Lunga mea călătorie de la lupta pe viaţă şi pe moarte din Cambodgia

RELATARE DE WATHANA MEAS

ERA în 1974 şi luptam împotriva khmerilor roşii în Cambodgia. Eu eram ofiţer în armata cambodgiană. Într-o bătălie am capturat un soldat din armata khmerilor roşii. Ceea ce mi-a spus el despre planurile de viitor ale lui Pol Potha mi-a schimbat viaţa şi m-a dus într-o lungă călătorie, atât literală, cât şi spirituală.

Dar permiteţi-mi să vă port spre începuturile odiseei mele. M-am născut în 1945, în Phnom Penh, în ţara care în limba khmeră se numeşte Kampuchia (Cambodgia). Mama a obţinut în cele din urmă o poziţie importantă în cadrul poliţiei secrete. Ea era agent special pentru prinţul Norodom Sihanuk, conducătorul ţării. Întrucât îi fusesem încredinţat pentru a mă creşte, iar ea avea un program foarte încărcat, mama s-a simţit nevoită să mă lase la un templu budist pentru a primi educaţie.

Originea mea budistă

Aveam 8 ani când am mers să locuiesc la stareţul budist. Din acel an până în 1969 mi-am petrecut timpul atât la templu, cât şi acasă. Călugărul căruia îi slujeam se numea Chuon Nat, la vremea aceea fiind cea mai înaltă autoritate budistă din Cambodgia. Un anumit timp am lucrat ca secretar şi l-am ajutat la traducerea dintr-o limbă indiană veche în cambodgiană a cărţii budiste sacre „Cele trei coşuri“ (Tipitaka, sau în sanscrită Tripitaka).

În 1964 am fost numit călugăr şi am slujit astfel până în 1969. În această perioadă erau multe întrebări care mă nelinişteau, cum ar fi: De ce există atât de multă suferinţă în lume şi cum a început aceasta? I-am văzut pe oameni încercând în multe feluri să-i mulţumească pe zeii lor, dar ei nu ştiau cum puteau zeii să le rezolve problemele. Nici eu şi nici ceilalţi călugări nu puteam găsi răspunsuri satisfăcătoare în scrierile budiste. Mă simţeam atât de dezamăgit, încât m-am hotărât să părăsesc templul şi am abandonat călugăria.

În cele din urmă, în 1971, m-am alăturat armatei cambodgiene. Am fost trimis în Vietnam şi, datorită instruirii mele, am fost promovat la rangul de sublocotenent în cadrul trupelor speciale. Noi luptam împotriva forţelor comuniste ale khmerilor roşii şi ale mişcării Vietcong.

Războiul şi schimbările din Cambodgia

Războiul a făcut din mine un veteran cu inima împietrită. Eram obişnuit să văd moarte aproape în fiecare zi. Am participat personal la 157 de bătălii. Odată, când ne aflam în inima junglei, am fost înconjuraţi timp de peste o lună de khmerii roşii. Au murit mai bine de 700 de bărbaţi. Am supravieţuit doar aproximativ 15; eu am fost unul dintre ei şi eram rănit. Dar am scăpat cu viaţă.

Cu o altă ocazie, în 1974, am capturat un soldat al khmerilor roşii. În timp ce îl interogam, mi-a spus că Pol Poth intenţiona să-i extermine pe toţi foştii funcţionari guvernamentali, inclusiv pe membrii armatei. El m-a sfătuit să abandonez totul şi să fug. El mi-a spus: „Schimbă-ţi încontinuu numele. Nimeni să nu ştie cine eşti. Comportă-te ca o persoană needucată şi ignorantă. Nu povesti nimănui amănunte despre trecutul tău“. După ce l-am lăsat să meargă acasă, acel avertisment mi-a rămas bine întipărit în minte.

Nouă, soldaţilor, ni se spusese că luptam pentru ţara noastră şi, totuşi, ucideam cambodgieni. Khmerii roşii, o facţiune comunistă care căuta să ajungă la putere, făceau parte din poporul nostru. De fapt, cea mai mare parte a celor nouă milioane de locuitori ai Cambodgiei sunt khmeri, deşi majoritatea acestora nu aparţin khmerilor roşii. Toate acestea nu aveau nici un sens pentru mine. Noi ucideam fermieri nevinovaţi care nu aveau arme şi care nu aveau nici un interes în război.

Întoarcerea din luptă era întotdeauna sfâşietoare. Soţiile şi copiii aşteptau cu nerăbdare să vadă dacă soţul sau tatăl lor se întorsese. Trebuia să le spun multora dintre ei că respectivul membru al familiei lor fusese ucis. Înţelegerea mea asupra budismului nu îmi procura nici o mângâiere cu privire la toate acestea.

