Cum puteţi să nu faceţi datorii
ÎN ACESTE vremuri schimbătoare poate fi deosebit de greu să administraţi resursele familiei. Cum puteţi să rezolvaţi această problemă cu succes?
Soluţia nu este neapărat un venit mai mare. Specialiştii în finanţe declară că soluţia are legătură cu faptul de a înţelege de unde vin banii şi pe ce se duc ei, precum şi cu faptul de a fi dispuşi să luaţi decizii în cunoştinţă de cauză. Pentru a face acest lucru aveţi nevoie de un buget.
Să învingem repulsia faţă de buget
Bugetele însă „ne trezesc în minte tot felul de imagini triste“, declară Grace Weinstein, consilier financiar. Prin urmare, mulţi pur şi simplu nu-şi vor face nici un buget. De asemenea, unii vor asocia nevoia de a întocmi un buget cu un venit mic sau cu lipsa instruirii. Dar chiar şi specialiştii care au venituri mari au probleme cu banii. O consilieră în probleme de finanţe spune următoarele: „Unul dintre primii mei clienţi câştiga 187 000 $ pe an. . . . Numai datoriile de pe cărţile de credit se ridicau la aproape 95 000 $“.
Michael, despre care am vorbit mai înainte, nu dorea să caute îndrumare pe plan financiar dintr-un alt motiv. El recunoaşte: „Mi-era teamă că alţii m-ar fi considerat naiv şi prost“. Însă o asemenea teamă nu este justificată. Pentru a administra bani şi pentru a obţine bani trebuie să ai anumite cunoştinţe, iar majoritatea oamenilor nu sunt instruiţi cum să-şi administreze banii. O lucrătoare în domeniul asistenţei sociale scoate în evidenţă următorul lucru: „Absolvim liceul cunoscând mai multe lucruri despre triunghiul isoscel decât despre modul de a economisi banii“.
Cu toate acestea, nu este foarte greu să învăţaţi să întocmiţi un buget. Aceasta înseamnă să faceţi o listă cu venituri şi o listă cu cheltuieli; şi, după aceea, trebuie să aveţi grijă ca cheltuielile să nu depăşească niciodată veniturile. În realitate, întocmirea unui buget poate fi un lucru plăcut, iar faptul de a trăi în conformitate cu acesta poate aduce satisfacţii.
Primul pas
Să începem cu întocmirea listei cu venituri. În cazul celor mai mulţi dintre noi, acest lucru ar trebui să fie uşor, întrucât lista cuprinde, în general, numai câteva lucruri: salariul, dobânda de pe contul de economii etc.
Dar să nu puneţi la socoteală veniturile care nu sunt sigure, de exemplu, banii primiţi pentru ore suplimentare, primele sau cadourile. Consultanţii în probleme financiare dau următorul avertisment: Dacă vă bazaţi pe surse de venit nesigure, puteţi ajunge să faceţi datorii. În cazul în care veţi obţine astfel de venituri, veţi putea alege ce anume să faceţi cu banii: să vă simţiţi bine împreună cu familia voastră, să-i ajutaţi pe alţii aflaţi în nevoie sau să contribuiţi la o cauză nobilă.
Însă întocmirea listei cu cheltuieli poate fi un lucru ceva mai complicat. Robert şi Rhonda, despre care am vorbit în articolele anterioare, nu puteau să-şi dea seama pe ce li se duceau banii câştigaţi din greu. Robert explică modul în care au rezolvat această problemă: „Timp de o lună, amândoi am purtat la noi o foaie de hârtie pe care notam fiecare bănuţ cheltuit. Am notat chiar şi banii cheltuiţi pe o ceaşcă de cafea. Iar la sfârşitul fiecărei zile scriam sumele respective în carnetul pentru buget pe care-l cumpărasem“.
Notând cu conştiinciozitate fiecare ban cheltuit, veţi putea să identificaţi toţi „banii misterioşi“ care vi se scurg parcă printre degete. Însă, dacă ştiţi pe ce obişnuiţi să cheltuiţi banii, aţi putea trece peste acest pas, acela de a ţine o evidenţă detaliată a cheltuielilor zilnice, şi aţi putea trece la întocmirea unei liste cu cheltuielile lunare.
