Capitolul 4
Putea să apară viaţa din întîmplare?
1. (a) Ce a admis Charles Darwin cu privire la originea vieţii? (b) Ce idee a fost reînviată de către teoria evoluţionistă din prezent?
ATUNCI cînd Charles Darwin şi-a avansat teoria sa evoluţionistă‚ el a admis că viaţa a fost insuflată iniţial „de către Creator cîtorva forme sau uneia singure“.1 Dar teoria evoluţionistă din prezent elimină în general orice menţiune cu privire la un Creator. În schimb‚ a fost reînviată‚ sub o formă întrucîtva modificată‚ teoria generaţiei spontanee‚ care fusese respinsă odinioară.
2. (a) Ce credinţă de odinioară‚ pe care o implica generaţia spontanee‚ a fost dovedită falsă? (b) Deşi admit că în prezent viaţa nu se produce spontan‚ totuşi ce pretind evoluţioniştii?
2 Credinţa într-o formă de generaţie spontanee poate fi urmărită cu secole în urmă. În secolul al XVII-lea al erei noastre‚ chiar respectaţi oameni de ştiinţă‚ printre care Francis Bacon şi William Harvey‚ au acceptat această teorie. Dar în secolul al XIX-lea‚ Louis Pasteur şi alţi oameni de ştiinţă i-au aplicat‚ după cît se pare‚ o lovitură mortală atunci cînd au dovedit pe bază de experimente că viaţa nu provine decît din viaţă preexistentă. Dar‚ prin forţa lucrurilor‚ teoria evoluţionistă pretinde că‚ cu mult timp în urmă‚ viaţa la nivel microscopic trebuie să fi apărut cumva în mod spontan din materia nevie.
O nouă formă de generaţie spontanee
3, 4. (a) Ce schiţă a fost propusă cu privire la drumul parcurs de procesele care aveau să culmineze cu apariţia vieţii? (b) În ciuda improbabilităţii ca viaţa să fi apărut din întîmplare‚ ce susţin evoluţioniştii?
3 O poziţie evoluţionistă actuală privitoare la problema debutului vieţii este rezumată de către Richard Dawkins‚ în cartea sa The Selfish Gene. El emite ipoteza că‚ la început‚ Pămîntul a avut o atmosferă compusă din bioxid de carbon‚ metan‚ amoniac şi apă. Datorită energiei solare şi probabil şi datorită descărcărilor electrice şi erupţiilor vulcanice‚ aceşti compuşi simpli s-au descompus‚ pentru ca apoi să se recombine‚ formînd aminoacizi. O serie de asemenea aminoacizi s-au acumulat treptat în mare‚ combinîndu-se şi formînd compuşi proteici. În final‚ spune el‚ oceanul a devenit o „supă organică“‚ dar încă fără viaţă.
4 Apoi‚ potrivit descrierii lui Dawkins‚ „s-a format‚ în mod accidental‚ o moleculă deosebit de remarcabilă“‚ — o moleculă care avea capacitatea de a se reproduce. Deşi recunoaşte că producerea unui asemenea accident este extrem de improbabilă‚ el susţine totuşi că accidentul trebuie să se fi produs. Molecule similare s-au adunat laolaltă‚ în ciorchini‚ iar apoi‚ tot printr-un accident extrem de improbabil‚ ele şi-au produs un înveliş protector format din alte molecule proteice‚ cu care s-au înconjurat‚ acestea servindu-le drept membrană. În felul acesta se pretinde că s-a generat cea dintîi celulă vie.2
5. Cum este tratată de obicei originea vieţii în diferite publicaţii? Ce spune în acest sens un om de ştiinţă?
5 Ajuns la acest pasaj al cărţii lui Dawkins‚ cititorul va începe probabil să înţeleagă sensul observaţiei pe care acesta a făcut-o în prefaţa cărţii sale: „Această carte ar putea fi citită aproape ca o lucrare de literatură ştiinţifico-fantastică.“3 Dar cititorii interesaţi de problemele de genul acesta vor constata că modul său de abordare nu este singular. Majoritatea cărţilor evoluţioniste tratează cu superficialitate tulburătoarea problemă a apariţiei vieţii din materia nevie. Astfel‚ profesorul William Thorpe‚ de la catedra de zoologie a Universităţii din Cambridge‚ le-a spus colegilor săi: „Toate speculaţiile şi discuţiile superficiale publicate în ultimii zece‚ cincisprezece ani‚ şi care explică modul apariţiei vieţii‚ s-au dovedit extrem de naive şi lipsite de valoare. În realitate problema pare tot atît de departe de soluţionare cum a fost dintotdeauna.“4