Acum mă gândesc cât de mult s-au schimbat toate în Cambodgia. Înainte de 1970 exista o oarecare pace şi securitate. Majoritatea oamenilor nu aveau o armă; era ilegal să deţii armă dacă nu aveai permis. Furturile sau jafurile nu erau atât de răspândite. Dar după ce războiul civil a început cu rebeliunea lui Pol Poth şi a forţelor lui, totul s-a schimbat. Erau arme peste tot. Chiar şi tinerii de 12 şi 13 ani erau instruiţi în vederea serviciului militar, fiind învăţaţi să împuşte şi să ucidă. Oamenii lui Pol Poth chiar i-au convins pe unii copii să-şi împuşte propriii părinţi. Soldaţii le spuneau copiilor: „Dacă îţi iubeşti ţara, trebuie să îţi urăşti duşmanii. Dacă părinţii tăi lucrează pentru guvern, ei sunt duşmanii noştri, iar tu trebuie să-i ucizi — sau să fii ucis tu însuţi“.

Pol Poth şi exterminarea

În 1975, Pol Poth a câştigat războiul, iar Cambodgia a devenit o naţiune comunistă. Pol a început să-i extermine pe toţi studenţii, profesorii, funcţionarii guvernamentali şi pe orice altă persoană care avea un anumit nivel de instruire. Dacă purtai ochelari, puteai fi ucis, deoarece se presupunea că eşti o persoană instruită! Regimul lui Pol Poth i-a forţat pe majoritatea oamenilor să se mute de la oraş la ţară şi să lucreze ca fermieri. Toţi trebuiau să se îmbrace în acelaşi fel. După ce dormeam doar 2 sau 3 ore, trebuia să lucrăm 15 ore pe zi, fără hrană suficientă, fără medicamente şi fără haine. M-am hotărât să plec din ţară înainte de a fi prea târziu.

Mi-am amintit sfatul acelui soldat al khmerilor roşii. Am aruncat toate fotografiile, actele şi tot ce m-ar fi putut incrimina. Am săpat o groapă şi am îngropat o parte din acte. Apoi am călătorit spre vest, spre Thailanda. Era periculos. Trebuia să evit punctele de control şi să fiu foarte atent în orele în care era declarată stare excepţională, întrucât în aceste perioade doar khmerii roşii puteau călători, şi numai cu permisiune oficială.

Am ajuns într-o anumită zonă, iar acolo am locuit un timp la un prieten. Apoi, khmerii roşii i-au mutat pe toţi din acel loc în altul. Ei au început să-i ucidă pe profesori şi pe medici. Eu împreună cu trei prieteni am scăpat. Ne-am ascuns în junglă şi mâncam fructe pe care le găseam în copaci. În cele din urmă, am ajuns într-un sătuc din provincia Battambang, unde locuia un prieten al meu. Spre surprinderea mea, acolo l-am întâlnit pe fostul soldat care mă sfătuise cum să fug! Întrucât îl eliberasem, el m-a ţinut ascuns într-o groapă trei luni. El trimitea un copil ca să-mi arunce mâncare fără ca acesta să se uite în groapă.

După un timp, am reuşit să scap şi mi-am întâlnit mama, mătuşa şi sora, care se îndreptau şi ele spre graniţa thailandeză. A fost o perioadă tristă pentru mine. Mama era bolnavă şi în cele din urmă a murit din cauza bolii şi a lipsei de hrană într-un lagăr de refugiaţi. Totuşi, în viaţa mea a apărut o rază de lumină şi de speranţă. Am cunoscut-o pe Sopheap Um, tânăra care a devenit soţia mea. Însoţiţi de mătuşa şi de sora mea am trecut graniţa thailandeză şi am ajuns la un lagăr de refugiaţi care aparţinea Naţiunilor Unite. Familia noastră a suferit mult din cauza războiului civil din Cambodgia. Au murit 18 membri ai familiei, inclusiv fratele meu şi cumnata mea.

O viaţă nouă în Statele Unite

În lagărul de refugiaţi ni s-a verificat originea, iar cei de la Naţiunile Unite au încercat să ne găsească un sponsor care să ne ajute să ne stabilim în Statele Unite. În sfârşit, s-a găsit şi un sponsor! În 1980, am ajuns în St. Paul (Minnesota). Ştiam că trebuia să învăţ cât mai repede engleza dacă doream să progresez în noua mea ţară. Sponsorul meu m-a trimis la şcoală doar câteva luni, cu toate că trebuia să studiez mai mult. În schimb, mi-a găsit un loc de muncă la un hotel ca om de serviciu. Dar cu engleza mea limitată, totul era o comedie a erorilor. Proprietarul mă ruga să aduc o scară, iar eu aduceam înapoi gunoiul!

O vizită care ne-a speriat

În 1984, lucram în tura de noapte şi dormeam ziua. Locuiam într-o zonă în care relaţiile dintre asiatici şi negri erau tensionate. Criminalitatea şi drogurile erau la ordinea zilei. Într-o dimineaţă, soţia mea m-a trezit la ora zece ca să-mi spună că era un negru la uşă. Era speriată deoarece credea că acesta venise să ne jefuiască. M-am uitat pe vizor şi am văzut un negru bine îmbrăcat care avea o servietă şi era însoţit de un alb. Nu mi se părea ceva în neregulă.

