Aztecii: Fascinanta lor luptă pentru supravieţuire

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MEXIC

„ENORMA PIAŢĂ MIŞUNA DE OAMENI; UNII CUMPĂRAU, ALŢII VINDEAU . . . PRINTRE NOI ERAU SOLDAŢI CARE CĂLĂTORISERĂ ÎN MULTE PĂRŢI ALE LUMII, LA CONSTANTINOPOL ŞI ÎN ITALIA ŞI ROMA, IAR EI AU SPUS CĂ NU MAI VĂZUSERĂ NICIODATĂ O PIAŢĂ DE ASEMENEA PROPORŢII ATÂT DE ARMONIOASĂ ŞI DE ECHILIBRATĂ ŞI ÎN CARE SĂ EXISTE ATÂŢIA OAMENI.“

CU ACESTE cuvinte a descris Bernal Díaz del Castillo, un soldat din armata conchistadorului spaniol Hernán Cortés, oraşul aztec Tenochtitlán când l-a văzut în anul 1519.

Potrivit cărţii The Mighty Aztecs (Puternicii azteci), de Gene Stuart, când au sosit spaniolii, în Tenochtitlán locuiau între 150 000 şi 200 000 de oameni. Departe de a fi o aşezare primitivă şi izolată, acesta era un oraş care se extindea şi care avea o suprafaţă cuprinsă între 12 şi 15 kilometri pătraţi. Era un oraş cu multe poduri, străzi, canale şi temple strălucitoare. Fiind o capitală, Tenochtitlánul era inima imperiului aztec.

Dar, pentru mulţi cititori, ideea de oraş aztec în care domneau pacea şi armonia se contrazice cu ceea ce au auzit ei, opinia larg acceptată că aztecii nu erau altceva decât nişte sălbatici însetaţi de sânge. Cert este că aztecii credeau că zeii lor aveau nevoie de inimi umane şi de sânge ca să-şi păstreze tăria. Totuşi, cultura şi istoria aztecă nu se rezumă la vărsarea de sânge. Şi, dacă înţelegem lupta lor pentru supravieţuire, vom înţelege mai bine lupta îndârjită pentru supravieţuire pe care o duc în prezent descendenţii lor.

Originea aztecilor

În realitate, aztecii au ocupat o scurtă perioadă în istoria civilizaţiei mezoamericanea. Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că primii locuitori ai Mexicului au migrat din Asia prin strâmtoarea Bering până în Alaska, iar de acolo s-au îndreptat spre sud. — Vezi Treziţi-vă! din 8 septembrie 1996, paginile 4 şi 5.

Arheologii spun că cea mai veche civilizaţie care a cunoscut o oarecare înflorire în Mezoamerica a fost cea olmecă. Potrivit unor autorităţi în materie, civilizaţia olmecă se pare că s-a format aproximativ în 1200 î.e.n. şi a durat circa 800 de ani. Dar aztecii nu s-au remarcat decât după mai bine de două mii de ani, din aproximativ 1200 e.n. Civilizaţia lor nu avea să dureze decât 300 de ani. Iar puternicul lor imperiu avea să domine doar o sută de ani înainte de a cădea sub ascuţişul sabiei invadatorilor spanioli.

Totuşi, la apogeul lui, imperiul aztec a avut o grandoare rareori egalată. Potrivit unei surse, „aztecii au format un imperiu care se întindea spre sud până în Guatemala“. Iată cum se vorbeşte despre el în The World Book Encyclopedia: „Aztecii au fost una dintre cele mai avansate civilizaţii din America. Ei au construit oraşe la fel de mari ca şi cele din Europa acelei vremi“.

Origini legendare

În pofida faimei aztecilor, se cunosc puţine lucruri despre originile lor. Potrivit legendei, termenul „aztec“ derivă din aztlán, cuvânt despre care se crede că înseamnă „tărâmul alb“. Cu toate acestea, nimeni nu ştie unde a fost acest Aztlan legendar sau dacă a existat vreodată.

În orice caz, aşa cum spune legenda, aztecii au fost ultimul dintre şapte grupuri care au plecat din Aztlan. La porunca zeului lor Huitzilopochtli, ei au pornit într-o lungă călătorie în căutarea unei patrii. Tribul a colindat decenii la rând, trecând prin suferinţe şi lipsuri de nedescris şi purtând aproape neîncetat războaie cu popoarele vecine. Dar migraţia nu putea dura la nesfârşit. Potrivit celei mai cunoscute legende, Huitzilopochtli le-a spus urmaşilor lui să caute următorul semn: un vultur pe un cactus. Se spune că acest fenomen a fost observat pe o mică insulă noroioasă din lacul Texcoco. Migratorii s-au stabilit în cele din urmă aici şi au construit un oraş care mai târziu a fost cunoscut sub numele de Marele Tenochtitlán (acesta însemnând „Piatra care se ridică din apă“). Potrivit unor istorici, numele oraşului derivă de la numele unui patriarh legendar, Tenoch. În prezent, Tenochtitlán se află îngropat sub actualul Ciudad de Mexico.

