Cine deține brevetul?

În ultimii ani, cercetătorii și inginerii s-au lăsat literalmente învățați de plante și de animale. (Iov 12:7, 8) În dorința de a inventa lucruri noi și de a îmbunătăți performanțele celor deja existente, ei studiază și încearcă să copieze diverse caracteristici ale organismelor vii. Acest domeniu se numește biomimetică. Pe măsură ce veți analiza exemplele următoare, întrebați-vă: Cui i se cuvine în realitate meritul de a fi proiectat toate acestea?

Înotătoarele balenei

Ce pot învăța inginerii aeronautici de la balena-cu-cocoașă? Multe, se pare. Ajunsă la maturitate, o balenă-cu-cocoașă cântărește circa 30 t, cât un camion încărcat. Deși are un corp rigid, acest mamifer lung de 12 m și înzestrat cu înotătoare mari, asemănătoare unor aripi, este de-o agilitate remarcabilă în apă.

Ceea ce i-a nedumerit pe cercetători este modul în care reușește această viețuitoare marină cu corp rigid să descrie în apă cercuri foarte strânse, aparent imposibil de efectuat. Ei au descoperit că secretul stă în forma înotătoarelor. Muchia anterioară a acestora nu este netedă, asemenea aripilor unui avion, ci este serată, prevăzută cu un rând de protuberanțe, numite tuberculi.

În timp ce balena înoată tăind apa, acești tuberculi sporesc forța ascensională și reduc rezistența la înaintare. Cum? În revista Natural History se spune că fiecare tubercul dă naștere la vârtejuri care accelerează trecerea apei peste înotătoare, chiar și atunci când balena se înalță aproape perpendicular.¹⁰

Ce aplicații promite această descoperire? Dacă aripile avioanelor ar imita modelul înotătoarelor acestei balene, ar fi nevoie de mai puține flapsuri sau de alte dispozitive mecanice care să modifice fluxul de aer. În plus, astfel de aripi ar fi mai sigure și mai ușor de întreținut. John Long, specialist în biomecanică, este de părere că, foarte curând, „nu vom mai vedea decât avioane cu aripi prevăzute cu protuberanțe, asemenea înotătoarelor balenei-cu-cocoașă”.¹¹

Aripa pescărușului

E bine știut că aripile aparatelor de zbor imită forma aripilor unei păsări. De curând însă, inginerii au făcut progrese în copierea designului acestora. „Cercetătorii de la Universitatea Florida au realizat un prototip al unui aeromodel care imită capacitatea pescărușului de a plana, de a plonja și de a se înălța rapid”, se spune în revista New Scientist.¹²

Remarcabilele acrobații ale pescărușilor se datorează unei mari flexibilități a articulațiilor aripilor. Construit și el cu aripi flexibile, „aeromodelul de 60 cm are un motor mic ce pune în mișcare o serie de tije de metal, care, la rândul lor, pun în mișcare aripile”, precizează revista. Aceste aripi meșteșugit proiectate permit micului aparat de zbor să plonjeze și să planeze între clădiri înalte. Oficialii militari sunt nerăbdători să dezvolte un aparat de zbor de o asemenea manevrabilitate, pentru a-l folosi la depistarea armelor chimice și biologice în marile orașe.

Piciorul pescărușului

Pescărușul își păstrează căldura corpului chiar și atunci când stă pe gheață. Cum reușește el acest lucru? În parte, datorită unei caracteristici uluitoare cu care sunt înzestrate mai multe animale din regiunile reci. Ea are la bază principiul schimbului de căldură în contracurent.

În ce constă acest principiu? Pentru a-l înțelege, imaginați-vă două țevi prinse laolaltă. Printr-o țeavă circulă apă caldă, iar prin cealaltă, apă rece. Între cele două lichide are loc un schimb de căldură: dacă ele circulă în același sens, se transferă doar jumătate din căldură de la apa caldă la apa rece; însă dacă ele circulă în sensuri opuse, aproape toată căldura se va transfera de la apa caldă la cea rece.

