimare fără restricţii nu vor fi de acord cu Oliver Wendell Holmes jr., judecător al Curţii Supreme, care, cu peste cincizeci de ani în urmă, a scris într-o faimoasă hotărâre răsunătoare referitoare la libertatea de exprimare următoarele: „Cea mai stringentă măsură de ocrotire a libertăţii de exprimare nu îi va lua apărarea unui om care strigă într-un teatru minţind că a izbucnit un incendiu şi creând în felul acesta panică“. Consecinţele unui astfel de act sunt evidente. Cât de nerezonabil este deci pentru aceste persoane să acorde o mică valoare sau chiar să nu preţuiască deloc o astfel de sentinţă a acestei hotărâri judecătoreşti şi să acţioneze cu încăpăţânare împotriva ei! „De fiecare dată — a spus Holmes — se pune problema dacă cuvintele folosite în astfel de situaţii sunt în aşa fel alese, încât să creeze un pericol evident, prezent, până într-atât încât să provoace prejudicii grave pe care Congresul are dreptul să le preîntâmpine.“

Pornografia pe computer

„Astăzi despre sex se vorbeşte pretutindeni: în cărţi, reviste, filme, la televiziune, în videoclipurile muzicale şi în posterele din staţiile de autobuz care fac reclame la parfumuri. Sunt tipărite pe foile volante cu oferte de servicii porno disponibile prin telefon şi sunt strecurate sub ştergătoarele de parbriz. . . . Cei mai mulţi dintre americani au devenit atât de obişnuiţi cu prezentarea explicită a erotismului — şi a motivelor pentru care acesta se bucură de un statut special în cadrul Primului Amendament [al libertăţii de exprimare] —, încât ei abia îl observă că există“, se menţiona în revista Times. Totuşi, între sexul explicit şi computere există o legătură care a dat noi dimensiuni şi o nouă semnificaţie cuvântului „pornografie“. Acesta a devenit cunoscut, răspândit şi folosit pe întregul pământ.

Potrivit rezultatelor unui studiu, abonaţii unor sisteme de afişaj electronic prin computer pentru adulţi, abonaţi care erau dispuşi să plătească lunar nişte taxe cuprinse între 10 şi 30 de dolari, se găseau în „peste 2000 de oraşe din toate cele 50 de state americane şi în 40 de ţări, teritorii şi provincii din lumea întreagă, inclusiv în ţări precum China, unde posedarea unui material pornografic poate fi o greşeală capitală“.

Revista Time a descris un gen de pornografie prin computer drept „o poşetă dintr-un material «aparte» care conţine imagini ce prezintă persoane legate în timpul relaţiilor sexuale (pentru dobândirea plăcerii sexuale), sadomasochism, urinare, defecare şi acte sexuale cu nenumărate animale“. Apariţia unui astfel de material pe o reţea publică de computere la care au acces bărbaţi, femei şi copii din lumea întreagă ridică probleme serioase în legătură cu abuzul de libertate de exprimare.

„Odată ce copiii au intrat în sistem — se arată într-un ziar englez —, pornografia cea mai «veritabilă» nu le mai este rezervată doar corespondenţilor de presă din sferele cele mai înalte, căci orice copil poate avea acces la ea cât ai bate din palme, cu alte cuvinte, o poate avea chiar în intimitatea dormitorului lui.“ Se estimează că 47 la sută din numărul total al căminelor britanice în care există un computer vor fi conectate la o reţea până la sfârşitul anului 1996. „Mulţi părinţi britanici sunt excluşi din lumea înaltei tehnologii la care au acces copiii lor. În ultimele 18 luni, «sondarea Reţelei» a devenit una dintre modalităţile de destindere cele mai îndrăgite de tineri“, se arăta în ziar.

Kathleen Mahoney, profesor de drept la Universitatea din Calgary (Canada) şi expert în chestiuni legale privitoare la pornografie, a spus: „Publicul trebuie să fie avertizat că există un întreg mediu nesupravegheat prin care se poate profita de copii sau prin care aceştia pot fi exploataţi“. Un ofiţer de poliţie canadian a spus: „Există indicii clare că la orizont îşi face apariţia prin computer o explozie de cazuri de pornografie în care sunt implicaţi copii“. Multe grupări care oferă sfaturi practice pentru familie susţin cu tărie că pornografia prin computer văzută de copii şi influenţa pe care o are aceasta asupra lor „reprezintă un pericol evident şi constant“.

