Ce se întîmplă cu distracţiile?

De ce sînt îngrijorătoare tendinţele actuale? Ce înrîurire are asupra ta faptul acesta?

„Omenirea a recunoscut întotdeauna importanţa distracţiei şi rolul ei în refacerea corpurilor şi sufletelor fiinţelor umane. Dar s-a recunoscut întotdeauna şi faptul că distracţia poate avea pentru neamul omenesc un caracter fie FOLOSITOR fie DĂUNĂTOR.“ — „Codul producţiei“ Industriei Cinematografice.

Cine dintre noi nu s-a simţit niciodată înviorat ca urmare a vreunei sănătoase forme de distracţie? Dar nu ai simţit oare niciodată în distracţia ta ceva deziluzionant? Chiar şi Codul producţiei industriei cinematografice a avertizat cu privire la distracţia „dăunătoare“ care tinde „să degradeze fiinţele umane, sau să diminueze nivelul lor de trai şi însăşi calitatea vieţii lor.“

Mulţi au deplîns efectele „degradante“ ale unora dintre filmele, dintre programele de televiziune şi dintre manifestările vieţii sociale din prezent. De pildă, nu ai constatat niciodată, urmărind desfăşurarea uneia dintre aceste forme de distracţie, că prin ea sînt provocate normele morale după care te călăuzeşti în viaţă?

Un exemplu tipic în acest sens este un cinematograf plin pînă la refuz, vuind de hohotele de rîs ale spectatorilor de rînd şi, pînă la urmă, de veselia zgomotoasă chiar şi a spectatorilor atenţi. Ce se prezentase pe ecran? O înfiorătoare scenă în care o femeie neajutorată este atacată şi violată chiar în prezenţa soţului ei lipsit de apărare. O scenă tragică! Cei mai mulţi dintre noi se simt cuprinşi de groază la gîndul unui asemenea act. Şi totuşi acei spectatori l-au considerat drept o distracţie, ca dovadă a degradării care a pătruns în modul lor de viaţă.

Situaţia a devenit astăzi atît de gravă încît mulţi se întreabă: „Ce se întîmplă cu distracţiile?“ Filmele care prezintă scene de o înspăimîntătoare violenţă precum şi scene sexuale „pe viu“ se bucură astăzi de cel mai mare succes. Ele constituie producţia de bază a industriei cinematografice. Numai într-un singur an în Statele Unite au fost vîndute peste cinci sute de milioane de bilete de cinema.

VIOLENŢA ŞI SEX

Violenţa în cinematograf a atins cote dramatice în ultimii ani. Redactorul unui ziar a declarat:

„Omuciderea justificată a fost una dintre cele mai mari puteri de atracţie a filmului şi una dintre cele mai uşoare căi de manevrare a publicului. Este manevrarea de cea mai simplă modalitate.

Publicului nu numai că-i plac asemenea lucruri, ci şi participă cu bucurie la ele, ba le şi anticipează chiar. După ani de zile [de frecventare a cinematografului] vom şti cu mult înainte de a intra la un film că vom cere sîngele cuiva. Nu ştim precis al cui, şi nici de ce anume.

Ce spun, cu toate acestea, spectatorii de cinema? Sînt ei descendenţi ai Romei antice, însetaţi de sînge şi flămînzi de pîine şi de lupte în arene?

Pentru cîteva ore petrecute cînd la un film, cînd la altul, sîntem angrenaţi într-o nerăbdătoare şi uneori chiar într-o bucuroasă complicitate.“

Drept efecte ale acestor filme şocante s-au relatat cazuri în care numeroase persoane în loc să se simtă refăcute sau înviorate, au leşinat sau au vomitat în sala de cinematograf. Cel puţin într-o ocazie, un spectator a decedat din cauza unui atac de cord în timpul unei scene sîngeroase. Unii copii au fost scoşi din sală ţipînd isteric.

Ţi se pare că nu e nimic în neregulă? Consideri că suferinţele şi brutalizarea prezentată amănunţit poate fi socotită distracţie? Şi este oare o distracţie potrivită pentru creştinii care sînt sfătuiţi de către Biblie: „Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu delicate sentimente de milă?“ — Col. 3:12; vezi şi Proverbe 17:5.

