Am slujit nazismului, dar acum îi slujesc adevăratului Dumnezeu

Relatare de Gottlieb Bernhardt

Făceam parte din trupele SS, garda de elită a lui Hitler. În aprilie 1945, pe când eram la Castelul Wewelsburg, am primit ordinul de a executa prizonierii din lagărul de concentrare situat în apropiere. Erau toţi Martori ai lui Iehova. Un ofiţer SS trebuia să execute fără ezitare orice ordin primit. Din acest motiv mă aflam într-o dilemă de natură morală. Permiteţi-mi să vă explic de ce.

M-AM născut în 1922, într-un sat german de pe Valea Rinului. Cu toate că regiunea era predominant romano-catolică, familia noastră aparţinea unei grupări pietiste (curent religios apărut în secolul al XVII-lea). În 1933, când aveam 11 ani, a venit la putere Hitler. Câţiva ani mai târziu, întrucât eram foarte bun la învăţătură şi la sport, am fost ales să urmez cursurile unei academii de lângă Marienburg (actualmente Malbork, Polonia). Acolo, la sute de kilometri de casă, mi-am însuşit ideologia naţional-socialistă, sau nazistă. La academie am fost învăţaţi să fim oameni de onoare, sârguincioşi, loiali, supuşi şi să avem simţul datoriei şi un respect cu totul deosebit pentru cultura germană.

Al Doilea Război Mondial şi trupele SS

În 1939 a izbucnit al Doilea Război Mondial, iar eu m-am înrolat în Leibstandarte Adolf Hitler, o unitate militară de elită aflată sub comanda directă a lui Hitler. Unitatea furniza gărzi de corp pentru diverşi oficiali guvernamentali şi era folosită în operaţiuni militare speciale. Aşa am ajuns în mijlocul luptelor din Belgia, Franţa, Olanda, România, Bulgaria şi Grecia. În Bulgaria am asistat la o slujbă religioasă oficiată de un preot militar. „Se ţin astfel de slujbe şi în tabăra inamică?“, m-am întrebat. În mintea mea s-au născut şi alte întrebări: „Oare binecuvântează Dumnezeu războiul? E de partea cuiva?“.

Mai târziu am fost trimis la Junkerschule, o academie care îi instruia pe tinerii ce urmau să fie avansaţi în grad. Apoi am făcut parte dintr-o unitate ce păzea sediul Reich-ului, aflat în Berlin. Aici l-am văzut odată pe Hitler strigând în public la un politician important. „Ce urât din partea lui!“, mi-am zis. Fireşte, n-am îndrăznit să spun asta cu voce tare!

În acea perioadă am cunoscut-o pe Inge. Pe când făceam pregătiri de nuntă, unitatea mea a fost trimisă de urgenţă cu avionul pe frontul rusesc. A fost îngrozitor! Deşi în iarna anului 1941 temperaturile scăzuseră sub -30°C, unitatea nu primise nicio haină groasă! Pe front mi s-a acordat pentru a doua oară decoraţia Crucea de Fier. Apoi, pentru că am fost grav rănit, am fost transportat cu avionul în Germania. M-am căsătorit cu Inge în 1943.

Următoarea mea misiune a fost cea de la Obersalzberg, cartierul general al lui Hitler din Alpii Bavariei. Aici se afla şi Heinrich Himmler, comandantul trupelor SS. El a dat ordin să fiu îngrijit chiar de medicul şi masorul lui, Felix Kersten. Ulterior am aflat că Kersten deţinea lângă Berlin o proprietate, Hartzwalde. Spre sfârşitul războiului, el l-a rugat pe Himmler să le permită unor Martori ai lui Iehova dintr-un lagăr de concentrare din apropiere să lucreze pe proprietatea sa. Himmler a fost de acord, iar Kersten i-a tratat cu respect pe Martori. O Martoră care lucra pentru acesta în Suedia îi punea întotdeauna în bagaj un exemplar al revistei Turnul de veghe pentru Martorii din Germania.a

Martorii lui Iehova îmi schimbă perspectiva asupra vieţii

Către sfârşitul anului 1944, Himmler m-a numit aghiotant al unui general SS, care era comandantul Castelului Wewelsburg. Această fortăreaţă veche de 400 de ani era situată lângă oraşul Paderborn. Himmler avea de gând să transforme castelul într-un centru ideologic SS. Nu departe se găsea lagărul de concentrare Niederhagen. Aici se afla o categorie aparte de deţinuţi: Martorii lui Iehova, numiţi şi Studenţi în Biblie.

Un deţinut pe nume Ernst Specht a venit de mai multe ori pentru a-mi îngriji rănile. „Bună dimineaţa, domnule!“, mă saluta el de fiecare dată.

„De ce nu saluţi cu «Heil Hitler!»?“, l-am întrebat eu.

El mi-a răspuns plin de tact: „Aţi primit cumva o educaţie creştină?“.

