El a ascultat mai degrabă de Dumnezeu ca guvernator decît de oameni

„Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca guvernator decît de oameni.“

ÎN URMĂ cu aproape 2 000 de ani aceste cuvinte curajoase au răsunat în sala Sanhedrinului din Ierusalim, cînd un grup de creştini din secolul I a fost interogat de marele preot iudeu. Aceşti creştini fuseseră arestaţi în timp ce învăţau mulţimile în templu. Îngerul lui Iehova le ordonase să meargă acolo şi să predice Cuvîntul lui Dumnezeu, dar preoţii le spuseseră să nu facă aceasta. De cine aţi fi ascultat dacă v-aţi fi aflat într-o asemenea situaţie? Creştinii în cauză nu au ezitat nici un moment. Ei au ascultat mai degrabă de Dumnezeu ca guvernator decît de oameni. — Fapte 5:17–32.

De-a lungul secolelor care s-au scurs de la aceste evenimente, alţi oameni au urmat exemplul curajos al acestor creştini cînd, asemenea preoţilor din secolul I, conducătorii religioşi au refuzat să asculte adevărul şi au încercat să-i împiedice pe alţii să o facă (Matei 23:13). La începutul secolului al XV-lea, Jan Husa (1371—1415) a reluat cuvintele citate mai sus cînd i s-a interzis să predice în Boemia sa natală (o parte din actuala Cehoslovacie). El a recunoscut autoritatea supremă a lui Dumnezeu şi a Cuvîntului său într-o epocă în care nimeni sau aproape nimeni nu contesta supremaţia papei şi a Bisericii. Ce anume îl făcuse să adopte o asemenea poziţie?

Originile învăţăturii biblice a lui Hus

Jan Hus fusese crescut de mama sa, o ţărancă văduvă. El a trebuit deci să lupte ca să primească o bună instruire. Ca să-şi cîştige existenţa el a fost nevoit chiar să cînte în biserici. Deşi nu a fost un elev strălucit, el a reuşit să urmeze studii la Universitatea din Praga, devenind în cele din urmă rectorul ei.

În perioada aceea, universitatea era dezbinată de disensiuni între nemţi şi cehi. Hus a fost un apărător de frunte al cauzei cehe şi influenţa lui a crescut pe măsură ce a devenit un predicator tot mai remarcabil. De cîtva timp abuzurile numeroase comise de Biserica Catolică dăduseră naştere la tulburări şi discuţii, iar situaţia s-a înrăutăţit din cauza difuzării scrierilor reformatorului englez John Wycliffe. Mişcarea boemiană nu îşi avea originea în evenimentele petrecute în Anglia, ci s-a dezvoltat paralel cu ele. Jan Hus a fost fascinat de scrierile lui Wycliffe, îndeosebi de lucrarea De veritate Scripturae (Despre adevărul Sfintelor Scripturi) din care el şi-a procurat un exemplar în 1407.

Hus avea însă un adversar în persoana arhiepiscopului Zbynek din Praga, care dezaproba predicarea lui şi a ars în public numeroase scrieri ale lui Wycliffe în 1410. Zbynek a interzis apoi predicarea în biserici cu excepţia celor recunoscute, dintre care nu făcea parte capela Betleem, unde oficia Jan Hus. Hus a refuzat să se supună interdicţiei promulgate de arhiepiscop, declarînd că el trebuia „să asculte mai curînd de Dumnezeu decît de oameni în privinţa lucrurilor care sînt necesare pentru salvare“. El a apelat la papă, motiv pentru care arhiepiscopul l-a excomunicat. Cu toate acestea Hus nu a renunţat, convins fiind că aprofundarea înţelegerii sale cu privire la Biblie îi sensibilizase conştiinţa făcînd-o mai receptivă la învăţăturile din această carte. El a afirmat cu hotărîre: „Omul poate să mintă, Dumnezeu nu“, făcîndu-se astfel ecoul cuvintelor pe care Pavel le-a adresat romanilor (Romani 3:4). Regele Venceslas a apărat mişcarea reformatoare a lui Hus şi, în cele din urmă, Zbynek a fugit din ţară şi a murit la scurt timp după aceea.

Hus a întîmpinat din nou opoziţie cînd a condamnat o cruciadă organizată împotriva regelui Neapolelui şi a înfierat vinderea indulgenţelor destinată să finanţeze această campanie armată. Atitudinea sa i-a privat pe preoţi de o parte din veniturile lor. Sistemul indulgenţelor permitea suspendarea unei pedepse temporare în schimbul vărsării unei sume de bani. Pentru a evita să cauzeze probleme oraşului, Hus a părăsit Praga, pentru a se exila temporar la ţară. Acolo el a scris în 1413 cartea Despre simonie,b pentru a denunţa iubirea de bani care caracteriza clerul şi sprijinul pe care acesta îl primea din partea autorităţilor laice. Încă o dată, Hus se sprijinea pe Cuvîntul lui Dumnezeu, declarînd: „Orice creştin fidel trebuie să fie atent să nu susţină nimic ce este contrar Sfintelor Scripturi.“

Hus a scris şi un tratat cu titlul De Ecclesia (Despre Biserică), în care el a dezvoltat o serie de teze. Iată una dintre ele: „Petru nu a fost niciodată şi nu este conducătorul Bisericii.“ După părerea lui, versetele-cheie din Matei 16:15–18 stabilesc cu claritate că Isus Cristos este fundamentul şi capul Bisericii care este compusă din adunarea credincioşilor aleşi. Aşadar, legea supremă era aceea a lui Cristos, aşa cum se găseşte ea în Cuvîntul lui Dumnezeu şi nu aceea a papei. Papalitatea în schimb îşi are originea în puterea Romei imperiale.