6. Ce arată cunoştinţele ştiinţifice în creştere?
6 Creşterea explozivă a cunoştinţelor în anii recenţi nu a făcut decît să adîncească şi mai mult prăpastia existentă între materia nevie şi lucrurile vii. Chiar şi cele mai vechi organisme unicelulare cunoscute se dovedesc a fi de o insondabilă complexitate. „Problema pentru biologie este aceea de-a ajunge la un început simplu“‚ spun astronomii Fred Hoyle şi Chendra Wickramasinghe. „Rămăşiţele fosile ale formelor vechi de viaţă‚ descoperite în roci‚ nu ne dezvăluie un început simplu (. . .) astfel că teoriei evoluţioniste îi lipseşte o fundaţie corespunzătoare.“5 Şi pe măsură ce cresc informaţiile‚ e tot mai greu de explicat cum au putut apărea din întîmplare forme microscopice de viaţă care sînt de o atît de incredibilă complexitate.
7. Care se pretinde că sînt etapele principale în drumul spre apariţia vieţii?
7 Etapele principale pe care le-au parcurs procesele care au culminat cu apariţia vieţii‚ aşa cum le preconizează teoria evoluţionistă‚ sînt: (1) existenţa unei atmosfere primitive propice; (2) o concentrare‚ în oceane‚ a unei supe organice de molecule „simple“ necesare vieţii. (3) Din acestea provin proteinele şi nucleotidele (compuşi chimici complecşi) care (4) se combină şi dobîndesc membrană‚ iar apoi (5) îşi dezvoltă un cod genetic şi încep să se autocopieze. Sînt oare‚ aceste etape‚ în armonie cu faptele incontestabile?
Atmosfera primitivă
8. Cum au dezminţit aşteptările faimosul experiment al lui Stanley Miller şi altele‚ de mai tîrziu?
8 În 1953 Stanley Miller a declanşat o descărcare electrică într-o „atmosferă“ compusă din hidrogen‚ metan‚ amoniac şi vapori de apă. În felul acesta s-au produs cîţiva dintre numeroşii aminoacizi care există şi care sînt elemente de construcţie ale proteinelor. El însă n-a obţinut decît patru dintre cei douăzeci de aminoacizi indispensabili vieţii. După mai bine de treizeci de ani‚ oamenii de ştiinţă încă tot nu au reuşit să producă experimental‚ în condiţii care ar putea fi considerate plauzibile‚ toţi cei douăzeci de aminoacizi necesari.
9, 10. (a) Ce se crede cu privire la probabila compoziţie a atmosferei primitive a pămîntului? (b) Cu ce dilemă este confruntată evoluţia şi ce se cunoaşte cu privire la atmosfera primitivă a pămîntului?
9 Miller susţinea că atmosfera primitivă a pămîntului era similară cu cea creată de el experimental în retortă. Cum aşa? Deoarece el şi un colaborator al său au declarat mai tîrziu: „Sinteza compuşilor de interes biologic are loc numai în condiţii de reducere [fără oxigen liber în atmosferă].“6 Dar alţi evoluţionişti emit ipoteza că oxigenul era prezent. Dilema cu care se confruntă astfel evoluţia este exprimată de către Hitching în felul următor: „Dacă în aer ar fi fost prezent oxigenul‚ primul aminoacid nu şi-ar fi avut niciodată începutul; în absenţa oxigenului‚ el ar fi fost distrus de razele cosmice.“7
10 Realitatea este că orice tentativă de a stabili natura atmosferei primitive a pămîntului nu s-ar întemeia decît pe ghicire sau pe supoziţie. Nimeni nu ştie cu certitudine cum era ea.
S-a putut oare forma o „supă organică“?
11. (a) De ce este improbabil ca în ocean să se fi acumulat o „supă organică“? (b) Cum a reuşit Miller să salveze cei cîţiva aminoacizi pe care îi obţinuse?
11 Ar fi existat oare probabilitatea ca aminoacizii‚ despre care se crede că s-au format în atmosferă‚ să se fi coborît în oceane pentru a forma o „supă organică“? Faptul acesta nu este cîtuşi de puţin probabil. Aceeaşi energie care ar fi descompus în atmosferă compuşii simpli ar fi descompus şi mai repede orice aminoacid complex care s-ar fi format. Interesant în acest sens este faptul că‚ în experimentul său de declanşare a unei descărcări electrice într-o „atmosferă“‚ Miller a salvat cei patru aminoacizi pe care i-a obţinut‚ numai datorită faptului că i-a îndepărtat din raza descărcării electrice. Dacă i-ar fi lăsat în raza ei de acţiune‚ scînteia electrică i-ar fi descompus.