Lista cu cheltuieli lunare
Poate că doriţi să întocmiţi un tabel asemănător celui prezentat mai sus. În coloana „Cheltuieli curente“ treceţi suma de bani pe care o cheltuiţi de obicei pentru fiecare produs. Delimitaţi categoriile principale folosind rubrici ca „Hrană“, „Locuinţă“ şi „Îmbrăcăminte“. Însă nu lăsaţi deoparte unele subcategorii importante. În cazul lui Robert şi al Rhondei, o mare parte din banii lor se duceau pe mesele luate în oraş, prin urmare a fost util să separe rubrica „Mese luate în oraş“ de rubrica „Articole de băcănie“. Dacă vă place să fiţi ospitalieri, puteţi trece acest lucru ca subcategorie la rubrica „Hrană“. Ideea este să faceţi în aşa fel, încât tabelul să reflecte personalitatea şi preferinţele pe care le aveţi.
Când întocmiţi tabelul, nu uitaţi nici de cheltuielile trimestriale, semestriale, anuale, precum şi de alte cheltuieli periodice, cum ar fi achitarea taxelor şi a asigurărilor. Însă, pentru a le trece în tabelul lunar, va trebui să împărţiţi suma respectivă la numărul corespunzător de luni.
O rubrică importantă de pe lista cu cheltuieli o constituie „Economiile“. Deşi mulţi poate că nu se gândesc la economii ca la nişte cheltuieli, este înţelept să rezervaţi o parte din veniturile voastre lunare pentru cazurile de urgenţă sau pentru scopuri speciale. Grace Weinstein arată cât de important este să treceţi economiile pe lista voastră cu cheltuieli: „Dacă nu reuşiţi să economisiţi cel puţin 5% din venitul vostru după ce i s-au aplicat impozitele (şi aceasta este suma absolut minimă), va trebui să luaţi nişte măsuri mai aspre. Plătiţi pe loc, reorganizaţi-vă stilul de viaţă şi reveniţi la necesităţile fundamentale“. Da, nu uitaţi să treceţi economiile în bugetul vostru lunar.
Pentru a reduce efectele unei perioade în care aţi putea ajunge şomeri, în prezent se recomandă de obicei să încercaţi să puneţi deoparte o sumă echivalentă cu câştigul pe cel puţin şase luni. „Dacă vă creşte venitul, puneţi deoparte jumătate din el“, spune un consilier financiar. Credeţi că nu puteţi să faceţi economii?
Să vedem ce a făcut Laxmi Bai, o femeie din India care, asemenea multora din zona rurală, este foarte săracă. Ea a început să pună deoparte într-o oală de pământ o mână de orez din porţia zilnică pe care o gătea pentru familia ei. Din când în când, ea vindea orezul strâns şi depunea banii la bancă. Acesta a fost un pas înainte pentru a obţine de la bancă un împrumut, astfel încât să-l poată ajuta pe fiul ei să-şi deschidă un atelier de reparaţii pentru biciclete. Astfel de mici economii au însemnat foarte mult în cazul multora, precizează India Today. Pentru unii, independenţa pe plan economic a devenit cu ajutorul lor o realitate.
Cu toate acestea, a echilibra un buget înseamnă mai mult decât a întocmi o listă cu venituri şi una cu cheltuieli. Aceasta înseamnă să menţineţi cheltuielile sub limita veniturilor, ceea ce ar putea pretinde reducerea cheltuielilor.
Este absolut necesar?
Remarcaţi coloana „Absolut necesar?“ din tabelul de la pagina 9. Este important să analizaţi această coloană, îndeosebi dacă aţi constatat că totalul coloanei „Sumă alocată“ este mai mare decât veniturile voastre. Însă poate fi destul de greu să stabiliţi care produs vă este absolut necesar şi care nu şi câţi bani vă permiteţi să cheltuiţi pentru acesta. Acest lucru este deosebit de greu în timpurile noastre care se schimbă de la o zi la alta, când suntem bombardaţi în permanenţă cu o serie de noi produse pe care spoturile publicitare le prezintă ca fiind nişte produse necesare. Vă va fi util dacă veţi clasifica fiecare cheltuială în modul următor: absolut necesară, nu sunt sigur că este necesară sau un lux care mi-ar plăcea să mi-l permit.
