Ce a devenit credinţa?

CELEBRUL ziarist şi redactor şef britanic Malcolm Muggeridge spunea nu de mult:

„Pentru mine devine din ce în ce mai clar că actuala criză prin care trece civilizaţia apuseană se datorează în esenţă lipsei de credinţă. . . . Există o acceptare crescîndă a ideii umaniste că Dumnezeu nu există, că oamenii sînt răspunzători de propria lor soartă.”

În trecut majoritatea oamenilor mărturiseau că au credinţă în Dumnezeu şi că sînt interesaţi de voinţa sa. Dar lucrurile s-au schimbat radical. Mulţi au astăzi sentimentul că progresele ştiinţei din secolul nostru au făcut din credinţă un lucru demodat şi nerealist. Alţii, văzînd creşterea răutăţii, au tras concluzia că Dumnezeu nu se interesează de noi sau chiar că nici nu există. Aşa cum a observat Muggeridge, ei cred că trebuie să se bizuiască pe ei înşişi, să-şi croiască propria lor cale de viaţă, fără credinţă în Dumnezeu nici în căile sale.

CE ESTE CREDINŢA?

Cuvîntul „credinţă” este folosit astăzi în diferite feluri. De exemplu poate aţi auzit pe cineva zicînd: „Eu cred că automobilul meu va porni în ciuda gerului.” Noi însă, sub titlul, „Are credinţa vreo valoare practică în vremurile de azi?” dorim să vorbim despre credinţa în Dumnezeu şi în conducerea sa.

Unii oameni care susţin că au credinţă o confundă mai degrabă cu sentimentalismul, cu un fel de ,încredere în credinţă’. Ei consideră că este bine să crezi în ceva şi de aceea au dulceagul sentiment că Dumnezeu trebuie să existe. O astfel de credinţă călduţă nu are decît un mic efect asupra vieţii lor, evaporîndu-se prompt atunci cînd are loc o reală încercare. Aşa că ne putem da seama de ce o astfel de credinţă nu are nici o valoare practică.

Însă cu totul diferită este credinţa în Dumnezeu pe care Biblia ne îndeamnă s-o cultivăm. Ea este „aşteptarea sigură a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităţilor, cu toate că ele nu se văd.” — Evr. 11:1.

Cuvîntul grecesc tradus prin „aşteptare sigură” exprimă ideea a ceva care garantează sau stă la baza a ceea ce este aşteptat. Astfel, credinţa în sensul ei biblic nu este doar un vag sentiment sau o speranţă nefondată, ci o veritabilă siguranţă. Sensul cuvîntului grecesc redat cu „demonstraţie evidentă” este de a produce dovezi, în primul rînd cu scopul de a demonstra că un anumit lucru nu este ceea ce pare a fi. Prin urmare, chiar dacă multe persoane spun că nu există Dumnezeu, credinţa în el, despre care vorbim, este legată direct de dovezi temeinice.

Dar tu ai tu siguranţa bazată pe dovezi convingătoare că Dumnezeu există? Să mergem puţin mai departe şi să punem întrebarea: Faptul de a avea o astfel de credinţă şi de a o folosi ca ghid în viaţă ar avea oare vreo valoare practică? Poate oare credinţa să constituie un ajutor?