12. Ce s-ar fi întîmplat cu aminoacizii‚ chiar dacă ar fi ajuns în oceane?
12 Dar presupunînd că aminoacizii au ajuns într-un fel oarecare în oceane şi ar fi fost ocrotiţi de acţiunea distrugătoare a radiaţiei ultraviolete din atmosferă — ce s-ar fi întîmplat atunci? Hitching a explicat: „În apă nu ar fi existat suficientă energie pentru a activa în continuare reacţiile chimice; apa inhibă în orice caz dezvoltarea moleculelor mai complexe.“8
13. Ce trebuia să facă aminoacizii ajunşi în apă‚ pentru ca să formeze proteine‚ dar atunci cu ce alt pericol ar fi fost confruntaţi?
13 O dată ajunşi în apă‚ aminoacizii ar fi trebuit să iasă din ea pentru ca să poată forma molecule mai mari şi ca să poată evolua pentru a deveni proteine utile pentru formarea vieţii. Dar o dată ieşiţi din apă‚ ei ar fi fost din nou expuşi radiaţiei ultraviolete distructive! „Cu alte cuvinte“‚ spune Hitching‚ „şansele teoretice de a parcurge chiar şi acest prim şi relativ simplu stadiu [al obţinerii de aminoacizi] în evoluţia vieţii sînt inexistente.“9
14. Astfel‚ care este una dintre cele mai refractare probleme cu care sînt confruntaţi evoluţioniştii?
14 Cu toate că de obicei se afirmă că viaţa a apărut în mod spontan în oceane‚ în realitate apa nu este deloc un mediu favorabil reacţiilor chimice necesare. Chimistul Richard Dickerson ne explică: „De aceea este greu de imaginat cum s-ar fi putut realiza [asamblarea de molecule mai mici pentru a forma molecule mai mari] în mediul acvatic al oceanului primar de vreme ce prezenţa apei favorizează mai degrabă depolimerizarea [descompunerea moleculelor mari în molecule mai simple].“10 Biochimistul George Wald se declară de acord cu acest punct de vedere‚ afirmînd: „Descompunerea spontană este mult mai probabilă şi‚ în consecinţă‚ ea se produce mult mai rapid decît sinteza spontană.“ Aceasta înseamnă că nu ar fi fost posibilă nici o acumulare de supă organică! Wald consideră că aceasta este „cea mai refractară problemă cu care sîntem confruntaţi noi [evoluţioniştii]“.11
15, 16. Ce problemă deosebit de dificilă există în privinţa obţinerii proteinelor vieţii din aminoacizi într-o presupusă supă organică?
15 Mai există însă şi o altă problemă tot atît de refractară‚ cu care este confruntată teoria evoluţionistă. Să ne aducem aminte că există peste o sută de aminoacizi‚ dar numai douăzeci dintre aceştia sînt necesari proteinelor vieţii. Afară de aceasta‚ ei apar sub două forme: unii sînt de forma D (dextrogiri) iar alţii de forma L (levogiri) la fel cum într-o oglindă mîna stîngă este imaginea mîinii drepte. Dacă s-ar fi constituit la întîmplare‚ într-o teoretică supă organică‚ este mai mult ca probabil că jumătate ar fi fost dextrogiri‚ iar jumătate levogiri. Şi nu există nici un motiv cunoscut pentru care lucrurile vii să prefere una sau alta dintre aceste forme. Şi totuşi‚ cei douăzeci de aminoacizi utilizaţi în producerea proteinelor vieţii sînt levogiri cu toţii!
16 Cum se poate ca‚ din pură întîmplare‚ să se fi unit în supa organică exact numai aminoacizii levogiri? Fizicianul J.D. Bernal afirmă: „Trebuie să se admită că acesta (. . .) continuă să rămînă unul dintre aspectele structurale ale vieţii cel mai dificil de explicat.“ El a încheiat cu concluzia: „Probabil că nu îl vom putea explica niciodată.“12
Probabilitatea şi proteinele spontane
17. Prin ce ilustrare se demonstrează complexitatea acestei probleme?
17 Ce şanse există ca aminoacizii corespunzători să se fi combinat pentru a forma o moleculă proteică? Am putea asemăna situaţia cu faptul ca‚ dintr-o grămadă mare de fasole‚ conţinînd un număr egal de boabe albe şi roşii‚ de peste 100 de varietăţi deosebite‚ să scoatem‚ dintr-o singură mişcare‚ o scafă plină numai cu boabe roşii‚ din numai 20 de varietăţi‚ fiecare boabă aflîndu-se într-un anumit loc prestabilit din scafă. Între aceste boabe roşii care ar reprezenta componenţii de bază ai unei proteine‚ n-ar trebui să se afle nici o boabă albă! În lumea proteinelor o singură eroare în oricare dintre aceste exigenţe ar face ca proteina produsă să nu mai funcţioneze în mod corespunzător. Indiferent de cîte ori am introduce scafa şi am învîrti-o prin ipotetica noastră grămadă de fasole‚ am putea obţine oare combinaţia corectă? Nicidecum. Atunci cum ar fi fost posibil să se întîmple un lucru asemănător în supa organică?
