Cum puteţi să comunicaţi cu copilul vostru adolescent

DIFICULTATEA

Când era copil, vă vorbea despre orice. Acum, că a ajuns la vârsta adolescenţei, nu vă mai spune nimic. Când încercaţi să discutaţi cu el, fie vă răspunde scurt, fie ia foc şi începeţi să vă războiţi ca pe un adevărat câmp de luptă.

Puteţi totuşi învăţa să comunicaţi cu copilul vostru adolescent. Pentru început însă, vă invităm să analizaţi doi factori care ar putea alimenta problema.a

DE CE SE ÎNTÂMPLĂ

Dorinţa de independenţă. Pentru a deveni un adult responsabil, copilul vostru adolescent trebuie, figurativ vorbind, să treacă treptat de pe scaunul din dreapta al maşinii pe scaunul şoferului şi să înveţe „să conducă“ în siguranţă pe drumurile pline de pericole ale vieţii. E adevărat, unii adolescenţi vor mai multă libertate decât ar trebui să aibă, în timp ce unii părinţi le oferă copiilor lor prea puţină libertate. Războiul declanşat din acest motiv le poate cauza mult stres emoţional atât părinţilor, cât şi copiilor. „Părinţii încearcă să-mi controleze fiecare secundă a vieţii“, se plânge Bradb, de 16 ani. „Dacă n-o să-mi dea mai multă libertate când împlinesc 18 ani, o să plec de-acasă!“

Gândirea abstractă. Copiii mici tind să gândească în termeni concreţi, în alb-negru, cum s-ar spune; mulţi adolescenţi însă pot percepe şi aspectele mai profunde, sau „gri“, ale unei probleme. Acest element important al gândirii abstracte îl ajută pe un tânăr să dezvolte o judecată sănătoasă. Să ne gândim la următorul exemplu. Pentru un copil, conceptul de corectitudine pare simplu: „Mama a împărţit prăjitura în două şi mi-a dat o jumătate mie şi cealaltă, fratelui meu“. În acest caz, corectitudinea se reduce la o formulă matematică. Adolescenţii, în schimb, îşi dau seama că acest concept nu este chiar atât de simplu. La urma urmei, a trata corect nu înseamnă întotdeauna a trata în mod egal, iar a trata în mod egal nu înseamnă întotdeauna a trata corect. Întrucât a început să gândească abstract, adolescentul se va lovi de astfel de chestiuni complexe şi se va lupta cu ele. Reversul medaliei? S-ar putea să se lupte şi cu voi.

CE PUTEŢI FACE

Purtaţi conversaţii ori de câte ori se iveşte ocazia. Profitaţi de momentele mai puţin formale. De exemplu, unii părinţi au constatat că adolescenţii se deschid mai uşor în timp ce desfăşoară unele activităţi casnice sau în timp ce călătoresc cu maşina, aflându-se lângă părinţi, nu faţă în faţă cu ei. (Principiu biblic: Deuteronomul 6:6, 7.)

Fiţi scurţi. Nu trebuie să faceţi caz din orice, mergând cu discuţia până în pânzele albe. Încercaţi mai degrabă să vă exprimaţi punctul de vedere. . . şi apoi opriţi-vă. Cea mai mare parte a mesajului vostru va fi „auzit“ mai târziu, când adolescentul este singur şi poate să mediteze la ce i-aţi spus. Oferiţi-i această posibilitate. (Principiu biblic: Proverbele 1:1–4.)

Ascultaţi şi fiţi flexibili. Ascultaţi cu atenţie, fără să întrerupeţi, astfel încât să vă faceţi o imagine de ansamblu asupra problemei. Fiţi rezonabili când răspundeţi. Dacă sunteţi rigizi şi ţineţi strict la respectarea unor reguli, adolescentul va fi tentat să caute portiţe de scăpare. „Aşa ajung copiii să ducă o viaţă duplicitară“, avertizează cartea Staying Connected to Your Teenager, „când le spun părinţilor ce vor aceştia să audă, dar fac ce vor ei când nu se află sub supravegherea lor“. (Principiu biblic: Filipeni 4:5.)

Rămâneţi calmi. „Când nu avem aceeaşi părere, mama se supără din orice spun“, declară o tânără pe nume Kari. „Asta mă deranjează, iar discuţia degenerează în ceartă.“ În loc să reacţionaţi exagerat, spuneţi ceva ce arată că înţelegeţi sentimentele copilului. De pildă, în loc să-i spuneţi „N-ai niciun motiv să te îngrijorezi!“, aţi putea spune „Văd că asta te preocupă mult“. (Principiu biblic: Proverbele 10:19.)

Pe cât posibil, oferiţi îndrumare şi nu vă impuneţi punctul de vedere. Capacitatea adolescentului de a gândi abstract este ca un muşchi care trebuie dezvoltat. Aşadar, când se află în faţa unei dileme, nu faceţi voi „exerciţiile“ în locul lui. În timp ce discutaţi problema, daţi-i posibilitatea să găsească singur câteva soluţii. Apoi, după ce analizaţi împreună câteva opţiuni, i-aţi putea spune: „Astea sunt câteva variante. Gândeşte-te la ele o zi sau două, iar apoi putem discuta din nou şi ne poţi spune ce variantă preferi şi de ce“. (Principiu biblic: Evrei 5:14.)