Păreri contradictorii

Adepţii libertăţilor civile sunt ofensaţi de orice eforturi făcute de Congresul Statelor Unite în vederea îngrădirii unor astfel de lucruri precum pornografia prin computer, sunt cuvintele rostite de judecătorul Holmes şi de Curtea Supremă a Statelor Unite. „Aceasta constituie un atac direct la adresa Primului Amendament“, a declarat un profesor de drept de la Harvard. Până şi acuzatorii veterani fac haz de lucrul acesta, se arăta în revista Time. „Acesta nu va rămâne în picioare în urma examinării din partea oricărui tribunal“, a spus unul dintre acuzatori. „Este echivalent cu cenzura guvernamentală“, a spus un funcţionar de la Centrul de Informaţii Electronice Private. „Primul Amendament ar trebui să fie valabil şi pentru Internet“, a declarat acesta, potrivit celor scrise în revista Time. „Este clar că această declaraţie constituie o violare a dreptului la exprimare liberă — a declarat un congresman al S.U.A. — şi este o violare a dreptului pe care îl au adulţii de a comunica unul cu celălalt.“

O profesoară de la un Colegiu de Drept din New York este de părere că, în afară de drepturile civile şi libertatea de exprimare, există ceva bun în faptul de a vorbi despre sex. „În fond, sexul prin Internet ar putea fi ceva bun pentru tineri“, declară ea în revista Time. „[Ciberspaţiul] este un spaţiu sigur în care pot fi explorate lucrurile interzise sau considerate tabu . . . El îţi oferă posibilitatea unor conversaţii sincere, nestingheritoare, despre imagini exacte şi fanteziste referitoare la sex“, a mărturisit ea.

Mulţi tineri, în special studenţi, sunt gata şi ei să pună mâna pe arme pentru a lupta împotriva oricăror restricţii impuse pornografiei disponibile prin intermediul reţelelor de computere. Unii au făcut demonstraţii de protest împotriva a ceea ce ei consideră a fi o limitare a drepturilor lor referitoare la libertatea de exprimare. Deşi nu sunt rostite de un student, cuvintele unei persoane citate de ziarul The New York Times exprimă fără îndoială sentimentele împărtăşite şi de multe alte persoane care resping orice propunere de a interzice pornografia prin computere: „Cred că toţi cei care folosesc în ţara asta Internetul ar râde şi nu ar lua în serios aşa ceva, cât despre restul persoanelor din întreaga lume care folosesc Internetul, acestea ar face din Statele Unite ţinta batjocurilor“.

Prezentând afirmaţia făcută de un reprezentant al grupului de apărare a drepturilor civile, U.S.News & World Report făcea următorul comentariu: „Ciberspaţiul [reţelele de computere] poate acorda o libertate de exprimare mai mare decât o face Primul Amendament. Într-adevăr, deja el poate «face să devină practic imposibil ca un guvern să închidă gura unui popor»“.

În Canada, discuţiile se poartă în jurul a ceea ce poate viola libertatea posibilităţilor de exprimare, aşa cum apar ele în Carta Drepturilor şi a Libertăţilor Omului. Au fost arestaţi pictori ale căror picturi au stârnit indignarea criticilor şi a poliţiei, care le-au catalogat drept „obscene“. Pictorii şi susţinătorii libertăţii de exprimare şi-au unit forţele ca să protesteze şi să aducă acuzaţii împotriva arestărilor făcute, considerându-le o încălcare a libertăţii lor de exprimare. Până aproximativ acum doi ani, videocasetele porno erau frecvent confiscate de poliţie pe baza legii Canadei referitoare la obscenităţi, cei în cauză ajungeau în faţa instanţei, iar comercianţii care le puneau în vânzare erau şi ei condamnaţi.

Situaţia însă s-a schimbat în 1992, când, în urma unui proces răsunător, Curtea Supremă a Canadei a hotărât că astfel de produse sunt libere de acuzare în virtutea dreptului de exprimare garantat în Carta Drepturilor şi a Libertăţilor Omului. Hotărârea Curţii „a adus schimbări însemnate în societatea canadiană“, se scria în revista Maclean’s. „Acum este ceva obişnuit ca în multe oraşe să găseşti la colţul străzii magazine cu reviste şi videocasete «cu adevărat» pornografice“, se mai arăta în revista amintită. Chiar şi videocasetele pe care tribunalul le-a interzis se mai găsesc încă la îndemâna consumatorilor.