18. Care ar fi şansele apariţiei întîmplătoare chiar şi numai a unei simple molecule proteice?
18 Proteinele necesare vieţii au molecule foarte complexe. Care sînt şansele formării‚ din întîmplare‚ chiar şi a unei molecule proteice simple într-o supă organică? Evoluţioniştii admit că nu există decît o singură şansă la 10113 (adică 1 urmat de 113 zerouri). Dar orice eveniment care nu are decît o şansă la 1050 de a se produce este considerat de matematicieni drept un eveniment care nu se produce niciodată. O idee despre şansele sau probabilitatea de a se produce un asemenea eveniment ne-o oferă faptul că numărul 10113 este mai mare decît cifra estimativă totală a tuturor atomilor din univers!
19. Ce şanse există de a se fi obţinut enzimele necesare unei celule vii?
19 Unele proteine servesc drept materiale structurale iar altele drept enzime. Acestea din urmă accelerează reacţiile chimice necesare în celulă. Fără ajutorul lor celula ar muri. Pentru buna funcţionare a celulei sînt necesare nu mai puţin de 2.000 de proteine care servesc drept enzime. Ce şanse există de a se fi obţinut din întîmplare toate aceste proteine? De una la 1040.000! „O probabilitate extrem de mică — afirmă Hoyle — care nu ar fi putut să existe nici chiar dacă întregul univers ar fi constituit o supă organică!“ El mai adaugă: „Dacă nu ar exista prejudecata — născută din convingerile sociale sau din formaţia ştiinţifică a cuiva — că viaţa ar fi apărut [în mod spontan] pe Pămînt‚ acest simplu calcul ar fi suficient pentru a elimina total o asemenea idee din cadrul oricăror discuţii.“13
20. Cum complică problema membrana de care are nevoie celula?
20 Şi totuşi‚ în realitate şansele sînt mult mai reduse chiar şi decît indică această cifră „extrem de mică“. Celula trebuie să fie învelită într-o membrană‚ dar această membrană‚ extrem de complexă‚ este constituită din proteine‚ glucide şi lipide. Evoluţionistul Leslie Orgel scrie: „Membranele celulei‚ potrivit cunoştinţelor noastre moderne‚ conţin canale şi pompe care controlează strict circulaţia între mediul extra şi intracelular‚ a substanţelor nutritive‚ a produşilor de uzură‚ a ionilor metalici şi aşa mai departe. Aceste canale specializate necesită proteine extrem de specifice‚ molecule care nu ar fi putut să fie prezente chiar dela începutul evoluţiei vieţii.“14
Uimitorul cod genetic
21. Care a fi şansele de a obţine histonele necesare formării ADN-ului?
21 Mult mai greu de obţinut decît oricare dintre cele menţionate mai sus sînt nucleotidele — ARN-ul şi ADN-ul — care formează codul genetic. ADN-ul este constituit din cinci histone (se crede că histonele sînt implicate în dirijarea activităţii genelor). Şansa de a se forma chiar şi cea mai simplă dintre aceste histone se spune că este de 1 la 20100 — o altă cifră uriaşă‚ „mai mare decît numărul total al tuturor atomilor din toate stelele şi galaxiile vizibile cu cele mai mari telescoape astronomice“.15
22. (a) Ce legătură are vechea enigmă despre ’ou şi găină‘ cu proteinele şi ADN-ul? (b) Ce soluţie este oferită de către un evoluţionist? Este ea‚ oare‚ raţională?
22 Dar şi mai mari dificultăţi pentru teoria evoluţiei implică originea codului genetic complet — care este absolut necesar reproducerii celulei. În legătură cu proteinele şi ADN-ul‚ apare din nou vechea enigmă: ’Ce a fost mai întîi: oul sau găina?‘ Hitching spune: „În formarea lor‚ proteinele depind de ADN. Dar ADN-ul nu se poate forma fără proteine preexistente.“16 Faptul acesta îi permite lui Dickerson să formuleze paradoxul: „Care a fost mai întîi“‚ proteina sau ADN-ul? El afirmă: „Răspunsul trebuie să fie acesta: «Ele s-au dezvoltat paralel.»“17 Prin aceasta el nu face altceva decît să afirme că ’oul‘ şi ’găina‘ s-au dezvoltat simultan‚ fără să provină unul dintr-altul. Vi se pare raţional lucrul acesta? Un savant a rezumat enigma în felul următor: „Originea codului genetic ridică o problemă covîrşitor de grea‚ aceea a oului şi a găinii‚ care rămîne încă‚ în prezent‚ completamente obscură.“18
