Ei lucrează şi acum pământul cu caii

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

ÎN ACEASTĂ epocă a tehnologiei avansate, unora s-ar putea să le vină greu să creadă că mai există fermieri care îşi lucrează pământul cu caii. Însă există zone în care, în loc de tractoare, se folosesc echipaje de cai de tracţiune robuşti.

Este adevărat că fermele în care se lucrează cu cai sunt din ce în ce mai rare. Cu toate acestea, se poate spune câte ceva despre avantajele folosirii cailor.

Folosirea în agricultură

Din timpuri străvechi, caii au fost folosiţi ca animale de povară. Ei sunt menţionaţi în documentele istorice sumeriene, hitite, egiptene şi chinezeşti. Însă, timp de secole, ei nu au fost folosiţi prea mult în agricultură. Aceasta pentru că se credea că boii se întreţin mai ieftin şi că pot fi folosiţi ca hrană atunci când nu mai sunt în stare să lucreze. Cu toate acestea, boii sunt mai înceţi decât caii.

În secolul al XIX-lea, în multe ţări din Occident, caii au luat locul boilor la aratul pământului. O lucrare atribuie în parte această schimbare „inventării unor maşini agricole mai complicate [care erau] mai bine adaptate pentru cal, care se mişcă rapid şi constant, decât pentru bou, care se mişcă încet“.

Cu timpul, unele rase, cum ar fi Clydesdale din Scoţia, Suffolk Punch şi Shire din Anglia şi Percheron aflat, în special, în Franţa, au devenit o parte integrantă a vieţii din agricultură. Aceşti cai înceţi, dar puternici au fost încrucişaţi cu unii mai uşori, obţinându-se un cal cu o forţă puţin mai mică, dar mult mai iute. Îndeosebi aceste animale de rasă au fost numite cai de tracţiune, făcându-ne să ne gândim la capacitatea lor de a trage poveri mari.

Calul şi tractorul

Bineînţeles, nu s-a obţinut nici o rasă de cai care să poată avea aceeaşi putere de tracţiune ca a unui tractor modern. Dar poate că veţi fi surprinşi să aflaţi ce putere au caii! În 1890, doi cai de tracţiune din rasa Clydesdale au tras o căruţă încărcată la maxim, având roţile blocate! Iar în 1924, o pereche de cai englezeşti Shire au realizat o performanţă tot atât de impresionantă, trăgând, conform estimărilor, 50 de tone!

În plus, caii de tracţiune sunt inteligenţi şi iau iniţiativa. De exemplu, un echipaj de cai care ară un teren aproape că nu are deloc nevoie să fie condus atunci când există un cal de brazdă bun. Calul de brazdă va conduce echipajul, urmărind brazda cât e ziua de lungă. Se spune că echipajele pot să are în linii extraordinar de drepte, deoarece caii poartă ochelari de cal şi nu se pot uita înapoi, cum tind să facă, în general, multe persoane care lucrează cu tractorul.

Mai mult, în timpul secerişului, caii pot fi folosiţi în mai multe moduri decât un tractor. Faptul că ei reuşesc să facă o întoarcere de exact 90 de grade — iar atunci când este necesar, o întoarcere de 180 de grade — demonstrează că ei nu lasă nearată nici o porţiune de teren în timpul operaţiilor agricole.

Echipajele de cai la lucru

Un echipaj de cai care răspunde la comenzile date de conducătorul atelajului oferă o imagine impresionantă. Un echipaj este instruit să răspundă la anumite comenzi, executând manevre concrete, deşi limbajul şi expresiile exacte care sunt folosite diferă de la un conducător la altul. Caii se familiarizează cu vocabularul respectivului conducător şi cu tonul vocii sale. Un fluierat caracteristic, însoţit de nişte cuvinte încurajatoare din partea conducătorului, poate fi pentru cai semnalul de pornire.

În Australia, calul din partea dreaptă a echipajului (privit din poziţia conducătorului) este cunoscut drept calul de dreapta, iar cel din stânga conducătorului, calul de aproape. Această denumire îşi are, probabil, originea în modul în care cei cu mai multă experienţă lucrau în trecut cu echipajele lor, de obicei mergând pe jos pe partea stângă.