Priviţi fiecare cheltuială pe care aţi trecut-o în tabel şi, după o analiză atentă, treceţi în coloana „Absolut necesar?“ un „D“ dacă produsul respectiv vă este cu adevărat necesar; un „?“ dacă este un produs de a cărui necesitate nu sunteţi siguri; un „L“ dacă este un lux care v-ar plăcea să vi-l permiteţi. Nu uitaţi, totalul coloanei „Sumă alocată“ nu poate fi mai mare decât veniturile voastre lunare!
Produsele notate cu „?“ şi „L“ vor fi în mod clar cele care vor fi tăiate de pe listă. Poate că nu este necesar ca aceste cheltuieli să fie total eliminate. Ideea este să examinaţi fiecare produs ca să vedeţi dacă merită să daţi banii pe el şi dacă vă procură plăcere şi să faceţi eliminările corespunzătoare. Robert şi Rhonda au văzut de pe lista pe care au întocmit-o că cheltuiau lunar 500 $ pe mesele luate în oraş. Era un obicei pe care şi l-au făcut din cauză că nici unul dintre ei nu ştia să gătească. Însă Rhonda s-a apucat să înveţe şi spune: „Acum gătitul a devenit un lucru plăcut şi am început să mâncăm acasă din ce în ce mai des“. Robert adaugă: „În prezent mâncăm în oraş numai cu ocazii deosebite sau atunci când este necesar“.
Dacă situaţia voastră se schimbă, atunci trebuie să faceţi o reevaluare completă a ceea ce este absolut necesar. Aşa cum am menţionat în primul articol, venitul lui Anthony a scăzut brusc: de la 48 000 $ pe an la mai puţin de 20 000 $ pe an şi a rămas aşa timp de doi ani. Dacă vi s-ar întâmpla şi vouă acest lucru, ar trebui să vă creaţi un buget de supravieţuire, reducând toate cheltuielile suplimentare.
Anthony a făcut exact acest lucru. Reducând mult din banii cheltuiţi pe mâncare, îmbrăcăminte, transport şi distracţii, el a reuşit cu mare efort să-şi păstreze casaa. „Ca familie a trebuit să stabilim de ce anume aveam cu adevărat nevoie şi ce doream să avem, trăgând foloase din situaţia prin care am trecut“, spune el. „Acum ştim cum să ne mulţumim cu mai puţin.“
Reducerea datoriilor
Datoriile scăpate de sub control pot zădărnici eforturile de a trăi în funcţie de posibilităţi. În timp ce datoriile pe termen lung folosite pentru a finanţa achiziţionarea unor bunuri, cum ar fi o locuinţă a cărei valoare creşte, pot fi avantajoase, datoriile pe cartea de credit folosite pentru a vă câştiga existenţa se pot dovedi dezastruoase. Prin urmare, „nu daţi nici un ban pe credite“, declară Newsweek.
Specialiştii în domeniul finanţelor vă încurajează să vă plătiţi datoriile de pe cărţile de credit chiar dacă aceasta înseamnă să luaţi din economiile voastre. Pur şi simplu nu are sens să menţineţi datorii cu rate ridicate ale dobânzilor, în timp ce vă păstraţi economiile cu rate scăzute ale dobânzilor. Înţelegând acest lucru, Michael şi Reena şi-au achitat datoriile de pe cărţile de credit cu numerarul obţinut de pe obligaţiunile lor de economii şi sunt hotărâţi să nu mai ajungă din nou în această situaţie.
