Descoperirea rădăcinilor vorbirii injurioase

„Din plinătatea inimii vorbeşte gura.“ — MATEI 12:34.

CUVINTELE de mai sus au fost rostite cu aproximativ două mii de ani în urmă de către Isus Cristos. Şi, într-adevăr, cuvintele unei persoane reflectă deseori sentimentele şi motivaţiile ei cele mai profunde. Aceste cuvinte pot fi demne de laudă (Proverbele 16:23). Sau, dimpotrivă, pot fi perfide. — Matei 15:19.

O femeie a spus despre soţul ei următoarele: „Se înfurie ca din senin, iar viaţa alături de el se aseamănă deseori cu o plimbare pe un teren minat: nu ştii niciodată ce anume îl va face să izbucnească“. Richard descrie o situaţie similară, în care este vorba despre soţia lui. „Lydia este întotdeauna gata de luptă“, spune el. „Ea nu se mulţumeşte doar să vorbească; ea atacă folosind cuvinte jignitoare, în timp ce ia o poziţie ameninţătoare, cu degetul îndreptat spre mine, de parcă aş fi copil.“

Desigur, chiar şi în cele mai reuşite căsnicii pot izbucni certuri şi, în plus, toţi soţii şi toate soţiile din lumea asta spun lucruri pe care mai târziu le regretă (Iacov 3:2). Dar, într-o căsnicie, o vorbire injurioasă înseamnă mai mult decât atât; ea include cuvinte înjositoare şi critice, care urmăresc să-l domine sau să-l ţină sub control pe partenerul conjugal. Uneori, sub masca blândeţii se ascunde o vorbire care răneşte. De exemplu, psalmistul David a descris astfel un om care avea o vorbire blândă, dar care era rău la suflet: „Gura lui este dulce ca smântâna, dar în inimă poartă războiul; cuvintele lui sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar sunt săbii scoase“ (Psalmul 55:21; Proverbele 26:24, 25). Indiferent că este mascată sau nu, o vorbire dură poate ruina o căsnicie.

Cum începe

Ce anume o determină pe o persoană să folosească cuvinte injurioase? În general, folosirea unor astfel de cuvinte poate fi pusă pe seama a ceea ce vede sau aude o persoană. În numeroase ţări sarcasmul, insultele şi umilirile sunt acceptate şi sunt considerate chiar amuzantea. Îndeosebi soţii pot fi influenţaţi de mediile de informare, în viziunea cărora bărbaţii „adevăraţi“ sunt dominatori şi agresivi.

În mod asemănător, mulţi dintre cei care folosesc cuvinte denigratoare au crescut în familii în care mânia, resentimentele şi ridiculizarea erau ceva obişnuit. Astfel deci, ei învaţă încă de la o vârstă fragedă că un astfel de comportament este normal.

Un copil crescut într-un mediu ca acesta probabil că îşi va însuşi nu numai un model de vorbire, ci şi o părere deformată despre el însuşi şi despre alţii. De exemplu, dacă unui copil i se vorbeşte dur, el va creşte cu sentimentul că nu este capabil de nimic, în felul acesta fiind chiar stimulat să devină iritabil. Ce se întâmplă în cazul în care un copil îl aude pe tatăl său certând-o mereu pe mama sa? Chiar dacă copilul este la o vârstă fragedă, el poate copia de la tatăl său o atitudine dispreţuitoare faţă de femei. Un băiat poate învăţa din comportamentul tatălui său că un bărbat trebuie să domine femeile şi că modalitatea prin care poate realiza acest lucru este aceea de a le face să se teamă de el sau de a le face rău.

Un părinte care se enervează uşor va creşte un copil care, probabil, se va enerva şi el, iar acesta, la rândul lui, poate deveni „un maestru al furiei“, care va comite „multe transgresiuni“ (Proverbele 29:22, NW, nota de subsol). Astfel, o vorbire injurioasă poate fi transmisă de la o generaţie la alta. Având deci motive întemeiate, Pavel i-a îndemnat pe taţi astfel: „Nu întărâtaţi pe copiii voştri“ (Coloseni 3:21). Este demn de remarcat faptul că, potrivit lucrării Theological Lexicon of the New Testament, cuvântul grecesc redat prin „întărâtaţi“ transmite sensul de „a pregăti şi a îndemna la luptă“.

