Folosirea eficientă a întrebărilor

ÎNTRUCÂT pretind şi un răspuns — verbal sau mental —, întrebările sunt utile pentru a-i antrena în discuţie pe ascultători. Întrebările ne pot ajuta să iniţiem conversaţii şi să ne bucurăm de un plăcut schimb de idei. În calitate de orator şi învăţător, poţi folosi întrebări pentru a suscita interesul celor ce te ascultă, pentru a ajuta pe cineva să raţioneze pe marginea unui anumit subiect sau pentru a accentua ceea ce vrei să spui. Dacă ştii cum să foloseşti întrebările, îi vei încuraja pe cei de lângă tine să gândească, nu doar să asculte. Fixează-ţi un obiectiv şi pune întrebările în aşa fel încât să-l atingi.

Pentru a întreţine conversaţia. În ministerul de teren, foloseşte-te de orice ocazie pentru a-i invita pe oameni să-şi exprime părerile, bineînţeles, dacă vor.

Mulţi Martori încep discuţii interesante punând o întrebare simplă: „V-aţi gândit vreodată . . .?“ Când întrebarea lor vizează o problemă care îi preocupă cu adevărat pe oameni, succesul în lucrarea de predicare este aproape garantat. Şi chiar dacă interlocutorul nu s-a gândit niciodată la întrebarea respectivă, ea îi poate trezi curiozitatea. Există nenumărate subiecte ce pot fi introduse prin întrebări de genul: „Ce părere aveţi . . .?“, „Vi se pare că . . .?“ şi „Credeţi că . . .?“

Apropiindu-se de un funcţionar de la curtea Etiopiei care citea cu voce tare profeţia lui Isaia, evanghelizatorul Filip nu a făcut decât să-l întrebe: „Înţelegi într-adevăr ce citeşti?“ (Fap. 8:30). Această întrebare i-a oferit lui Filip ocazia de a-i explica adevărurile despre Isus Cristos. Cu ajutorul unor întrebări asemănătoare, unii Martori de astăzi au găsit persoane însetate după adevărul biblic.

Când le dai posibilitatea să-şi exprime părerea, unii oameni sunt mai receptivi. După ce pui o întrebare, ascultă cu atenţie. Nu fi critic, ci amabil, arătându-i persoanei că-i apreciezi răspunsul. Laud-o sincer când e cazul. Odată, după ce un scrib ‘i-a răspuns în mod inteligent’, Isus l-a lăudat spunându-i: „Tu nu eşti departe de regatul lui Dumnezeu“ (Mar. 12:34). Chiar dacă nu eşti de acord cu interlocutorul, poţi totuşi să-i mulţumeşti pentru că şi-a spus punctul de vedere. Cuvintele lui ar putea dezvălui o atitudine de care este bine să ţii cont când îi explici adevărul biblic.

Pentru a introduce noţiuni importante. Când i te adresezi unui grup sau conversezi cu o persoană, pune întrebări pentru a aduce în discuţie anumite noţiuni importante. Asigură-te că întrebările tale fac referire la chestiuni cu adevărat interesante pentru auditoriu. Pentru a-i trezi interesul, ai putea chiar folosi întrebări al căror răspuns nu este uşor de întrevăzut. Dacă, imediat după întrebare, faci o scurtă pauză, auditoriul ar putea să te asculte apoi cu mai mult interes.

Cu o anumită ocazie, profetul Mica a folosit o serie de întrebări. După ce a întrebat ce cere Dumnezeu de la închinătorii săi, profetul a mai pus patru întrebări, fiecare având câte un răspuns posibil. Ele îi pregătesc pe cititori pentru răspunsul deosebit de important cu care Mica şi-a încheiat această parte a argumentaţiei (Mic. 6:6–8). N-ai putea face şi tu ceva asemănător când predai? Încearcă!

Pentru a raţiona pe marginea unui subiect. Întrebările pot fi folosite pentru a-i ajuta pe alţii să urmărească dezvoltarea logică a unei argumentaţii. Iehova a apelat la această metodă când a rostit o declaraţie solemnă înaintea Israelului, aşa cum citim în Maleahi 1:2–10. La început, el le-a zis israeliţilor: „V-am iubit“. Întrucât ei nu i-au preţuit iubirea, Iehova i-a întrebat: „Nu este Esau frate cu Iacov?“ Apoi Iehova le-a amintit starea de dezolare în care se afla ţinutul Edomului pentru a le arăta că nu a iubit această naţiune din cauza nelegiuirii ei. După aceea, el a folosit ilustrări, intercalate cu întrebări, pentru a accentua ideea că israeliţii nu au reacţionat la iubirea sa. Unele întrebări sunt puse pe buzele unor preoţi infideli. Altele sunt adresate de Iehova preoţilor. Acest schimb tulburător de replici ne emoţionează şi ne captează atenţia. Logica argumentaţiei este de necombătut, iar mesajul, de neuitat.

Unii oratori experimentaţi folosesc cu eficienţă întrebările într-un mod asemănător. Chiar dacă anumite întrebări nu cer un răspuns verbal, auditoriul se implică mental, ca şi cum ar participa la un dialog.

Când conducem studii biblice, noi folosim o metodă care solicită participarea elevului. Dacă se limitează la repetarea răspunsului tipărit, elevul nu va beneficia prea mult de pe urma studiului. Pune-i în mod amabil întrebări suplimentare pentru a afla ce gândeşte. Când e vorba despre învăţături fundamentale, încurajează-l să răspundă pe baza Bibliei. Ai putea chiar să-l întrebi: „Ce legătură există între aspectul despre care discutăm acum şi subiectul studiat înainte? De ce este important acest aspect? Cum ar trebui să ne influenţeze viaţa?“ Această metodă este mai eficientă decât aceea de a-ţi exprima propriul punct de vedere sau de a da explicaţii ample. Făcând aşa, îţi vei ajuta elevul să se folosească de ‘capacitatea sa de a raţiona’ pentru a-i sluji lui Dumnezeu. — Rom. 12:1.

Dacă elevul nu sesizează o anumită idee, ai răbdare. Poate că încearcă să compare ceea ce spui cu ceea ce a crezut atâţia ani. Ar fi util să abordezi subiectul dintr-un unghi diferit. Alteori însă nu este nevoie decât de explicaţii extrem de simple. Foloseşte cât mai mult Scripturile. Fă ilustrări şi pune întrebări simple care să determine persoana să reflecteze asupra dovezilor prezentate.

Pentru a scoate la iveală sentimentele interlocutorului. Răspunsul la o întrebare nu oglindeşte neapărat ceea ce este în inima persoanei. Unii ţi-ar putea da răspunsul pe care consideră ei că-l aştepţi. De aceea, este nevoie de discernământ (Prov. 20:5). Ai putea să întrebi şi tu ca Isus: „Crezi tu aceasta?“ — Ioan 11:26.

Când mulţi dintre discipoli s-au simţit ofensaţi de vorbele lui şi l-au părăsit, Isus şi-a invitat apostolii să-şi spună punctul de vedere. El i-a întrebat: „Nu vreţi să vă duceţi şi voi, nu?“ Exprimând sentimentele tuturor, Petru a spus: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvinte de viaţă veşnică; şi noi am crezut şi am ajuns să ştim că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu“ (Ioan 6:67–69). Altădată, Isus şi-a întrebat discipolii: „Cine spun oamenii că este Fiul omului?“. Apoi le-a mai pus o întrebare pentru a-i determina să spună ce aveau în inimă: „Dar voi, cine spuneţi că sunt?“ Atunci Petru a răspuns: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“. — Mat. 16:13–16.

Când conduci un studiu biblic, ai putea aborda anumite chestiuni în aceeaşi manieră. Poţi să întrebi: „Cum văd colegii tăi această problemă?“ Iar după aceea: „Dar tu, ce crezi?“ Când ştii exact ceea ce simte elevul, îl poţi ajuta mult mai bine.

Pentru a accentua. Întrebările mai pot fi folosite şi pentru a accentua anumite idei. Apostolul Pavel folosea această metodă, aşa cum reiese din Romani 8:31, 32: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat nici chiar pe propriul său Fiu, ci l-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da cu bunătate împreună cu el şi toate celelalte lucruri?“ Reţine că, în fiecare caz, întrebarea întăreşte ideea exprimată anterior.

După ce a consemnat sentinţa judecătorească pronunţată de Iehova împotriva regelui Babilonului, profetul Isaia şi-a exprimat convingerea fermă prin cuvintele: „DOMNUL oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va face să se retragă?“ (Is. 14:27). Aceste întrebări arată că ideea în discuţie nu poate fi negată. De aceea, nu este necesar un răspuns.

Pentru a dezvălui un mod de gândire greşit. Întrebările bine formulate au puterea de a scoate la iveală un mod de gândire greşit. Înainte de a vindeca un bolnav, Isus i-a întrebat pe farisei şi pe unii experţi în Lege: „Este permis să vindeci în sabat sau nu?“ După ce l-a vindecat, Isus a mai pus o întrebare: „Cine dintre voi, dacă fiul sau taurul său cade într-o fântână, nu-l va scoate imediat afară în ziua de sabat?“ (Luca 14:1–6). Aceste întrebări nu cereau nici un răspuns, şi nici nu au primit vreunul! Ele scoteau în evidenţă cât de greşit era modul de gândire al fariseilor.

Uneori, chiar şi adevăraţii creştini pot ajunge să gândească greşit. În secolul I, unii corinteni şi-au târât fraţii prin tribunale pentru a rezolva probleme pe care ar fi trebuit să le rezolve între ei. Ce a făcut apostolul Pavel în această situaţie? El le-a pus o serie de întrebări menite a le corecta modul de gândire. — 1 Cor. 6:1–8.

Cu puţin exerciţiu şi tu vei ajunge să foloseşti în mod eficient întrebările. Ai grijă însă să fii respectuos, mai cu seamă când te adresezi unor persoane în vârstă, unor oameni pe care nu-i cunoşti sau unor oficialităţi. Foloseşte întrebările pentru a prezenta adevărul biblic într-un mod atrăgător.