Robert şi Rhonda, nedispunând de asemenea resurse, au apelat la un buget de supravieţuire. Iată ce spune Robert: „Am făcut pe un carton alb un grafic care arăta modul în care datoria noastră scădea lună de lună şi am atârnat cartonul în dormitor, unde îl puteam vedea în fiecare dimineaţă. Acesta a fost pentru noi un stimulent zilnic“. Cât de fericiţi au fost ei la sfârşitul anului, când au scăpat de datoria de pe cărţile de credit în valoare de 6 000 $!
În unele ţări, nici chiar ipotecile nu mai sunt o investiţie la fel de bună ca altădată. Iar cumpărarea unei locuinţe vă poate costa în final foarte mult din cauza dobânzii. Ce puteţi face pentru a reduce costul unei ipoteci? „Fie plătind cu mai mulţi bani gheaţă decât cere banca, fie cumpărând o casă care costă mai puţin“, recomandă Newsweek. „Dacă aveţi deja o casă, nu cedaţi impulsului de a vă cumpăra una mai mare sau mai bună.“
Puteţi reduce substanţial costul unui împrumut pentru maşină plătind cu mai mulţi bani gheaţă. Însă va trebui să faceţi economii în acest sens cu câtva timp înainte, trecând maşina în bugetul familiei voastre. Şi ce se poate spune despre alegerea unui automobil bun de mâna a douab? Preţul iniţial mic al acestuia poate însemna plăţi mai mici. Aţi putea chiar cumpăra unul fără să faceţi datorii.
Veţi reuşi?
Faptul de a reuşi să vă încadraţi în limitele bugetului personal depinde într-o mare măsură de cât de realist este acesta. „Sistemul nu va funcţiona dacă suma pusă deoparte pentru gospodărie este atât de mică, încât nu reuşiţi să o scoateţi la capăt până la sfârşitul lunii“, a spus un cuplu care a reuşit să trăiască potrivit bugetului.
Un alt factor foarte important pentru a face ca bugetul să funcţioneze îl constituie o bună comunicare între membrii familiei. Cei care au un buget deficitar trebuie să aibă ocazia să-şi exprime părerile şi sentimentele, fără să fie ridiculizaţi. Dacă membrii familiei implicaţi îşi înţeleg reciproc necesităţile şi dorinţele şi îşi dau seama care este situaţia financiară reală a familiei, va exista, probabil, o mai bună colaborare, iar bugetului familiei i se va da o şansă ca să funcţioneze.
În aceste timpuri critice, pe măsură ce scena lumii continuă să se schimbe, cresc şi presiunile exercitate asupra resurselor financiare ale familiei (2 Timotei 3:1; 1 Corinteni 7:31). Trebuie să dăm dovadă de ‘înţelepciune practică’ pentru a face faţă problemelor vieţii de azi (Proverbele 2:7, NW). Întocmirea unui buget poate fi exact lucrul care vă poate ajuta în acest sens.
[Note de subsol]
a Pentru sugestii suplimentare în legătură cu reducerea cheltuielilor zilnice, vezi revistele Treziţi-vă! din 22 aprilie 1985, paginile 26 şi 27 şi din 8 aprilie 1984, pagina 27 (engl.).
b Vezi revista Treziţi-vă! din 8 aprilie 1996, paginile 16–19.
[Text generic pe pagina 11]
Examinaţi fiecare produs ca să vedeţi dacă merită să daţi banii pe el şi dacă vă procură plăcere.
[Text generic pe pagina 12]
Atenţie la plăţile dobânzilor pe cărţile de credit!
[Tabelul de la pagina 9]
TABEL ESTIMATIV AL CHELTUIELILOR LUNARE Luna
CHELTUIELI Cheltuieli curente Absolut necesar? Sumă alocată
Hrană:
Articole de băcănie
Mese luate în oraş
Ospitalitate
Locuinţă:
Ipotecă sau chirie
Servicii publice
Îmbrăcăminte
Transport
Cadouri
●
●
●
Economii
Taxe
Asigurări
Diverse
TOTAL (compară cu venitul)
VENIT LUNAR
Salarii
Chiria pentru o proprietate (în cazul în care există)
Dobânda de pe economii
TOTAL (compară cu cheltuielile)
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
Pentru ca bugetul să funcţioneze este importantă o bună comunicare între membrii familiei.