Să manifestăm recunoştinţă faţă de Dumnezeu
Iehova, noi îţi mulţumim ne-ncetat
De scumpa lumină ce tu ne-ai dat
Şi de-a rugăciunii favoare, la fel.
La tine venim cu-orice griji astfel.
Iehova, noi îţi mulţumim de-al tău Fiu,
Ce Hadesul l-a biruit şi-i viu.
Şi că ne îndrumi voia-ţi s-o-nfăptuim,
Ne-ajuţi jurămintele să-mplinim.
De comunitate la fel mulţumim.
Ce tovărăşii bune-aici găşim!
La fel — că ne dai forţa-activă a ta,
Ce calea ne-ajută a ne-o urma.
Şi pentru onoarea de a predica,
De numele-ţi mare a învăţa,
De faptul că vaiete vor dispărea,
Noi îţi mulţumim ţie, Iehova.
ACESTEA sînt cuvintele cîntării „Îţi mulţumim, Iehova!“ Ele apar în publicaţia „Cîntînd şi acompaniindu-vă cu muzică în inimile voastre“, o carte de cîntece folosită de Martorii lui Iehova. Această carte dovedeşte dorinţa acestora de a-şi exprima sentimentele de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, iar aceasta se armonizează cu îndemnul biblic de „a cînta cu muzică în inimile noastre lui Iehova“, astfel încît, „în numele Domnului nostru Isus Cristos, să aducem întotdeauna mulţumiri pentru toate lucrurile Dumnezeului şi Tatălui nostru“ (Efeseni 5:18–20). Dar care sînt cîteva dintre motivele de a-i aduce mulţumiri şi de a manifesta apreciere faţă de Iehova Dumnezeu?
DE CE SĂ MANIFESTĂM SENTIMENTE DE RECUNOŞTINŢĂ FAŢĂ DE DUMNEZEU?
Viaţa însăşi este un dar de la Dumnezeu, pentru care trebuie să-i mulţumim. De fapt, Iehova se îngrijeşte ca toate lucrurile să fie bune şi de folos (Faptele 17:24, 25). Iată cîteva dintre lucrurile bune, menţionate în cîntarea abia citată: lumină spirituală de valoare (Psalm 43:3; Ioan 17:3); privilegiul rugăciunii (Proverbe 15:8); jertfa de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos (Romani 6:23; 1 Ioan 2:1, 2); îndrumare spirituală pentru a îndeplini voinţa divină (Psalm 40:8; 119:9–16, 105); fraternitate creştină iubitoare (1 Petru 2:17); spiritul sfînt sau forţa activă călăuzitoare a lui Dumnezeu (Psalm 143:10) şi binecuvîntările Regatului etern care vor înlocui suferinţele de pe pămînt (Matei 6:9, 10; Apocalips 11:15–18; 12:9–12). Acestea sînt numai cîteva dintre lucrurile pentru care Martorii lui Iehova îi aduc lui Dumnezeu mulţumiri, atunci cînd cîntă la întrunirile adunării.
Există atîtea motive de a ne manifesta preţuirea faţă de Dumnezeu. Imaginează-ţi că te trezeşti într-o dimineaţă minunată! Soarele străluceşte cu putere, auzi cîntecul păsărilor şi simţi în nări mireasma dulce a florilor sau a fînului proaspăt cosit! Atunci, emoţionat, spui: „Cît de minunat este să trăieşti!“ Aşadar, cît de potrivit este să-ţi exprimi aprecierea faţă de Acela care a înfăptuit toate aceste lucruri!
Într-adevăr, Dumnezeu s-a îngrijit de multe lucruri pentru folosul şi plăcerea omenirii. Gîndeşte-te la soare, la lună şi la stelele care ne dau lumină, la aerul pe care-l respirăm şi la plantele care-l purifică. Iehova s-a îngrijit de hrană şi apă din abundenţă. Gîndeşte-te la toate păsările şi animalele care fac atît de plăcută o excursie la ţară (Iov 37:5–16; Psalm 8:3–9; Faptele 14:15–17). Mai mult decît atît, Dumnezeu ne-a înzestrat cu simţul văzului, auzului, pipăitului, gustului şi cu cel al mirosului pentru a ne putea bucura din plin de toate îngrijirile sale. Cît de recunoscători ar trebui să fim!
De o importanţă mult mai mare sînt pentru creştinii dedicaţi îngrijirile spirituale ale lui Iehova. O parte din ele sînt menţionate în cîntarea citată la început. Sigur că este potrivit să-i fim recunoscători lui Iehova pentru asemenea binecuvîntări spirituale.
De asemenea, este bine să medităm cu regularitate la toate abundentele îngrijiri materiale şi spirituale ale lui Iehova Dumnezeu. Fără îndoială, o asemenea meditare ne va impulsiona să acţionăm. Foarte probabil ea ne va îndemna să ne manifestăm aprecierea faţă de Dumnezeu prin cuvinte şi fapte. — Psalm 1:1–3; 77:11, 12.