Alătura de violenţă, se prezintă pe ecran acte sexuale prezentate în toate amănuntele adică „pe viu.“ Filmele care prezintă material erotic se bucură de popularitate în tot mai multe ţări. Unii oameni s-au dezgustat însă aşa de mult de cea ce se prezintă astăzi pe ecrane încît au început să procedeze la fel ca miile de familii australiene care „au şters ecranul mare de pe lista mijloacelor de distracţie în afara propriului cămin.“

Ecranul mic, adică televiziunea, nu este decît cu puţini paşi în urma filmelor sexuale şi sîngeroase de pe ecranul mare. Emisiunile de televiziune au inclus recent teme care aduc în centrul atenţiei homosexualitatea, prostituţia masculină şi feminină, incestul, violul, relaţiile sexuale pre- şi extra-conjugale. De cîte ori nu ai deschis la întîmplare televizorul, fără să te înfiori numaidecît în faţa vreunei scene sexuale sau de o crîncenă violenţă?

ÎNTRUNIRI DE SOCIETATE . . . DISTRACTIVE?

Gusturile diferă în privinţa distracţiilor. În urma unui sondaj s-a făcut constatarea că în America o principală formă de distracţie este „participarea la activităţi sociale cum ar fi dansul precum şi organizarea de reuniuni distractive şi participarea la acestea.“

Însă cea ce se întîmplă în mod frecvent cu prilejul unor asemenea reuniuni îi determină pe mulţi să se plîngă din nou: „Ce se întîmplă la distracţii?“ Mulţi dintre cei care doresc să se bucure de o măsură de relaxare în societatea altora s-au pomenit în faţa unor tentaţii de a face compromisuri şi de a înlătura bariera normelor morale după care se conduc.

Un raport din Africa de Sud dezvăluie un interes crescînd faţă de reuniunile la care se prezintă chipurile „jocuri sexuale.“ Participanţii la „serată“ se angajează spontan în acte de imoralitate sexuală care constituie o parte a „jocului“ organizat. Un psihiatru local a confirmat cele de mai sus spunînd: „Tratez cîteva femei care nu mai pot trăi singure după ce au luat parte la jocurile sexuale publice cu ocazia seratelor distractive.“ Unii, care au acceptat cu dezgust imoralitatea acestor serate au recunoscut că acolo are loc o „prostituare a propriilor norme de conduită.“

Reuniunile distractive sfîrşesc tot mai mult în mod neplăcut datorită consumării excesive de băuturi alcoolice, astfel că participanţii se fac vinovaţi de „excese cu [folosire de] vin, [de] orgii şi [de] întreceri la băutură“ (1 Petr. 4:3). Aceasta formă de distracţie a contribuit la alcoolismul epidemic din toate ţările. O deosebită sporire a unei asemenea activităţi a avut loc printre tinerii de astăzi. Un studiu în acest sens a făcut constatarea:

„Adolescenţii dedaţi la beţie . . . sînt tineri nevîrstnici cu orientare socială şi de grup, cărora nu le place să fie singuri, ci doresc să fie cu prietenii în cele mai multe dintre activităţile lor sociale, astfel că pentru ei băutura este în foarte mare măsură o activitate socială.“

Te-ai simţit vreodată întristat de lucrurile petrecute în societate, la vreo reuniune distractivă destinată recreării? Şi ai simţit oare vreo subtilă presiune de a-ţi „prostitua propriile norme de conduită?“ Mulţi vor răspunde, din păcate, afirmativ.

Fireşte că nu toate filmele, programele de televiziune şi întrunirile distractive în societate sînt de felul acesta. Dar fapt este că majoritatea lor sînt chiar de felul arătat mai sus. Ce ei putea face tu personal pentru a preveni o distrugere treptată a principiilor morale care îţi sînt scumpe? Care ar trebui să fie atitudinea unui creştin faţă de distracţiile care duc la degradare morală? Ce alternative există pentru cei care doresc să fie plăcuţi lui Dumnezeu? Nutrim speranţa că pentru aflarea răspunsurilor la aceste întrebări veţi citi cu interes articolele care urmează.