O speranţă sigură în mijlocul tristeţii de la Cernobâl
De la corespondentul nostru din Ucraina
PE 26 aprilie 1986, în oraşul Cernobâl, Ucraina, la o centrală atomo-nucleară a avut loc cel mai grav accident de până acum. Spre sfârşitul acelui an, Mihail Gorbaciov, pe atunci preşedinte al Uniunii Sovietice, a declarat că această tragedie ne-a amintit cu cruzime că „omenirea nu deţine încă controlul asupra uriaşelor forţe pe care le-a scos la lumină“.
Accentuând importanţa dezastrului de la Cernobâl, ediţia germană a revistei Psychology Today din februarie 1987 declara următoarele: „Dezastrul de la reactorul din Cernobâl . . . a constituit un punct de cotitură în istoria civilizaţiei moderne. În plus, a fost o catastrofă care ne va afecta în mod considerabil secole la rând“. The New York Times a declarat că „[s-a emis] în atmosfera, solul şi apa pământului o cantitate de radiaţii cu efect de lungă durată, cantitate la fel de mare ca cea provenită de la toate experimentele nucleare şi bombele nucleare care au explodat până în prezent“.
Ziarul german Hannoversche Allgemeine a prezis că „în următorii 50 de ani, ca urmare a topirii reactorului sovietic, vor muri de cancer pe tot globul un număr estimativ de 60 000 de persoane. . . . Alte 5 000 de persoane vor fi grav afectate la nivel genetic şi până la 1 000 de copii se vor naşte cu anumite deficienţe“.
Tragedia de la Cernobâl a creat o atmosferă de teamă, nelinişte şi nesiguranţă, care a întunecat viaţa a sute de mii de persoane. Cu toate acestea, unii au ajuns să aibă o speranţă sigură în mijlocul acestei tristeţi extreme. Să vedem ce s-a întâmplat cu familia Rudnik, compusă din Victor şi Anna şi cele două fiice ale lor, Elena şi Anja. În aprilie 1986, familia Rudnik locuia în Pripet, oraş aflat la mai puţin de 3 kilometri de reactorul de la Cernobâl.
Ziua accidentului
În acea dimineaţă tragică de duminică, pompierii au întreprins o acţiune eroică la reactorul avariat, prevenind astfel un sfârşit şi mai dezastruos. În câteva ore, pompierii au fost atinşi de boala atomică, iar mai mulţi dintre ei au murit după aceea. Iată ce spune Grigori Medvedev, inginer-şef adjunct la Cernobâl din anii ’70, în cartea sa Burned Souls: „Norul [radioactiv] a plutit pe deasupra plantaţiei de pini pitici care separă zona reactorului de oraş, acoperind păduricea cu o ploaie radioactivă de cenuşă“. S-a declarat că au fost eliberate în atmosferă mai multe tone de material radioactiv, sub formă de vapori!
Însă un lucru extraordinar a fost faptul că viaţa în Pripet, un oraş cu peste 40 000 de locuitori, părea să-şi urmeze cursul ei normal în acea zi de sâmbătă. Copiii se jucau pe străzi, iar oamenii făceau pregătiri pentru sărbătorirea zilei de 1 mai, o sărbătoare sovietică. Nu s-a făcut nici un anunţ în legătură cu acest accident şi nici nu s-a dat vreun avertisment în legătură cu pericolul existent. În timp ce se plimba cu fetiţa ei de trei ani, Elena, Anna Rudnik s-a întâlnit cu tatăl ei vitreg. El auzise de accident. Îngrijorat din cauza pericolului, el le-a dus imediat cu maşina la locuinţa lui aflată la circa 16 kilometri depărtare de oraş.
Norul radioactiv s-a ridicat în atmosferă şi a fost purtat sute de kilometri pe deasupra Ucrainei, Bielorusiei (în prezent Belarus), Rusiei şi Poloniei, precum şi peste Germania, Austria şi Elveţia. A treia zi, luni, cercetătorii din Suedia şi Danemarca au început să se neliniştească atunci când s-au înregistrat niveluri ridicate ale radioactivităţii.
Urmările
La Cernobâl au fost trimişi soldaţi sovietici, pompieri, specialişti în domeniul construcţiilor şi alte persoane. Acest grup — cu un efectiv de circa 600 000 de persoane — a devenit cunoscut drept „lichidatorii“. Aceştia au prevenit producerea unui dezastru de proporţii şi mai mari pentru Europa, închizând etanş reactorul avariat cu un sarcofag din oţel şi beton, înalt cât o clădire cu nouă etaje şi gros de 2 metri.