Mărturia sa înaintea Conciliului de la Constanţa

Biserica Catolică nu a mai putut suporta rechizitoriul pe care i-l făcea Hus, de aceea l-a somat să se prezinte pentru a da socoteală cu privire la tezele sale în faţa Conciliului de la Constanţac, care s-a ţinut între 1414 şi 1418, în apropierea lacului cu acelaşi nume.d Prin înşelătorie, fratele regelui, împăratul Sigismund, l-a convins să se prezinte acolo, promiţîndu-i un salvconducte care s-a dovedit în curînd a fi fals. La scurt timp după sosirea sa la Constanţa, Hus a fost arestat, dar aceasta nu l-a împiedicat să continue a contesta autoritatea papei şi a conciliului.

Cînd conciliul l-a invitat pe Hus să-şi renege ideile şi învăţăturile, acesta a răspuns că ar fi fericit să o facă dacă i s-ar dovedi prin intermediul Scripturilor că greşea, în armonie cu 2 Timotei 3:14–16. Hus simţea că propria sa conştiinţă îl va chinui mereu dacă ar fi formulat o retractare în termeni ambigui. El a declarat: „Am dorit întotdeauna să mi se arate cu ajutorul Scripturilor o doctrină mai bună; atunci aş fi dispus să retractez.“ Deşi provocase conciliul să ceară pînă şi celui mai umil dintre membrii săi să-i demonstreze prin intermediul Scripturilor că greşea, el a fost condamnat ca eretic încăpăţînat şi trimis la închisoare, fără ca vreuna dintre tezele sale să fie examinată în lumina Bibliei.

La 6 iulie 1415 Hus a fost în mod oficial condamnat în catedrala din Constanţa. Nu i-a fost permis să răspundă cînd s-au citit acuzaţiile aduse împotriva lui. Apoi i-a fost retrasă în mod public funcţia de preot, în timp ce scrierile lui erau arse în cimitirul catedralei. După aceea a fost dus pe un cîmp de la periferie, unde a fost ars pe rug. Cenuşa lui a fost adunată şi aruncată în apele Rinului, pentru ca nimeni să nu poată păstra relicvele acestui martir. Datorită strînsei legături care exista între tezele lui Hus şi cele ale lui Wycliffe, conciliul l-a condamnat postum şi pe acest din urmă reformator. El a ordonat ca osemintele sale să fie deshumate şi incinerate iar cenuşa lor să fie aruncată în Swift, un rîu din Anglia. Ulterior, Ieronim din Praga, principalul discipol al lui Hus, a fost la rîndul său ars pe rug.

Ce a realizat Hus

Hus a fost unul dintre primii care au îndrăznit să se opună atît autorităţii papei cît şi autorităţii unui conciliu şi care a acceptat în schimb autoritatea supremă a Scripturilor. El a declanşat mişcarea în favoarea drepturilor individuale, a libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii de cuvînt.

La peste un secol după aceea, în Germania Martin Luther a fost acuzat că a comis aceleaşi erori pe care le-au făcut Wycliffe şi Hus. Luther împărtăşea, fără îndoială, punctul de vedere husit, atunci cînd a declarat: „Dacă nu sînt declarat vinovat de către Scripturi sau de raţionamente clare — fiindcă nu recunosc autoritatea papilor şi a conciliilor, care se contrazic unul pe celălalt — conştiinţa mea este prizoniera Cuvîntului lui Dumnezeu.“ Poate că din această cauză a declarat el: „Toţi sîntem husiţi, fără să ştim.“

În realitate, Hus, Wycliffe şi Luther au reactualizat multe învăţături ale primilor creştini. Bineînţeles, ei nu au făcut aceasta în profunzime, deoarece, în timpul acela, nu era uşor să risipeşti întunericul care se aşternuse de-a lungul secolelor. Totuşi, ei au fost toţi de aceeaşi părere cu privire la o chestiune importantă: Cuvîntul lui Dumnezeu trebuie să ocupe primul loc, indiferent de opiniile oamenilor. Primii creştini împărtăşeau acelaşi punct de vedere, deoarece ei fuseseră învăţaţi de Maestrul în persoană: Isus Cristos. — Ioan 17:17; 18:37.

Astăzi creştinii trebuie să adopte o poziţie similară. Noi sîntem mult avantajaţi faţă de oamenii din secolele trecute. Pe de o parte, Biblia este în mod liber accesibilă aproape în orice limbă. Pe de altă parte, în aceste zile din urmă spiritul sfînt îi ajută pe cei care se lasă îndrumaţi ca să ajungă la o mai bună înţelegere a Bibliei. Vă număraţi şi voi printre ei? Dacă da, veţi respecta fără ezitare principiul pe care Jan Hus l-a repetat cu atîta insistenţă. Astăzi, mai multe persoane decît în orice altă perioadă a istoriei trăiesc în conformitate cu această declaraţie a apostolilor: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca guvernator decît de oameni.“ — Fapte 5:29.

[Note de subsol]