Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g17 nr. 6 pag. 8–9
  • Învățați-i pe copii să fie umili

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Învățați-i pe copii să fie umili
  • Treziți-vă! – 2017
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • DIFICULTATEA
  • CE AR TREBUI SĂ ȘTIȚI
  • CE PUTEȚI FACE
  • Să fie umil
    Treziți-vă! – 2019
  • De ce să fim îmbrăcaţi cu umilinţa?
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1991
  • Să cultivăm adevărata umilinţă
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2005
  • Să fie tenace
    Treziți-vă! – 2019
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 2017
g17 nr. 6 pag. 8–9
Un băiat așteptând să fie servit de mama sa

AJUTOR PENTRU FAMILII | CREȘTEREA COPIILOR

Învățați-i pe copii să fie umili

DIFICULTATEA

  • Copilul tău e arogant. Și nu are decât zece ani!

  • El așteaptă să primească din partea altora un tratament special.

„Ce-i cu el?”, probabil vă întrebați. „Vrem să aibă o părere bună despre propria persoană, dar nu să se creadă superior tuturor.”

L-ați putea învăța pe copil să fie umil, fără însă a-i distruge respectul de sine?

O fetiță stă ca o prințesă, iar părinții sunt îngenunchiați în fața ei

CE AR TREBUI SĂ ȘTIȚI

În ultimele decenii, părinții au fost încurajați să cedeze în fața dorințelor copiilor lor, să-i laude cu generozitate, chiar și atunci când nu au făcut nimic care să merite laude, și să se rețină de la a-i corecta și a-i disciplina. Se credea că, dacă îl faci pe copil să se simtă o persoană specială, va crește având un simț corect al propriei valori. Ce demonstrează însă rezultatele? Cartea Generation Me afirmă: „În loc să creeze o generație de copii fericiți și echilibrați, mișcarea care promova respectul de sine a creat o armată de mici narcisiști”.

Mulți copii lăudați fără motiv au devenit adulți care nu reușesc să facă față dezamăgirilor, criticilor și eșecurilor. Deoarece au fost învățați să se concentreze asupra propriilor dorințe, ca adulți le este greu să lege relații de durată. Ca urmare, mulți dintre aceștia suferă de depresie și anxietate.

Copiii vor dezvolta un real sentiment al propriei valori prin realizări autentice, nu spunându-li-se mereu că sunt speciali. Nu e suficient să creadă în ei înșiși. Ei trebuie să învețe, să exerseze și să perfecționeze unele aptitudini. (Proverbele 22:29) De asemenea, trebuie să țină cont de necesitățile altora. (1 Corinteni 10:24) Iar toate acestea pretind umilință.

CE PUTEȚI FACE

Lăudați-l când merită cu adevărat. Dacă copilul a luat o notă bună la școală, lăudați-l. Însă dacă a luat o notă mică, nu dați imediat vina pe profesor. În cazul în care ați face acest lucru, copilul nu va învăța umilința. Mai degrabă, ajutați-l să înțeleagă cum ar putea să ia o notă mai bună data viitoare. Păstrați laudele pentru realizări.

Corectați-l când e cazul. Aceasta nu înseamnă că trebuie să-l criticați pe copil pentru orice greșeală. (Coloseni 3:21) Totuși, greșelile grave trebuie corectate. La fel trebuie să procedați și în cazul unor atitudini greșite. În caz contrar, ele pot deveni trăsături de caracter.

Să presupunem că observați la copil tendința de a se lăuda. Dacă nu e corectat, va deveni încrezut, iar ceilalți se vor îndepărta de el. Prin urmare, explicați-i copilului că își face o reputație proastă lăudându-se, ba chiar se poate face de rușine. (Proverbele 27:2) Explicați-i totodată că o persoană care are un punct de vedere echilibrat cu privire la sine nu simte nevoia să se scoată în evidență în fața altora. Corectându-l cu iubire, îl veți învăța să fie umil, fără a-i submina respectul de sine. (Principiu biblic: Matei 23:12)

Pregătiți-l pentru realitățile vieții. Un copil căruia i se îndeplinesc toate dorințele poate ajunge să creadă că i se cuvine totul. Dacă copilul vostru dorește ceva ce nu vă permiteți, explicați-i, de exemplu, de ce e necesar să vă încadrați într-un buget. Dacă trebuie să anulați o ieșire în oraș sau o vacanță, îl puteți ajuta să înțeleagă că dezamăgirile fac parte din viață și îi puteți explica cum faceți voi față dezamăgirilor. În loc să-l ocrotiți pe copil de orice dificultate, pregătiți-l pentru greutățile vieții de adult. (Principiu biblic: Proverbele 29:21)

Încurajați-l să dăruiască. Arătați-i copilului că „este mai multă fericire în a da decât în a primi”. (Faptele 20:35) Cum? Ați putea întocmi împreună o listă cu persoane care au nevoie de ajutor în ce privește cumpărăturile, transportul sau efectuarea unor mici reparații. Apoi, când le ajutați pe unele dintre aceste persoane, luați-l pe copil cu voi. Copilul trebuie să vadă bucuria și satisfacția voastră în timp ce vă îngrijiți de necesitățile altora. Astfel, îl veți învăța umilința în cel mai convingător mod: prin propriul exemplu. (Principiu biblic: Luca 6:38)

Pentru informații suplimentare, accesați site-ul jw.org și căutați ediția din ianuarie 2013 a revistei Treziți-vă!, articolul „Educați-vă copiii să manifeste considerație într-o lume egocentrică”. (Căutați la PUBLICAȚII > REVISTE.)

VERSETE-CHEIE

  • „Cine se înalță va fi umilit și cine se umilește va fi înălțat.” (Matei 23:12)

  • „Dacă un slujitor este răsfățat din tinerețea lui, în anii de mai târziu ai vieții va ajunge nerecunoscător.” (Proverbele 29:21)

  • „Fiți darnici.” (Luca 6:38)

SĂ-I CONSIDERĂM PE CEILALȚI SUPERIORI

Biblia spune: ‘Să nu faceți nimic din spirit de ceartă sau din înfumurare, ci, cu umilință, să considerați că ceilalți vă sunt superiori, arătând interes nu doar față de lucrurile personale, ci și față de ale celorlalți’. (Filipeni 2:3, 4)

Unui copil educat în spiritul acestui principiu îi va fi mai ușor să înțeleagă că oricine îi este superior într-o anumită privință. De fapt, umilința îl va ajuta să nu fie influențat de atitudinea egocentrică ce domină societatea actuală.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează