Introduceri care trezesc interesul

INTRODUCEREA este un element fundamental al cuvântării. Când vei trezi interesul celor din auditoriu, ei vor fi mai dispuşi să urmărească expunerea. Dacă în introducerile pe care le prezinţi în ministerul de teren nu reuşeşti să captezi atenţia locatarului, nu vei putea să-ţi continui prezentarea. Poate că cei prezenţi la Sala Regatului nu vor părăsi sala când nu reuşeşti să le trezeşti interesul, însă unii dintre ei ar putea începe să se gândească în altă parte.

Când îţi pregăteşti introducerea, gândeşte-te cum poţi atinge următoarele obiective: 1) să reţii atenţia auditoriului, 2) să specifici subiectul şi 3) să explici de ce este el important pentru auditoriu. În unele situaţii, aceste trei obiective pot fi atinse aproape simultan. Alteori însă pot fi abordate separat şi în ordine diferită.

Cum poţi reţine atenţia auditoriului. Faptul că oamenii s-au adunat pentru a asculta un discurs nu înseamnă şi că sunt gata să-l urmărească cu maximă atenţie. De ce? Deoarece viaţa este plină de lucruri care le solicită atenţia. Poate că sunt îngrijoraţi din cauza unei probleme familiale sau de alt gen. Ca orator, tu ai dificila sarcină de a le capta atenţia şi de a le-o păstra trează. Există mai multe modalităţi de a realiza acest obiectiv.

Una dintre cele mai renumite cuvântări rostite vreodată a fost Predica de pe munte. Cum începe? Potrivit relatării lui Luca, Isus a spus: „Fericiţi sunteţi voi, cei săraci, . . . fericiţi sunteţi voi, cărora vă este foame acum, . . . fericiţi sunteţi voi, care plângeţi acum, . . . fericiţi sunteţi voi când oamenii vă urăsc“ (Luca 6:20–22). De ce a fost captivantă această introducere? Isus a demonstrat în câteva cuvinte că era conştient de necazurile prin care treceau ascultătorii săi. Apoi, în loc să stăruie asupra acestor necazuri, el a arătat că până şi cei ce se luptă cu astfel de dificultăţi pot fi fericiţi. El a pus problema în aşa fel încât ascultătorii săi să dorească să cunoască mai multe.

Întrebările pot fi foarte eficiente în trezirea interesului, dar trebuie alese cu grijă. Dacă cei din auditoriu vor deduce din întrebările tale că vrei să vorbeşti despre un subiect pe care l-au mai auzit, interesul lor ar putea slăbi. Întrebările nu trebuie să-i stânjenească sau să-i ofenseze, ci să le stimuleze gândirea. După fiecare întrebare fă o scurtă pauză care să le permită să-şi răspundă în gând. Când îşi vor da seama că i-ai antrenat într-un dialog mental, te vor asculta cu atenţie.

Relatarea unei experienţe reale este o altă modalitate de captare a atenţiei. Dar, dacă vei spune o relatare care-i va stânjeni pe unii dintre cei prezenţi sau din care auditoriul va reţine doar firul narativ, dar nu şi învăţămintele ce se desprind din ea, ţi-ai ratat obiectivul. Când prezinţi în introducere o experienţă, aceasta ar trebui să constituie baza unui argument solid din cuprinsul cuvântării. Este adevărat, pentru a da viaţă naraţiunii îţi sunt necesare mai multe informaţii; ai grijă însă să nu te pierzi în detalii.

Unii oratori îşi încep cuvântarea cu o ştire de ultimă oră, cu un citat extras dintr-un ziar local sau cu declaraţia unei personalităţi. Şi aceste amănunte pot fi eficiente dacă sunt adecvate subiectului şi răspund necesităţilor auditoriului.

Dacă îţi prezinţi discursul în cadrul unui simpozion sau la întrunirea de serviciu, ar fi indicat să foloseşti o introducere scurtă şi la obiect. Dacă ţii o cuvântare publică, respectă timpul alocat părţii introductive. Informaţiile cele mai importante pentru auditoriu sunt cele din cuprinsul cuvântării.

Uneori ai putea fi nevoit să vorbeşti înaintea unui auditoriu sceptic sau chiar ostil. Cum îi vei convinge pe cei prezenţi să te asculte? Ştefan, un creştin din secolul I, considerat un bărbat ‘plin de spirit şi de înţelepciune’, a fost dus cu forţa înaintea Sanhedrinului. Aici el a apărat cu convingere creştinismul. Cum şi-a început el pledoaria? Într-o manieră plină de respect şi pornind de la o bază comună. „Bărbaţi, fraţi şi taţi, ascultaţi. Dumnezeul gloriei i-a apărut strămoşului nostru Avraam“ (Fap. 6:3; 7:2). Pe Areopagul din Atena, apostolul Pavel şi-a adaptat introducerea la un auditoriu foarte diferit, spunând: „Bărbaţi din Atena, văd că în toate lucrurile păreţi a fi dăruiţi temerii de zeităţi mai mult decât alţii“ (Fap. 17:22). Graţie acestor introduceri eficiente, ambele grupuri de persoane au fost dispuse să asculte în continuare.

Şi tu trebuie să le captezi atenţia interlocutorilor când te afli în ministerul de teren. Dacă nu ţi-ai anunţat vizita, s-ar putea ca locatarul să fie ocupat cu alte treburi. În unele regiuni ale globului, vizitatorii neinvitaţi trebuie să-şi explice imediat motivul vizitei. În alte locuri, uzanţele pretind îndeplinirea anumitor formalităţi înainte de explicarea motivului vizitei. — Luca 10:5.

