Aţi dori să cunoaşteţi mai multe despre Biblie?
De ce să citim Biblia?
BIBLIA se deosebeşte de toate celelalte cărţi, deoarece conţine îndrumări iubitoare din partea lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 2:13). Puteţi trage mari foloase din aplicarea învăţăturilor Bibliei. Iubirea dumneavoastră faţă de Dumnezeu se va intensifica şi vă veţi apropia de El, Dătătorul ‘oricărui dar bun şi al oricărui cadou perfect’ (Iacov 1:17). Veţi afla cum vă puteţi adresa Lui în rugăciune. Veţi putea simţi ajutorul lui Dumnezeu în timpuri de strâmtorare. Iar dacă vă veţi aduce viaţa în armonie cu normele prevăzute în Biblie, Dumnezeu vă va da viaţă veşnică. — Romani 6:23.
Biblia conţine adevăruri care oferă iluminare spirituală. Cei care asimilează cunoştinţă biblică sunt eliberaţi de convingerile care ţin captivi milioane de oameni. De exemplu, adevărul despre starea morţilor ne eliberează de teama că cei morţi ne-ar putea face rău sau că rudele ori prietenii noştri decedaţi ar suferi (Ezechiel 18:4). Învăţătura biblică referitoare la înviere îi consolează pe cei cărora moartea le-a răpit o persoană dragă (Ioan 11:25). Cunoscând adevărul despre îngerii răi, vedem mai clar pericolele pe care le prezintă spiritismul şi suntem ajutaţi să înţelegem de ce există atât de multe probleme pe pământ.
Principiile divine consemnate în Biblie ne arată cum putem avea un mod de viaţă care să fie benefic şi pe plan fizic. De exemplu, faptul de a fi „moderat în obiceiuri“ contribuie la o sănătate bună (1 Timotei 3:2). ‘Curăţându-ne de orice întinare a cărnii şi a spiritului’ ne ocrotim sănătatea (2 Corinteni 7:1). De asemenea, aplicarea sfaturilor lui Dumnezeu consemnate în Biblie promovează fericirea în căsnicie şi respectul de sine. — 1 Corinteni 6:18.
Dacă puneţi în practică sfaturile din Cuvântul lui Dumnezeu veţi fi mai fericiţi. Cunoştinţa biblică ne ajută să găsim mulţumire şi pace sufletească şi ne dă o speranţă. De asemenea, ea ne ajută să cultivăm calităţi frumoase, precum compasiunea, iubirea, bucuria, pacea, bunăvoinţa şi credinţa (Galateni 5:22, 23; Efeseni 4:24, 32). Astfel de calităţi fac din noi soţi sau soţii mai bune, taţi sau mame mai bune, fii sau fiice mai bune.
V-aţi întrebat vreodată ce vă rezervă viitorul? Profeţiile Bibliei ne ajută să înţelegem unde ne aflăm în cursul timpului. Pe lângă faptul că descriu starea de lucruri ce domneşte în lume în prezent, aceste profeţii ne arată că, în curând, Dumnezeu va transforma pământul într-un paradis. — Revelaţia 21:3, 4.
Puteţi primi ajutor pentru a înţelege Biblia
Poate că aţi încercat să citiţi Biblia, dar vi s-a părut greu de înţeles. Nu ştiţi, probabil, cum să căutaţi în Biblie răspunsul la întrebările dumneavoastră. Dacă aşa stau lucrurile, să ştiţi că nu sunteţi singurii. Toţi avem nevoie de ajutor pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu. Martorii lui Iehova oferă posibilitatea de a studia Biblia în mod gratuit la milioane de persoane din aproximativ 235 de ţări. Ei ar fi încântaţi să vă ajute şi pe dumneavoastră.
De obicei, cea mai bună metodă este aceea de a studia Biblia în mod progresiv, începând cu învăţăturile de bază ale ei (Evrei 6:1). Pe parcursul studiului, veţi fi mai în măsură să asimilaţi ‘hrană solidă’, adică adevăruri mai profunde (Evrei 5:14). Biblia este cartea noastră de căpătâi, iar auxiliarele biblice, cum este cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?, vă vor ajuta să înţelegeţi textele biblice menţionate, care se referă la o gamă largă de subiecte.
Sunteţi dispuşi ca în fiecare săptămână să vă rezervaţi un anumit timp pentru a înţelege Biblia?
În general, se pot face demersuri pentru a se ţine un studiu biblic într-un loc şi la o oră convenabilă pentru dumneavoastră. Mulţi studiază la ei acasă, alţii chiar prin telefon. Studiul în sine nu este un curs la care asistă un grup de elevi, ci un program individual de studiu, adaptat situaţiei dumneavoastră, inclusiv nivelului dumneavoastră de cunoştinţe şi de instruire. Nu se dau teste şi nu veţi fi pus în situaţia de a vă simţi stânjeniţi. Veţi primi răspuns la întrebările dumneavoastră biblice şi veţi afla cum vă puteţi apropia de Dumnezeu.
Nu vi se va cere să plătiţi acest studiu biblic (Matei 10:8). El este oferit în mod gratuit persoanelor de orice religie, precum şi celor care nu practică nici o religie, dar care doresc să asimileze cunoştinţă din Cuvântul lui Dumnezeu.
Cine se mai poate alătura discuţiilor? Întreaga dumneavoastră familie şi chiar orice prieten pe care aţi vrea să-l invitaţi. Însă dacă doriţi, puteţi asista doar dumneavoastră.
Mulţi îşi rezervă săptămânal o oră pentru studierea Bibliei. Indiferent cât timp puteţi dedica în fiecare săptămână, Martorii vor fi la dispoziţia dumneavoastră pentru a vă ajuta.
Vă invităm să studiaţi
Vă invităm să luaţi legătura cu Martorii lui Iehova. Puteţi face aceasta scriind la una dintre adresele de mai jos. Se vor face demersuri ca cineva să ţină gratuit un studiu biblic cu dumneavoastră.
□ Vă rog să-mi trimiteţi un exemplar al cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia? Precizaţi în ce limbă.
□ Vă rog să luaţi legătura cu mine în vederea unui studiu biblic gratuit la domiciliu.
Dacă nu există altă indicaţie, versetele din Scripturile ebraice sunt reproduse din Biblia Cornilescu, ediţia a III-a, din 1991, şi reflectă noua ortografie a limbii române, iar versetele din Scripturile greceşti sunt reproduse din Scripturile greceşti creştine — Traducerea lumii noi. Sigla NW se referă la New World Translation of The Holy Scriptures — With References.