Schistosomiaza: I se întrevede sfârşitul?
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN NIGERIA
ÎN CIUDA descoperirilor uluitoare făcute pe tărâmurile medicinei şi ale ştiinţei, omenirea nu este în stare să-şi rezolve multe dintre vechile ei probleme. Lucrul acesta este valabil şi în cazul eforturilor depuse în vederea înfrângerii schistosomiazei.
După cât se pare, există toate mijloacele de tratare a bolii. Medicii cunosc fazele de dezvoltare ale parazitului implicat. Boala este uşor de depistat. Există medicamente eficiente în tratarea ei. Şefii de state sunt dispuşi să depună eforturi în vederea prevenirii ei. Cu toate acestea, nu se întrevede sfârşitul acestei boli care năpăstuieşte milioane de persoane din Africa, Asia, Insulele Caraibe, Orientul Mijlociu şi America de Sud.
Schistosomiaza (denumită şi bilharzioză) năpăstuieşte de mii de ani omenirea. Ouăle calcifiate descoperite în mumiile egiptene dovedesc că boala s-a abătut asupra egiptenilor din zilele faraonilor. Treizeci de secole mai târziu, aceeaşi boală continuă să afecteze Egiptul, sleindu-i de puteri pe milioane de locuitori din această ţară. În unele sate din delta Nilului au fost infestaţi 90% din locuitori.
Egiptul nu e decât una dintre cele cel puţin 74 de ţări în care schistosomiaza este endemică. Potrivit datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în lumea întreagă, numărul persoanelor infestate cu această boală se ridică la cifra de 200 de milioane. Din cele 20 de milioane de bolnavi cronici, anual mor aproximativ 200 000 de persoane. Se spune că între bolile parazitare tropicale — dacă se ia în considerare numărul de persoane afectate şi pagubele sociale şi economice provocate — schistosomiaza ocupă locul al doilea, după malarie.
Fazele de dezvoltare ale parazitului
Faptul de a cunoaşte schistosomiaza, şi deci de a şti modul de prevenire şi de tratare a ei, înseamnă cunoaşterea parazitului care o provoacă. Un lucru demn de reţinut este faptul că, pentru a supravieţui şi pentru a se transmite de la o generaţie la alta, parazitul are nevoie de două gazde, două creaturi vii, în interiorul cărora să se poată hrăni şi dezvolta. Una dintre acestea este un mamifer, de pildă omul; cealaltă este o moluscă de apă dulce.
Iată ce se întâmplă: Când o persoană infestată cu parazitul respectiv urinează sau defechează în apa unui baraj, lac, râu sau fluviu, ea poate elimina peste un milion de ouă pe zi. Aceste ouă sunt prea mici pentru a putea fi văzute cu ochiul liber. Când intră în contact cu apa, ouăle se sparg, eliberând astfel paraziţii. Aceştia se folosesc de perii minusculi de pe corpul lor pentru a înota până când întâlnesc şi pătrund într-o moluscă de apă dulce. În decursul următoarelor patru până la şapte săptămâni, paraziţii se înmulţesc în interiorul moluştei.
Când părăsesc molusca, ei nu au la dispoziţie decât 48 de ore ca să găsească sau să intre într-un organism uman sau într-un alt gen de mamifer. Dacă nu reuşesc, mor. După ce găsesc o astfel de gazdă care a intrat în apă, parazitul trece prin pielea acesteia şi intră în fluxul sanguin. Aceasta poate provoca o iritaţie cutanată, cu toate că, de multe ori, nu există nici un indiciu că ar fi avut loc vreo astfel de invazie. Din fluxul sanguin, parazitul îşi croieşte drum către vasele sanguine din vezica urinară sau din intestine, în funcţie de specia parazitului respectiv. În decurs de câteva săptămâni, paraziţii cresc şi se transformă în viermi adulţi (femele sau masculi), lungi de aproximativ 25 de milimetri. După împerechere, femela începe să elibereze ouăle în fluxul sanguin al gazdei, ceea ce constituie ultima fază a ciclului.
Aproximativ jumătate din ouă părăsesc organismul gazdei prin intermediul materiilor fecale (în cazul schistosomiazei intestinale) sau prin urină (în cazul schistosomiazei vezicale). Restul ouălor rămân în organism şi produc complicaţii la organele importante. Pe măsură ce boala avansează, la victimă apar o serie de manifestări precum febră, dureri abdominale şi hemoragii interne. În final, boala poate produce cancer la vezica urinară sau disfuncţii ale ficatului şi ale rinichilor. Unele victime ajung sterile sau paralizează. Altele mor.
Soluţii şi probleme
Pentru a preveni răspândirea bolii, se pot face cel puţin patru lucruri. Dacă s-ar aplica în lumea întreagă oricare dintre aceste măsuri, boala ar fi eradicată.
O primă măsură: eliminarea moluştelor din resursele de apă. Moluştele sunt vitale pentru dezvoltarea parazitului. Dacă nu există moluşte, nu există nici schistosomiază.