23. Ce spun alţi savanţi cu privire la mecanismul genetic?
23 Chimistul Dickerson a mai făcut şi această interesantă afirmaţie: „Nu dispunem de nici un model de laborator care să ne permită să simulăm evoluţia mecanismului genetic; se poate specula deci la infinit şi fără a fi deranjaţi de vreun fapt supărător.“19 Dar înseamnă oare că urmăm o metodă ştiinţifică atunci cînd dăm la o parte‚ cu atîta uşurinţă avalanşa de ’fapte supărătoare‘? Leslie Orgel vorbeşte de existenţa codului genetic ca de „aspectul cel mai deconcertant al problemei pe care o constituie originea vieţii“.20 În ce îl priveşte pe Francis Crick‚ el a tras această concluzie: „În ciuda cvasiuniversalităţii codului genetic‚ mecanismul necesar pentru a-l face operant este mult prea complex pentru a fi apărut dintr-o dată.“21
24. Ce se poate spune despre selecţia naturală şi despre reproducerea primei celule?
24 Evoluţioniştii caută să elimine necesitatea de a se realiza imposibilul „dintr-o singură lovitură“ şi de aceea adoptă ideea unui proces treptat prin care selecţia naturală şi-ar fi putut face lucrarea sa în mod progresiv. Însă în absenţa codului genetic‚ care să pornească procesul de reproducere‚ selecţia naturală nu are nimic de selecţionat.
Fotosinteza
25. Potrivit părerii evoluţioniştilor‚ o simplă celulă a trebuit să inventeze un proces extraordinar. Care este acesta?
25 Evoluţioniştii se află în faţa unui alt obstacol. Într-un anumit moment‚ celula primitivă trebuia să inventeze un fenomen care să revoluţioneze viaţa pe pămînt: fotosinteza. Acest proces‚ în cursul căruia plantele absorb bioxid de carbon şi elimină oxigen‚ nu este încă înţeles pe deplin de către savanţi. După cum afirmă biologul F. Went‚ acesta este „un proces pe care pînă acum încă nimeni n-a fost capabil să-l reproducă în eprubetă“.22 Şi totuşi evoluţioniştii cred că o minusculă celulă a făcut întîmplător începutul acestui proces.
26. Ce schimbare extraordinară a provocat acest proces?
26 Fotosinteza a transformat atmosfera lipsită de oxigen în stare liberă într-o nouă atmosferă în care una din cinci molecule este de oxigen. Drept rezultat‚ animalele puteau să respire oxigen şi să trăiască. În plus‚ s-a format şi o pătură de ozon‚ care avea să protejeze viaţa împotriva radiaţiilor nefaste ale razelor ultraviolete. Oare acest remarcabil ansamblu de condiţii putea să fie atribuit pur şi simplu întîmplării?
Ar putea fi oare implicată o inteligenţă?
27. Ce atitudine au luat unii evoluţionişti în faţa faptelor evidente?
27 Cînd sînt obligaţi să constate cît de improbabil este ca o celulă vie să se fi născut doar din întîmplare‚ unii evoluţionişti se văd siliţi să bată în retragere. Spre exemplu‚ Hoyle şi Wickramasinghe (autorii lucrării Evolution From Space) renunţă şi spun: „Aceste probleme sînt prea complexe pentru ca noi să le putem exprima în cifre.“ Ei adaugă: „Este cu neputinţă s-o scoatem la capăt imaginîndu-ne pur şi simplu o supă organică mai vastă şi mai bună‚ aşa cum noi înşine am sperat‚ în urmă cu un an sau doi‚ că ar fi fost posibilă. Cifrele calculate mai sus sînt tot atît de fabuloase pentru o supă la scară universală ca şi pentru o supă limitată la pămînt.“23
28. (a) Cum se explică probabil refuzul evoluţioniştilor de a admite necesitatea existenţei unei inteligenţe? (b) Pentru evoluţioniştii care recunosc necesitatea unei inteligenţe superioare‚ ce anume este‚ totuşi‚ inacceptabil?
28 Iată de ce‚ după ce au recunoscut că într-un fel sau altul a fost nevoie de o inteligenţă ca să apară viaţa‚ aceşti doi autori declară: „Într-adevăr‚ o asemenea ipoteză este atît de evidentă încît se ridică întrebarea de ce nu este general acceptată ca un fapt care se înţelege de la sine. Motivele sînt mai degrabă psihologice decît ştiinţifice.“24 Un observator ar putea trage deci concluzia că o barieră „psihologică“ este singura explicaţie plauzibilă a încăpăţînării majorităţii evoluţioniştilor de a explica originea vieţii prin hazard şi de a respinge orice idee a unui „scop‚ finalitate sau dirijare“‚25 după cum s-a exprimat Dawkins. De altfel‚ chiar Hoyle şi Wickramasinghe‚ după ce au recunoscut necesitatea unei inteligenţe‚ spun că ei‚ personal‚ nu cred că un Creator ar fi la originea vieţii.26 Potrivit raţionamentului lor‚ ar fi nevoie de o inteligenţă‚ dar ideea unui Creator este inacceptabilă. Nu se contrazic ei oare?