Aztecii s-au dovedit a fi ingineri şi meşteri de excepţie. Folosind fundul lacului ca fundaţie, ei au extins oraşul construind terasamente. Drumurile construite pe diguri stabileau legătura insulei cu continentul. De asemenea, s-au construit multe canale.

În această perioadă însă, în general constructorii nu erau cunoscuţi ca azteci. Conform legendei, zeul lor Huitzilopochtli le dăduse o nouă denumire când aceştia au ieşit din Aztlan, şi anume aceea de mexica. Cu timpul, ţinutul dimprejur şi locuitorii acestuia aveau să poarte acest nume.

Totuşi, aceşti mexica, sau aztecii, nu erau singurii locuitori ai regiunii. Înconjuraţi de duşmani, ei au fost nevoiţi să încheie alianţe cu popoarele vecine. Cei care nu stabileau relaţii paşnice cu aztecii în scurt timp se vedeau prinşi într-o luptă fatală. De fapt, războiul li se potrivea aztecilor. Huitzilopochtli, zeul-soare al aztecilor, era doar unul dintre zeii şi zeiţele care cereau cu regularitate inimi sângerânde şi sacrificii umane. Prizonierii de război deveneau principalele victime ale acestor sacrificii. Reputaţia aztecilor de a-i folosi pe prizonieri în acest mod a băgat frica în duşmani.

Astfel, imperiul aztec a început să se extindă în afara Tenochtitlánului, în scurt timp ajungând spre zone din teritoriul care în prezent se numeşte America Centrală. Cultura aztecă a asimilat noi idei şi obiceiuri religioase. În acelaşi timp, în vistieriile aztecilor au început să se verse obiecte de o valoare inestimabilă — tributuri cerute popoarelor vasale de curând cucerite. Muzica, literatura şi arta aztecă au cunoscut o perioadă de înflorire. În revista National Geographic se spune: „În ceea ce priveşte calitatea impresionantă a artei lor, aztecii se numără printre cei mai talentaţi sculptori din istorie“. Când au sosit spaniolii, civilizaţia aztecă era în culmea gloriei.

Cucerirea

În noiembrie 1519, împăratul mexica, Moctezuma II, i-a întâmpinat în mod paşnic pe spanioli şi pe conducătorul lor Hernán Cortés, crezând despre acesta că era zeul aztec Quetzalcoatl incarnat. Spaniolii au acceptat ospitalitatea pe care le-au acordat-o aztecii superstiţioşi. Din naivitate însă, aztecii le-au permis spaniolilor să vadă tezaurele de aur ale Tenochtitlánului. Dar Cortés a pus la cale cu febrilitate să le ia tot aurul. Într-un act de bravadă, Cortés l-a luat pe Moctezuma prizonier în propriul oraş al acestuia. Unii spun că Moctezuma a consimţit la aceasta practic fără să opună rezistenţă. În orice caz, Cortés a reuşit să cucerească capitala unui imperiu imens fără să poarte nici o bătălie.

Dar victoria fără vărsare de sânge nu a rămas fără vărsare de sânge mult timp. Pe neaşteptate, Cortés a trebuit să se îndrepte de urgenţă spre coastă, lăsând în locul lui un bărbat impulsiv pe nume Pedro de Alvarado. Temându-se că fără Cortés oamenii din Tenochtitlán aveau să se ridice împotriva lui, Alvarado a decis să atace el primul. În timpul unei sărbători, el a masacrat mulţi azteci. Când Cortés s-a întors, a găsit oraşul într-un adevărat haos. În bătălia care a urmat, Moctezuma a fost ucis, probabil de către spanioli. Însă, potrivit versiunii spaniole referitoare la derularea evenimentelor, Cortés l-a convins pe Moctezuma să se arate oamenilor lui şi să-i roage să înceteze lupta. Când a făcut acest lucru, Moctezuma a fost ucis cu pietre de propriii lui oameni. În orice caz, Cortés împreună cu câţiva supravieţuitori răniţi au scăpat cu viaţă.