„Da“, i-am zis. „Părinţii mei erau pietişti.“

„Atunci“, a continuat el, „cu siguranţă ştiţi că Biblia promite salvare (heil) printr-o singură persoană, Isus Cristos. De aceea nu pot spune «Heil Hitler!»“.

Uimit, dar şi impresionat, l-am mai întrebat: „De ce eşti în lagăr?“.

„Sunt un Student în Biblie“, a fost răspunsul lui.

Discuţiile purtate cu Ernst şi cu alt Martor, Erich Nikolaizig, care era frizer, mi-au atins inima. Însă astfel de conversaţii nu erau permise, iar superiorul meu mi-a interzis să mai vorbesc cu Martorii. Cu toate acestea, eram convins că, dacă toţi locuitorii Germaniei — o ţară aşa-zis creştină, cu milioane de enoriaşi — ar fi avut aceeaşi atitudine ca Martorii, n-ar fi izbucnit niciun război. „Martorii ar trebui admiraţi, nu persecutaţi“, mă gândeam eu.

În acea perioadă a telefonat o văduvă îngrijorată, care a cerut ca fiul ei să fie transportat de urgenţă pentru a fi operat de apendicită. Am ordonat să se ia imediat măsurile necesare, însă superiorul meu a anulat ordinul. De ce? Soţul femeii fusese executat întrucât făcuse parte din grupul care încercase să-l asasineze pe Hitler în iulie 1944. Băiatul văduvei a murit, iar eu n-am putut face nimic. Această întâmplare nefericită apasă încă greu asupra conştiinţei mele.

Deşi eram foarte tânăr, am început să văd viaţa aşa cum era în realitate, nu cum o prezenta propaganda nazistă. În acelaşi timp, admiraţia mea pentru Martorii lui Iehova şi învăţăturile lor creştea cu fiecare zi. Nu peste multă vreme aveam să iau cea mai importantă decizie din viaţă.

În aprilie 1945, când armatele Aliaţilor se apropiau, superiorul meu a fugit din Wewelsburg. Apoi a sosit o unitate care primise ordin de la Himmler să distrugă fortăreaţa şi să-i ucidă pe deţinuţi. Comandantul lagărului din apropiere mi-a înmânat lista cu cei care trebuiau executaţi — toţi Martori. Motivul? Se pare că aceştia ştiau unde se află operele de artă pe care al Treilea Reich le-a jefuit şi le-a ascuns în unele dintre clădiri. Iar acest secret trebuiau să-l ducă cu ei în mormânt! Ce aveam să fac? Aveam să execut ordinul?

M-am apropiat de comandantul lagărului şi i-am zis: „Trupele americane sunt pe drum. Nu credeţi că ar fi mai bine să plecaţi împreună cu soldaţii dumneavoastră?“. Nu mi-a trebuit prea mult ca să-l conving! Atunci am făcut ceea ce era de neconceput pentru un ofiţer SS: n-am respectat un ordin. Şi astfel Martorii au rămas în viaţă.

Sunt onorat să le fiu frate

După război, eu şi Inge am luat legătura cu Martorii şi am început să studiem Biblia cu toată seriozitatea. Cel mai mult ne-a ajutat o Martoră pe nume Auguste. Nu ne-a fost uşor în acele timpuri de după război, mai ales că eu sufeream încă din cauza rănilor de pe câmpul de luptă. Totuşi, amândoi ne-am dedicat viaţa lui Iehova şi ne-am botezat, eu în 1948, Inge în 1949.

În anii ’50, câţiva Martori care fuseseră închişi la Wewelsburg s-au reîntâlnit aici. Între ei erau Ernst Specht, Erich Nikolaizig şi alt Martor fidel, Max Hollweg. Este o onoare să le fiu frate, întrucât aceşti oameni ai lui Dumnezeu au dovedit un mare curaj: şi-au riscat viaţa pentru a-mi depune mărturie. Cu acea ocazie am revăzut-o şi pe Martha Niemann, care lucrase ca secretară la Wewelsburg. Impresionată şi ea de conduita Martorilor, devenise o slujitoare dedicată a lui Iehova.

Gândindu-mă la anii ce-au trecut, văd nenumărate dovezi care confirmă că „întreaga lume zace în puterea [lui Satan Diavolul]“ (1 Ioan 5:19). Ca tânăr naiv şi idealist nu eram conştient de această realitate. În plus, acum văd limpede ce diferenţă uriaşă este între a sluji unui regim tiranic, cum a fost cel hitlerist, şi a-i sluji lui Iehova. Primul pretinde să i te supui orbeşte, pe când Iehova doreşte să-i slujim din iubire, o iubire ce are la bază cunoaşterea exactă a personalităţii sale şi a scopului său dezvăluite în Biblie (Luca 10:27; Ioan 17:3). Fără îndoială, Iehova este cel căruia îi voi sluji cât voi trăi!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

La nunta noastră (februarie 1943)

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Castelul Wewelsburg trebuia să devină un centru ideologic SS

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Alături de soţia mea, Inge, în prezent