Când pescărușul stă pe gheață, „schimbătoarele de căldură” din picioarele lui încălzesc sângele care urcă dinspre laba rece a piciorului păsării. Acestea conservă căldura în corpul ei, prevenind pierderea de căldură prin picioare. Arthur Fraas, inginer mecanic și aeronautic, a spus despre „schimbătorul de căldură regenerativ [al pescărușului] că este unul dintre cele mai eficiente sisteme de acest fel din lume”.¹³ Este atât de ingenios, încât inginerii n-au ezitat să-l copieze.

Cui i se cuvine meritul?

NASA (Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiul Cosmic, SUA) lucrează la realizarea unui robot cu mai multe picioare care să imite mersul unui scorpion, iar proiectanții din Finlanda au realizat deja un tractor cu șase picioare, ce poate trece peste obstacole asemenea unei insecte uriașe. Alți cercetători au proiectat un material prevăzut cu solzișori ce imită modul în care se închid și se deschid conurile de brad. Acest material își modifică structura în funcție de temperatura corpului celui ce îl poartă. O companie producătoare de automobile a realizat un autoturism care imită cu fidelitate designul hidrodinamic al peștelui-cufăr. Iar alți specialiști studiază proprietatea cochiliilor urechilor-de-mare de a amortiza șocurile, cu scopul de a realiza veste antiglonț mai ușoare, dar mai rezistente.

Natura e sursa atât de multor idei geniale, încât cercetătorii au creat o bază de date care cuprinde informații despre mii de sisteme biologice. Oamenii de știință o pot accesa pentru a găsi „soluții inspirate din natură la problemele pe care le întâmpină în realizarea unor proiecte”, precizează revista The Economist. Sistemele naturale din această bază de date sunt denumite „brevete biologice”. În mod normal, titularul unui brevet este persoana sau compania căreia i se recunoaște prin lege calitatea de inventator. Iată ce se spune în The Economist despre această bază de brevete biologice: „Numind «brevete biologice» ideile ingenioase preluate din natură, cercetătorii nu fac altceva decât să scoată în evidență că, în realitate, natura este titularul brevetelor”.¹⁴

Dar cum de există în natură toate aceste idei strălucite? Mulți cercetători sunt de părere că modelele aparent ingenioase existente în natură sunt rezultatul a milioane de ani de loterie evolutivă. Alții însă au ajuns la o altă concluzie. Microbiologul Michael Behe a scris următoarele în ediția din 7 februarie 2005 a ziarului The New York Times: „Dovezile incontestabile ale existenței [în natură] a unui proiect lasă loc unui argument pe cât de simplu, pe atât de convingător: dacă – așa cum spune zicala englezească – arată ca o rață, merge ca o rață și măcăie ca o rață, . . . avem toate motivele să credem că e o rață”. Concluzia lui? „Dovezile existenței unui proiect nu trebuie trecute cu vederea doar pentru că sunt atât de evidente.”¹⁵

Cu certitudine, meritul pentru realizarea unei aripi de avion mai sigure și mai eficiente i se cuvine proiectantului ei. În mod asemănător, meritul pentru crearea unui material de îmbrăcăminte mai comod sau a unui motor mai eficient îi revine inventatorului. De fapt, cel ce copiază proiectul cuiva fără a recunoaște dreptul de autor al inventatorului este pasibil de pedeapsă.

Acum gândiți-vă: Cercetători de seamă imită, în linii mari, diverse sisteme din natură pentru a rezolva probleme dificile de proiectare. Totuși, unii atribuie evoluției oarbe genialitatea ideilor originale pe care le copiază. Vi se pare logic acest lucru? Dacă o copie presupune existența unui proiectant inteligent, ce putem spune despre original? Cui i se cuvine în realitate meritul: ucenicului, care își imită maestrul, sau maestrului, care inventează?

O concluzie logică

După ce analizează dovezile care atestă că natura este opera unui Proiectant, mulți oameni sunt în asentimentul scriitorului biblic Pavel: „Calitățile . . . nevăzute [ale lui Dumnezeu], da, puterea sa eternă și dumnezeirea sa, se văd clar de la crearea lumii, deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute”. (Romani 1:19, 20)