În următoarele zile a început evacuarea persoanelor aflate în zonele învecinate. „A trebuit să ne părăsim locuinţa, lăsând totul în urma noastră — haine, bani, acte, alimente — tot ceea ce aveam“, a explicat Victor. „Eram foarte neliniştiţi, deoarece Anna era însărcinată cu cel de-al doilea copil al nostru.“
Circa 135 000 de persoane au trebuit să se mute — toate aşezările aflate la o distanţă de 30 de kilometri de reactor au fost părăsite. Familia Rudnik s-a mutat la nişte rude. Însă, aceste rude au început să se teamă că familia Rudnik le va transmite radioactivitatea. „Şi-au pierdut liniştea, a spus Anna, şi, în cele din urmă, ne-au rugat să plecăm.“ Şi alţi evacuaţi au avut aceeaşi soartă cruntă. În sfârşit, în septembrie 1986, familia Rudnik s-a stabilit în Kaluga, la aproximativ 170 de kilometri sud-vest de Moscova, Rusia.
„Apoi am înţeles în cele din urmă că nu mai exista cale de întoarcere“, a spus Anna. „Pierdusem locuinţa noastră dragă, unde ne-am născut şi am crescut. Era o zonă frumoasă, acoperită cu un covor de flori, cu pajişti, cu flori de nufăr pe oglinda cursurilor de apă. În pădure erau o mulţime de fragi şi ciuperci.“
Nu fusese stricată doar frumuseţea Ucrainei, ci şi rolul acesteia de grânar al Uniunii Sovietice. O mare parte a recoltei ucrainene din acea toamnă fusese contaminată. În mod asemănător, în Scandinavia, 70% din carnea de ren fusese declarată necorespunzătoare pentru consum, deoarece animalele păscuseră licheni iradiaţi. Iar în unele regiuni ale Germaniei, legumele fuseseră lăsate să putrezească pe câmp de teamă ca nu cumva populaţia să fie contaminată.
Urmările radiaţiilor asupra sănătăţii
Cifrele oficiale date publicităţii la cinci ani de la accident dezvăluie că 576 000 de persoane au fost expuse radiaţiilor. S-a declarat că frecvenţa cazurilor de boli canceroase şi necanceroase este mai mare în rândul acestor persoane. Tinerii au fost afectaţi în mod deosebit. Revista New Scientist din 2 decembrie 1995 a dat publicităţii cuvintele unui specialist din Europa, expert în afecţiuni ale tiroidei, care consideră că „nu mai puţin de 40% din copiii expuşi celor mai ridicate niveluri de precipitaţii radioactive de la Cernobâl când aveau mai puţin de un an ar putea avea cancer tiroidian când vor deveni adulţi“.
Deoarece Anna fusese expusă radiaţiilor în timpul sarcinii, medicii au insistat să avorteze. Când Victor şi Anna au refuzat, ei au trebuit să semneze o declaraţie prin care se angajau să se îngrijească de copil, chiar dacă acesta avea să se nască cu malformaţii. Deşi Anja nu s-a născut cu malformaţii, ea este mioapă, are probleme cu aparatul respirator şi suferă de afecţiuni cardiovasculare. În plus, sănătatea celorlalţi membri ai familiei Rudnik s-a înrăutăţit după dezastru. Victor şi Elena au amândoi probleme cu inima, iar Anna este una dintre multele persoane înregistrate ca invalizi de la Cernobâl.
Printre cei mai serios radiaţi s-au numărat „lichidatorii“ care au izolat reactorul avariat. Se spune că de atunci mii de persoane care au ajutat la curăţare au murit prematur. Mulţi dintre supravieţuitori au probleme neurologice şi psihosomatice. Deprimarea este larg răspândită, iar cazurile de sinucidere nu sunt ceva neobişnuit.
Angela este una dintre supravieţuitorii care au început să aibă mari probleme de sănătate. Când a avut loc dezastrul, ea locuia în Kiev, capitala Ucrainei, aflată la 80 de kilometri de Cernobâl. Însă după dezastru, ea a ajutat la distribuirea echipamentelor pentru „lichidatorii“ aflaţi la locul reactorului. Svetlana, o altă supravieţuitoare, care locuieşte în Irpin, în apropiere de Kiev, a făcut cancer şi a trebuit să fie supusă unei intervenţii chirurgicale.
Privind în urmă
În aprilie 1996, la zece ani de la acel mare accident, Mihail Gorbaciov a recunoscut următoarele: „Pur şi simplu nu am fost pregătiţi pentru acest gen de situaţie“. Tot atunci, preşedintele Rusiei, Boris Elţîn, a declarat următoarele: „Omenirea nu a mai trecut niciodată printr-o nenorocire de asemenea proporţii, cu consecinţe atât de grave şi atât de greu de eliminat“.
Este semnificativ faptul că ediţia germană a revistei Scientific American a comparat urmările dezastrului de la Cernobâl cu ceea ce ar fi urmat după un război nuclear de proporţii medii. Unii au estimat cifra celor care au murit din cauza acestei tragedii la circa 30 000 de persoane.