În ambele cazuri, o atitudine prietenoasă poate contribui la crearea unei atmosfere prielnice conversaţiei. De obicei este util să începi discuţia cu un subiect care îl preocupă pe interlocutor. Ce-ai putea spune? Gândeşte-te! Ce făcea persoana respectivă când ai abordat-o? Lucra în grădină sau la câmp, îşi repara maşina, gătea, spăla rufe sau îşi îngrijea copiii? Citea ziarul sau se uita la ce se petrecea pe stradă? Există ceva în ambientul său care să-ţi sugereze că-i place pescuitul, muzica, sportul, călătoriile, computerele sau altceva? Deseori, oamenii sunt interesaţi de ceea ce-au auzit recent la radio sau la televizor. O întrebare sau un comentariu scurt referitor la unul dintre aceste subiecte poate duce la o conversaţie plăcută.

Un exemplu grăitor despre modul în care poate fi începută o conversaţie în vederea depunerii de mărturie este cel dat de Isus când a vorbit cu o femeie samariteană la fântâna de lângă Sihar. — Ioan 4:5–26.

Trebuie să-ţi pregăteşti cu grijă introducerea, mai cu seamă când congregaţia îşi parcurge des teritoriul. Altminteri, nu vei reuşi să depui mărturie.

Specifică subiectul. În congregaţie, preşedintele programului sau vorbitorul dinaintea ta va anunţa tema cuvântării şi te va prezenta. Totuşi, ar putea fi util să-i reaminteşti auditoriului subiectul chiar de la început. Deşi nu e obligatoriu, poţi menţiona textual tema. În orice caz, tema trebuie dezvoltată treptat pe parcursul cuvântării. Încearcă, aşadar, în introducere să îndrepţi atenţia asupra subiectului.

Când şi-a trimis discipolii să predice, Isus a precizat mesajul pe care trebuiau să-l transmită. „Când vă duceţi, predicaţi, zicând: «Regatul cerurilor s-a apropiat»“ (Mat. 10:7). Referitor la zilele noastre, Isus a zis: „Această veste bună a regatului va fi predicată“ (Mat. 24:14). Suntem îndemnaţi ‘să predicăm cuvântul’, adică să ne raportăm cât mai mult la Biblie când depunem mărturie (2 Tim. 4:2). Totuşi, înainte de a deschide Biblia sau de a îndrepta atenţia spre Regat, este nevoie să amintim un subiect de interes actual. Ai putea spune ceva despre delincvenţă, şomaj, nedreptate, războaie, boli, moarte sau despre ajutorul ce-ar trebui acordat tinerilor. Nu insista însă prea mult asupra aspectelor negative; mesajul nostru este pozitiv. Străduieşte-te să îndrepţi conversaţia spre Cuvântul lui Dumnezeu şi spre speranţa Regatului.

Explică de ce este important subiectul pentru auditoriu. Dacă ai de prezentat o temă înaintea congregaţiei, poţi fi aproape sigur că marea majoritate a celor prezenţi îţi vor asculta cu interes argumentaţia. Dar te vor urmări ei cu aceeaşi atenţie cu care ar face-o dacă subiectul i-ar viza îndeaproape? Sau vor fi atenţi deoarece înţeleg că materialul li se aplică personal şi le-ai trezit dorinţa de a face ceva în acest sens? Vei obţine acest rezultat doar dacă, în timp ce-ţi pregăteşti cuvântarea, te gândeşti la cei din auditoriu: la situaţiile prin care trec, la grijile pe care le au, la mentalitatea lor. Dacă ai procedat astfel, menţionează în introducere ceva care să demonstreze acest lucru.

Fie că vorbeşti de la pupitru, fie că depui mărturie, cea mai eficientă modalitate de a trezi interesul faţă de subiect este aceea de a-ţi antrena ascultătorii în discuţie. Explică-le legătura dintre subiectul abordat şi problemele, necesităţile şi nelămuririle lor. Dacă vei spune clar că nu te vei limita la generalităţi, ci că te vei referi la aspecte concrete, te vor asculta cu mai multă atenţie. Important este să te pregăteşti bine!

Cum se face o introducere. Pentru a trezi interesul ascultătorilor, în introducere trebuie să fii deosebit de atent nu numai la ce spui, ci şi la cum o spui. De aceea, când te pregăteşti, nu te gândi doar la conţinut, ci şi la modul de prezentare.

Întrucât alegerea unor cuvinte potrivite este foarte importantă în realizarea obiectivului propus, ar fi bine să-ţi pregăteşti cu foarte multă grijă primele două, trei fraze. De obicei, frazele scurte şi simple sunt cele mai eficiente. Când pregăteşti o cuvântare pentru congregaţie, ai putea să-ţi notezi primele fraze sau să le înveţi pe dinafară; în acest ultim caz, cuvintele tale introductive vor avea un impact deosebit asupra ascultătorilor. O introducere eficientă, rostită fără grabă, te va ajuta să dobândeşti calmul necesar pentru restul cuvântării.

Când să o pregăteşti. Opiniile diferă. Unii oratori cu experienţă consideră că primul pas în pregătirea unei cuvântări ar trebui să fie pregătirea introducerii. Cei ce au studiat retorica sunt de părere că introducerea ar trebui pregătită după finalizarea cuprinsului cuvântării.

Evident, înainte de a te gândi la detaliile unei introduceri potrivite, ar trebui să cunoşti subiectul şi ideile principale pe care urmează să le dezvolţi. Dar când trebuie să-ţi pregăteşti cuvântarea după o schiţă tipărită? Dacă, după ce ai citit schiţa, îţi vine în minte o idee pe care vrei s-o menţionezi în introducere, nu este nimic greşit să ţi-o notezi. Reţine, de asemenea, că eficienţa introducerii tale depinde de atenţia pe care o dai auditoriului şi materialului din schiţă.