Un fapt ştiinţific?
29. În ce constă metoda ştiinţifică?
29 Pentru a admite drept un fapt ştiinţific ideea că viaţa ar fi apărut din întîmplare‚ ar trebui ca lucrul acesta să fie stabilit prin metoda ştiinţifică ce constă în următoarele: observarea a ceea ce se petrece; formularea pe baza observaţiilor a unei teorii care ar putea fi exactă; testarea valabilităţii teoriei prin alte observaţii şi prin experiment; constatarea dacă cele prevăzute pe baza teoriei se realizează.
30. Sub ce aspecte nu a rezistat la proba metodei ştiinţifice teoria generaţiei spontanee?
30 În încercarea de-a aplica metoda ştiinţifică‚ n-a fost posibil să se observe apariţia spontană a vieţii. Nu există nici o dovadă că aceasta s-ar produce astăzi şi‚ bineînţeles‚ nici un observator uman nu a fost prezent în epoca în care situează evoluţioniştii evenimentul acesta. Nici o teorie care explică generaţia spontanee a vieţii nu a putut fi verificată prin observaţie. Experienţele de laborator nu au reuşit să reproducă acest fenomen. Prezicerile bazate pe această teorie nu s-au realizat. Este oare cu adevărat ştiinţific să ridici o asemenea teorie la rang de fapt‚ atîta vreme cît metoda ştiinţifică nu poate fi aplicată?
31. Care este punctul de vedere contradictoriu al unui evoluţionist despre generaţia spontanee?
31 În schimb‚ există numeroase fapte care ne duc la concluzia că generaţia spontanee a vieţii din materia nevie este imposibilă. „Este suficient să examinăm cu atenţie amploarea unei asemenea sarcini“‚ recunoaşte George Wald‚ profesor la Universitatea Harvard‚ „ca să admitem că generaţia spontanee a unui organism viu este o imposibilitate“. Dar ce afirmă apoi acest partizan al evoluţiei? El răspunde: „Totuşi cred că noi sîntem rezultatul generaţiei spontanee.“27 Trădează oare‚ această declaraţie‚ un spirit ştiinţific şi imparţial?
32. Cum recunosc chiar unii evoluţionişti că un asemenea raţionament este neştiinţific?
32 Referitor la acest mod de a raţiona‚ biologul englez Joseph Woodger spune că „este pur dogmatism să afirmi că ceea ce vrei să crezi se şi produce în realitate.“28 Cum au putut accepta savanţii această violare flagrantă a metodei ştiinţifice? Loren Eiseley‚ un renumit evoluţionist‚ a recunoscut: „După ce le-a făcut reproşuri teologilor pentru că s-au bazat pe mit şi pe miracol‚ ştiinţa se vede pusă în trista situaţie de a fi obligată să creeze o nouă mitologie‚ şi anume‚ să presupună că ceea ce‚ după un îndelungat efort‚ nu a putut fi dovedit că se produce astăzi‚ s-ar fi produs la naşterea lumii.“29
33. Bazaţi pe toate faptele menţionate anterior‚ ce concluzie trebuie să tragem cu privire la generaţia spontanee şi la metoda ştiinţifică?
33 Astfel stînd lucrurile‚ se poate afirma că‚ pusă în faţa faptelor‚ teoria generaţiei spontanee a vieţii poate fi încadrată mai degrabă în domeniul ficţiunii ştiinţifice decît în cel al faptelor ştiinţifice. După toate aparenţele‚ în acest domeniu‚ un număr însemnat de partizani ai evoluţiei au abandonat în mod evident metoda ştiinţifică‚ pentru a crede ceea ce doresc ei să creadă. În ciuda covîrşitoarelor dovezi care arată improbabilitatea absolută a naşterii vieţii din întîmplare‚ cel mai cras dogmatism predomină în locul prudenţei care caracterizează în mod normal metoda ştiinţifică.
Nu toţi oamenii de ştiinţă o acceptă
34. (a) Cum a dat un fizician dovadă de vederi largi în domeniul ştiinţific? (b) Cum descrie el evoluţia şi ce comentariu face el privitor la numeroşi savanţi?