Bineînţeles, influenţa părinţilor nu scuză faptul de a-i ataca pe alţii verbal sau în alt fel; dar aceasta explică într-o anumită măsură modul în care tendinţa cuiva de a vorbi dur poate ajunge adânc înrădăcinată. Probabil că un soţ tânăr nu îşi loveşte soţia în sensul propriu al cuvântului, dar nu cumva o bruschează prin cuvintele şi temperamentul lui? Autoexaminându-se, un bărbat ar putea constata că şi-a însuşit dispreţul pe care îl avea tatăl lui faţă de femei.

Evident, normele de conduită de mai sus pot fi aplicate şi în cazul femeilor. Dacă mama îi vorbeşte injurios soţului ei, s-ar putea ca fiica ei să-şi trateze la fel soţul. Un proverb biblic spune: „Mai bine să locuieşti într-un pământ pustiu, decât cu o soţie cicălitoare şi supărăcioasă“ (Proverbele 21:19). Şi totuşi, îndeosebi bărbatul trebuie să fie atent în această privinţă. De ce?

Puterea asupritorilor

Într-o căsnicie, soţul are de obicei o putere mai mare decât soţia. El este aproape întotdeauna mai puternic din punct de vedere fizic, fapt pentru care prejudiciile fizice de orice fel devin şi mai înspăimântătoareb. În plus, bărbatul are deseori o meserie mai bună, ştie să facă mai multe lucruri fără să depindă de alţii şi are avantaje financiare mai mari. Din această cauză, femeia agresată verbal poate că se simte îngrădită şi singură. Probabil că ea este de acord cu cuvintele înţeleptului rege Solomon: „M-am întors şi am privit toate asupririle care se fac sub soare; şi iată, cei apăsaţi vărsau lacrimi şi nu era nimeni să-i mângâie. De partea asupritorilor lor era puterea, iar ei nu aveau pe cineva să-i mângâie“. — Eclesiastul 4:1.

O femeie poate fi derutată dacă soţul ei oscilează de la o extremă la alta: este când curtenitor, când critic. (Compară cu Iacov 3:10.) În plus, dacă soţul se îngrijeşte în mod corespunzător de lucrurile materiale necesare, o soţie care este ţinta unei vorbiri dure poate avea sentimentul că este vinovată de faptul că se gândeşte că ceva nu merge bine în căsnicie. Ea poate ajunge chiar să se învinovăţească de comportarea rea a soţului ei. „Aşa cum o soţie care a fost bătută în sensul propriu al cuvântului consideră că ea este cea vinovată — mărturiseşte o femeie —, şi eu credeam mereu că aceasta se întâmplă din cauza mea.“ O altă soţie spune: „Am fost lăsată să cred că dacă aş depune mai multe eforturi ca să-l înţeleg pe soţul meu şi dacă aş fi «mai răbdătoare» cu el aş avea linişte“. Din nefericire, acest gen de maltratare deseori nu se sfârşeşte aici.

Este, într-adevăr, regretabil faptul că mulţi soţi îşi folosesc într-un mod greşit puterea, stăpânind peste femeia pe care, probabil, au jurat să o iubească şi să o îngrijească (Geneza 3:16). Ce se poate face totuşi într-o astfel de situaţie? „Nu vreau să-l părăsesc — mărturiseşte o soţie —, vreau doar să nu-şi mai bată joc de mine.“ După nouă ani de căsnicie, un soţ recunoaşte: „Îmi dau seama că în relaţia noastră predomină cuvintele injurioase şi că cel care jigneşte sunt eu. Vreau din toată inima să mă schimb, nu să-mi părăsesc soţia“.

Cei a căror căsnicie a fost periclitată de vorbirea injurioasă pot găsi ajutor, după cum vom vedea în articolul următor.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

Este regretabil faptul că mulţi soţi îşi folosesc într-un mod greşit puterea, stăpânind peste femeia pe care, probabil, au jurat să o iubească şi să o îngrijească.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Un copil este afectat de modul în care părinţii se poartă unul cu celălalt.