Care sunt cauzele accidentului vascular cerebral

„CREIERUL este cel mai delicat organ al corpului“, afirmă neurologul Vladimir Hachinski, de la Universitatea Western Ontario din London (Canada). Având doar 2 la sută din greutatea totală a corpului, creierul conţine peste zece miliarde de celule nervoase care se află într-o continuă comunicare, dând naştere fiecărui gând, mişcări şi senzaţii. Având nevoie de oxigen şi de glucoză pentru energie, creierul este alimentat în permanenţă cu aceste substanţe prin intermediul unui sistem complicat de artere.

Totuşi, când o anumită parte a creierului nu primeşte oxigen, chiar şi numai timp de câteva secunde, funcţiile delicate ale neuronilor sunt dereglate. Dacă acest lucru persistă mai mult de câteva minute, apar leziuni la nivelul creierului, iar celulele nervoase mor împreună cu funcţiile pe care le coordonează. Această situaţie se numeşte ischemie, lipsa oxigenului fiind cauzată în principal de ocluzia unei artere. Alte leziuni pot apărea la nivelul ţesuturilor creierului, deoarece lipsa de oxigen atrage în urma ei o mulţime de reacţii chimice care pot provoca moartea. Rezultatul este un accident vascular cerebral. AVC poate consta şi în ruperea unor vase sanguine, inundând creierul cu sânge, ceea ce blochează căile de legătură. Acest lucru întrerupe transmiterea semnalelor chimice şi electrice la muşchi şi cauzează leziuni la nivelul ţesuturilor creierului.

Efectele AVC

Fiecare accident vascular cerebral este diferit, iar acesta îi poate afecta pe oameni în nenumărate moduri. Deşi nimeni nu suferă toate consecinţele posibile ale AVC, efectele pot fi foarte variate — de la efecte minore şi abia observabile, la efecte grave şi foarte dureroase şi vizibile. Aria cerebrală unde apare AVC va stabili care dintre funcţiile corpului vor fi afectate.

O consecinţă des întâlnită este pierderea puterilor sau paralizia membrelor superioare şi inferioare. În general, aceasta se limitează la o parte a corpului — partea opusă ariei cerebrale unde a avut loc accidentul vascular cerebral. Aşadar, leziunile care apar pe partea dreaptă a creierului cauzează paralizia părţii stângi a corpului, iar leziunile care apar pe partea stângă a creierului cauzează paralizia părţii drepte a corpului. Unele persoane îşi mai pot folosi mâinile şi picioarele, dar constată că muşchii le tremură atât de tare, încât au impresia că fiecare membru merge în altă direcţie. Bolnavul este asemenea unui patinator începător care încearcă să-şi menţină echilibrul. Dr. David Levine, de la Centrul Medical al Universităţii din New York, afirmă: „Bolnavii AVC au pierdut acel tip de senzaţie care îi informează dacă un membru se mişcă sau nu şi, dacă da, în ce direcţie“.

Aproape 15 la sută dintre supravieţuitori suferă atacuri care au drept rezultat mişcări necontrolate şi, de obicei, perioade de inconştienţă. De asemenea, sunt frecvente durerile, precum şi schimbările la nivel senzorial. Un supravieţuitor AVC căruia i-au paralizat mâinile şi picioarele mărturiseşte: „În unele nopţi, când ceva îmi atinge picioarele, mă trezesc deoarece am senzaţia că primesc şocuri electrice“.

Alte efecte AVC pot fi perceperea dublă a imaginii şi dificultatea de a înghiţi. Dacă sunt afectaţi centrii senzitivi ai gurii şi ai gâtului, se pot ivi şi alte situaţii jenante, de exemplu salivarea în exces. Poate fi afectat oricare dintre cele cinci simţuri, cauzând dereglări la nivelul văzului, auzului, mirosului, gustului şi pipăitului.

Dificultăţi de comunicare

Imaginaţi-vă că vă aflaţi pe o stradă întunecoasă şi sunteţi urmărit de doi indivizi uriaşi pe care nu îi cunoaşteţi. Aruncând o privire înapoi, îi vedeţi alergând ca să vă ajungă. Încercaţi să strigaţi după ajutor, dar nu puteţi scoate nici un sunet! Vă puteţi imagina frustrarea cumplită pe care aţi simţi-o într-o astfel de situaţie? Este exact ceea ce simt mulţi bolnavi AVC în momentul în care îşi pierd brusc capacitatea de a vorbi.

Incapacitatea de a comunica gânduri, sentimente, speranţe şi temeri — ceea ce, figurativ vorbind, înseamnă izolare de prieteni şi de familie — este una dintre cele mai devastatoare consecinţe ale AVC. Un supravieţuitor AVC descria situaţia în felul următor: „Ori de câte ori încercam să mă exprim, nu reuşeam să spun nimic. Eram forţat să tac şi nu puteam percepe nici o instrucţiune scrisă sau verbală. Cuvintele îmi sunau . . . de parcă oamenii din jur vorbeau o limbă străină. Nu puteam nici să înţeleg, nici să vorbesc“.

Charles, în schimb, înţelegea tot ce i se spunea. Dar cu totul alta era situaţia când trebuia să răspundă; el scrie: „Formulam cuvintele pe care doream să le spun, dar când le rosteam erau amestecate şi stâlcite. Atunci mi-am dat seama că eram captiv în mine însumi“. În cartea sa Stroke: An Owner’s Manual (Accidentul vascular cerebral: Instrucţiuni pentru proprietar), Arthur Josephs explica: „În timpul procesului vorbirii, peste o sută de muşchi sunt controlaţi şi coordonaţi, iar fiecare dintre aceşti muşchi este dirijat în medie de peste 100 de neuroni motori. . . . Este necesar un număr uimitor de 140 000 de evenimente neuromusculare pentru fiecare secundă de vorbire. Este oare de mirare faptul că o leziune a unei porţiuni a creierului care controlează aceşti muşchi poate cauza o vorbire confuză?“

AVC poate provoca fenomene inexplicabile în vorbire. De exemplu, o persoană care nu poate vorbi poate cânta. Altă persoană poate rosti anumite cuvinte în urma unui impuls, dar nu când doreşte să le rostească, sau poate vorbi fără încetare. Alţii repetă cuvinte sau expresii de nenumărate ori sau folosesc cuvintele în mod greşit, spunând „Da“ când vor să spună „Nu“ şi viceversa. Unii ştiu ce cuvinte doresc să folosească, dar creierul nu poate pune în mişcare gura, buzele şi limba pentru a le rosti. Sau probabil vor articula greu cuvintele din cauza muşchilor slăbiţi. Alţii îşi vor accentua cuvintele în mod exploziv.

Alte consecinţe AVC pot fi leziuni la nivelul ariei cerebrale ce răspunde de starea sufletească. Rezultatul poate fi o vorbire searbădă. Sau bolnavul poate să nu perceapă starea sufletească a altei persoane. Astfel de obstacole în calea comunicării, precum şi cele menţionate mai înainte pot crea o barieră între membrii familiei, de pildă între soţ şi soţie. Georg explică: „Întrucât AVC afectează expresia feţei şi gesturile — de fapt, întreaga personalitate —, dintr-o dată nu ne-am mai putut înţelege ca înainte. Mi se părea că aveam acum o soţie total diferită, o persoană pe care trebuia să ajung să o cunosc din nou“.

Schimbări afective şi de personalitate

Schimbările anormale de dispoziţie, izbucnirile în plâns şi în râs, mânia excesivă, sentimentele neobişnuite de suspiciune şi tristeţe copleşitoare fac parte din uluitoarele tulburări afective şi de personalitate cu care se confruntă supravieţuitorii AVC şi familiile lor.