34 Totuşi‚ nu toţi savanţii au respins în mod categoric cealaltă alternativă. Spre exemplu‚ conştient de tot ce dovedeşte improbabilitatea generaţiei spontanee a vieţii‚ fizicianul H.S. Lipson a spus: „Singura explicaţie acceptabilă este creaţia. Eu ştiu că lucrul acesta este o oroare în ochii fizicienilor‚ şi‚ de altfel‚ şi în ochii mei‚ dar noi nu trebuie să respingem o teorie care nu ne place‚ de vreme ce ea este întemeiată pe fapte stabilite.“ El a mai adăugat că după apariţia cărţii lui Darwin‚ Originea speciilor‚ „evoluţia a devenit un fel de religie ştiinţifică; aproape toţi savanţii au acceptat-o‚ şi mulţi sînt gata să-şi retuşeze observaţiile pentru a le face să corespundă teoriei“.30 Acesta este tristul adevăr.
35. (a) Ce concept a găsit un profesor universitar că e dureros să respingă? (b) Cu ce a comparat el eventualitatea apariţiei şi evoluţiei din întîmplare a vieţii?
35 Chandra Wickramasinghe‚ profesor la University College din Cardiff‚ a declarat: „De la începutul formaţiei mele ştiinţifice am fost supus unei puternice spălări a creierului‚ pentru a fi convins să cred că ştiinţa nu poate fi împăcată cu creaţia dirijată‚ indiferent care ar fi ea. A trebuit să resping cu durere acest concept. Nu mă simt deloc la largul meu în această situaţie‚ în această stare de spirit în care mă aflu acum. Dar nu există nici un mijloc rezonabil de a ieşi din ea. (. . .) A spune că viaţa a apărut pe pămînt în urma unui accident chimic e tot una cu a căuta un anumit fir de nisip pe toate plajele de pe toate planetele universului (. . .) şi să-l găseşti.“ Cu alte cuvinte‚ este pur şi simplu imposibil ca viaţa să se fi născut printr-un accident chimic. Wickramasinghe trage concluzia: „Pentru a înţelege aranjarea [ordonarea] precisă a constituenţilor chimici necesari vieţii nu există nici un alt mijloc decît acela de-a invoca creaţia la scară cosmică.“31
36. Ce a spus Robert Jastrow?
36 Cît despre astronomul Robert Jastrow‚ el a spus: „Savanţii nu pot dovedi că viaţa nu a fost rezultatul unui act de creaţie.“32
37. Ce întrebare se ridică privitor la evoluţie şi unde vom găsi răspunsul?
37 Dar chiar şi admiţînd că o primă celulă vie a apărut‚ într-un fel sau altul‚ în mod spontan‚ există oare dovezi că ea a evoluat şi s-a transformat pentru a da naştere tuturor creaturilor care au trăit vreodată pe pămînt? Documentele fosile ne furnizează un răspuns pe care îl vom examina în capitolul următor.
[Text generic pe pagina 44]
„În formarea lor‚ proteinele depind de ADN. Dar ADN-ul nu se poate forma fără proteine preexistente“
[Text generic pe pagina 45]
„Originea codului genetic ridică o problemă covîrşitor de grea‚ aceea a oului şi a găinii‚ care rămîne încă‚ în prezent‚ completamente obscură“
[Text generic pe pagina 46]
Codul genetic: „Aspectul cel mai deconcertant al problemei pe care o constituie originea vieţii“
[Text generic pe pagina 47]
În fotosinteză plantele utilizează lumina solară‚ bioxidul de carbon‚ apa şi elemente minerale pentru a produce oxigen şi alimente. Putea o simplă celulă să inventeze acest proces?
[Text generic pe pagina 50]
Unii savanţi afirmă de fapt că „ar fi nevoie de o inteligenţă‚ dar ideea unui Creator este inacceptabilă“
[Text generic pe pagina 53]
Un savant a recunoscut: „Singura explicaţie acceptabilă este creaţia“
[Text generic pe pagina 53]
Jastrow: „Savanţii nu pot dovedi că viaţa nu a fost rezultatul unui act de creaţie“
[Chenarul/Ilustraţia de la paginile 48, 49]
Uluitoarea celulă
O celulă vie este extraordinar de complexă. Biologul Francis Crick‚ care se străduieşte să descrie foarte simplu funcţiunile celulei‚ constată pînă la urmă că lucrul acesta nu este posibil decît pînă la un anumit punct‚ „deoarece ea este atît de complexă încît cititorul nu va încerca să lupte cu toate detaliile“.a
După cum explică National Geographic‚ dacă ar fi aşternute în scris‚ instrucţiunile înscrise în ADN-ul unei celule „ar umple o mie de volume de cîte 600 de pagini fiecare“. „Fiecare celulă este în sine o lume care numără pînă la două sute de mii de miliarde de minuscule ansambluri de atomi numite molecule. (. . .) Puşi cap la cap‚ cei 46 de cromozomi ai noştri‚ în formă de ’filamente‘‚ ar măsura mai bine de 1‚80 metri. Şi totuşi‚ nucleul în care se află ei are un diametru mai mic de o sutime de milimetru.“b
Periodicul Newsweek se serveşte de o imagine plastică pentru a ne da o idee despre activităţile celulei: „Fiecare dintre cele 100.000 de miliarde de celule ale organismului funcţionează ca un oraş fortificat. Centrale electrice produc energia de care are nevoie celula. Uzine fabrică proteine indispensabile chimiei organismului. Complexe sisteme de transport asigură schimburile chimice atît în interiorul cît şi în exteriorul celulei. Santinele postate pe fortificaţii controlează importurile şi exporturile şi supraveghează lumea exterioară‚ atente la cel mai neînsemnat semn de pericol. Armate biologice disciplinate stau gata să respingă orice eventual invadator. Menţinerea ordinii este asigurată printr-un guvern central genetic.“c
Atunci cînd teoria modernă a evoluţiei a fost propusă pentru prima dată‚ savanţii nu bănuiau cîtuşi de puţin complexitatea fantastică a celulei vii. Desenul de pe pagina alăturată vă arată cîteva elemente ale unei celule tipice‚ avînd dimensiunea de circa două sutimi de milimetru.