L-am întrebat ce vindea. Mi-a arătat nişte exemplare ale revistelor Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Nu înţelegeam nimic. Am încercat să le refuz, deoarece, câteva luni în urmă, un comis-voiajor protestant m-a înşelat să plătesc 165 de dolari pentru un set de cinci cărţi. Totuşi, negrul mi-a arătat ilustraţiile din reviste. Fotografiile erau atât de frumoase! Iar bărbatul avea un zâmbet larg şi prietenos. Aşadar, am donat un dolar şi le-am luat.

După vreo două săptămâni, el s-a întors şi m-a întrebat dacă aveam o Biblie în limba cambodgiană. Din întâmplare, aveam una pe care o obţinusem la o biserică nazarineană, cu toate că nu o înţelegeam. Dar m-a impresionat faptul că veniseră la uşa mea doi bărbaţi de rase diferite. Apoi el m-a întrebat: „Doriţi să învăţaţi engleza?“ Bineînţeles că doream, dar i-am explicat că nu aveam bani ca să-mi plătesc orele de engleză. El mi-a spus că mă va învăţa engleza gratuit, folosind o publicaţie bazată pe Biblie. Deşi nu ştiam din ce religie făcea parte, mi-am zis: „Măcar nu trebuie să plătesc şi voi învăţa să scriu şi să citesc în engleză“.

Învăţ engleza şi Biblia

Era un proces anevoios. El îmi arăta prima carte a Bibliei, Geneza, iar apoi eu spuneam în cambodgiană: „Lo ca bat“. El spunea „Biblie“, iar eu spuneam: „Compi“. Am început să fac progrese şi mă simţeam îndemnat să continuu. Îmi luam cu mine la serviciu dicţionarul englez-cambodgian, o revistă Turnul de veghere, Traducerea Lumii Noi a Bibliei şi Biblia mea în cambodgiană. În pauze, studiam şi învăţam engleza comparând publicaţiile cuvânt de cuvânt. Acest proces lent împreună cu lecţiile săptămânale au durat mai bine de trei ani. Dar, în sfârşit, puteam citi în engleză!

Soţia mea încă mai mergea la templul budist şi lăsa mâncare pentru strămoşi. Desigur, singurele care beneficiau de pe urma acestui lucru erau muştele! Aveam multe vicii adânc înrădăcinate, pe care le practicam încă de când eram în armată şi un adept al budismului. Când eram călugăr, oamenii obişnuiau să aducă ofrande, care uneori constau din ţigări. Ei credeau că dacă le fuma călugărul era ca şi cum le-ar fi fumat strămoşii. Astfel am ajuns dependent de nicotină. Apoi, când eram în armată, obişnuiam să beau foarte mult şi fumam opiu ca să prind curaj în luptă. Prin urmare, când am început să studiez Biblia, a trebuit să fac o mulţime de schimbări. Acesta a fost momentul în care am descoperit că rugăciunea este de mare ajutor. În decurs de câteva luni, mi-am învins viciile. Cât de mult a încântat acest lucru întreaga familie!

M-am botezat ca Martor în 1989 în Minnesota. Aproximativ în aceeaşi perioadă am aflat că, în Long Beach (California), exista un grup de Martori care vorbeau limba cambodgiană şi, de asemenea, o populaţie numeroasă de cambodgieni. După ce am discutat despre acest lucru cu soţia mea, ne-am hotărât să ne mutăm la Long Beach. Această schimbare s-a dovedit a fi un punct de cotitură! Mai întâi s-a botezat sora mea, apoi mătuşa mea (care este acum în vârstă de 85 de ani) împreună cu soţia mea. Au urmat cei trei copii ai mei. În cele din urmă, sora mea s-a căsătorit cu un Martor, care slujeşte acum ca bătrân în congregaţia noastră.

Aici, în Statele Unite, am trecut prin multe încercări. Am avut mari probleme financiare şi de sănătate, dar, ţinând strâns la principiile biblice, ne-am păstrat încrederea în Iehova. El mi-a binecuvântat eforturile pe plan spiritual. În 1992 am fost numit slujitor ministerial, iar în 1995, bătrân de congregaţie aici, în Long Beach.

În prezent, lunga mea călătorie care a început când eram călugăr budist şi care a continuat când eram ofiţer pe câmpurile de luptă ale Cambodgiei sfâşiate de război s-a sfârşit cu pace şi fericire în noua noastră locuinţă şi ţară. Iar acum avem noua noastră credinţă în Iehova Dumnezeu şi în Cristos Isus. Mă doare când ştiu că oamenii continuă să se ucidă în Cambodgia. Acesta este un motiv în plus pentru mine şi pentru familia mea să aşteptăm şi să anunţăm lumea nouă, în care vor înceta toate războaiele şi toţi oamenii îşi vor iubi cu adevărat aproapele ca pe ei înşişi. — Isaia 2:​2–4; Matei 22:37–39; Apocalipsa 21:​1–4.

[Notă de subsol]

[Harta/Fotografia de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

VIETNAM

LAOS

THAILANDA

CAMBODGIA

Battambang

Phnom Penh

Pe vremea când eram călugăr budist

[Provenienţa hărţii de la pagina 16]

Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

La Sala Regatului, împreună cu familia mea