Gilbert, un bolnav AVC, relatează: „Uneori reacţionez afectiv — fie râd, fie plâng — la cele mai mici lucruri. Câteodată, când râd, unii mă întreabă: «De ce râzi?», iar eu efectiv nu le pot răspunde“. Toate acestea împreună cu probleme legate de echilibru şi cu un şchiopătat uşor l-au determinat pe Gilbert să mărturisească următoarele: „Parcă aş fi într-un alt corp, parcă aş fi altcineva, nu persoana care eram înainte de AVC“.

Puţini, dacă vreunul, dintre cei cu afecţiuni mentale şi fizice vor fi scutiţi de tulburări afective. Hiroyuki, căruia AVC i-a cauzat dificultăţi de vorbire şi hemipareză, face următorul comentariu: „Situaţia mea nu s-a îmbunătăţit nici chiar după mult timp. Dându-mi seama că nu-mi voi mai putea continua munca la fel ca înainte, am fost cuprins de disperare. Am început să învinuiesc lucruri şi oameni şi simţeam că sunt gata să explodez. Nu mă comportam bărbăteşte“.

Teama şi anxietatea nu sunt neobişnuite în rândul bolnavilor AVC. Ellen afirmă următoarele: „Când simt presiune în cap, mă cuprinde nesiguranţa, ceea ce indică riscul unui viitor AVC. Devin foarte speriată dacă mă las în voia sentimentelor negative“. Ron descrie anxietatea pe care o simte: „Uneori este aproape imposibil să trag concluzii corecte. Faptul de a încerca să rezolv două sau trei probleme minore deodată îmi produce un sentiment de frustrare. Uit atât de repede, încât uneori nu-mi pot aminti ce anume am stabilit cu câteva minute înainte. Drept urmare, fac nişte greşeli groaznice, ceea ce este jenant atât pentru mine, cât şi pentru cei din jur. Cum voi fi peste câţiva ani? Voi fi oare incapabil să port o conversaţie inteligentă sau să conduc maşina? Voi fi oare o povară pentru soţia mea?“

Şi membrii familiei sunt victime

Este foarte clar, aşadar, că nu numai victimele AVC trebuie să lupte cu consecinţele devastatoare. Membrii familiilor acestora se confruntă cu aceeaşi situaţie. În unele cazuri, aceştia trebuie să facă faţă şocului teribil de a vedea că o persoană cândva capabilă, în stare să vorbească coerent, se îmbolnăveşte sub ochii lor, fiind redusă la starea unui copil care are nevoie de ajutorul celorlalţi. Relaţiile vor avea de suferit deoarece membrii familiei vor trebui să-şi asume roluri pe care nu le-au avut înainte.

Haruko descrie aceste efecte tragice în felul următor: „Soţul meu nu-şi mai amintea aproape nimic din ceea ce era important. Imediat a trebuit să renunţăm la compania pe care o condusese, la locuinţa şi posesiunile noastre. Dar ceea ce mă durea cel mai mult era faptul că nu mai puteam vorbi liber cu soţul meu şi nu-i mai puteam cere sfatul. Deoarece confundă noaptea cu ziua, deseori îşi dă la o parte protecţiile de care are nevoie pe parcursul nopţii pentru a nu-şi face nevoile în pat. Deşi am ştiut că va ajunge în această stare, este foarte greu pentru noi să acceptăm realitatea. Situaţia noastră s-a schimbat total, în sensul că acum eu şi fiica mea suntem infirmierele soţului meu“.

„Uneori poate fi o povară faptul de a îngriji o persoană care a suferit un AVC, indiferent cât de mult o iubeşti“, remarcă Elaine Fantle Shimberg în cartea sa Strokes: What Families Should Know (Accidentele vasculare cerebrale — Ce trebuie să cunoască membrii familiei). „Sentimentul de apăsare şi responsabilitatea nu se diminuează.“ În unele cazuri, îngrijirea de înaltă calitate pe care o asigură membrii familiei poate avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii, afectului şi spiritualităţii celui care acordă îngrijire. Maria mărturiseşte că accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit mama ei i-a afectat foarte mult viaţa: „O vizitez în fiecare zi şi încerc să o zidesc din punct de vedere spiritual, citindu-i şi rugându-mă împreună cu ea, iar apoi manifestându-mi iubirea faţă de ea, îmbrăţişând-o şi sărutând-o cu generozitate. Când mă întorc acasă, mă simt extenuată pe plan afectiv — în unele zile atât de mult, încât vomez“.