Potrivit unor ştiri date publicităţii anul trecut, la zece ani de la accident, pe o rază de 29 de kilometri în jurul centralei există încă o zonă în care condiţiile nu sunt adecvate pentru viaţa umană. Cu toate acestea, raportul arăta că „647 de locuitori hotărâţi s-au furişat, au mituit oficialităţile sau au mers pe jos înapoi în acea zonă, fără să se sinchisească“. În raport se spunea: „Pe o rază de 10 kilometri de la centrală nu locuieşte absolut nici o persoană. Câteva sute de persoane s-au întors şi locuiesc pe o centură de 20 de kilometri aflată în jurul acestei zone“.
Încredere în mijlocul fricii care s-a răspândit
Pentru multe mii de persoane care trăiau odinioară în apropiere de Cernobâl, viaţa a fost şi este în continuare foarte grea. Un studiu efectuat în rândul celor evacuaţi a dezvăluit că 80% din aceştia sunt nefericiţi în noile lor locuinţe. Ei sunt trişti, obosiţi, neliniştiţi, irascibili şi se simt singuri. Cernobâlul nu a fost doar un accident nuclear — a fost şi o criză socială şi psihologică de proporţii impresionante. Nu este surprinzător faptul că mulţi se referă la unele evenimente ca făcând parte din etapa pre-Cernobâl sau etapa post-Cernobâl.
Spre deosebire de mulţi alţii, familia Rudnik face faţă situaţiei extraordinar de bine. Ei au început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova şi, ca urmare, au cultivat o credinţă puternică în promisiunile care se găsesc în Cuvântul lui Dumnezeu referitor la o nouă lume a dreptăţii (Isaia 65:17–25; 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:3, 4). Apoi, în 1995, Victor şi Anna şi-au simbolizat dedicarea lor la Dumnezeu botezându-se în apă. Mai târziu s-a botezat şi Elena, fata lor.
Iată ce spune Victor: „Studiul Bibliei ne-a ajutat să-l cunoaştem pe Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu, şi scopurile sale referitoare la omenire. Noi nu mai suntem deprimaţi, întrucât ştim că, atunci când Regatul lui Dumnezeu va veni, nu vor mai avea loc asemenea accidente îngrozitoare. Aşteptăm cu nerăbdare momentul în care zona din preajma locuinţei noastre dragi, aflată în apropierea Cernobâlului, nu va mai fi stearpă şi va deveni o parte a minunatului paradis“.
Angela şi Svetlana, care au încredere şi ele în promisiunile lui Dumnezeu referitoare la o nouă lume a dreptăţii, privesc lucrurile la fel de încrezătoare, în ciuda bolilor lor cauzate de radiaţii. „Fără o cunoştinţă despre Creator şi despre scopurile sale, viaţa ar fi grea“, spunea Angela. „Însă relaţia apropiată pe care o am cu Iehova mă ajută să rămân optimistă. Dorinţa mea este să continuu să-l slujesc ca predicator cu timp integral al Bibliei.“ Svetlana a adăugat: „Fraţii şi surorile mele creştine îmi sunt de un real ajutor“.
Studierea Bibliei i-a ajutat pe unii să înţeleagă că accidentele cauzate de ‘timpuri şi evenimente neprevăzute’ îi afectează pe oameni indiferent unde s-ar afla şi indiferent cine ar fi ei (Eclesiastul 9:11, NW). Însă cei care studiază Biblia au aflat şi că, indiferent cât de grele sunt problemele lor, nu există nici o avarie pe care Iehova Dumnezeu să nu o poată repara, nici o rană pe care el să nu o poată vindeca şi nici o pierdere pe care să nu o poată compensa.
Cum aţi putea avea şi dumneavoastră o astfel de încredere în promisiunile lui Dumnezeu şi, astfel, să vă bucuraţi de o speranţă luminoasă? Iată ce răspunde scriitorul cărţii biblice Proverbele: „Pentru ca să-ţi pui încrederea în DOMNUL, vreau să te învăţ eu astăzi“ (Proverbele 22:19). Da, trebuie să asimilaţi cunoştinţă prin intermediul unui studiu biblic efectuat cu regularitate. Martorii lui Iehova din cartierul dumneavoastră vor fi fericiţi să vă ajute în acest sens. Ei vă oferă un program gratuit de studiere a Bibliei, care se va ţine la data şi în locul care vă sunt convenabile.
[Text generic pe pagina 14]
„Omenirea nu a mai trecut niciodată printr-o nenorocire de asemenea proporţii, cu consecinţe atât de grave şi atât de greu de eliminat.“ — Boris Elţîn, preşedintele Rusiei
[Text generic pe pagina 15]
Cernobâlul nu a fost doar un accident nuclear — a fost şi o criză socială şi psihologică de proporţii impresionante.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 12]
Tass/Sipa Press