S-au depus eforturi în principal în vederea producerii unei otrăvi care să fie suficient de puternică pentru a ucide moluştele, dar care să nu polueze mediul înconjurător. Încercările efectuate între anii ’60 şi ’70 în vederea eradicării moluştelor au dus în final la uciderea tuturor formelor de viaţă din mari întinderi de apă. La Institutul de Cercetări „Theodor Bilharz“ din Egipt s-au depus eforturi în vederea descoperirii unui moluscocid (un agent care ucide moluştele) care să nu pună în pericol alte forme de viaţă. Referitor la un astfel de agent, dr. Aly Zein El Abdeen, directorul institutului, face următoarea remarcă: „El urmează să fie deversat în apă — în cea care este folosită la irigarea semănăturilor, în cea care este consumată de oameni şi animale şi în cea care constituie mediul de viaţă al peştilor —, de aceea trebuie să fim foarte siguri că nici una dintre acestea nu este afectată“.
A doua măsură: uciderea paraziţilor din oameni. Până spre mijlocul anilor ’70, tratamentul se făcea cu medicamente care aveau numeroase efecte secundare şi care provocau numeroase complicaţii. De multe ori, tratamentul consta într-o serie de injecţii dureroase. Unii s-au plâns că tratamentul era mai rău decât boala în sine! De atunci s-au descoperit noi medicamente — cum ar fi praziquantelul — care luptă cu eficienţă împotriva schistosomiazei, iar aceste medicamente pot fi administrate oral.
Deşi aceste medicamente s-au dovedit a fi eficiente în proiectele puse în practică în Africa şi în America de Sud, una dintre problemele majore cu care s-au confruntat numeroase ţări a constituit-o preţul ridicat al acestor medicamente. În 1991, OMS se plângea astfel: „Ţările endemice nu sunt în măsură să pună în aplicare pe scară largă programele de control [al schistosomiazei] din cauza costului ridicat al tratamentului; preţul medicamentului în valută forte depăşeşte cheltuielile medicale pe cap de locuitor prevăzute de majoritatea ministerelor sănătăţii din ţările africane“.
Chiar şi acolo unde bolnavii beneficiază gratuit de medicamente, mulţi oameni nu merg să se trateze. De ce? Un motiv îl constituie faptul că rata mortalităţii provocate de această boală este relativ scăzută, fapt pentru care numeroşi oameni nu o consideră o problemă serioasă. Un alt motiv constă în faptul că oamenii nu sesizează întotdeauna simptomele bolii. În unele regiuni din Africa, prezenţa sângelui în urină (un simptom principal al bolii) este un lucru atât de des întâlnit, încât este considerat o componentă normală a procesului de maturizare.
A treia măsură: ferirea de contaminare a sistemelor de canalizare. Dacă latrinele ar fi construite în aşa fel încât să prevină contaminarea râurilor şi a barajelor locale şi dacă acestea ar fi folosite de toată lumea, pericolul contaminării cu schistosomiază s-ar putea reduce.
Studiile efectuate la nivel mondial dezvăluie faptul că, după instalarea unor rezervoare şi a unor latrine, s-a înregistrat o scădere însemnată a numărului de cazuri de boală, însă această măsură nu garantează o protecţie totală. „Este suficient ca o singură persoană să defecheze într-un canal de apă pentru ca ciclul să reînceapă“, afirmă cercetătorul Alan Fenwick, care studiază schistosomiaza de peste 20 de ani. De asemenea, există riscul ca, în urma fisurării, conductele de canalizare infestate să se deverseze în rezervele de apă.
A patra măsură: oamenii să nu folosească apa contaminată cu acest parazit. Nici lucrul acesta nu este atât de simplu pe cât pare. În multe regiuni, apa din lacurile, râurile şi fluviile care sunt folosite ca surse de apă potabilă este folosită totodată şi la irigarea semănăturilor, la spălarea hainelor sau ca loc de scăldat. Pescarii vin zilnic în contact cu apa. Iar în căldura toridă de la tropice, un loc cu apă devine pentru copii un irezistibil bazin de înot.
Ce speranţe de viitor există?
Nu există nici o îndoială că oamenii sinceri şi organizaţiile dezinteresate depun eforturi susţinute în lupta împotriva schistosomiazei, iar în acest sens s-au făcut progrese serioase. Cercetătorii chiar depun eforturi în vederea obţinerii unui vaccin împotriva acestei boli.
Cu toate acestea, şansele ca boala să fie eradicată sunt minime. Citând cuvintele dr. M. Larivière, revista medicală franceză La Revue du Praticien consemnează: „În pofida succeselor înregistrate . . ., nu există nici o şansă ca boala să dispară“. Deşi multe persoane pot lua măsuri preventive sau se pot trata de această boală, o soluţionare definitivă a problemei schistosomiazei nu poate fi găsită decât atunci când va veni lumea nouă a lui Dumnezeu. Biblia promite că atunci ‘nici un locuitor nu va zice: «Sunt bolnav!»’. — Isaia 33:24.
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Când intră în apele contaminate, oamenii se pot infecta cu paraziţii care produc schistosomiaza.