„Ştiu că, dacă veţi merge acolo, veţi găsi încă multe alte lucruri interzise de lege“, a declarat un ofiţer de poliţie. „Am putea, probabil, să-i acuzăm şi pe vânzători. Dar . . . nu avem timp.“ Ei nu au nici garanţia faptului că acuzaţiile lor vor fi luate în considerare. În această epocă tolerantă se pune accent pe o libertate personală nelimitată, iar tribunalele sunt influenţate deseori de opinia publică. Dar oricât de raţionale ar fi, dezbaterile vor continua să stârnească în ambele tabere aprige izbucniri de mânie.

Mai demult, Japoniei i s-au impus şi ei mari restricţii în ce priveşte libertatea de exprimare şi libertatea presei. De exemplu, nu s-a spus adevărul despre un cutremur de 7,9 grade pe scara Richter care a făcut peste o mie de victime. Nu s-a putut vorbi nici despre cazurile de corupţie sau despre cazurile în care doi îndrăgostiţi s-au ucis unul pe altul fiindcă aşa au hotărât împreună. Editorii de ziare au cedat în faţa ameninţărilor guvernamentale, în timp ce chiar şi anumite lucruri pe care unii le considerau trivialităţi au fost tot mai mult supuse unor controale. Însă, după cel de-al doilea război mondial, restricţiile au fost înlăturate, iar Japonia a ajuns să se bucure din ce în ce mai mult de libertatea de exprimare şi de libertatea presei.

Într-adevăr, pendulul a bătut spre cealaltă extremă, pe măsură ce revistele şi comicsurile pentru copii erau pline de desene care înfăţişau scene erotice şi obscene. Cândva, în The Daily Yomiuri, un bine cunoscut ziar din Tokyo, se consemna: „Poate unul dintre cele mai şocante aspecte pentru un străin abia venit în Japonia îl constituie oamenii de afaceri care citesc în metrourile din Tokyo comicsuri care prezintă în imagini elocvente relaţiile sexuale. Acum tendinţa pare să afecteze cealaltă jumătate a populaţiei, pe măsură ce comicsurile «veritabile» pentru femei se găsesc pe toate rafturile librăriilor şi ale supermarket-urilor“.

În 1995, renumitul ziar Asahi Shimbun a numit Japonia un „Paradis porno“. În timp ce editorii şi tipografii au căutat să dea pe cont propriu o soluţie la obiecţiile aduse de părinţi, fără să mai apeleze la reglementările guvernamentale, tinerii cititori au protestat. De aceea, unii se întreabă cine va câştiga în cele din urmă.

Libertatea de exprimare este un subiect foarte controversat în prezent în Franţa. „Fără îndoială — a scris Jean Morange în cartea sa despre libertatea de exprimare —, istoria libertăţii de exprimare nu a luat sfârşit, ci va continua să producă divergenţe. . . . Aproape că nu există an în care să nu fie lansat vreun film sau vreun serial de televiziune sau vreo campanie publicitară care să producă reacţii de indignare, care să retrezească vechea şi nesfârşita luptă împotriva cenzurii.“

Într-un articol apărut în ziarul parizian Le Figaro s-a arătat faptul că un grup rap denumit Ministère amer (Ministerul amar) îi îndeamnă pe admiratorii lor să-i ucidă pe poliţişti. Iată ce se spune în versurile unuia dintre cântecele lor: „Nu va fi pace până când [poliţia] nu se va odihni în pace“. „În înregistrările noastre — a declarat purtătorul de cuvânt al grupului — le spunem să dea foc secţiei de poliţie şi să-i sacrifice [pe poliţişti]. Nu este normal lucrul acesta?“ Împotriva grupului respectiv nu s-a întreprins nici o acţiune.

Grupurile rap din America cer şi ele uciderea poliţiştilor şi îşi arogă libertatea de a face astfel de afirmaţii în virtutea dreptului libertăţii de exprimare. În Franţa, Italia, Anglia, în alte ţări europene şi în lumea întreagă, din toate părţile se susţine cu voce tare că nu trebuie impuse limite libertăţii de exprimare în public, chiar dacă aceasta este „de aşa natură, încât că creeze un pericol evident, prezent“. Când va lua sfârşit această controversă şi de care parte va fi învingătorul?

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Pornografia pe computer, o „poşetă dintr-un material «aparte»“