Un echilibru corespunzător îţi poate îndulci viaţa
TOLERANŢA este ca zahărul într-o ceaşcă de cafea. În cantitate corespunzătoare, ea îţi poate îndulci într-o oarecare măsură viaţa. Dar dacă, probabil, suntem generoşi atunci când este vorba de zahăr, de multe ori suntem zgârciţi când este vorba de toleranţă. De ce?
„Fiinţele omeneşti nu vor să fie tolerante“, a scris Arthur M. Melzer, un conferenţiar universitar de la Universitatea de Stat din Michigan. „Tendinţa naturală este să aibă . . . prejudecăţi.“ Aşadar, intoleranţa nu este un simplu defect de personalitate, care afectează doar un număr restrâns de persoane; întrucât întreaga omenire este imperfectă, tendinţa naturală a tuturor este să avem vederi înguste. — Compară cu Romani 5:12.
Posibili „băgăreţi“
În 1991, revista Time susţinea că în Statele Unite există tot mai multe persoane cu vederi înguste. Articolul vorbea despre „băgăreţi în viaţa altora“, acei oameni care încearcă să le impună tuturor propriile lor norme de conduită. Nonconformiştii sunt cei care au căzut victime. De exemplu, o femeie din Boston a fost dată afară de la locul de muncă pentru că a refuzat să se machieze. Un bărbat din Los Angeles a fost concediat deoarece era supraponderal. De ce atâta zel în a-i face pe alţii să se conformeze?
Persoanele cu vederi înguste sunt nerezonabile, egoiste, încăpăţânate şi dogmatice. Dar oare nu sunt aproape toţi oamenii nerezonabili, egoişti, încăpăţânaţi sau dogmatici într-o anumită măsură? Dacă aceste trăsături îşi fac loc adânc în personalitatea noastră, ajungem să avem vederi înguste.
Ce puteţi spune despre voi? Daţi dezaprobator din cap atunci când altcineva îşi exprimă preferinţele în materie de mâncare? Când conversaţi, vă place de obicei să aveţi ultimul cuvânt? Când lucraţi într-o echipă, vă aşteptaţi ca ceilalţi să gândească la fel ca voi? Dacă da, aţi face bine să vă mai puneţi puţin zahăr în cafea!
Dar, aşa cum s-a menţionat deja în articolul precedent, intoleranţa se poate manifesta sub forma unor prejudecăţi duşmănoase. Un factor care poate face ca intoleranţa să devină şi mai neîngăduitoare este neliniştea profundă.
„Un sentiment de incertitudine profund“
Etnologii şi-au adâncit privirile în trecutul omenirii ca să descopere când şi unde anume oamenii şi-au manifestat în mod evident prejudecăţile rasiale. Ei au descoperit că acest fel de intoleranţă nu este tot timpul evident şi nici nu se manifestă în toate ţările în egală măsură. Revista germană GEO, specializată pe teme din domeniul ştiinţelor naturii, susţine că, în timp de criză, fricţiunile rasiale izbucnesc atunci când „oamenii au un sentiment de incertitudine profund şi senzaţia că le este ameninţată identitatea“.
Este oare răspândit astăzi un astfel de „sentiment de incertitudine profund“? Categoric, da. Ca niciodată înainte, omenirea este asaltată de o criză după alta. Şomajul, creşterea alarmantă a costului vieţii, suprapopularea, subţierea stratului de ozon, criminalitatea de la oraşe, poluarea apei potabile, creşterea temperaturii globale — teama obsedantă de oricare dintre elementele amintite sporeşte neliniştea. Crizele provoacă nelinişte, iar neliniştea excesivă deschide calea spre intoleranţă.