MEMBRANA CELULARĂ
Acest înveliş controlează tot ce intră şi iese din celulă
RIBOZOMII
Structuri în care sînt asamblaţi aminoacizii‚ pentru a forma proteinele
NUCLEUL
Învelit într-o dublă membrană‚ este centrul de control care dirijează activităţile celulei
CROMOZOMII
Ei conţin ADN-ul celulei‚ planul său genetic
NUCLEOLUL
Corpuscul din nucleu‚ în care sînt produşi ribozomii
RETICUL ENDOPLASMATIC
Membrane care înmagazinează sau transportă proteinele fabricate de ribozomii fixaţi pe aceste membrane (unii ribozomi plutesc liber în celulă)
MITOCONDRIILE
Centre de producţie a ATP-ului‚ molecule care furnizează energie pentru celulă
APARATUL GOLGI
Organite formate din săculeţi stivuiţi care stochează şi distribuie proteinele fabricate de celule
CENTRIOLII
Situaţi aproape de nucleu‚ ei joacă un rol important în diviziunea celulară
[Legenda ilustraţiei]
Oare au apărut din întîmplare cele 100.000 de miliarde de celule din care sînteţi alcătuit?
[Chenarul de la pagina 52]
Evoluţionişti din trecut şi din prezent vorbesc despre originea vieţii
„Ipoteza potrivit căreia viaţa s-ar fi dezvoltat din materia anorganică este în prezent un articol de credinţă.“ — Matematicianul J.W.N. Sullivand
„Probabilitatea ca viaţa să fi apărut printr-un accident este comparabilă cu probabilitatea de a obţine un dicţionar complet printr-o explozie într-o tipografie.“ — Edwin Conklin‚ biologe
„Este suficient să examinăm cu atenţie amploarea unei asemenea sarcini‚ ca să admitem că generaţia spontanee este o imposibilitate.“ — George Wald‚ biochimistf
„Un om onest‚ înarmat cu toate cunoştinţele în posesia cărora ne aflăm noi acum‚ nu ar putea să declare decît un singur lucru: pentru moment‚ originea vieţii apare aproape ca un miracol.“ — Francis Crick‚ biologg
„Dacă nu ar exista prejudecata — născută din convingerile sociale sau din formaţia ştiinţifică a cuiva — că viaţa ar fi apărut [în mod spontan] pe pămînt‚ acest simplu calcul [calculul probabilităţilor care se opune unei asemenea credinţe] ar fi suficient pentru a elimina total o asemenea idee din cadrul oricăror discuţii.“ — Fred Hoyle şi N.C. Wickramasinghe‚ astronomih
[Diagramă/Fotografii pe pagina 47]
Oamenii şi animalele absorb oxigen şi elimină bioxid de carbon. Plantele absorb bioxid de carbon şi elimină oxigen
[Diagrama]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Lumină
Bioxid de carbon
Vapori de apă
Oxigen
[Legenda fotografiei de la pagina 40]
Nici un mare edificiu nu se poate susţine fără fundaţie. „Teoriei evoluţioniste îi lipseşte o fundaţie corespunzătoare“‚ afirmă doi oameni de ştiinţă
[Legenda fotografiei de la pagina 42]
Toate roşii‚ toate de varietatea corespunzătoare‚ fiecare la locul ei prestabilit. Din întîmplare?
[Legenda fotografiilor de la pagina 43]
Materia vie nu utilizează decît aminoacizi „levogiri“: „Probabil că nu îl vom putea explica niciodată“
[Legenda fotografiilor de la pagina 45]
Cine a apărut întîi?