CUVINTE ŞI FAPTE DE APRECIERE
Rugăciunea sinceră este o cale evidentă de a ne exprima aprecierea faţă de Dătătorul „oricărui dar bun şi al oricărui cadou perfect“ (Iacob 1:17). Aşadar, îi mulţumim noi oare cu regularitate lui Dumnezeu prin cuvinte cu ocazia rugăciunii? Am putea fi şi noi îndemnaţi să facem aceasta, asemenea psalmistului David care a declarat: „Ai făcut multe lucruri tu însuţi, o, Iehova, Dumnezeul meu, chiar lucrările tale minunate şi gîndurile tale faţă de noi; nimeni nu se poate compara cu tine. Dacă aş înclina să le povestesc şi să vorbesc (despre ele), ele au devenit prea numeroase pentru a le putea povesti“. — Psalm 40:5.
De asemenea, David era hotărît să-şi manifeste preţuirea faţă de Dumnezeu prin cuvinte adresate altora. În consecinţă, el a spus: „Te voi lăuda, o Iehova, din toată inima, voi declara toate lucrările tale minunate (Psalm 9:1). În mod asemănător, în cîntarea amintită îi mulţumim lui Iehova „şi pentru onoarea de a predica, de numele-ţi mare a învăţa!“ Într-adevăr, faptul de a le vorbi altora despre Dumnezeu şi de a ne exprima verbal, împărtăşindu-le adevărul din Cuvîntul său, este probabil metoda cea mai minunată de a ne manifesta recunoştinţa faţă de El.
Să ne amintim de leprosul care s-a întors pentru a-şi exprima recunoştinţa pentru că a fost vindecat. Cum a făcut el aceasta? Ni se relatează că „văzîndu-se vindecat, unul dintre ei s-a întors, glorificîndu-l pe Dumnezeu cu glas tare. Şi el a căzut cu faţa la pămînt, la picioarele lui Isus mulţumindu-i“ (Luca 17:15, 16). Omul nu numai că i-a mulţumit lui Isus pentru vindecare, dar el l-a glorificat, de asemenea, pe Dumnezeu, Izvorul vieţii şi a adevăratei vindecări. Şi cel vindecat a făcut aceasta „cu glas tare“. Cu siguranţă, el trebuie să se fi rugat lui Iehova şi să fi discutat despre această întîmplare săptămîni de-a rîndul, ba chiar luni de zile. Acest caz ilustrează în mod pregnant modul în care ne putem exprima recunoştinţa, discutînd despre ceea ce am văzut, am auzit şi am învăţat despre Dumnezeu.
Acesta este motivul fundamental pentru care Martorii lui Iehova merg din casă în casă. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu îi impulsionează să se angajeze în lucrări bune, fapte de devoţiune sfîntă (Iacob 2:26). Aceste lucrări includ anunţarea veştii bune despre regatul lui Dumnezeu. Martorii doresc cu ardoare să relateze altora despre ceea ce au învăţat din Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, şi să le explice felul în care această cunoştinţă le-a dat o speranţă de viitor. Asemenea leprosului recunoscător, şi ei doresc să-l glorifice pe Dumnezeu.
Te simţi şi tu mişcat de a vorbi despre unele din lucrurile pe care le-ai învăţat din Scripturi? Să nu te opui acestui imbold! Poţi începe prin a vorbi membrilor familiei tale, vecinilor, colegilor de muncă şi prietenilor. Procedînd astfel, vei observa cum preţuirea ta pentru lucrurile spirituale va creşte, înţelegerea va deveni mai profundă iar dorinţa de a învăţa mai mult ţi se va intensifica. Un proverb scriptural spune: „Dă înţeleptului şi acesta va deveni şi mai înţelept. Împărtăşeşte cunoştinţă celui drept şi el va creşte în cunoştinţă“ (Proverbe 9:9). Milioane de persoane sînt îndemnate să-şi exprime în acelaşi mod preţuirea faţă de Dumnezeu şi ei fac aceasta în calitate de Martori ai lui Iehova.
Este limpede, aşadar, că putem şi că trebuie să manifestăm apreciere atît faţă de Dumnezeu cît şi faţă de semenii noştri. Ne putem exprima recunoştinţa faţă de Dumnezeu în rugăciune şi elogiindu-l în cîntări. Dar mai presus de orice, ne putem manifesta preţuirea faţă de Iehova Dumnezeu vorbind cu alţii despre minunatele sale lucrări.
Dacă doreşti ajutor pentru a învăţa şi a face voia Celui care a întocmit toate lucrurile, Martorii lui Iehova sînt gata să te ajute. Împreună cu ei, poţi simţi bucuria care provine din manifestarea unei sincere aprecieri faţă de Dumnezeu.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
„Cît de minunat este să trăieşti!“