Intoleranţa de acest fel răbufneşte, de pildă, acolo unde diferite grupuri etnice şi culturale ajung să se amestece, situaţie întâlnită în unele ţări europene. Potrivit unui raport prezentat în 1993 în National Geographic, în ţările vest-europene erau găzduiţi la acea dată peste 22 de milioane de imigranţi. Mulţi europeni „s-au simţit invadaţi de valul de nou-veniţi“, a căror limbă, cultură şi religie erau diferite de ale lor. În ţări precum Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania şi Suedia s-a resimţit o creştere a ostilităţii faţă de străini.
Ce au făcut în acest sens liderii lumii? În anii ’30 şi ’40, Hitler a ridicat intoleranţa la rangul de politică de stat. Din nefericire, unii dintre conducătorii politici şi religioşi din prezent se folosesc de intoleranţă ca să-şi atingă obiectivele. Aşa s-a întâmplat în ţări precum Austria, Franţa, Irlanda, Rusia, Rwanda şi Statele Unite.
Să nu cădem în capcana indiferenţei
Dacă punem prea puţin zahăr în cafea, simţim că lipseşte ceva; dacă punem prea mult, avem în gură un gust greţos de dulce. La fel este şi în cazul toleranţei. Să reflectăm puţin la ceea ce a observat un profesor de la un colegiu din Statele Unite.
Cu câţiva ani în urmă, David R. Carlin jr a descoperit o modalitate simplă, dar eficientă, de a stimula dialogul la ore. El făcea o afirmaţie cu care studenţii săi să nu fie de acord, ştiind că ei vor riposta la aceasta. După aceea urmau discuţii aprinse. În 1989 însă, Carlin scria că metoda nu mai era eficientă. De ce nu? Pentru că, deşi nici de data aceasta studenţii nu erau de acord cu cele spuse de el, acum nu se mai sinchiseau să-i aducă argumente. Carlin a explicat în continuare că elevii adoptaseră „comoda toleranţă a scepticului“, o atitudine lipsită de orice griji, aceea de a nu-ţi păsa câtuşi de puţin de nimic.
Este oare atitudinea de a nu-ţi păsa câtuşi de puţin de nimic totuna cu toleranţa? Dacă nimănui nu-i pasă de ceea ce cred sau fac alţii, atunci nu mai există nici un fel de norme după care să te ghidezi. Iar absenţa unor norme înseamnă indiferenţă, o totală lipsă de interes. Cum se ajunge la o astfel de stare de lucruri?
Potrivit opiniei profesorului Melzer, indiferenţa se poate răspândi într-o societate care acceptă mai multe norme de conduită. Oamenii ajung să creadă că orice fel de comportare este acceptată şi că totul este o simplă chestiune de alegere personală. În loc să înveţe să gândească şi să cerceteze ce este acceptat şi ce nu, oamenii „învaţă de multe ori să nu gândească deloc“. Lor le lipseşte tăria morală care îl determină pe un om să se opună intoleranţei altora.
Ce se poate spune în cazul tău? Descoperi uneori că nu-ţi pasă câtuşi de puţin de nimic? Râzi la glumele obscene sau şovine? Îi permiţi fiului tău adolescent sau fiicei tale adolescente să se uite la filme care scuză lăcomia sau imoralitatea? Nu te deranjează că copiii tăi joacă jocuri violente pe calculator?
Dacă tolerezi prea mult, familia sau mediul din care faci parte va suferi, şi asta deoarece nimeni nu ştie — sau nimănui nu-i pasă — ce anume este corect sau greşit. Senatorul american Dan Coats ne-a prevenit cu privire la „căderea în capcana indiferenţei deghizate în toleranţă“. Toleranţa te poate face receptiv la ideile noi; prea multă toleranţă — adică, indiferenţă — te poate face să devii nechibzuit.
Aşadar, ce trebuie să tolerăm şi ce trebuie să respingem? Care este secretul dobândirii unui punct de vedere echilibrat? Aceasta va constitui subiectul articolului următor.
[Legenda fotografiei de la pagina 5]
Străduiţi-vă să acţionaţi într-un mod echilibrat.