Partea a III-a
De la eliberarea din Egipt până la primul rege al Israelului
Din captivitatea egipteană, Moise i-a condus pe israeliți la muntele Sinai, unde Dumnezeu le-a dat legile sale. Mai târziu, Moise a trimis 12 bărbați să spioneze țara Canaan. Însă zece dintre ei s-au întors cu un raport descurajator. Ei au determinat poporul să dorească să se întoarcă în Egipt. Din cauza lipsei lor de credință, Dumnezeu i-a pedepsit pe israeliți, făcându-i să rătăcească prin deșert timp de 40 de ani.
În cele din urmă, Iosua a fost ales să-i conducă pe israeliți în țara Canaan. Pentru a-i ajuta să cucerească țara, Iehova a înfăptuit miracole. El a făcut să se oprească apele râului Iordan, a făcut să se prăbușească zidurile Ierihonului și a făcut să rămână soarele pe cer timp de o zi întreagă. După șase ani, țara a fost luată din mâinile canaaniților.
Începând cu Iosua, Israelul a fost condus de judecători timp de 356 de ani. Vom învăța despre mulți dintre aceștia, inclusiv despre Barac, Ghedeon, Iefta, Samson și Samuel. De asemenea, vom citi despre femei precum Rahav, Debora, Iael, Naomi și Dalila. În total, Partea a TREIA cuprinde 396 de ani de istorie.