Extenuat şi rănit, Cortés şi-a reorganizat forţele. Spaniolii erau însoţiţi de câteva triburi din apropiere care îi urau pe azteci şi care erau dornice să se elibereze de sub jugul lor. Cortés s-a reîntors la Tenochtitlán. În timpul asediului sângeros care a urmat, se spune că aztecii au sacrificat soldaţi spanioli pe care îi capturaseră. Acest lucru i-a înfuriat pe oamenii lui Cortés şi le-a sporit hotărârea de a învinge cu orice preţ. Conform spuselor unui scriitor aztec, fostele triburi vasale au intrat în acţiune, „răzbunându-se cu cruzime pentru faptele din trecut comise de mexica, sau de azteci, şi prădându-i de tot ce aveau“.

La 13 august 1521, Marele Tenochtitlán a căzut. Spaniolii şi aliaţii lor exercitau acum o dominaţie absolută asupra populaţiei mexica. În National Geographic se afirma: „În doar o clipă din istorie, marile oraşe şi centrele ceremoniale ale Mezoamericii au fost lăsate în ruină, în timp ce spaniolii cutreierau pământul în căutare de aur. Popoarele băştinaşe au fost luate în sclavie şi creştinate, iar imperiul aztec, ultima dintre marile civilizaţii indigene, s-a dezintegrat“.

Cucerirea a adus nu numai schimbări de ordin politic. Spaniolii au adus cu ei o nouă religie, catolicismul, şi adesea le-au impus-o aztecilor. Este adevărat, religia aztecă se caracteriza prin sete de sânge şi idolatrie. Dar, în loc să înlăture orice reminiscenţă a păgânismului, catolicismul a intrat într-un parteneriat neobişnuit cu religia aztecă. Tonantzin, zeiţa căreia i se aducea închinare pe Colina Tepeyac, a fost înlocuită cu Fecioara din Guadelupa, Bazilica din Guadelupa fiind construită exact în locul în care cândva era venerată zeiţa Tonantzin. (Se spune că bazilica marchează locul în care Fecioara Maria a apărut în mod miraculos.) În timpul sărbătorilor religioase ţinute în onoarea Fecioarei, închinătorii se învârt în ritmul dansurilor lor păgâne strămoşeşti, iar aceasta chiar în faţa bazilicii.

Au supravieţuit aztecii?

Deşi imperiul aztec e de mult apus, influenţa lui se resimte chiar şi în prezent. Cuvintele româneşti cum ar fi „ciocolată“ sau „tomată“ provin din limba vorbită de azteci, şi anume nahuatl. Mai mult decât atât, cea mai mare parte din populaţia Mexicului este formată din descendenţi ai cuceritorilor spanioli şi ai raselor indigene.

În multe regiuni ale Mexicului, vechile culturi indigene continuă să existe, întrucât unele grupuri etnice încearcă să-şi păstreze tradiţiile strămoşeşti. În total există 62 de grupuri indigene şi sunt înregistrate 68 de dialecte. În urma unui studiu recent, efectuat de Instituto Nacional de Estadística, Geografia e Informática (Institutul Naţional de Statistică, Geografie şi Informatică), s-a ajuns la concluzia că peste cinci milioane de oameni de la cinci ani în sus vorbesc una dintre limbile indigene. În revista National Geographic se afirma: „Ajunşi neputincioşi şi săraci în urma perioadelor de colonizare, de dictatură şi de revoluţii, supravieţuitorii şi-au păstrat limba, tradiţiile şi o nezdruncinată speranţă de a se realiza“.

Cu toate acestea, majoritatea descendenţilor mândrilor azteci trăiesc în sărăcie, de pe o zi pe alta, având mici ferme. Mulţi locuiesc în zone izolate unde nu au posibilitatea de a se instrui. Aşadar, progresul economic s-a dovedit dificil pentru majoritatea mexicanilor băştinaşi. Iar situaţia lor dificilă este tipică indigenilor din Mexic şi America Centrală. S-au exprimat diverse opinii cu privire la ei. Guatemalezul Rigoberta Menchú, laureat al Premiului Nobel, a făcut următorul apel mişcător: „Trebuie să înlăturăm toate barierele care există: cele dintre grupurile etnice, dintre indieni şi metişi, dintre grupurile lingvistice, dintre bărbaţi şi femei, dintre intelectuali şi neintelectuali“.

Din nefericire, situaţia dificilă a aztecilor — din trecut şi din prezent — este doar un alt exemplu al faptului că „un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“ (Eclesiastul 8:9). Va fi nevoie de mai mult decât de cuvinte mişcătoare şi retorică politică pentru a schimba soarta oamenilor săraci şi neprivilegiaţi ai lumii. Prin urmare, mulţi oameni care vorbesc nahuatl au acceptat cu ardoare speranţa biblică referitoare la un guvern mondial, sau „regat“, care urmează să vină. — Daniel 2:44, NW; vezi chenarul de pe această pagină.

Unii resping ideea de a li se preda indigenilor ceea ce spune Biblia. Probabil, ei sunt de părere că religia oamenilor de limba nahuatl, şi anume un amestec de catolicism şi păgânism aztec vechi, face parte din cultura lor, care trebuie păstrată. Dar cei care şi-au deschis inima la mesajul Bibliei trăiesc adevărata eliberare de superstiţii şi de falsităţi religioase (Ioan 8:32). Pentru miile de descendenţi ai aztecilor, Biblia oferă singura speranţă de supravieţuire.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 20]

„LE ÎMPĂRTĂŞESC CU BUCURIE ADEVĂRUL CELOR CE VORBESC NAHUATL“

M-AM NĂSCUT în Mexic, într-un sătuc numit Santa María Tecuanulco, aflat la numai 60 de kilometri de Ciudad de Mexico. Este situat pe o colină, într-o zonă verde, frumoasă, unde oamenii îşi câştigă existenţa din cultivarea florilor. Când florile sunt gata de cules, este o adevărată plăcere să vezi pretutindeni o mulţime de culori. Toţi locuitorii din Santa María vorbeau cândva nahuatl, o veche limbă mexicană. Îmi amintesc că fiecare casă avea un nume în nahuatl, bineînţeles, după care putea fi identificată. Numele casei mele era Achichacpa, care înseamnă „Unde curge apa“. Când îmi dădeam adresa, trebuia să le spun oamenilor numele caselor din jurul casei mele. Chiar şi în prezent, multe case au un nume. În 1969, când aveam 17 ani, am învăţat spaniola. Cred că nahuatl este o limbă frumoasă. Din nefericire, doar sătenii mai înaintaţi în vârstă o mai vorbesc; tinerii nu o prea cunosc.

Eram singura persoană din sat care studia cu Martorii lui Iehova. La un moment dat, tot satul a dorit ca eu şi copiii mei să plecăm. M-au obligat să fac cu regularitate contribuţii Bisericii Catolice, lucru pe care l-am refuzat. Rudele mele nici măcar nu-mi vorbeau. În pofida opoziţiei aprige pe care o întâmpinam în sat, în decembrie 1988 m-am botezat. Îi mulţumesc lui Iehova că cele trei fiice ale mele slujesc în calitate de evanghelizatoare cu timp integral, iar fiul meu este un creştin botezat. Le împărtăşesc cu bucurie vestea bună locuitorilor din Santa María. Persoanelor mai în vârstă le predic în nahuatl. Sunt hotărâtă să continuu să-i slujesc iubitorului nostru Dumnezeu, Iehova, care manifestă compasiune faţă de oamenii de toate rasele. — De la o colaboratoare.

[Graficul de la pagina 17]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CRONOLOGIE COMPARATIVĂ A CÂTORVA DINTRE PRINCIPALELE CIVILIZAŢII ŞI EVENIMENTE DIN AMERICA ŞI DIN LUME

DIN 1200 Î.E.N. PÂNĂ ÎN 1550 E.N.

INCHIZIŢIA SPANIOLĂ

1500 E.N.

RENAŞTEREA EUROPEANĂ

AZTECĂ

CRUCIADELE „CREŞTINE“

TOLTECĂ

1000 E.N.

BIZANTINĂ

500 E.N.

TEOTI-HUACÁN

CREŞTINISMUL PRIMAR

ROMANĂ

ZAPOTECĂ

GREACĂ

EGIPTEANĂ

500 Î.E.N.

MAYAŞĂ

OLMECĂ ASIRIANĂ

1000 Î.E.N.

[Harta/Fotografia de la pagina 18]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

EXPANSIUNEA LUMII AZTECE

MEXIC

Tenochtitlán

GUATEMALA

[Legenda fotografiei]

Marele oraş cunoscut sub numele de Tenochtitlán se află sub modernul Ciudad de Mexico

[Provenienţa hărţii]

Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Calendar aztec

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Aztecii foloseau Piramida Soarelui din Teotihuacán în închinarea lor

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 15, 16]

Picturi murale la paginile 15 şi 16: „Mexicul de-a lungul secolelor“, lucrare originală de Diego Rivera. National Palace, Ciudad de Mexico (Mexic)

[Provenienţa fotografiei de la pagina 17]

Vultur; pictura de la pagina 18: „Mexicul de-a lungul secolelor“, lucrare originală de Diego Rivera. National Palace, Ciudad de Mexico (Mexic)