Este impresionant să vezi o linie de zece cai care execută o întoarcere de 90 de grade, răspunzând la strigătele conducătorului! Ca să se întoarcă la stânga, calul de aproape trebuie să facă paşi mici în spate, în timp ce restul echipajului păşeşte în jurul lui, descriind un sfert de cerc. După aceea, dacă trebuie să se întoarcă la dreapta, calul de dreapta trebuie să facă paşi mici în spate. Pe o vreme secetoasă, este cu adevărat impresionant să vezi cum echipajul dispare într-un nor de praf, iar apoi apare din nou asemenea unui zid de carne, după ce întoarcerea este realizată!

Fiecare cal este chemat pe nume şi răspunde la acest nume în funcţie de tonul vocii folosit de conducătorul atelajului. Dacă un cal nu ţine ritmul cu ceilalţi, de obicei nu trebuie decât să fie strigat pe nume, pe un ton ridicat, mustrător. La început, când sunt instruiţi, caii trebuie să înveţe de multe ori că un asemenea ton este însoţit de o lovitură de băţ sau de bici. Însă, odată ce au învăţat această lecţie, caii trebuie să fie rareori, sau aproape niciodată, disciplinaţi mai aspru.

O zi de lucru obişnuită

Un fermier se poate scula în jur de ora cinci dimineaţa ca să le dea de mâncare cailor şi apoi să-şi ia micul dejun în timp ce caii mănâncă. Ei învaţă să bea bine înainte de a începe ziua de lucru, pentru că, până la ora prânzului, nu vor mai primi nimic de băut. Toţi caii sunt ţesălaţi înainte de a fi înhămaţi. Aceasta este o măsură de prevenire a iritaţiilor pielii şi le dă o senzaţie plăcută. De obicei, caii se îngrămădesc în jurul fermierului şi îşi aşteaptă plini de răbdare rândul. După aceea sunt înhămaţi şi prinşi la un loc. Toate aceste operaţiuni pot lua o oră sau mai mult, în funcţie de mărimea echipajului. De asemenea, sunt pregătite traistele care se pun la gâtul cailor, conţinând masa lor de amiază. La urma urmei, nu numai conducătorul atelajului merită o pauză de prânz!

Echipajul munceşte din greu opt sau zece ore fără să se plângă, iar dacă gura de ham şi echipamentul se potrivesc bine, caii nu vor avea la sfârşitul zilei umerii roşi şi inflamaţi. Pe măsură ce se lasă seara, omul şi animalul se îndreaptă bucuroşi spre fermă, unde vor avea parte de o masă liniştită, de suficientă băutură şi de un somn bun.

Cei care îşi lucrează şi acum pământul cu ajutorul cailor poate că vor spune imediat că acest lucru este cu mult mai plăcut decât să asculţi toată ziua zgomotul maşinilor. Liniştea îl face pe un fermier să simtă că aparţine pământului. El poate să observe mai de aproape creaţia din jurul său — sunetul păsărilor care scormonesc solul proaspăt întors al unei brazde arate în căutare de hrană; mirosul ierbii jilave; pocnetul gerului când plugul brăzdează pământul îngheţat într-o dimineaţă rece —, lucruri mărunte care ar putea trece neobservate atunci când fermierul este asaltat de zgomotul unui tractor.

Este adevărat, tractoarele pot lucra 24 de ore din 24, performanţă care nu poate fi realizată cu caii. De asemenea, este adevărat că tractoarele pot lucra o suprafaţă mai mare şi că sunt mai uşor de întreţinut. Dar nici un tractor nu a adus vreodată pe lume un micuţ adorabil, iar acest lucru este doar una dintre plăcerile care fac ca lucratul pământului cu cai să fie fără egal. În timp ce lucrează, conducătorul atelajului se poate bucura şi de o „conversaţie“ cu caii săi. Iar caii răspund prin ascultarea lor, având urechile ciulite ca să nu le scape nici un cuvânt.

Este greu să lucrezi în agricultură, iar uneori este o muncă istovitoare. Dar pentru cei care îşi mai ară şi acum pământul folosind această metodă învechită, adică cu caii, există o mulţime de bucurii, deoarece ei lucrează îndeaproape cu aceste animale puternice care muncesc din greu, animale care fac parte din creaţia lui Dumnezeu.

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Caii pot fi folosiţi în mai multe moduri decât un tractor.