Cea mai grea încercare cu care se confruntă majoritatea celor ce acordă îngrijire este schimbarea comportamentală. Neuropsihologul Ronald Calvanio declară revistei Treziţi-vă!: „Când o anumită boală afectează funcţiile corticale majore — adică gândirea, comportamentul şi reacţiile emoţionale —, atunci este vorba despre persoana însăşi, aşadar tulburările psihologice care apar pot realmente schimba universul familiei într-un mod cât se poate de dramatic“. Yoshiko relatează: „Se părea că soţul meu s-a schimbat radical după ce a fost afectat de boală, enervându-se foarte uşor din lucruri nesemnificative. Eram cu adevărat nefericită în acea vreme“.

Adesea, schimbările de personalitate nu sunt observate de cei ce nu fac parte din familie. Aşadar, unele persoane care acordă îngrijire se simt izolate şi îşi poartă singure poverile. Midori mărturiseşte: „În urma accidentelor cerebrale, soţul meu a fost afectat pe plan mental şi emoţional. Deşi are mare nevoie de încurajare, el nu va vorbi despre acest lucru cu nimeni, ci va suferi singur. Prin urmare, mie îmi revine sarcina de a mă îngriji de stările lui emoţionale. Dispoziţia zilnică a soţului meu este o cauză de îngrijorare, iar uneori chiar mă sperie“.

Cum au înfruntat mulţi supravieţuitori AVC şi familiile lor schimbările pe care le aduce în viaţa de zi cu zi un accident vascular cerebral? În ce moduri le putem acorda fiecare dintre noi sprijin celor ce suferă efectele mutilante ale AVC? Următorul nostru articol ne va explica.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

Semne de avertizare

• Slăbirea bruscă a puterilor, amorţirea sau paralizia feţei, braţului şi piciorului — în special pareză a unei jumătăţi a corpului

• Vedere înceţoşată instantanee, în special la un ochi; un moment de percepere dublă a imaginii

• Dificultatea de a vorbi şi de a înţelege chiar şi fraze simple

• Ameţeală sau pierderea echilibrului ori a coordonării mişcărilor, îndeosebi în combinaţie cu un alt simptom

Simptome mai puţin obişnuite

• Durere de cap bruscă, inexplicabilă şi intensă — adesea descrisă ca fiind „cea mai mare durere de cap simţită vreodată“

• Senzaţie bruscă de greaţă şi febră — diferite de o boală virală prin viteza apariţiei (minute sau ore, în loc de câteva zile)

• Pierderea de scurtă durată a cunoştinţei sau o perioadă de alterare a stării de conştienţă (leşin, dezorientare, convulsii, comă)

Nu ignoraţi simptomele

Dr. David Levine îndeamnă ca, odată cu apariţia acestor simptome, pacientul „să meargă cât de repede posibil la un spital de urgenţă. Există dovezi că, dacă AVC este tratat în primele câteva ore, efectele pot fi reduse“.

Uneori simptomele pot apărea pentru o foarte scurtă perioadă de timp, iar apoi pot să dispară. Aceste episoade sunt numite atacuri ischemice tranzitorii (AIT). Nu le ignoraţi, deoarece acestea pot indica riscuri majore ale apariţiei AVC şi pot fi urmate de un accident cerebral complet. Un medic poate trata cauzele şi poate reduce riscul apariţiei unui viitor AVC.

Adaptare după îndrumările primite din partea Asociaţiei Naţionale AVC (Englewood, Colorado, S.U.A.).